Monthly Archives: June 2011

Caragiale, Dragasani si Chateau Lafite

Imi place sa cred ca fascinatia mea pentru carti se hraneste tocmai din misterul intalnirii cu ele.  Din modul in care informatia se leaga si calatoreste din carte in carte, din felul cum anumite carti citite la timpul lor, iti fauresc un traseu de lectura neprevazut, ca o scara, pe care urci, carte dupa carte, in cautarea unor raspunsuri relevante pentru tine. Nu stiu prin ce miracol citesti acele carti tocmai in momentul in care ai nevoie de aceea revelatie/informatie, dar mi se intampla frecvent sa intru in librarie si sa cumpar carti care pareau ca vorbesc despre anumite subiecte, si rasfoindu-le sa gasesc in ele informatii legate de cu totul si cu totul alte subiecte, culmea, chiar cele care ma preocupau cel mai tare in acel moment.

Cam asa s-a intamplat si cu cartea de fata. “Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale”, de Ioana Parvulescu, Ed. Humanitas, 2011. Duminica, dupa dizertatiile despre media in prezenta studentilor facultatii de jurnalistica din Iasi, mi-a facut cu ochiul intr-o librarie si am cumparat-o. Era, aparent, o carte despre favoritul meu, Caragiale, dar in aceeasi masura si o carte despre presa in secolul al XIX-lea. Subiectul ei se lega intrucatva de ceea ce tocmai dezbatusem despre blog si ziar, dar si, in mod paradoxal, de o alta discutie legata de numele vinurilor romanesti.

Cartea contine bogate extrase din ziarele timpului, in incercarea Ioanei Parvulescu de a demonstra ca perenitatea operei lui Caragiale se datoreaza tocmai curajului lui de a se folosi de limbajul si retorica presei vremii sale.

Printre reproducerile de articole din ziare, am gasit doua care mi s-au parut deosebit de interesante: meniurile a doua evenimente din acele vremuri. Ce credeti ca s-a baut in septembrie 1881, cu ocazia banchetului in onoarea lui C.A Rosetti, la cea de-a 25 – a aniversare a fondarii ziarului liberal “Romanul” ?

Mentionarea unui vin de Dragasani de 9 ani vechime, servit la banchete simandicoase alaturi de riesling de Rhin si Chateau Lafite nu poate decat sa te puna pe ganduri. Oare cine era producatorul acestui vin ?

Aceasta descoperire m-a facut sa ma gandesc ca ar merita sa stim mai multe despre istoria vinurilor romanesti si poate ar trebui sa incercam sa le valorificam, in primul rand, din respect pentru cei care au muncit ca sa le faca. Nu stiu daca aceste nume cu rezonanta romaneasca vor vinde vinul mai bine, dar il pot vinde mai frumos. Numele de vinuri nu constituie prin ele insele o reteta sigura de marketing, pentru ca nu sunt relevante in ceea ce priveste calitatea continutului. Dar, ele au puterea de a vehicula ceva din spiritul locului, sunt un omagiu adus memoriei trecutului, fara de care orice proiect de recuperare a identitatii nu e altceva decat o improvizatie.

P.S. De asemenea, tot din cartea Ioanei Parvulescu o sa aflati si ce s-a baut la o intrunire mai putin simandicoasa si anume, la inaugurarea magazinului de vinuri si cognacuri indigene “Dealul Zorilor” al fratilor Carlova din Calea Victoriei 107.

Ca si celelalte lucrari ale Ioanei Parvulescu, e o carte care merita citita.

4 Comments

Filed under din istoria vinului românesc, poveştile Monei

A fi sau a nu fi… blogger

Asa cum va povesteam, bloggerii de vin s-au intalnit in acest an la Iasi, prilej de socializare, buna dispozitie si dezbateri, caci la urma urmei, e minunat sa te poti raporta la o comunitate, oricat de mica ar fi ea. Iar comunitatea bloggerilor de vin, desi mica, creste ca Fat-Frumos, de la an la an.

De data asta, pe langa Razvan , George si Ciprian, am avut privilegiul de a-i cunoaste pe Nicusor, Bogdan si Costachel (unul din blogurile culinare preferate).

