Monthly Archives: January 2012

Târgurile de vin ale primăverii

Deşi în România cele mai importante şi mai bogate târguri de vin se desfăsoară toamna, târgurile consacrate din industria vinului au loc primăvara. Principalul motiv este faptul că vinurile albe din recolta toamnei sunt proaspăt îmbuteliate şi se pot degusta şi tranzacţiona.

Cele mai importante târguri de vin din prima parte a anului sunt, în ordinea cronologică a desfăşurării lor:

ProWein, Dusserdolf, 4 – 6 martie 2012

VinCE, Budapest, 23 – 25 martie 2012

Vinitaly, Verona, 25 – 28 martie 2012

Insa în 2012, se anunţă multe târguri şi în România, aşa că oriunde veţi fi aveţi şansa să participaţi la cel puţin o manifestare din lumea vinului:

Pe lângă deja consacratele Goodwine (30 martie – 1 aprilie 2012, Bucureşti) şi Vinvest (6-8 aprilie 2012, Timişoara), se anunţă în premieră evenimente la Cluj şi Iaşi : Provino (15- 18 martie, Grand Hotel Napoca, Cluj-Napoca) şi târgul organizat de Vinul.ro şi GoodPoint, 22- 23 martie, Grand Hotel Traian, Iaşi.

Eu una sunt foarte curioasă să văd cât de tare şi-a lăsat amprenta asupra vinurilor albe mult prea fierbintele an 2011 şi sper să descopăr vinuri bune.

3 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin

Vega Sicilia, pamantul Spaniei si superbia regimentelor tercios

In prima zi din 2012, am deschis cu prietenii un vin caruia ii dadeam tarcoale de ceva timp: Vega Sicilia,  Tinto Valbuena 5º, Ribera del Duero, 2005.

Unul dintre cele mai celebre vinuri ale Spaniei, Vega Sicilia, Tinto Valbuena e un assamblage de tempranillo, strugurele tipic al peninsulei iberice, cu un pic de merlot si de cabernet sauvignon. Stiam ca e un vin puternic, de cursa lunga, si am hotarat sa-l servim alaturi de piept de rata la cuptor pe pat de cartofi si salata de ardei copti.

Cred ca am baut multe feluri de vinuri: vinuri sagalnice care iti fac cu ochiul, vinuri voluptoase care te lingusesc ca sa ramai langa ele pana la terminarea sticlei, vinuri acrobatice care pogoara in cascade nimburi aromate, dar nu am baut niciodata vinuri pe care dai o gramada de bani, ca ele la randul lor, sa nu dea doi bani pe tine. Iar Vega Sicilia e un astfel de vin.

Dupa mai bine de o jumatate de zi de la deschidere, vinul era nemiscat: pamant reavan, fum si visina, ingemanate intr-un postgust care se simtea de-a dreptul pana in stomac. Dar ceea ce m-a facut sa ma gandesc mult timp la el nu a fost echilibrul sau desavarsit, ci felul in care personalitatea acestui vin ni se impunea, uimindu-ne cu o expresivitate pura si extrem de directa. Si asa a si ramas pana la ultima picatura.

Vinul asta mi-a adus aminte de povestea pe care un prieten drag mi-a spus-o candva despre faimoasele regimente de infanterie tercios. Intr-una din campaniile din Flandra, regimentele spaniole sunt nevoite sa se retraga hartuite de razboinicii flamanzi. Se retrag cateva zeci de kilometri, batandu-se corp la corp, ore bune, pana in zona de protectie asigurata de artileria spaniola. Comandantul artileriei tipa disperat la ei: “De ce nu ati fugit ca sa ajungeti mai repede sub protectia tunurilor noastre ?” “Eram mult prea obositi ca sa mai putem fugi”, a venit prompt raspunsul.

