Acadeaua albastră şi arta taifasului

Cel mai simpatic crâmpei înregistrat în memorie de la vârsta de 5 ani se leagă de o acadea albastră. Mi-o amintesc perfect şi acum, o grenadă pe băţ, de un albastru intens, pe care am morfolit-o fascinată, fără curajulul de a o mânca, tot drumul de la plajă înapoi acasă, până când a sfârşit, indiferentă la protestele mele, la gunoi. Tot la Constanţa am primit şi prima roată de halviţă, imensă şi lipicioasă, de la vecina din colţ, căreia tot cartierul îi spunea “turcoaica”. Din acea perioadă, mi-au rămas adânc întipărite în simţuri, alături de mirosul mării, câteva miresme ale fericirii sfârâind sub soarele sudului ca siropul deasupra cataifului abia scos din cuptor: mirosul de susan prăjit, de bragă şi de pâine proaspătă.

Am tot încercat să îmi explic de ce, după penuria anilor de comunism, specialităţile culinare ale Orientului au dispărut sub presiunea modei meniurilor internaţionale şi a fascinaţiei pentru bucătăria occidentală, în loc să coexiste paşnic cu acestea. Întrebarea a rămas încă fără răspuns, dar din fericire, din când în când, aromele solare ale copilăriei mele îşi fac drum înapoi până la mine atunci când se întâmplă să descopăr câte un loc, rupt parcă din poeziile lui Ion Barbu.

Aşa este prăvălia “Atletul albanez” din centrul vechi al oraşului Slatina, unde, de mai multe generaţii, o familie de albanezi fabrică artizanal produse tradiţionale, după reţete din vechime: bragă, îngheţată de casă (după model oriental, adică cu lapte) şi halviţă.

De câţiva ani, când drumul mă poartă prin apropiere, mă opresc în această prăvălie micuţă, ale cărei arome recreează pentru mine spaţiul paradisiac al copilăriei. Mulţi prieteni, mai vechi şi mai noi, nu înţeleg pasiunea mea pentru halviţă, bragă şi baclavale, dar dincolo de gustul intrinsec, ceea ce caut e senzaţia de a aparţine unui spaţiu în care cunoşti pe toată lumea şi toată lumea te cunoaşte, în care timpul e suficient de generos ca să acorde fiecăruia ragaz pentru tacla şi pentru gesturi simple de elementară politeţe. Nu ştiu de ce, dar nu îmi pot imagina o prăvălie cu confeturi bune fără un suflet care să cunoască arta taifasului glazurat în siropul cataifului.

5 Comments

Filed under în imperiul bunicilor

5 Responses to Acadeaua albastră şi arta taifasului

  1. Monica

    Ce mai madlena e articolul tau…

  2. Alinax

    Ar trebui sa isi deschida reprezentanta si la bucuresti!

    • vinuri povestite

      Sa stii ca am auzit ca se gandesc la ceva de genul asta. Nu stiu insa daca nu cumva cresterea traficului acestor produse n-o sa duca si la o scadere in calitate…

  3. carmen tatiana moldovan

    Da, imi amintesc si nu voi uita niciodata locul acesta!

Leave a Reply