Antologia Inocentei

Vine o vreme cand incepi sa meditezi pe marginea alegerilor pe care le-ai facut in viata si sa-ti evaluezi prietenii. Cati prieteni mai ai din copilarie ? Cat de tare s-au schimbat ? In mod bizar, am prieteni care nu s-au schimbat aproape deloc. Unii dintre ei traiesc in strainatate, sunt casatoriti cu straini si au copii, dar de fiecare data cand ne vedem, o data sau de doua ori pe an, conversatia se leaga firesc si ne simtim ca si cum am continua o discutie intrerupta cu o zi in urma. Nu stiu care e secretul comunicarii perfecte. Dar stiu ca suntem prieteni din liceu sau din facultate, si ca ne-am imprietenit subit cand am realizat ca aveam acelasi carti preferate din copilarie. Citisem aceleasi carti, impartaseam aceleasi vise. E oarecum ciudat sa te gandesti ca in lumea asta mare, sunt oameni care, ca si mine, pastreaza in biblioteca indoite si uzate, cartile preferate din copilarie: Antologia Inocentei, Cartea cu Apolodor, Aventurile lui Habarnam sau Magarusul.

“Antologia Inocentei” e o carte rara. Daca o gasiti prin biblioteca, pastrati-o cu grija. Daca o deschideti si cititi, e capabila sa aduca in viata voastra nu doar frumusetea poeziei ci si secretul prieteniei care dureaza o viata.

Portretul Pasarii-Care-Nu-E

(de Claude Aveline)

“Iata portretul Pasarii-Care-Nu-E.

Nu e vina ei ca cel care le face pe toate

A uitat sa o faca.

Seamana cu multe pasari, fiindca vietuitoarele

care nu sunt, seamna cu cele care sunt.

Dar cele care nu sunt nu au nume.

Iata de ce Pasarea noastra se cheama Pasarea-Care-Nu-E.

Si iata de ce e atat de trista.

Poate ca doarme inca sau asteapta sa i se ingaduie a fi.

Ar vrea sa stie daca poate sa deschida ciocul,

daca are aripi, daca nu-si pierde culorile

cand se cufunda in apa, ca o pasare adevarata.

Ar vrea sa se auda cantand.

Ar vrea sa-i fie teama c-ar putea sa moara.

Ar vrea sa faca pui mici, foarte urati si foarte vii.

Pasarea-Care-Nu-E viseaza sa nu mai fie un vis.

Nimeni nu e multumit, niciodata, nicaieri.

Cum vreti oare ca lumea sa mearga bine in conditiile astea ?”

Reteta pentru bautura vrajita

(de Eric Linklater)

“Un Ceas cu Cuc, jumatate Praz,

De Maimuta o Laba, de Godac un Obraz,

Matraguna noptateca (Acu’ sare presara !)

O Mustata de Tigru, Doi Bobi de Secara,

Un Mormoloc si un Rechin ghimpos,

Ceva Alb si ceva Negricios –

Pui in Oala sa se-ncinga

(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)

Pui in Oala, lasi sa Fiarba

In cel mai gras Ulei de Iarba.

O pana de Pasare ce zboara Arar,

Un Trandafir si-o Ridiche si-un Lastar amar,

De Vipera o Limba, de Naparca o Fiere,

O Masea de Balaur unsa cu Miere,

Trei Peri Negri dintr-o coada de Taur,

Un Vrabioi, un Paianjen si-o Radacina de Laur-

Pui in Oala sa se-ncinga

(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)

Pui in Oala, lasi sa Fiarba

In cel mai gras Ulei de Iarba.

Un Ou de Soparla, Sange de Guzgan,

O Ureche cheala de Motan de un an,

Un Creier de Dihor si-un Ochi de Paun,

O Mana de Urzici si-un Gargaun,

Apa de Iaz cu licar de Luna,

Fulg de Zapada si Bruma de Pruna –

Pui in Oala sa se-ncinga

(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)

Pui in Oala, lasi sa Fiarba

In cel mai gras Ulei de Iarba.”

Poezii din “Cele 12 lumi ale visului, Antologia Inocentei”, de Iordan Chimet, Ed. Ion Creanga, 1972

De la Iordan Chimet am invatat sa pretuiesc oamenii care pastreaza vie in ei lumina copilariei si un strop din privirea inocenta de atunci, care stiu sa se delimiteze de ei insisi si sa rada, si care isi pot permite sa faca, din cand in cand, lucruri frumoase si gesturi gratuite…

Vacanta placuta !

13 Comments

Filed under pivnicer ... de cărţi

13 Responses to Antologia Inocentei

  1. Borce

    If cartile tale de suflet ar putea canta, ar iesi cam asa ceva:

  2. Draga Moni, nu auzisem niciodata de Iordan Chimet, pana astazi. M-am rusinat si am inceput sa caut iar primul articol gasit m-a lasat intr-o stare imponderabila de emotie, bucurie si sfiala: http://www.romlit.ro/o_minune_de_om_iordan_chimet.
    De fiecare data cand citesc ceva scris de tine, ochii mei incep sa straluceasca altfel pentru ca, spontan, incep sa privesc lumea cu privirile tale iar emotiile mele se innoiesc.
    si astazi, ca de fiecare data, iti multumesc!