Contempland vinul sclipind in pahar, m-am gandit ca Vega Sicilia e expresia sufletului razboinic al Spaniei si al faimoaselor regimente tercios, considerate de istorici la fel de bune ca legiunile romane si ca falanga macedoneana. Un vin sangvin, vertical si implacabil, caruia ii mai simt inca gustul…

PS. Vega Sicilia se gaseste in reteaua magazinelor Halewood.

23 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Pîinea şi vinul sunt esenţiale pentru întreaga tradiţie creştină

Se spune că blogul e un mediu narcisist, un mediu în care scrii despre tine şi despre ceea ce te defineşte. Şi totuşi, ceea ce la început pare doar un hobby devine, încet, încet, o experienţă extraordinară, dar şi o responsabilitate ce trebuie asumată, faţă de ceea ce scrii şi faţă de cititorii tăi. Pe nesimţite, ei apar în scenă şi începi să te întrebi cine sunt şi să-ţi doreşti să îi cunoşti pentru că blogul presupune  împărtăşirea unor valori comune.

De curând, am avut ocazia să discut cu un cititor care, întâmplător, e şi blogger. Vladimir Bulat citeşte Vinurile povestite de aproape doi ani şi a fost de acord să vorbim despre bloguri şi vin.


Mă întreb adesea cine sunt cititorii mei şi ce-i îndeamnă să mă citească. Ca autor de blog, ce crezi că are mai multă importanţă pentru cititorii tăi: acurateţea informaţiilor, miza şi actualitatea subiectului, personalitatea autorului, talentul narativ?

Aici se poate răspunde cu o întreagă disertaţie, de altfel despre cultura blogului există deja numeroase cărţi, dar nu e în intenţia mea să-mi adaug numele alături de altele, desigur celebre. Pot expune însă cîteva consideraţii, referindu-mă telegrafic la propria-mi experienţă în acest domeniu.

Blogul este un jurnal, pe care consimţi să-l faci public, sau îl orientezi spre cîţiva inşi afini, care formează un cerc restrîns sau e vorba de oameni care te plac, te citesc şi îţi aşteaptă opiniile, ideile. Trebuie să recunosc – este îngrozitor de greu să-ţi formezi un astfel de cerc, şi mai ales să-l menţii. Informaţia în general este prea multă, omniprezentă, şi ce anume poţi spune tu cuiva, ca să te citească, mai ales cu regularitate?! Trebuie găsit un ton anume, şi apoi se impune să cauţi prospeţimea informaţiei, savoarea cu care o serveşti. În sensul de inedit, pasionant, nu fără o doză de ludic. Asta te forţează să fii mereu în căutare, curiozitatea te ţine treaz, lucid, veghetor la toate din jur.

Internetul poate fi o sursă, dar nu  – vai de mine! – singura. Pentru mine: călătoriile, biblioteca, galeriile de artă, muzeele, plimbările, întîlnirile cu oamenii, fotografiatul, moţăitul fără noimă aparentă, pot fi „puncte de start”. O fotografie oarecare în aparenţă, poate deveni o sursă de inspiraţie, ca şi o discuţie cu cineva de aproape sau chiar străin cu totul. Chiar acest interviu îl datorez lecturii blogului tău!

Cum a intrat vinul în viaţa ta?

Absolut firesc. La noi în casă s-a băut vin în permanenţă, vin de ţară sau de masă, mai ales la cină. Dar trebuie să menţionez faptul că după tragedia atomică de la Cernobîl, din 25-26 mai 1986, medicii sovietici au recomandat copiilor consumul unei cantităţi mici, dar sistematice de vin roşu. Face bine împotriva radiaţiei, spuneau ei. Nu pot estima cît bine a făcut vinul omenirii împotriva radiaţiei, dar pentru mine, în favoarea apropierii de gustul vinului, a fost determinant. Vinurile de colecţie le-am descoperit recent, nu fără ajutorul cunoscătorilor. Dar aşa cum un expert nu trebuie să spună niciodată că ştie totul – ci mereu să înveţe, să descopere, să se autodepăşească, tot astfel nu poţi şti totul despre vin. Aici se naşte paradoxul: cu cît îl bei mai mult, şi mai des, ajungi să înţelegi că ştii tot mai puţine despre vin.