Razvan Avram, gazda si organizatorul din acest an, ne-a rasfatat cu un program complet: seminar cu studentii la jurnalistica, degustare de vinuri si vizita la Crama Olteanu Gramma.

Vizita pe dealul Visan a confirmat impresiile primei degustari a vinurilor Gramma, despre care am scris acum cateva luni.

Pe langa aligoté, feteasca regala si Cuvée Visan, am avut ocazia sa degustam inca un vin foarte bun, un muscat ottonel vinificat in dulce (150 de grame zahar la litru), de un splendid echilibru gustativ. Din pacate, acest vin e disponibil doar la crama. Catalin Zamfir si echipa lui, isi doresc ca pe viitor sa vinifice si vinuri rosii, si avand in vedere zona de clima, s-ar putea sa ne astepte alte surprize placute.

Daca va poarta drumul pe la Iasi, va recomand sa nu ratati, doua oaze de vinuri bune: restaurantul Ralet si magazinul Good Point.

Restaurantul Ralet, gazduit de o vila aflata in vecinatatea celei in care a locuit Mihail Kogalniceanu are una din cele mai stufoase liste de vinuri din cate am vazut. Si mai ales, e locul ideal pentru a lansa baloane de hartie deasupra Iasului.

In cele din urma, am fost surprinsa in mod deosebit de placut de seminarul despre new media, in primul rand, de numarul mare al audientei. Discutiile au fost deschise de catre Dan Dobos, redactor sef la Evenimentul, care ne-a expus argumentele pentru care se afla de partea presei scrise si pentru care nu se poate considera blogger. Profesorul Vasile Astarastoaie, blogger si domnia sa, ne-a povestit despre blog ca expresie a unei nevoi sociale, dar, as adauga eu, si ca expresie a unui imbold spre autodisciplina.

Intr-o lume care se grabeste din ce in ce mai tare e foarte posibil sa prindem si vremurile in care blogul va deveni un suport clasic. Insa discutiile aprinse despre disparitia presei scrise s-au incheiat cu ideea ca, indiferent de suportul pe care te exprimi, singurul punct stabil de reper va ramane cititorul. El este, pana la urma, unica instanta care te valideaza ca scriitor. Asadar, va multumim ca ne cititi !

4 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

La anu’ si la multi ani, sa bem vin de Dragasani !

Cum recunosti potentialul unui loc de a se defini pentru cei din jur ca spatiu al teleportarii ? Cand apare acel echilibru care structureaza atmosfera si care creeaza senzatia de scurtcircuitare a temporalitatii ? Potentialul magic e al spatiului sau al omului care il locuieste ?

Calatoria naste mai mereu astfel de intrebari, iar evenimentul de lansare a vinurilor Avincis, petrecut pe colinele Dragasanilor, mi-a lasat senzatia unei vizite intr-o tara straina. Aproape ca ma puteam imagina la o petrecere pe malurile Garonnei.

De mult timp n-am mai avut ocazia de a asista la renasterea unui loc sub semnul gratiei si al bunului gust. O vila mica si frumoasa, construita in 1907, restaurata cu arhitect, o crama cu design modern, perfect integrata in peisaj. O priveliste minunata asupra vaii Oltului.

Domeniul Dobrusa de la Dragasani apartine familiei Stoica, iar arhitectul care a schimbat fata locului este Alexandru Beldiman. Proprietatea are un potential imens pentru organizarea de evenimente, iar faptul ca cineva si-a dorit sa creeze un astfel de loc in Romania, ma face sa sper in continuitatea initiativelor de acest tip.

Vinurile pe care am avut ocazia sa le degustam sunt, deocamdata, albe. Cramposie selectionata 2010, Sauvignon Blanc 2010 si Muscat Ottonel 2010, creatia oenologului Ghislain Moritz. La prima impresie, mi-a placut Sauvignon-ul, un vin corect, vioi, care s-a facut remarcat gustativ printr-o interesanta lama citrica. Din cate am inteles, printre soiurile de sturguri cultivate aici se afla si pinot noir, ceea ce ma face sa astept vinurile rosii cu deosebit interes.