  3. irina

    Imi zbarlisi blana cu Aveline – cred ca e faramita mea preferata din cartea-minune. Sarutmana!

  4. Pe Iordan Chimet l-am cunoscut în contextul în care a contribuit în mod esențial la organizarea, cu mai mulți ani în urmă, a unei expoziții de artă latino-americană (are o carte groasă-antologie despre pictura acelor țări mitice! Era un om blajin, cu ochii mereu ageri, și cu orice informație în mânecă, doar că aceea nu era via internet, ci venea deja ”filtrată”, înflorea din propria erudiție! Mulțumesc pentru evocarea lui Chimet, Domnul să-L odihnească cu îngerii, cei care ”văd” mereu chipul păsării care nu E!

    • Cred ca era un om minunat. Eu nu am avut sansa sa il cunosc, dar cartea lui mi-a marcat copilaria. Poeziile alea sunt de o frumusete stranie…

      • )))și chiar mai mult decît atît: de nepovestit. Printr-o sprințară formulă s-ar putea spune că poezia e inefabilă, ca roua despre care nu știm dacă urcă sau coboară. Cel puțin așa se întreba absolut minunat Grigore Vieru…poate că acum stă de vorbă și cu Chimet, și cu Claude Aveline!

  5. ana

    Ce bine e, ce bine
    că sunt pe lume basme, basme, basme

  6. Luana Ines Pop

    Seara buna. Nu stiu cine esti, nici n-am apucat sa ma uit mai bine pe blog, doar ce-am intrat – accidental, cautand ceva pe net – si m-a si palit in moalele capului :-)) De bine, of course! Ma tot uitam si nu-mi venea a crede ca nu-i o pagina inventata, cu toate frumoasele mele obsesii…
    Cautam (inca) un exemplar al minunatiei domnului Iordan Chimet, care m-a ajutat sa cresc frumos, sa zambesc la pietre si la frunze; voiam sa-mi mai fericesc un drag prieten cu ea. Si am nimerit aici, unde m-am trezit oglindita de spusele domniei-tale. Si, stai ca mai e!, ma uit in susul paginii si mi se pare ca vad Lisboa. Cum creierul meu mai da rateuri la procesare, am fost convinsa ca am citit gresit. Ca sa intelegi, trebuie sa-ti spun ca nu mai gazduiesc multe idei si iubiri, dar cele care au supravietuit sunt infipte zdravan. Lisboa e orasul unde, dintr-o mare greseala cosmica, nu m-am nascut. Si cand am ajuns prima data acolo m-am descompus, sub cea mai ireala si frumoasa lumina din lume, asa incat la plecare o bucata mare din mine n-a vrut sa mai vina. Asa, de cate ori aud de Lisboa, e cald si frig deodata. Lumina asta, care schimba culorile si vocile si timpul, nu e numai a mea. M-am imprietenit, mult mai tarziu, cu o fetita oarba, care a fost si ea in Portugalia si, la intoarcere, mi-a spus: “E o lumina cu totul altfel acolo, ai simtit?”
    Gata, m-am insirat ca o placinta, dar trebuia sa-ti aduc un omagiu si, ca sa nu ma iei de nebuna, sa-l si explic. Iti multumesc !
    Tocmai mi-am turnat in paharul meu maare, piciorong si gogonat de vin, adus din Bairo Alto, .. (mi-e usor jena sa spun ce vin e, cu siguranta nu e cine stie ce pentru un connoisseur, da mie-mi place) un Cruse Shiraz, pe care-l inchin in cinstea inca unui om frumos pe care l-am zarit!

    A, fetita mea de 5 ani stie deja Reteta pentru bautura vrajita :-), iar ieri am invatat “A fost odata o mica micuta casuta”

    • vinuri povestite

      Seara buna, Luana. Mesajul tau imi face mare placere, si imi confirma banuiala ca suntem mult mai multi cei care iubim poezia, lumina, cartile si vrem sa traim frumos.
      Si daca mai gasesti pe undeva vreun exemplar din Antologia Inocentei, da-mi si mie de stire.
      Cu drag,
      Mona

  7. Luana Ines Pop

    O, da, e un gand reconfortant (ca suntem mai multi)! Te-am gasit si pe Facebook si te voi urmari cu incantare :-))
    Am gasit cartea. Am incercat sa-ti dau un mesaj pe fb, pe vinuri povestite, insa ori sunt eu talamba, ori nu ai mesageria activata (nu gasesc butonul!). Daca nu apare nimic la tine, da-mi tu un mesaj pe Luana Ines Pop si-ti trimit link.

Leave a Reply