Are vinul ceva în plus faţă de alte tipuri de băuturi ? Pe ce se fondează statutul lui aparte?

Da, vinul este ca omul bun: prietenos, devotat, uneori matur, alteori – mai copilăresc, dar întodeauna onest şi aproape… De cînd există omul pe pămînt, aceasta a băut vin; pîinea şi vinul sunt esenţiale pentru întreaga tradiţie creştină. „Vinul veseleşte inima omului”, spune Psalmistul…

Care e criteriul după care te ghidezi când cumperi vin?

Producătorul e important, uneori. Altă dată aplec urechea la recomandările celor care scriu despre vin, sau la cei care au băut anterior un vin bun, şi vorbesc cu pasiune despre el. Caut pe urmele lor. Este foarte important ca vinul să te binedispună prin tot ce are el mai de soi: culoare, consistenţă, corpolenţă, arome, grad de alcool etc.

Cât de importantă e pentru tine eticheta, numele vinului, design-ul sticlei ? Ai cumpărat vreodată o sticlă de vin atras de etichetă sau pentru că metafora numelui vinului ţi-a făcut cu ochiul?

Cum spuneam mai sus – eticheta este foarte importantă, cît şi denumirea. Dar nu-mi plac deloc numirile cu iz folcloric, cîrciumăresc, pretenţioase, prea familiare. Nu ne putem trage de şosete cu vinul. Nici culorile prea multe şi criante de pe etichete nu le agreez. O etichetă atent aleasă de producător atestă grija cu care acesta doreşte să-şi promoveze produsul, mereu şi asumat în favoarea calităţii licorii conţinute în recipient. Da, şi forma sticlei e importantă, dar să fie cît mai clasică – fără deformări nejustificate ale profilului acesteia. Accept ca volumul recipientului să depăşească 0, 75 l. doar în cazuri extreme, şi să fie vorba de un producător sau autor de renume, căci acesta are întotdeauna argumentele necesare pentru a mă convinge… Şi merg voios pe mîna lui!

Vinul preferat, povestea favorită?

Nu pot afirma că am un vin preferat, cred că îmi plac mai multe, atît româneşti, cît şi străine. Dar o povestioară scurtă am, legată de un vin. O divulg chiar aici. Undeva pe o străduţă lăturalnică, dar destul de aproape de Muzeul de Artă Decorativă (www.MAK.at) din Viena, am descoperit din întîmplare un magazin, Der Wein. Cred că e cel mai mare pe care l-am văzut pînă acum. Deşi ne pregăteam să plecăm spre aeroport, nu am putut renunţa la măcar două sticle de vin austriac. Am ales repede o sticlă după etichetă, că mi-a plăcut mie „Cocoşelul” pictat în acuarelă (ceva asemănător cu cel de pe Syrah-ul de la Recaş ! Dar pe un fundal alb), iar celălalt l-am luat pentru că era recomandat cu căldură de proprietara magazinului. Cînd să plătim, ce să vezi? „Cocoşelul” nu era de găsit în banca de date, fiind se pare ultima sticlă, şi l-am primit cadou din partea casei… Ei bine, „bonusul” s-a pomenit a fi poate cel mai bun vin băut în anul 2011! Am dezlipit eticheta, spre a o păstra, dar nu vreau să-i divulg numele, pentru a-l tezauriza doar pentru uz propriu. La vinuri trebuie să fii, uneori, egoist, pentru a mai avea parte de el şi altă dată: să nu se epuizeze stocul de sticle prea repede!

