Monthly Archives: March 2014

Tradiţia care ne defineşte

Cu puţin timp înainte să primesc invitaţia la degustarea organizată de Crama Familia Hetei din Beltiug, un prieten îmi povestea despre bunica lui ucrainiancă din Crimeea, care printr-un şir de întâmplări, de nelămurit pentru el, a ajuns în localitatea Viile din Satu Mare. O localitate care pe vremuri era identificată prin cultura viţei de vie, aşa cum o demonstrează şi numele german al locului- Weinberg. Tot el mi-a povestit cum, în timpul regimului comunist, viile au fost scoase şi înlocuite cu pomi fructiferi, iar localitatea Viile este cunoscută astăzi mai mult pentru producţia de mere.

După povestea asta, am fost cu atât mai curioasă să degust mai multe vinuri dintr-o zonă viticolă mai puţin cunoscută în România, dar aflată în plină reconstrucție.

fam-hetei

Crama Familia Hetei din Beltiug e o afacere la început de drum, cu vii integral replantate după 2005, pe o suprafaţă de 15 hectare. Vinurile sunt simple şi curat lucrate, iar preţurile lor sunt cât se poate de oneste. Caracteristic vinurilor din această zonă, ne-a spus László Weiszenbacher, oenolog şi co-propirietar, este aciditatea foarte ridicată. Toate vinurile pe care le-am băut aveau între 6 și 8 grame de aciditate la litru, iar dacă cineva îşi doreşte să înţeleagă ce înseamnă cu adevărat aciditatea îi recomand să deguste câteva vinuri. În ceea ce mă priveşte, apreciez întotdeauna această caracteristică a vinului, mai ales atunci când e bine echilibrată. Dintre vinurile degustate mi-au plăcut Feteasca Neagră 2011 – pentru expresivitate şi tipicitate şi Tămâioasa românească 2013, (6 gr. de aciditate/l şi 2,4 gr. de zaharuri/l) pe care eu însă, aş fi apreciat-o şi mai mult cu un plus de zahăr rezidual, în stilul rieslingului din Mosel.

Faptul că Dealurile Crişanei abundă în toponime de origine viticolă, este după mine, cea mai concludentă dovadă a tradiţiei zonei. Din păcate, în materie de dovezi tot ce avem sunt toponimele, pentru că nu se ştie nimic despre soiurile care s-au plantat acolo de la filoxeră încoace. László Weiszenbacher ne povestea că singura informaţie pe care o deţine în acest sens e un document în maghiară potrivit căruia după filoxeră, la Beliug, s-ar fi plantat Rielsing italian, merlot şi ….malbec! Apoi în perioada regimului comunist, aceste vii au fost înlocuite cu soiuri hibride sau cu pomi fructiferi. Începând cu 1999, dealurile din Beltiug au fost replantate cu syrah, fetească neagră, cabernet franc, furmint, merlot etc. Iar tot ceea ce  putem spera este că proiectul început de László Weiszenbacher va fi continuat de generaţiile viitoare.Vinul este expresia desăvărşirii în timp şi dintre toate industriile, viticultura are cel mai mult nevoie de continuitate. Din păcate, România viticolă de la filoxeră pănă la comunism, nu a avut şansa acestei continuităţi, plantând şi replantând soiuri cu grămada, fără nici un fel de rapoarte scrise asupra potenţialul acestor soiuri în zonele respective. Iar acum luăm totul de la capăt.

Şi apropo de sloganul mai puţin inspirat şi deloc original al standului României la târgul de vinuri ProWein 2014– „Tradition redefined”. Poate că ar trebui să fim sinceri şi să recunoaştem că momentan traversăm o etapă de experiment care are nevoie de zeci de ani de continuitate ca să devină tradiţie. Iar costumarea experimentului în hainele tradiţiei e un joc periculos pentru că riscă să devină tradiţional.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Lăsaţi-ne Cotnarul !

Despre vinul de Cotnari circulă o grămadă de povești. Cel mai frecvent citat vin din literatura română, medievală şi modernă, vinul de Cotnari este mitic. Adesea ne este servit alături de figura controversată a lui Ştefan cel Mare, cel iubitor de femei, de beţii şi întemietor de mânăstiri. Culmea e că dintre toate celebrităţile istoriei noastre, el a lăsat dovezi palpabile în urma sa: mânăstirile construite. Dar Cotnarul ? A supravieţuit el vremurilor tulburi ?

