Monthly Archives: April 2011

La Mourvache

Am fost candva intrebata daca pot recomanda un vin pe care n-as vrea sa-l impart cu nimeni si am raspuns ca inca nu m-am intalnit cu acel vin. Dar totusi, colectionarii si pasionatii de vin stiu ca exista si vinuri care parca iti vorbesc numai tie, vinuri care te subjuga cu farmecul lor si care promit universuri de senzatii atotcuprinzatoare, vinuri cu care ai vrea sa stai la povesti de unul singur, pana tarziu in noapte.

L-am descoperit in magazinul La Chambre: Château Mas Neuf, La Mourvache, 2005  AOC Costières de Nîmes. Un vin senzational, elegant si cu personalitate duala, cel mai “sudist” vin din valea Ronului. E un cupaj de 50% grenache si 50% mourvèdre din vii de 50 de ani vechime aflate intr-o singura parcela (single plot).

Primul lucru care m-a atras la el a fost numele: La Mourvache. Iata un super exemplu de telescopaj (mourvèdre + grenache = mourvache), mi-am zis, in amintirea vremurilor studentiei, cand vanam impreuna cu prietena mea, Loredana, accidente lingvistice si entitati lexicale surprinzatoare. De altfel, Luc Baudet, proprietarul domeniului Château Mas Neuf da dovada de mult umor si creativitate lexicala. De pe site-ul lui am aflat ca, in afara de Mourvache, cel de-al doilea vin single plot pe care il produce, din 100% Syrah, se numeste foarte poetic “Avec des Si…”

Domeniul Mas Neuf mai are o particularitate. Desi geografic apartine zonei Languedoc, vinul detine o apelatiune de origine controlata din provincia vecina Vallée du Rhône – AOC Costières de Nîmes. Asta pentru ca, pe drept cuvant, s-a considerat ca are mai degraba caracteristicile unui vin din valea Ronului. La deschidere are aroma de capsuni foarte coapte, apoi isi fac loc notele animale, tipic frantuzesti, de piele si balegar, dublate de arome ascutite de cuisoare si nucsoara, pe final, vinul se deschide catre o adiere de menta salbatica condimentata. Se pare ca aceste note animale sunt contributia soiului mourvèdre despre care Janics Robinson spune ca da vinului arome “intre carne cruda si blana uda”. La gust, predomina notele condimentate, sprijinite si accentuate de tanini lungi, dar bine invaluiti de vivacitatea vinului.

E spectaculos de baut singur, dar merge foarte bine si cu o friptura de miel.

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Camarile copilariei

Cu Walter Benjamin m-am intalnit relativ tarziu. Ca sa-l descopar a trebuit sa calatoresc pana la Berlin. Cand prietena mea, Dana, m-a invitat la Berlin, aveam o singura curiozitate. Ma intrebam de ce din toate orasele frumoase ale Europei Centrale, Caragiale a ales sa-si petreaca ultimii ani la Berlin. De ce sa vrei sa mori la Berlin ? De ce nu la Praga, la Budapesta sau la Viena ?

Citind “Copilaria berlineza” am realizat ca pe la 1900, cand Caragiale si Walter Benjamin erau concitadini, Berlinul era unul dintre cele mai frumoase orase ale Europei centrale, un loc cu multa verdeata si cu un suflu mereu proaspat. Intr-o oarecare masura, Berlinul a ramas si azi un oras fascinant si viu, iar eu tanjesc mereu sa ma intorc si sa-i strabat din nou strazile indragite de Walter Benjamin. Citindu-l am constat ca avem doua obsesii in comun: camarile copilariei si arta de a te pierde pe strazile unui oras.

“A nu-ti gasi drumul intr-un oras nu inseamna mare lucru. Dar a te rataci intr-un oras cum te ratacesti intr-o padure – aceasta presupune stiinta. Numele strazilor trebuie sa-i vorbeasca ratacitorului ca trosnetul vreascurilor uscate, iar stradutele din centru sa-i oglindeasca momentele zilei la fel de limpede ca o vale de munte. Am deprins tarziu aceasta arta; ea mi-a indeplinit un vis ale carui urme dintai au fost labirinturile de pe sugativele caietelor mele.”