In ceea ce priveste numele vinurilor, imi permit o mica observatie legata de un fenomen care a capatat amploare. Mi-ar fi placut ca aceste vinuri sa nu se numeasca Avincis (desi am inteles motivele care i-au determinat pe proprietari in alegerea acestui nume), ci sa poarte numele dealurilor Dragasanilor. Cred ca un vin e profund legat de tarana din care provine, iar celebrarea existentei sale nu se poate face decat sub rezonanta lexicala a unui nume atins de patina timpului, care are puterea sa stabileasca o legatura sentimentala cu publicul sau. Nu e un caz singular de reticenta in alegerea unor toponime autohtone ca nume de vinuri, si tocmai de aceea asupra acestui subiect voi reveni intr-un articol viitor.

Dincolo de asta, aparitia domeniului Dobrusa de la Dragasani, e un eveniment deosebit in lumea vinului romanesc.

24 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, vinuri româneşti

Blogmeet la Iasi

Tare dor imi era de dulcele targ al Iesilor ramas nevizitat de cativa ani buni.

Din fericire, comunitatea bloggerilor de vin a sunat adunarea tocmai la Iasi.

Din program:

– dezbatere cu si despre new media cu studentii facultatii de jurnalistica din Iasi,

– vizita la Crama Olteanu Gramma,

– degustare de vinuri bune la magazinul Good Point.

De vom face fata ospitalitatii moldave, va vom povesti !

PS.  Afis de Bogdan Bocse

6 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin

Sauvignon blanc si sparanghel

Sauvignon-ul mi s-a parut intotdeauna genul de vin passe-partout, un vin alb nici prea-prea, nici foarte-foarte, ce poate fi combinat cu succes cu feluri de mancare din cele mai diverse si care poate fi baut cu usurinta atat vara, cat si iarna. Nu e genul de vin care sa te lase bouche bée, ca un riesling de rhin, dar nici nu se arata capabil de mari dezamagiri. Mai ales ca, spre deosebire de alte soiuri albe, ( ca chardonnay-ul, de exemplu)  un vin modest din sauvignon-ul blanc, are un plus de aciditate salvator. Din acest motiv, mi s-a parut intotdeauna o alegere foarte inspirata pentru un vin de zi cu zi.

In acest an, am descoperit sauvignon blanc-ul lui Maurico Lorca, un producator argentinian care are unul dintre cele mai frumoase site-uri din cate am vazut pana acum. Simplu, sugestiv, superb !

Mauricio Lorca – Opalo, sauvignon blanc, 2008 e un vin curat si proaspat, usor mineral, cu aciditate buna si final mediu. La deschidere are aroma de soc si note citrice si vegetale (de sparanghel si agrise), iar la gust, cu o nota initiala usor dulce, invaluita repede de un corp citric. Un vin care merge perfect cu sparanghel si cu salate, dar si cu preparate din pui sau peste.

@ Doron

Si daca am pomenit de sparanghel, ceea ce mi s-a parut deosebit de interesant in istoria lui e faptul ca e una din putinele legume aduse de europeni in America latina, unde se cultiva acum pe scara larga. Si din punct de vedere lingvistic are o poveste interesanta. Denumirea „sparanghel – Asparagus ofiicinalis” provine din latina, dar se pare ca latina l-a imprumutat din greaca, iar aceasta, la randul ei, din persana.

Se spune ca sparanghelul era leguma favorita a imparatilor romani, si ca Augustus ar fi fost creatorul expresiei “mai repede decat ai gati sparanghelul”. Romanii considerau ca sparanghelul are proprietati medicinale si afrodisiace. In evul mediu, e adoptat de bucataria franceza si e servit la mesele regilor Frantei. Mi se pare interesant faptul ca de-a lungul istoriei sale atat de lungi, sparanghelul si-a pastrat nepatata imaginea de delicatesa destinata ospetelor rafinate si ma intreb daca asta nu se datoreaza tocmai simplitatii sale…

 

Leave a Comment

Filed under soiuri de strugure