Monthly Archives: September 2011

Cu riesling intre Grinzing si Wachau

Viena e orasul care mi-a starnit intotdeauna sentimente contradictorii. Mi-a lasat impresia unui grandios muzeu caruia ii lipseste viata, dar, daca as sta un pic mai aproape – hélas – l-as vizita mai des pentru cate o expozitie si o cafea buna.

In mod oarecum bizar, singura amintire haioasa care mi-a ramas din serioasa si eleganta Viena e legata de vin. Imi placea sa strabat Viena cu tramvaiul si sa ma opresc in Grinzing, sa admir casele si boltile generoase de vita de vie. Seara ne prindea in cate o carciumioara cu vinul casei si lautari unguri. Cartierul avea in ochii mei un oarece farmec interbelic. Intr-o seara, am baut pana tarziu, dar am reusit sa prindem ultimul tramvai. Pe strazi nu era nici tipenie de om, in schimb tramvaiul era plin cu grupuri de cheflii cu sticle de vin in mana: francezi, portughezi si romani. A fost cel mai vesel tramvai vienez cu care m-am plimbat vreodata.

Si pentru ca prietena mea Dana, tocmai mi-a trimis un mesaj din Wachau, de la o serata literara cu degustare de vinuri “care iti fac gura punga”, mi-am propus sa deschid in cinstea ei un riesling austriac.

Riesling Domäne Wachau, 2010, podgoria Singerriedel e un vin de un galben intens si greu. La deschidere, adie o boare de petrol care se risipeste ca o parere, fiind inlocuita cu arome intense de flori albe si caisa. La gust se remarca prin mineralitate, aciditate bine sustinuta si final lung. Un vin frumos, foarte elegant in expresia aromatica.

Din cate am inteles de pe site-ul producatorului, smaragd, e marca vinurilor din Wachau, albe, seci, culese tarziu, un simbol care se leaga de soparlele de culoarea smaragdului care se lafaie la soare pe terasele cu vita de vie. La fel am facut si eu cu gandul la ultima promenada pe Dunare, la soparlele din Wachau si la Dana.

P.S. Variate si felurite vinuri austriece gasiti in magazinul La Chambre.

16 Comments

Filed under Riesling din lumea largă, vinuri povestite şi recomandate

De la cuisine et de l’amour

Traiesc la Bucuresti, un oras unde, mancarea buna tinde sa se refugieze in cartile de literatura, si din fericire, si in casele catorva prieteni atinsi de har. Iar atunci cand bogatia toamnei incepe sa coloreze frunzele, recunosc ca nimic nu e mai atragator decat gandul de a ma regasi intr-o casa unde se gateste bine si langa o biblioteca bine garnisita.

Nu sunt o mare admiratoare a Isabelei Allende si n-am prea reusit sa-mi lipesc de suflet cartile ei, dar acest compendiu de retete de bucate povestite, intitulat “Afrodita”, m-a luat prin surprindere. In incercarea de a face o lista exhaustiva de ingrediente afrodisiace, Allende scrie o o carte plina de farmec si nostalgia copilariei, in care, alaturi de cele 133 de pagini de retete comentate ale mamei sale, Panchita Llona, avem parte de povesti exotice auzite de la prieteni, scene de seductie in bucatarie, pline de umor involuntar, si povesti ale calatoriilor culinare ale autoarei in diverse colturi de lume.

Am sa redau, in engleza, cateva pasaje mustind de umor si franchete:

“Nouvelle Cuisine – I don’t trust these modern restaurants where the waiter – an athlete with pirate rings in his ears and tattoos on his hands – introduces himself by his given name and treats me as if I wanted to sell him a Bible. It’s a sure thing that here I will be served nouvelle cuisine. If I don’t have the option of escaping, I’m faced with an exhaustive menu on which each dish is described in the pedantic language of an aspiring literary critic. Usually, I choose the least expensive thing on the menu, with the hope that it will also be the simplest, but invariably I am served the creation of a psychotic. My humble fish comes disguised as a hat, and when I lift away the carrot fringe, celery feathers, petals of flowers and onion veil, there’s very little trout beneath. It seems a shame to wreck such of work of art, and when finally I decide to sink my fork into it, the whole things falls apart and a radish in the shape of a bee lands in my lap (…) Nouvelle cuisine can be interesting, but when it comes to food – and men as well – I prefer more robust flavors and a simpler appearance, like a honest fish that is not ashamed of its nakedness.”

“The spirit of the wine – In my distant youth, I believed that white wines were served during the day and red wines at night. Later someone tried to rescue me from ignorance by offering me his version: white wines are for women and red for men, a heresy capable of felling an oenologist with a fatal stroke. We are talking about an ancient and elaborate art to which countless volumes have been devoted through the centuries; it would be a blasphemy to try to sum them up in a couple of sentences. It has taken me several decades to learn some basic principles. In expensive restaurants, I smell the cork, chew the first sip with an expression of profound concentration, and then return the bottle, complaining of a certain acidity. That always impresses the waiter and earns me a little respect. The truth is that I have a bed head for alcohol and with the second glass I start taking of my clothes and skipping down the street. The theoretical part of this chapter wasn’t at all difficult; I sought the counsel of experts and consulted a half of dozen books, but the practical part cost me more than one cold. My neighbors think I belong to a euphoric nudist sect.”

Citind-o pe Isabel Allende incepi sa intelegi ca la baza celebritatii pe care vremurile moderne au adus-o maestrilor bucatari, ar putea sta convingerea, impartasita de multe femei, ca nimic nu e mai erotic decat un barbat atunci cand gateste. Iar Isabel Allende povesteste cum fiecare barbat din viata ei i-a ramas in memorie asociat anumitor retete culinare.