Vladimir BULAT este critic şi jurnalist de artă, eseist, blogger, traducător, expert în iconografia răsăriteană. A făcut studii de istoria artei la Kiev (1989-1990). A absolvit Academia de Artă din Bucureşti, în 1994. Stagiu de doctorat (1994-1997). Masterat în studii sud-est europene (1999).

A fost editor al revistei de artă contemporană ART-hoc (2000-2006) şi a tradus texte, studii şi interviuri cu personalităţi din lumea istoriei artei, teologiei, filosofiei, filmului (Boris Groys, Oleg Aronson, Irina Gluşenko, Victor Misiano, Ekaterina Dyogoti, Boris Kagarlitsky, Tilda Swinton, Alexandr Ivanov, Petr Mamonov etc.).

Cărţi publicate: Artă şi ideologie. De „realismul socialist” la „noua sensibilitate” (2000), Rugina & Co (2001), Ochiul de veghe (2005), Lazăr Dubinovschy (2006), Constantin Antonovici (împreună cu Doina Uricariu, 2011).

Cărţi traduse: Sensul icoanei de Nikolai M.Tarabukin (ed. Sophia, Bucureşti, 2008); Sankea de Zahar Prilepin (ed. Cartier, Chişinău, 2011).

10 Comments

Filed under generaţia mea şi vinul: interviuri

Farmecul vinurilor locale

Nu stiu daca poate fi un semn de maturitate gustativa, dar cele mai frumoase surprize ale anului trecut mi-au fost oferite de cateva vinuri albe baricate, unele vinificate in baric – 2006, Pouilly Fumé, Les Champs des Billons, Loire si 2006, Domaine de Ravanès, Le Renard Blanc, Vin de pays des Coteaux de Murviel, altele doar invechite in baric: 1990, Chardonnay-Bründlmayer Kamptal; 1991, Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia.

Se spune ca fermentarea strugurilor direct in baric – un obicei foarte vechi, practicat de tarani in gospodariile lor – ar oferi o mult mai subtila baricare a vinului, o amprenta mai fina a lemnului, decat cea datorata maturarii in baric, dupa fermentarea vinului in inox. Cele mai cunoscute soiuri de struguri care se vinifica traditional in acest mod sunt Chardonnay-ul in Bourgogne si Sauvignon blanc-ul pe Valea Loarei. Practic, astazi, fiecare tara are cel putin un producator care face astfel de vinuri. In Romania, gasiti vinuri albe vinificate in baric la Prince Stirbey – Feteasca regala Genius Loci si la Domeniile Clos de Colombes – Sauvignon blanc. Atentie insa, cand aceste vinuri sunt tinere, au nevoie de aerare inaintea servirii.

Domaine de Ravanès, Le Renard Blanc 2006, mi s-a parut un vin derutant si plin de personalitate asemeni vinificatorului sau, Guy Benin, cel care cultiva in Languedoc soiuri bordoleze. De data asta, vinul e un assamblage de struguri locali: 80% grenache gris si 20% maccabeu (numit si viura), din vii batrane de peste 70 de ani. E vinificat in baric, unde a fost tinut 12 luni, si apoi imbatranit la sticla.

Nasul e delicat, cu alternante in volute intre floral si citric, miere, sofran, caisa, portocala confiata. Gustul e bogat, cu note minerale, impresii de fenicul si migdale, cu final lung, fructos, citric. Un vin extrem de complex, surprinzator, care mi-a amintit de Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia.

De fapt, ceea ce m-a atras la acest vin, dincolo de curiozitatea suscitata de renumele producatorului, a fost numele sau : vulpea alba.