La prima vedere, s-ar zice că nu. În ciuda realităţii de pe raftul magazinelor, m-am tot gândit că nu se poate să fi dispărut cu desăvârşire un vin atât de vorbit, atât de povestit, cu o tradiţie atât de veche. Cei care i-au închinat ode sunt totuşi prea mulţi. Nu puteau să se înşele atât de tare.

cotnar

De curând, am avut ocazia să verific această intuiţie deschizând o sticlă de Cotnari, Tămâioasă românescă din 1964. După aproape 50 de ani, vinul s-a prezentat impecabil, fără urme de oxidare, cu arome bine definite, complexe şi aciditate bună. Pe măsură ce s-a aerat în pahar, aromele de nucă, migdală şi coniac au lăsat loc aromelor de cireşe amare şi de miere, iar vinul a căpătat amplitudine. Corpul vinului a fost neaşteptat de onctuos, lăsând lacrimi grele pe pahar, iar finalul incredibil de lung şi de intens, ne-a amintit de gustul unui cozonac cu coaja de lămâie. Vinul a evoluat în pahar fără să dea semne de cădere, câteva ore bune, până la terminarea sticlei.

un vin roşu din 2011 şi un vin alb din 1964

dopul

Cred că acest vin a fost păstrat câțiva ani buni în butoi şi că probabil conţinea o cantitate de zahăr remarcabilă. A trebuit să admit cu surprindere că e cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată şi tot ce sper, e să nu rămână un vin pe care îl bei o dată în viaţă.

Tristeţea terminării sticlei a fost sporită de constatarea că încă beau cu prejudecăţi, că tind să caut mai mult pe la alţii, ceea ce am sub nasul meu acasă. Poate că ar trebui să ne recăpătăm încrederea în vinul de Cotnari, pentru ca el la rândul lui să creadă în el.

Nu ştiu numele celor care au făcut acestă tămâioasă în 1964 şi aș vrea să le pot mulţumi pentru că au reuşit un vin minunat, a cărui amintire o să-mi rămână lipită de suflet.

8 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti

Vinuri simfonice şi cărţi de învăţătură

Despre vinul de Somló se spune că devine bun de băut abia după 3- 4 ani, aşa că am aşteptat cu mare nerăbdare să deschid vinurile cumpărate anul trecut cu ocazia degustării organizate de Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti. Atunci, cel mai tare m-a impresionat faptul că vinurile produse de Károly Kolonics aveau caracteristici similare, datorate structurii geologice speciale a solului. Pot spune că, şi după un an, ele au evoluat tot unitar. Mineralitatea s-a estompat în favoarea unor suave efluvii de şofran, caisă şi lămâie confiată, vinurile au devenit mai grele, mai coapte, mai rotunde, păstrându-şi aciditatea ridicată.

furmint

Ceea ce mă impresionează la aceste vinuri e un fenomen care e caracteristic si rieslingului de Rhin, faptul că evoluția vinului la sticlă e atât de evidentă pe parcursul a câţiva ani, ca şi cum ai privi o rază care se deplasează pe cadranul unui ceas solar. Nu ştiu niciun alt vin care să îmbine extazul clipei suspendate cu senzaţia palpabilă a curgerii timpului.

Dar despre vinurile din Somló a scris minunat Béla Hamvas, un autor proaspăt tradus în română pe care l-am citit cu plăcerea cu care deschid o sticlă veche de riesling din Mosel.

“Dintre toate vinurile noastre, vinul de Somló este licoarea supremă pentru mine. Voi explica imediat de ce. Deosebesc vinurile blonde (albe) şi brunete (roşii) şi apoi vinurile masculine (seci) şi vinurile feminine (dulci), deosebesc chiar vinuri de soprană, alto, tenor, bas, monofonice si polifonice, chiar simfonice. Dar mai deosebesc şi vinuri solare, lunare şi astrale.(…) Ei bine, pentru mine vinul de Somló e acel vin solar, blond, masculin, baritonal dar simfonic, care conține uleiul celei mai înalte spiritualități creatore, şi anume, dintre toate vinurile noastre, într-o unică puritate concentrată. De aceea, cred că – deşi toate vinurile sunt sociabile, şi îşi dezvăluie adevărata ființă când se beau în companie – vinul de Somló este băutura solitarului. Este atât de plin de extazul uleiului creator, încât se poate bea numai într-o solitudine echilibrată, destul de adâncită şi absolut liniştită. Despre vinul de Somló, mai doresc să spun că este vinul bătrânului, deşi toate vinurile montane mai serioase se potrivesc mai degrabă vârstei de peste 40 de ani, decât tinereții. Este vinul înțelepţilor al oamenilor care au atins în cele din urmă cea mai înaltă formă de înţelepciune: seninătatea. Este un lucru personal, şi îl spun numai pentru că a fost unul din cele mai mari rezultate ale meditației mele de la Szigliget: în masca hieratică a vinului de Somló m-am simțit cel mai aproape de acea seninătate şi înţelepciune coaptă, de acea intensă beţie creatoare, care a întemeiat această lume.”[1]