“Prin crapatura stramta a dulapului cu bunatati, mana mea se strecura ca un indragostit in noapte. Apoi, de indata ce se simtea acasa in intuneric, pornea sa caute pe basbaite zahar sau migdale, stafide sau compot.(…) Cu ce alinturi i se daruiau mainii, mierea, muntii de stafide negre, ba chiar si boabele de orez. Cat era de patimasa inlantuirea celor doi, acum ca, in sfarsit scapasera de tirania lingurii ! Navalnica si recunoscatoare de parca ar fi fost rapita din casa parinteasca, dulceata de capsuni se lasa gustata fara chifla, intrucatva sub cerul liber, si pana si smantana rasplatea cu dragalasenie cutezanta unui petitor care isi facuse drum pana la camaruta ei de slujnica. Mana- tanar Don Juan- avea sa patrunda curand in toate chiliile si iatacurile, lasand in urma straturi scurgandu-se si multimi siroinde: virginitate reinnoita fara tanguiri.”

N-am mai gasit nicaieri atat de bine descrisa fascinatia pe care camara cu bucate o suscita mintii tale de copil. Brusc mi-au revenit in memorie rafturile din camara bunicii mele, cu dulceturi frumos aliniate, de cirese amare si de cirese albe, de portocale si de trandafir, de nuci verzi si de smochine, paradisuri cromatice pierdute. Camara era locul de taina al prajiturilor speciale de sarbatori, care trebuiau sa se odihneasca cu o zi inainte si pe care ma straduiam sa le sterpelesc calde inca, obiecte de schimburi avantajoase cu copiii vecinilor. Si niciodata saleurile mele, care n-au trecut prin vreo camara, n-au mai avut savoarea celor facute de bunica mea.

Copilaria berlineza e mai degraba o incercare de a resuscita imaginea locurilor si oamenilor dragi prin intermediul obiectelor si a ritualurilor indragite ale copilariei, o carte pe care am iubit-o de la prima pagina si pe care mi-am dorit sa o citesc incet, cu lacomia devoratorului de dulceturi si cu teama de a o termina prea repede.

4 Comments

Filed under în imperiul bunicilor, pivnicer ... de cărţi

Vinuri albe romanesti de recomandat prietenilor

La un pahar de vorba cu prietenii constatam ca ne e din ce in ce mai greu sa tinem pasul cu avalansa vinurilor romanesti. Acum cativa ani, stiam aproape toate vinurile de pe piata, acum sunt multe vinuri pe care nu le cunoastem, si spre bucuria mea, au aparut multe podgorii noi si mici afaceri de familie. Din aceasta categorie face parte si Casa Olteanu – Gramma, care detine podgorii in zona Iasului, cele care, pe vremuri, se numeau Bucium. De altfel, prin anii 90, am baut la Iasi mai multe vinuri de Bucium de care imi aduc aminte cu placere.

La degustarea organizata saptamana trecuta in magazinul La Chambre am avut ocazia sa aprofundez 3 vinuri de la Casa Olteanu: Gramma Feteasca Regala 2009, Gramma Aligoté 2009 si Gramma Cuvée Visan 2010. Ca impresie de ansamblu, cred ca sunt cele mai ingrijite vinuri albe romanesti pe care le-am baut pana acum. Dat fiind ca pe aligoté-ul Gramma il mai gustasem, surpriza a venit de la  Feteasca Regala. Un vin subtil si delicat, cu arome de pomi primavaratici, cu aciditate buna si alcool (14% !) destul de bine integrat. Un vin ca o stampa japoneza.

Spectaculos e insa Cuvée Visan 2010 ( 20% aligoté, 40% feteasca regala, 40% feteasca alba), un cupaj echilibat care imbina cu eleganta aciditatea fetestilor cu fructuozitatea aligoté-ului. Vinul urmeaza sa apara pe piata in curand, iar primele 2000 de sticle vor avea dopul neinscriptionat. E remarcabil ca acest cupaj provine din recolta de struguri a unui an cu conditii climatice dezastruoase. Pentru o crama mica si noua pe piata, mi se pare surprinzator ca reusesc sa arate nu numai constanta ci si un progres in calitate de la un an la altul, chiar si in conditiile unei recolte mai putin bune, cum a fost cea din 2010.

Asteptam de mult timp un vin alb romanesc pe care sa-l pot recomanda prietenilor si ma bucur ca el vine din podgoriile legendare ale Moldovei.

4 Comments

Filed under vinuri româneşti

Turul Frantei si bicicletele de pe etichete

Desi in lumea vinului etichetele au un rol pur functional, trebuie sa marturisesc ca sunt atrasa de sticlele cu etichete frumoase. Imi plac conceptele inspirate si producatorii care vad si dincolo de o eticheta menita sa comunice informatiile de identificare ale unui vin. Uneori, comit sacrilegiul de a pastra sticle cu etichete deosebite chiar si atunci cand vinul s-a dovedit mediocru.

Din punctul meu de vedere sunt doua feluri de vinuri. Cele a caror eticheta nu conteaza si cele care, in lipsa notorietatii, se vad nevoite sa te atraga prin design. In general, vinurile frantuzesti fac parte din categoria celor care nu au nevoie de un design de eticheta. De altfel, in cazul lor, etichetele sunt mai mult sau mai putin la fel, de obicei o imagine stilizata a castelului sau domeniului unde se produce vinul, monocrome si, de cele mai multe ori, discrete. Si vorba unui prieten, daca pe eticheta scrie Chateau Angelus, restul nu prea mai are importanta.

De curand, am descoperit vinurile bulgaresti Cycle produse de vinaria Minkov. Mi-au sarit in ochi de pe raft, in primul rand pentru ca au un design atractiv si folosesc ideea bicicletei, dar intr-un mod mult mai creativ decat o face producatorul chilian Cono Sur, si el un impatimit al ciclistilor.

© Doron

Vinurile Cycle reprezinta gama medie a Fratilor Minkov, sunt corecte si placute si pot fi gasite in Bulgaria la pretul de 17 lei. Dintre vinurile degustate mi-a placut in special cupajul de Chardonnay cu Colombard, care imbina in mod fericit aciditatea placuta a Colombard-ului cu corpolenta si aroma Chardonnay-ului.

© Doron

Si cat de frumos e textul de pe contra-eticheta !

(Какво означава CYCLE?

Кръговрат. Колело. Цикъл.

Кръговратът в природата. Колелото на живота. Цикличността на времето.

CYCLE е вечният стремеж към красивите усещания.

CYCLE е търсене…

CYCLE е пътешествие във времето!)

Adica in traducere libera :
Ce inseamna Cycle ?

Cerc. Roata. Ciclu.

Ciclul naturii. Roata vietii. Ciclicitatea timpului.

Cycle este eterna vanatoare a senzatiilor placute.

Cycle este o cautare.

Cycle este o calatorie in  timp !

Fratii Minkov – pentru care vinul reprezinta o calatorie romantica prin diferite epoci, intre traditie si inovatie, dar si o continua reinventare – mostenesc o proprietate care apartine familiei Minkov din 1875. E printre altele prima podgorie din Bulgaria care castiga o medalie de aur la Bruxelles in 1894.

Iar pe site-ul lor, am gasit acest text, care mi s-a parut cel mai frumos haiku despre terroir

(Какво е тероар?

Ветровете, които галят лозята…

Слънцето, което ги озарява…

Дъждовете, които утоляват жаждата им…

Земята, която им дава сили да зреят…

Природна сила, която формира индивидуалността на виното.

Виното, с което можеш да почувсваш земята и сетивността на времето.)

Ce este terroir-ul?

Vanturile care mangaie viile …
Soarele care le luminează …
Ploile care le potolesc setea …
Pămantul care le da puterea sa se coaca …
Spiritul naturii care formeaza personalitatea vinului. Si timpul care o slefuieste.

Si as adauga eu.

Totul este Cycle. Nimic nu e nou sub soare, lucrurile sunt date uitarii, apoi se redescopera sau se reinventeaza.

Leave a Comment

Filed under drinking in good company