Vulpea polara e singura specie de vulpe care isi schimba blana in functie de anotimp: vara e roscata, iar iarna e alba. M-am tot intrebat care sa fie motivul pentru care un vin din insorita Mediterana poarta numele unui animal polar. E posibil ca acest nume sa se datoreze versatilitatii acestui vin si faptului ca e facut din soiul grenache gris, soi specific zonei Roussillion si Cataloniei. Ca si in cazul pinot gris, numele i se trage de la faptul ca vinul produs din acest strugure are irizatii de culoare gri, iar o neatentie in vinificare poate avea ca rezultat chiar un vin de culoare gri. Se spune ca acesta ar fi si motivul pentru care se prefera amestecarea sa cu alte vinuri albe. Desigur, e foarte posibil ca Guy Benin sa fie, pur si simplu, un admirator al vulpii polare. In orice caz, face vinuri bune, nu numai din soiuri bordoleze, ci si din soiurile locale, vinuri cu frumusetea si temperamentul unui animal salbatic care isi stapaneste teritoriul in deplina libertate.

16 Comments

Filed under soiuri de strugure, vinuri povestite şi recomandate

In vino veritas

Romanele scrise de Constantin Toiu sunt ca un Nectar Pedro Ximenez. Te urmaresc mult timp dupa ce le-ai citit, cresc si se ramifica in tine, isi pastreaza nealterata aroma la fiecare rememorare si recontemplare. Frazele cu structura densa si vascoasa au puterea magica de a te transporta in poveste, de a iti lasa senzatia ca o traiesti pe viu. Nicio alta carte nu mi-a apropiat atat de tare orasul natal, iubit si detestat deopotriva, Bucurestiul, asa cum a facut-o “Caderea in lume”. Ore intregi m-am plimbat pe strazi inzapezite, impreuna cu personajele cartii si m-am delectat cu senzatia concreta de a infrunta viscolul la intersectia Hatmanul Arbore cu Calea Floreasca, printre nametii copilariei mele.

Ca un pahar simbolic de Nectar la sfarsitul mesei, va propun in acest inceput de an un citat lung, din ceea ce eu consider a fi una dintre cele mai savuroase scene din literatura romana, in care vinul devine personaj. Scena e plasata in 1957, si probabil ca intalnirea scriitorilor romani cu colegul lor sud-american – pe care o descrie – a fost cat se poate de reala:

“Dupa ce Sevastita se retrase, Georgeoiu se apropie de bar si in loc de bauturile scumpe straine, obisnuite acestor intalniri, el scoase o colectie de vinuri romanesti, fara alte indicatii decat etichetele de caiet de scoala lipite pe sticle si pe care, cu creion chimic, erau scrise numele si aspre si desucheate sau glumete ale licorilor moldovenesti: Zghihara, Busuioaca de Bohotin, Poama Fetii, Poama Pasareasca, Pasareasca, Feteasca Neagra, Poala Popii… Directorul le prezenta pe rand, inaltandu-le, ca si cum ar fi fost vorba de productia institutiei pe care o conducea, iar interpretul oficial traduse constiincios, desi nu fara oarecare greutate, facand din fiecare nume cate o fraza lunga, plina de ezitari si adaosuri. Fiecare denumire era intampinata de exclamatii zgomotoase. Sud-americanul, om de vreo cincizeci de ani, trait bine, cu parul grizonat, batea fericit din palme. Asa ceva nu mai vazuse. In loc de carti, si de discutii lungi, obositoare, pedante in jurul lor – vinurile acestea sincere, nerusinate, zglobii si tari probabil ca niste pulpe pietroase de fete dezvelite in joaca… Toti alesesera Zghihara, poate si fiindca numele acesta nu insemna nimic, sugerand doar ceva, si asta foarte vag, in legatura cu navalirea tatarilor. Inainte de a destupa o sticla, directorul tinu sa spuna ca pretioasa lui colectie de vinuri moldovenesti, oferita in cinstea oaspetelui sosit de atat de departe, si totusi atat de apropiat – si arata teatral spre inima -din motive pe care nu mai gasea necesar sa le sublinieze, ii fusese pusa la dispozitie de un cumnat de-al sau, un barbat stralucit, caruia el ii prevede o glorioasa cariera militara si politica si care se nascuse pe pamantul dumnezeiesc al acestor licori salbatice si curate… Era vorba – si Georgeoiu ii pronunta numele pe acelasi ton pe care-l avusese numind vinurile – de capitanul Ionel Roadevin. Musafirii explodara de entuziasm (…)