Pana la urma savoarea “Afroditei” vine din faptul ca nu stii cum si in care moment, cartea de bucate devine pretext al istorisirii.

PS. Multe multumiri pentru aceasta carte Doamnei Carmen Floroi

Leave a Comment

Filed under gastronomie și taifas culinar

Verticala de week-end in Bessa Valley

In Valea Bessi-lor vantul mi-a soptit: „Pe fata asta ciudata, fiica de rege get si de dansatoare tataroaica, eu o cunosc de pe vremea cand mergea cu picioarele goale prin tarana”.

Relieful Bulgariei are acest farmec aparte, de a te impregna cu senzatia teleportarii intr-un spatiu straniu si in acelasi timp familiar, pentru care ti-ar fi trebuit zile intregi de calatorie, dar pentru care n-ai batut chiar atata drum, caci acest spatiu determina, in primul rand, o calatorie intima, catre tine insuti.

Acum, dupa ce am vazut podgoria de la Aliman si pe cea de la Bessa Valley, il banuiesc pe Marc Dvorkin, ca asemeni unui druid celt, detine stiinta de a alege locuri cu potential magic, locuri in care tarana musteste de trecutul cel fara de nici o granita si de oasele calatorilor care nu cunosc alta frontiera decat linia orizontului. Il banuiesc de o relatie speciala cu senzualitatea si violenta teritoriului dionisiac.

Si tot la trecerea granitei, am realizat ca, din cand in cand, de ziua ta, Politia Romana te sarbatoreste prin suprimarea identitatii. Un cadou plin de umor, din cauza caruia l-am debarcat pe Razvan Jurca in vama Ruse. Dar, 10 ore mai tarziu, la sfarsitul petrecerii de la Bessa Valley aveam sa ne intalnim, plini de uimire, cu acelasi Razvan, aureolata de gloria unei identitati reinoite si a libertatii de a calatori care nu cunoaste granite.

Urmarind soarele care cobora scaldand Bessa Valley in culoarea mierii, am degustat, direct din baric, vinuri din recolta 2010: merlot (rotunjimi si textura), petit verdot (explozie naravasa de tanini ca praful de pusca invaluiti in miresme de violete) si syrah (condimente, dulceata si culoare). Degustarea comparativa a celor trei vinuri tinute cate 3 luni in baricuri de stejar noi, a scos in evidenta lupta diferita a fiecarui soi de strugure cu lemnul. Daca merlotul se lasase deja cucerit si invaluit in arome splendide de torefactie, cafea, vanilie si ciocolata, petit verdot-ul era in plina razvratire si eclipsa cu notele de condimente orice incercare a lemnului de a se impune. Merlotul, invins, era aproape gata de baut, petit verdotul iti incleia gatul cu cei mai verzi tanini pe care i-am gustat vreodata.

Sarbatorirea celor 10 ani ai podgoriei Enira, mi-a oferit ocazia nesperata de a incropi ad-hoc o verticala Enira Reserva. De la o Enira Reserva 2009, extrem de fructoasa cu arome de dulceturi invaluitoare, trecand prin Enira Reserva 2008, sobra, inchisa, dar cu deja ceva note de piele si fum, si Enira Reserva 2007, ajunsa in varful ei maxim, pana la Enira Reserva 2005, foarte concentrata, extractiva si picanta, aproape amarone, seara s-a lasat deosebit de agreabil in Bessa Valley.

Cat despre podgoria de la Aliman, am aflat cu aceasta ocazie ca in aceasta toamna se va culege prima recolta de feteasca neagra. Sunt tare curioasa ce va reusi sa faca Marc Dvorkin  cu acest soi nou din portofoliu sau.

7 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Lacomia toamnei si miresmele fericite

Intalnirea cu un pinot noir bun, e ca o reintoarcere in copilarie. Niciun alt vin nu imi readuce in nari intr-un asemenea grad, miresmele fericite ale amintirii: aroma lipicios-dulceaga a dupa-amiezilor tarzii de vara petrecute sub bolta de vita din gradina bunicilor, atingerea matasoasa a dulcetii de cirese, servita dupa reguli bine stabilite vecinelor gurese care ne vizitau duminica, suflul misterios al cartilor imbracate in piele, seva vegetala a piersicului cu fructe zemoase, uriase, pe care le pandeam in fiecare toamna, la sfarsitul vacantei.

Cand deschizi o sticla de pinot noir din Russian Valley te astepti ca toamna, in lacomia ei multicolora, sa se pogoare la tine in pahar, cu sclipiri aromate. Pentru ca Russian River Valley e microclimatul californian deosebit de favorabil soiurilor Pinot noir si Chardonnay, ma asteptam sa ma intalnesc mai degraba cu miresmele mentolate si ierboase ale unui continent necunoscut, si mai putin cu aromele familiare de piele si de fum.

Marimar, Torres Estate, Pinot noir 2001 e un vin echilibrat si expresiv, foarte bine pastrat si neasteptat de fructos. La deschidere, te intampina cu o aroma intensa, afumata, care dupa 30 de minute in decantor, devine cireasa in compot, vanilie si fum. Vinul e amplu in gust, cu aceleasi arome de cireasa foarte coapta, piele si fum, cu final lung, fructos, sustinut.

L-am servit alaturi de pulpa de curcan la cuptor si salata de ardei copti. Am constat cu aceasta ocazie ca senzatia dulce-matasoasa pe care ti-o lasa pulpa de ardei copt se potriveste cu textura acestui vin deosebit de bun.

PS. Marimar,Torres Estate, Pinot noir 2001, costa 99 lei in reteaua magazinelor Halewood.

12 Comments

Filed under în imperiul bunicilor, Pinot noir din lumea largă