filosofia

„Vinurile universale sunt foarte puține- de pildă un vin care să fie băut laolată, de toată omenirea, la vreo mare sărbătoare, să zicem sărbătoarea păcii mondiale. Pentru acestă ocazie, dintre vinurile noastre, eu aş recomnada numai vinul de Somló. Și culmea, acesta-i tocmai vinul celor însinguraţi. Pentru că pacea mondială este astăzi numai beţia omului solitar.” [2]

Cartea este datată 1945, atunci când pacea tocmai se aşeza peste lume şi pare scrisă dintr-o suflare. Deşi în paginile ei veţi întâlni un formidabil elogiu adus regiunilor viticole din Ungaria, şi vinului în general, scrierea are motivaţii mult mai profunde. E o carte unică!

[1] Béla Hamvas, „Filosofia vinului” 1945, pag 41- 42

[2] Béla Hamvas, „Filosofia vinului” 1945, pag 71

PS. Mulţumiri lui Vladimir Bulat care mi-a semnalat această carte.

3 Comments

Filed under cărti despre vin

Pământ şi cer

În lume există multe soiuri care luptă aprig pentru un pic de atenţie, în timp ce în cazul altora certitudinea calităţii lor e aproape mitică. Şi asta în ciuda faptului că nu sunt deloc pe gustul publicului larg, pentru care, de altfel, sunt inaccesibile. Şi înainte de preţul prohibitiv, e vorba mai ales de cantitatea uriaşă de informaţie ce trebuie procesată pentru a alege un vin care să iţi ofere satisfacţie.

Pinot noir-ul e un paradox. Vinurile sunt scumpe, adesea dezamăgesc, şi cu toate astea sunt cele mai râvnite vinuri din lume. Singura explicaţie care îmi trece prin cap este aceea că, atunci când sunt bune, aceste vinuri sunt atât de bune încât reuşesc să şteargă dintr-o lovitură amintirea tuturor suratelor lor cu care ai luat ţeapă. Şi apoi o iei de la capăt…

dopuri

În plus, se produce puțin Pinot noir, zonele sunt strict delimitate şi oferta e mai mică decât cererea. Dacă ceea ce vă interesează în lumea vinului este doar raportul calitate-preţ, ar fi mai bine să ocoliţi vinurile din acest soi.

La prima degustare CellarTales din acest an, Raluca şi Oliver Bauer ne-au propus două soiuri confirmate de tradiţie: unul solar şi celălalt teluric. Pinot noir şi riesling: Pământ şi cer.

pinot-web

Cu aureola lui roşie-maronie, pinot noir-ul e expresia ce mai desăvârşită a pământului, declinat sub toate formele: pământ reavăn, lut ars, lut proaspăt, pământ şi piatră, compost, muşchi . Aproape că nu îţi vine să crezi că toate aceste arome pot ieşi din boabele micuţe şi îndesate ale unui strugure.

Am degustat opt vinuri din pinot noir- două din Rheingau, cinci din Burgundia şi unul din Oregon- şi în ciuda diferenţelor, atât de stil, cât şi de vârstă, mi s-a părut ca toate au scos în evidenţă caracteristicile acestui strugure: o eleganţă naturală, brută, neprelucrată, dacă vreţi ţărănească şi o expresivitate în care aroma de pământ şi muşchi se îmbină cu o extraordinară suculenţă. Toate au fost vinuri cu care voi fi fericită să mă reîntâlnesc.

Pentru mine, pinot noir-ul deschide o uşă către o lume a lucrurilor văzute în lumina lor cea mai bună, a perfecţiunii şi a graţiei care stă în puterea omului. Şi asta, din păcate, nu e o zi de fiecare zi. N-aş putea spune dacă iubesc mai mult pinot-ul sau rieslingul de culoarea soarelui, care îmi aduce în pahar aromele primăverii şi mirosul vântului de pe crestele munţilor, dar în mod ciudat, în lumea vinului, cerul e mai accesibil decât pământul.

2 Comments

Filed under drinking in good company, Pinot noir din lumea largă