Berea lui Jheronimus și țuica lui Brâncuși

La sfârșitul anului trecut, când se anunțase premiera noului episod din Războiul Stelelor, râdeam împreună cu prietenii pe seama fanilor americani care s-au dus la Paris să vadă primii filmul. Lăsând la o parte calitatea artistică a noului episod, nu cred că aveam dreptate să râdem de ei. Pe lângă călătoria senzorială pe care ți-o oferă vinul în pahar, pentru mine nu există vreo activitate mai sporitoare decât experiența unui eveniment cultural. Într-o astfel de călătorie, fără țintă măsurabilă sau explicabilă, vei găsi întotdeauna ceva bun – om sau loc –  presărat în drum de providență, ceva ce te așteaptă doar dacă faci gesturi atât de lipsite de sens ca acela de a te urca într-un avion ca să zbori peste Ocean la o premieră cinematografică.

Anul ăsta, felia mea de nebunie s-a numit – Hieronymus Bosch ,Vision of Genius – expoziția organizată în onoarea artistului, în orașul natal ‘s Hertogenbosch.

45 din cele 50 de lucrări atribuite lui Bosch au fost expuse în cochetul orășel din Brabant, acolo unde au fost create acum mai bine de 500 de ani.  O ocazie care apare o dată în viață.

Pictura lui Bosch îmi aduce mereu aminte de un paragraf bine scris, care te face pe nesimțite să citești tot articolul până la sfârșit. În același timp, oferă o multitudine de scenarii posibile ce pot incita imaginația oricărui privitor, cu flamboaianța detaliului caracteristică Flandrei și Brabantului. Eu și Irina am observat, de exemplu, frecvența butoiului și a pâlniei în picturile artistului și a monștrilor care ies din sau intră în ele, pe care i-am botezat Stamate, întrebându-ne dacă nu cumva Urmuz era admirator al acestor lucrări.

Am străbătut Flandra si Brabantul și m-am gândit la cât de caracteristică locului e pictura lui Bosch. Am iubit încă din vremea studenției acest teritoriu fantastic, bătut de vânturi aspre, locuit de oameni gurmanzi, amabili, pe alocuri chiar pitorești, și care totuși votează în procentaj mare cu extrema dreaptă. O lume pe care o găsiți neschimbată în tripticurile lui Bosch, capabilă să vă răspundă și azi aproape la orice întrebare.

piata mare

noordbrabant museum

Înainte să ajung în den Bosch nu știam mai nimic despre amploarea acestui proiect – numit Jheronimus Bosch 500 – și nici nu mă așteptam ca o expoziție de pictură să fie tratată ca un eveniment de importanță națională.  Acest proiect, inițiativa primarului din ‘s-Hertogenbosch Ton Rombouts, a început acum 9 ani, în 2007, și a presupus investigarea celor 50 de opere atribuite lui Bosch, lucrări aflate în 25 de colecții, publice și private, din orașe aflate în 10 țări. De asemenea, programul a oferit suport financiar și pentru restaurarea acelor lucrări care din motive legate de conservarea lor, stipulate de proprietari, nu au putut fi expuse. Succesul acestei inițiative este de pe acum de invidiat, în săptămâna din martie în care am fost eu, în slot-ul de 2 ore care îți este îngăduit, spectatorii se unduiau în valuri în sălile muzeului. Am întrebat-o pe casiera de la magazinul muzeului cam câți vizitatorii sunt pe săptămână și a rostogolit zerourile fără să clipească:  25.000. Între timp, am auzit că în fața afluxului de public, muzeul și-a prelungit programul de seară cu 2 ore, până la ora 21, ceva rar într-o țară în care magazinele se închid la orele 18:00.

flyer

User comments

Dar ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost modul în care locuitorii orașului au înțeles să facă din această expoziție o sărbătoare a concitadinului lor Bosch.  Reușita lui era și a lor. Toate prăvăliile din oraș aveau stickere pe vitrine cu personaje din tablouri , la cofetărie găseai pe mese flyere cu programul evenimentelor din oraș anexe expoziției, iar la barul unde am îndrăznit să cer un Duvel, barmanița ne-a interpelat cu – “dar n-ați vrea voi să gustați berea noastră de aici, berea lui Jheronimus !”

Am privit prin spuma proaspătă a berii și nu știu de ce, am avut un vis imposibil: 2057 – o expoziție completă, în premieră,  la Târgu Jiu unde aveam să beau țiuca de prună a lui Brâncuși.

10 Comments

Filed under jurnal de călătorie

10 Responses to Berea lui Jheronimus și țuica lui Brâncuși

  1. excelentă punere în pagină a acestei descinderi în patria lui bosch! eu nu voi ajunge p-acolo în acest an. dar mizez pe faptul că fostul meu coleg de facultate, care e mare specialist în acest artist…doctorat susținut la sorbona (nu în țara lu= alde udrea & ponta), va ajunge și el acolo.
    cu brâncuși să nu-ți faci iluzii, deși opera lui esențială e în această țară, doar că noi încă nu știm((
    mulțumesc, mona pentru că ne povestești mai mult decît despre vinuri, lucruri care merg mereu pe lîngă un vin bun!

  2. november morn

    O adevarata incantare sa te citesc, Mona!

  3. Desigur, Mona, o să-l întreb pe Erwin, cînd revine în țară. El stă în Germania. Dar din cîte știu eu, și m-am preocupat (ca să zic așa) de subiect, toate, dar absolut toate elementele, detaliile, obiectele, nuditatea umană au la acest artist tîlcuri, sensuri, mesaje chiar pentru posteritate. Opera lui Bosch este destul de studiată, există cîteva monografii esențiale îndreptate în descifrarea mesajului boschian. Rămîn însă multe semne de întrebare, căci puține referințe există la faptul că el era membrul unei secte oculte: secta adamiților (o sectp milenaristă). Wilhelm Fraenger, bunăoară, e cel care a vorbit pe larg într-o hermeneutică amplă asupra imaginarului boschian, tot lui îi datorăm și cea mai amplă analiză a „Grădinii Desfătărilor” (bănuiesc că ai văzut-o la ‘s-Hertogenbosch?). Savantul spune că acest tablou ascunde un întreg inventar eretic, aparținînd Fraților Spiritului Liber.
    Apoi mai e Hans Beltung, care s-a ocupat de Bosch.
    Erwin are această carte despre Bosch, publicată în Olanda: 2001, Ymago Sophystica. Around the Marriage at Cana by Hieronymus Bosch, some furniture, vessels and guests, Jan van Eyck Academy Publishers, Maastricht.
    Eu zic că te-am încărcat destul…nu știi unde te bagi!? Ai grijă, Bosch e contagios, rău de tot)))

    • Mona

      Culmea e ca Grădina desfătărilor nu a plecat de la Prado. Înainte de deschiderea expoziției a circulat un zvon că există îndoilei asupra paternității ei, având în vedere că s-au investigat toate picturile lui Bosch. s-a spus că din acest motiv Prado nu a trimis-o. Am văzut doar o copie a panoului central. Multumesc de recomandari, vom cerceta…
      Erwin Kessler ? Ce-i place mai mult Bosch sau Brauner ?

  4. Hm, Erwin Kessler…greu de spus, din cîte știu, Brauner îi displace…e greu să-l prinzi la referințe! Azi îi place DADA, mergi să vezi expo făcută de el la ARCUB Lipscani…merită! El a conceput-o ca blockbuster, el așa a zis la vernisaj…

Leave a Reply to vladimir b. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.