– Si-acum, tovaraseilor, sa degustam ! anunta cu toata voiosia sa de grasan petrecaret fostul tipograf din Ploiesti, impartind paharele de cristal de Bohemia, asezandu-le fiecaruia in palma, el mai facu o pauza inainte de a turna, explicand cu sticla in mana principiile si “fiziologia degustarii”… Scotand limba in vazul tuturor, directorul explica aratand cu degetul in jurul gurii fara sa atinga organul vorbirii, facand o demonstratie doctorala. Pe varful limbii, va rog sa fiti atenti, uite-aici se afla “dulcele si saratul”; pe margini… aici… aici…”acrul”. Cel mai intins ca suprafata, zise, lasand deodata mana-n jos si vorbind normal. Dovada ca in viata senzatia asta e mult raspandita si, practic, primita pe o largime mai mare si corespunzatoare a simturilor. Amarul, duse el mana la gura, aratand de asta data cu degetul intors undeva, dedesubtul limbii, incercand sa vorbeasca astfel si nereusind, amarul ca si acrul, continua revenind in pozitia fireasca, e si el ca senzatie tot atat de intins pe suprafata papilelor gustative, si, daca-mi permiteti sa fac o observatie personala, intins, as adauga, si-asa, privind lucrurile in general, in natura si societate…

– Un adevarat poem ! talmaci sec, fara nicio participare, traducatorul oficial, in timp ce romancierul sud-americanii facea amfitrionului semne amabile de salut cu amandoua mainile deodata, adresandu-i-se ca unui mut. Georgeoiu incepu sa toarne vesel, cate putin mai intai, in paharele sclipitoare.

Cu manusile lui mari, negre, tepene, descusute, puse pe genunchi, ca doua ciori impuscate, si pompand aerul afara prin colturile gurii, ceea ce da intotdeauna cuvintelor sale, in subtext, ceva sfidator, un fel de batjocura, si condescendenta, si orgolioasa, Sergiu Zecheru spuse:

– Nu stiam ca tovarasul sef al editurii stie sa tina discursuri atat de frumoase si interesante… Pe noi, scriitorii, se adresa el roata tuturor, cu paharul in mana, ne incanta ideea de a avea un patron… nu-i asa?… Am zis patron…he-he-he… In sens spiritual, fireste, si Socrate a fost patron, nu ? Patronul minunatei antichitati. El bea cucuta. Noi, Zghihara de Husi, al carei nume, si el, pare sortit unei proze robuste si viguroase pe care stimabilul tovaras si director al acestei harnice edituri sper ca o va edita si pe viitor in cele mai bune conditii estetice si materiale. Caci materia fara estetica nu merge, asa dupa cum, de la sine inteles, nici estetica… he-he-he… nu merge fara materie.”

Georgeoiu il intrerupse ca pe un copil:

–          Lasa, ca bani va dam noi, cu materia stam bine.

–          In vino veritas ! striga Zecheru (…)”

Dincolo de talentul autorului si finetea scriiturii, cred ca valoarea romanelor “Galeria cu vita salbatica” si mai ales “Caderea in lume”, sta in onestitatea descrierii acelor timpuri absurde, imposibil de explicat “cu toata gravitatea de care suntem capabili”.

PS. Intreg pasajul din care am citat il puteti gasiti in “Galeria cu vita salbatica”, Constantin Toiu, Editura Art, 2011, pag 168-170.

Leave a Comment

Filed under pivnicer ... de cărţi

A sip of wine…

La multi ani ! Sa avem un an prosper, cu prieteni buni si vinuri minunate !

2 Comments

Filed under poveştile Monei