Monthly Archives: June 2012

Alba-neagra cu feteasca

Acum două săptămâni, m-am nimerit în restaurantul Madame Pogany, la degustarea în orb de fetească albă. Trebuie să recunosc că acest tip de degustare e un joc de societate extrem de distractiv, care îţi poate oferi dovada de netăgăduit că vinul e o experienţă absolut subiectivă.

@alinax

Dar, dincolo de gusturile fiecăruia, ceea ce m-a pus pe gânduri a fost constatarea că, după degustarea a 12 probe de fetească albă, nu se poate descrie în trei cuvinte ce este feteasca albă şi care sunt caracteristicile ei, aşa cum putem face de exemplu, în cazul soiurilor internationale sauvignon blanc sau chardonnay. Din cele 12 vinuri, trei au avut arome tipice soiului muscat ottonel, iar una din celelalte probe mi s-a părut, mai degrabă, un amestec de fetească cu sauvignon blanc.

@alinax

Acest balet între caracteristici proprii soiurilor atât de diferite cum sunt muscatul şi sauvignon blanc-ul mi se pare dubios. Mi-e greu să înţeleg în aceste condiţii, cum poţi să vinzi ca „soi tradiţional românesc” şi să prezinţi la export un produs care îşi schimbă înfăţişarea de la o sticlă la alta şi a cărui tipicitate de soi e aproape imposibil de rezumat după 12 sticle băute. Din păcate, cam acelaşi lucru se întâmplă şi cu mult mai cunoscuta fetească neagră, diferită de la un producător la altul şi cu tipicitate greu de identificat.

Probabil că această problemă de zeci de ani n-o să dispară prea curând, dar eu sper din tot sufletul să prind ziua în care feteasca să poată prezenta o identitate de soi capabilă să stea în picioare după o degustare de 12 vinuri.

17 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, vinuri româneşti

Deschideţi şampania !

Îmi amintesc perfect şi acum prima mea zi de şcoală, dar nu datorită faptului că ar fi fost un moment important în viaţa mea, ci din cauză că a fost prima dată când am fost sculată la ora 6 şi acea senzaţie neplăcută e vie încă, în memorie. Din cauză că îmi plăcea să dorm mult, bunica m-a învăţat celebra poezioară menită să pregătească pentru viaţă copiii mai mari sau mai mici “În ţara lui mură-n gură”:

“În ţara lui mură-n gură, totul este pe măsură.

Când mă scol de dimineaţă, nu la 7 ci la 10 ,

vine-o tavă cu dulceaţă si-un pahar cu apă rece.

Şi dulceaţa zice ia-mă,

Şi paharul zice bea-mă.”

Acum, după atâţia ani, urăsc la fel de mult ca în prima zi de şcoală trezitul de dimineaţă, îmi place să mă răsfăţ dormind sâmbăta pănă târziu şi am înlocuit paharul cu apă cu unul de şampanie şi tava cu dulceaţă cu o preacinstită omletă.

Cred că fericirea culinară se bazează atât pe principiul unui răsfăţ din când în când, cât şi pe libertatea de a asocia relaxat lucrurile care îţi plac, respectând cea mai importantă regulă, şi anume aceea a echilibrului – de consistenţă şi de aromă  – dintre vin şi mâncare. Deşi mi s-a reproşat că a servi şampanie cu omletă, la micul-dejun „nu e cool”, cred în ceea ce mi-a spus unul din profesorii mei, că în artă ca şi în viaţa, poţi să alegi orice mod de a te exprima, atâta timp cât ai o motivaţie interioară care justifică această alegere.

Sunt, aşadar, o adeptă a şampaniei sâmbăta la micul-dejun şi din multiplele combinaţii posibile, consider că omleta, aşa umilă cum pare, cere un vin mai suplu şi mai acid, aşa cum e şampania. În plus, preferatul meu, spumantul din crâmpoşie de la Prince Stirbey, are pe lângă aciditate şi o textură onctuosă care se îmbină fericit cu omleta. Iar sâmbătă de dimineaţă, alături de cei dragi, orice şampanie e de două ori mai bună…

2 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar