Category Archives: degustări, călătorii la crame

Arhitectura în serviciul vinului

Deși specialiștii nu s-au pus încă de acord asupra acestui lucru, pasionații de vin intuiesc că atracția vinului, caracterul lui aparte în lumea băuturilor alcoolice, nu ține atât de funcția sa socială, cât de capacitatea vinului de a transmite frumusețe. Fie că vorbim de echilibrul componentelor sale, fie că ne raportăm la frumusețea peisajului, vinul și spațiul în care crește au fost întotdeauna apreciate după criterii estetice. Deși teoretic vinul se poate face și într-o magazie, efortul producătorilor de vin de a face ceva bun și  în același timp, frumos trebuie apreciat. Investiția în peisaj, respectul pentru spațiu privit din perspectiva unui arhitect, grija pentru natură, înnobilează vinul.

În aceasta lună, am avut ocazia să degust vinurile uneia dintre cele mai frumoase crame construite în Spania: Bodega Baigorri din Rioja Alavesa, al cărei distribuitor exclusiv în România este Vinorama. Crama este proiectată de arhitectul Inaki Aspiazu și este construită pe șapte etaje, în așa fel încât gravitația – și nu alte mijloace mecanice- să să fie folosită în etapele elaborării vinului.

Am degustat Baigorri Rosado 2016, Baigorri Blanco, fermentado en barica 2016, Baigorri Crianza 2014, Baigorri Rezerva 2010, Bai gorri Garnacha 2012, Baigorri de Garage 2010 și Baigorri Belus 2010.

În ceea ce mă privește, cea mai mare surpriză a fost Baigorri Blanco 2016. Realizat 90% din Viura, din vii cu vârsta în jur de 60 de ani și fermentat în baric, vinul este complex și echilibrat, proaspăt și cremos, cu arome de vanilie, pepene galben și condiment, cu un final lung și expresiv. Mi-a adus întrucâtva aminte de Le Renard Blanc al lui Guy Benin.

Mi-au plăcut și Baigorri Crianza 2014 (90% Tempranillo, Garnacha) și Baigorri Rezerva 2010 (100% Tempranillo). Baigorri Crianza (14 luni în baric) se deschide cu aroma tipică de coajă de portocală a vinurilor din Rioja, are o structură densă dar foarte bine echilibrată de aciditatea vinului. Finalul e proaspăt, cu arome de ciocolată și condiment. Un vin cu un bun raport calitate/preț.

În cazul Baigorri Rezerva 2010, aromele de fructe roșii și coajă de protocală se îmbogățesc cu cele de vanilie și condiment datorate lunilor suplimentare de baric. După aerare, vinul devine suplu, catifelat, cu arome intense de vișine, ciocolată și vanilie. Tanini sunt încă tineri, iar aciditatea vinului îl recomandă pentru o păstrare mai îndelungată.

Baigorri de Garage 2010 (100% Tempranillo din vii bătrâne) este mai rotund, mai corpolent și mai intens aromatic decât Rezerva. Predomină aromele de prună, fum, cuișoare și eucalipt. Un vin care merge perfect cu un desert cu smochine și ciocolată neagră.

Baigorri Garnacha 2012 este rotund, corpolent, intens aromat, cu textură cremoasă și tanini moi.

Baigorri Belus 2010 (majoritar manzuelo) este cel mai diferit din toată gama vinurilor roșii, cu un profil aromatic distinct, de piele și de pământ, apropiat mai degrabă de vinurile toscane. Un vin cu aciditate bună, cu arome fructate dar și florale, cu tanini vii.

Gustativ, vinurile Baigorri se caracterizeaeză prin suculență, o structură densă, cărnoasă, de fruct, cu tanini moi, intens catifelați, o textură mătăsoasă care îmi aduce aminte de vinurile din fetească neagră. O fetească neagră la cub !

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Tradiție și simplitate: Louis Latour

La sfârșitul lunii septembrie, am avut ocazia să particip la o prezentare de portofoliu Louis Latour, prin amabilitatea Cramelor Recaș, importatorul vinurilor Louis Latour în România. Burgundia e o zonă viticolă specială, nu numai pentru personalitatea vinurilor sale, cât și pentru faptul că e o ilustrare fidelă a legii comerciale a cererii și a ofertei.

User comments

Din prezentarea, extrem de concisă, agreabilă și bine structurată a reprezentantului Louis Latour Patrick Finance am reținut următoarele date: Vinul produs în Burgundia are o clasificare de calitate în patru trepte- Appellation Régionale, Appellation Village, Appellation Premier Cru  și ultima și cea mai valoroasă, după cum sugerează și numele, Appellation Grand Cru. Prețul vinului burgund însă e un aspect strict legat de cantitatea produsă. 60% din vinul produs în Burgundia intră sub incidența clasificării Appellation régionale în timp ce doar un procent infim  1-2% este demn de mențiunea Grand Cru. Privită sub acest aspect, cursa Burgundiei e una singulară în lumea vinului: calitatea maximă și în același timp cantitate maximă. În anii în care recoltele sunt reduse cantitativ, (cum s-a întâmplat în acest an)  prețul vinului urcă vertiginos. Din acest motiv n-o să prea găsiți pe etichetele burgunde de Chablis mențiuni de tip vieilles vignes /vii vechi și nici n-o să auziți prea multe povești despre recolte de 2- 4 tone la hectar. Vârsta medie a viilor la Louis Latour este de 30 de ani. După această vârsta viile sunt progresiv înlocuite, tocmai din nevoia de a menține o cantitate constantă la hectar, și pe cât posibil același număr de sticle de la an la an.

aligote-burgund

Vire -Clesse Cote Maconnaise

User comments

Unul din obiectivele degustării a fost acela de a scoate în evidență personalitatea vinurilor și caracteristicile lor diferite în funcție de terroir. Am degustat vinuri albe din același an, 2014, din zone cu apelațiuni diferite, precum și câteva Beaujolais-uri și un Pommard.

În primul rând, a fost foarte interesant de remarcat că, indiferent de apelațiune, de AOC-ul de pe etichetă, toate vinurile degustate erau foarte bune. Mi-au plăcut mult Chablis-ul Montmains și Pommard-ul, dar aș bea oricând cu mare plăcere vinurile mai simple, dar foarte gustoase ca Aligote-ul de Burgundia sau vinul alb de Mâcon, mineral și alert.

Această degustare a fost încă un prilej de reflecție pe tema nostalgiei pe care mi-o provoacă vinurile din zonele prin care am călătorit pe vremurile când vinul nu reprezenta încă un subiect de interes pentru mine. Odată cu chardonnay-ul din Viré-Clessé s-au revărsat în pahar și amintirile din timpul șederii mele la Tournus, de acum aproape 20 de ani. Mi-am amintit de menhirele burgunde, de bisericile romanice din secolul al- XII-lea și de mustăciosul de la tutungerie care nu s-a interesat dacă am vârsta legală pentru a cumpăra tutun, ci m-a întrebat foarte amabil cum mă cheamă și la cine stau în sat. Probabil că nici o altă zonă a Franței nu este atât de conservatoare în demersul ei “de a păstra cu sfințenie un loc într-un nume”, așa cum spune Roger Scruton și atât de încăpățânat legată de spațiul pe care îl locuiește. Diversitatea vinului burgund rezultă din aceast stil de viață străvechi și simplu.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

În vizită la Miniș

Una dintre cele mai grele întrebări la care a trebuit să răspund, în calitate de pasionat de vin este legată de zonele viticole ale României: Care sunt viile “de terroir” din România ? O întrebare ce ar trebui adresată, mai degrabă, specialiștilor și care ar merita un studiu aprofundat, mai ales în contextul schimbărilor climatice. Și poate pentru că memoria are un cuvânt greu de spus asupra identității, cred că acest demers ar trebui să înceapă de la studiul istoriei podgoriilor și de la delimitarea geografică a anumitor tipuri de microclimate.

Ăsta e unul dintre motivele pentru care am acceptat invitația de a vizita Crama Balla Géza. Podgoria Miniș- Măderat are o istorie de mai bine de o mie de ani și are o experiență  de aproximativ cinci secole în cultivarea a două soiuri de strugure care se identifică astăzi cu această zonă: Cadarca de Miniș și Mustoasa de Măderat.

cadarca-de-Miniș

Atât Mustoasa cât și Cadarca dau vinuri lejere și fructate, dar care pot fi asociate cu ușurință cu preparate culinare. De obicei, aceste vinuri sunt făcute să înveselească atmosfera și să fie savurate împreună cu mâncarea. De altfel, la petrecerea de la crama, cadarca mi s-a părut cea mai potrivită alegere pentru a acompania un purceluș de lapte la proțap.

În ultimii ani, Balla Géza a plantat în solul brun roșcat cu roci vulcanice al dealului și alte soiuri, care au dat rezultate bune: Furmint, Cabernet Franc, Syrah și Fetească Neagră. Dintre vinurile degustate, pe lângă Cadarcă, care rămâne soiul meu favorit din podgoia de la Miniș, mi-au plăcut în special Cuvee David 2013 (cupaj de cabernet sauvignon- majoritar, syrah și fetească neagră) și Cabernet franc 2011.

Crama Balla Geza vazuta din vie

viile de feteasca neagra

feteasca-neagra

muresul-in-zare-la Paulis

din vie

Sâmbătă de dimineață, am avut ocazia să ne plimbăm prin vie, să participăm la culesul feteștii negre și să ascultăm povestea podgoriei. În lumina blândă a începutului de toamnă, am gustat strugurii -unii au și cules- și am admirat Mureșul croindu-și drum în depărtare. Crama Balla Géza o să îmi rămână în memorie asociată cu ordinea care se putea ghici din imaginea satului Păuliș privit din vie, case așezate simetric, cu curți frumos aliniate de-a lungul unei străzi perfect drepte, perpendiculară pe deal, simbol al trăiniciei, al acelor rădăcini de la care ne revendicăm cu toții și a formelor bine construite în care atunci când pui și suflet devin frumoase.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Ce face anul din soiuri

Week-end-ul trecut a fost sărbătoarea Cramei Stirbey, un eveniment la care merg în fiecare an, începând cu 2012. Cu ocazia celei de-a treisprezecea ediții, am fost răsfățați cu o degustare de vinuri din 2010, unul dintre cei mai buni ani de recoltă de la Stirbey. Rar am avut ocazia să particip la o degustare orizontală, cu șapte vinuri românești, monocepage, din soiuri diferite, din același an de recoltă, care să fie toate atât de reușite. De obicei, în funcție de clima anului de recoltă, unele soiuri se exprimă mai bine în vin, altele, din contră, sunt mai șterse, mai timide.

degustare orizontală 2010

2010 a fost un an mai rece, cu multă ploaie, mai ales pe timpul verii, dar cu o evoluție climatică mai lentă ce a reușit să imprime vinurilor, după 5 ani de învechire în sticlă, o profunzime aromatică, o claritate a gustului, o ținută și o complexitate pe care rar am întâlnit-o, mai ales în cazul soiurilor tradiționale românești. În plus, toate aceste vinuri, atât cele albe cât și cele roșii, erau foarte proaspete și cred că vor putea fi băute la fel de bine și peste 5 – 10 ani. Iar rose-ul, cu o aciditate incredibilă, de abia acum e bun de băut.

Am degustat Fetească regală 2010, Sauvignon blanc 2010, Tămâioasă românească vinificată ân sec 2010, Rose 2010, Novac 2010, Negru de Drăgășani 2010 și Cabernet sauvignon 2010. Deși vinurile cramei Stirbey sunt vinurile românești pe care consider că le cunosc cel mai bine, pentru că am băut aproape toate soiurile, din toți anii de recoltă din 2003 încoace, tot mai găsesc câte un vin care să mă surprindă. Pe lângă novac, despre care am mai scris, marea surpriză a fost feteasca regală – cel mai fin și expresiv vin al degustării.

Feteasca regală, 2010, Prince Stirbey  e un vin suav, dar complex, cu arome florale, dar și subtile nuanțe de alune prăjite amplificate de efectul învechirii la sticlă. Corpul vinului e lejer și onctuos în același timp, o dualitate datorată pe de o parte acidității bune, taninilor tipici acestui soi și pe de altă parte învechirii la sticlă. Viile de fetească regală de la Stirbey au între 35 și 40 de ani, iar strugurii au fost vinificați în cuve de inox fără drojdii selecționate. Feteasca e un soi care fermentează greu și o perioadă lungă, mai ales atunci când e vinificat cu drojdii naturale. Oliver Bauer spunea că, de exemplu, feteasca regală 2015 s-a oprit din fermentație după 78 de zile. La asemenea caracter și nazuri nici nu e de mirare de ce a fost numită așa. (La masterclass-ul dedicat feteștii regale, susținut de Zoltan Kormos la ReVino, am aflat că la început feteasca regală – originară din zona Daneș- se numea dănășeană, denumirea de fetească regală fiind mai recentă).

Având în vedere prestanța și expresivitatea feteștii regale, a novacului și a negrului din 2010, Crama Stirbey se poate lăuda nu doar cu reînnodarea unei tradiții cât și cu restaurarea reputației soiurilor românești.

După 14 ani de la prima recoltă, cred că secretul vinurilor Stirbey se află în continuitatea muncii în echipă, în pasiunea pentru vin a celor care lucrează de 14 ani acolo, în întâlnirea fericită dintre proprietarii Ileana și Jakob Kripp, un viticultor cu experiență în cultivarea soiurilor de struguri românești, Dumitru Nedeluț și un oenolog cu viziune pe termen lung, crescut în cramele rieslingului de Rhin, Oliver Bauer.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

WineUp confirmă

Poate că orașele sunt ca oamenii. Există din acelea cu care te împrietenești necondiționat, fie pentru că au crescut împreună cu tine, fie pentru că pot lega conversații întrerupte acum 6 luni sau un an, ca și când nici nu ai fi fost plecată în tot acest timp. Așa e Clujul. În ciuda fațadelor vetuste, a clădirilor istorice nerenovate, orașul reușește să rămână elegant și ospitalier. Și ceea ce mi se pare mult mai important, structura lui coerentă, concentrată, te ajută să fii eficient fără grabă. În cele două zile și jumătate de excursie din week-endul trecut, am avut timp să degust o mare parte din vinurile de la WineUp, să stau pe îndelete la taclale cu prietenii, să particip la un masterclass despre cum ar trebui să arate o listă de vin în restaurant, să văd expoziția “Que viva Picasso” de la Palatul Banffy și să-mi cumpăr sandale.

wineup

Pe cât de mult îmi place Clujul, pe atât de mult mi-a plăcut cea de-a doua ediție a WineUp. Numărul expozanților aproape că s-a dublat, la fel și numărul vizitatorilor, iar locația a rămas la fel de elegantă și de aerisită. O premieră în acest an a fost WineUp Official Selection, adică jurizarea vinurilor prezente în expoziție, pe care vizitatorii le puteau degusta. Juriul international WineUp a avut în vedere atât calitatea vinurilor – recompensată cu medalii pe sistemul aur, argint, bronz- cât și  raportul calitate/preț pentru care a fost creată categoria Best Buy. Lista câștigătorilor o veți găsi pe site-ul evenimentului.

WineUP Official Selection_Gold

În ceea ce mă privește, am fost impresionată de evoluția celor două crame mai tinere din Ardeal – Crama La Salina cu un foarte tipic Sauvignon Blanc 2015 și Crama Carastelec cu  3 vinuri foarte reușite – Friza alb, Friza rose și Chardonnay-ul Sophia 2014.  La categoria veterani, mi-au plăcut – Monogram -Feteasca albă 2014 de la Davino și vinurile roșii ale lui Balla Geza-  mereu surprinzătoarea Cadarca 2013 și 2011 și minunatul cupaj de Cabernet franc cu Fetească neagră Stonewine 2012.

La categoria importuri mi-au plăcut Vina Pomal 2011 de la Selecciona, Tavel rose 2014 de la Happy Wines și Megaphone rouge 2010 Vignoble Brunier și Elena Walch- Gewurztraminer 2014 de la Vinimondo.

Am stat de vorba cu câțiva dintre reprezentanții cramelor prezente care erau plăcut impresionați de calitatea vizitatorilor clujeni, curioși, deschiși, avizați. Bărbații mai ales s-au declarat surprinși de cunoștințele oenologice și expertiza publicului feminin. Bravo fetelor și să ne vedem cu bine la WineUp 2017 !

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Wine Up: TIFF-ul gastronomic

N-o să vă ascund că, deși m-am născut la București, Clujul este orașul meu de suflet. Încerc să trec pe la Cluj ori de câte ori pot și musai în iunie la TIFF și mi se pare că orașul se dezvoltă – cel puțin în ceea ce privește HO RE CA – într-un ritm mult mai alert decât capitala. În această atmosferă, nevoia unui târg de vinuri e cât se poate de firescă. Și așa a fost și târgul Wine Up.

casino

wineupJPG

Organizat într-o locație elegantă și luminoasă, la Casino în Parcul Central, târgul a avut o ofertă complexă: degustări, cursuri de inițiere în degustarea vinului pentru începători și avansați și ateliere de fotografie de produs. Printre expozanți, două premiere – DAVINO și Crama La Salina. Cum era de așteptat, cel mai bine reprezentată a fost zona transilvană – Liliac, La Salina, Nachbil,  Rătești, Villa Vinea, Vinca – iar singura cramă din județul Cluj, La Salina, a fost lansată oficial în cadrul târgului.

atmosefra

targ3

targ

DAVINO a fost prezent pentru prima dată la un târg în România, fapt care, din punctul meu de vedere, arată destul de clar importanța Clujului ca piață consumatoare de vin premium. Și când mă gândesc că prin 2008, cu greu găseai un bar în Cluj în care să poți bea un pahar decent de vin ! Impresionantă evoluție!

targ5

targ2

targ8

Ar mai fi de spus că târgul s-a remarcat prin organizarea impecabilă- mi-a plăcut designul modern al standurilor, ordinea și curățenia, magazinul de vinuri poziționat separat de târg – dar cred că pe viitor mai trebuie insistat și în ceea ce privește promovarea și semnalizarea. Dincolo de asta, îmi doresc ca Wine Up să devină un eveniment local de neratat asemeni TIFF-ului, o întâlnire între profesioniști și pasionați la care să-mi facă plăcere să particip în fiecare an.

Să ne vedem cu bine la Wine Up 2016 !

PS. Credit fotografii Alina Iancu

10 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Brave New World

Cu excepția târgului Prowein, foarte rar am ocazia să particip la degustări comparative cu vinuri din colțuri îndepăratate ale lumii ca America de Sud sau Noua Zeelandă și, ce-i drept, nu regret deloc tête à tête-ul meu confortabil cu bătrâna Europă a vinurilor. Europa înseamnă acasă, un peisaj familiar pe care îl am în sânge și îmi place să îl regăsesc în vin. Uneori mă întreb însă, dacă nu le fac o nedreptate vinurilor chiliene sau argentiniene, evaluându-le fără să fi văzut vreodată zăpezile de pe Aconcagua și fără să fi auzit vreodată murmurul vulcanului adormit.

vinedo chadwick

Și poate nu m-aș fi gândit vreodată la asta, dacă nu aș fi avut ocazia să particip la degustarea organizată de Halewood, la restaurantul Noblesse, cu vinuri chiliene celebre din portofoliu propriu: Concha y Toro – verticală de Don Melchor – 2007, 2008 și 2009 și Errazuriz – Don Maximiano 2008, Seña 2010, KAI 2010 și Viñedo Chadwick 2008. A fost un regal al cabernetului sauvignon , monovarietal sau în asamblaje cu carmenere, malbec, petit verdot sau merlot.

concha

În ceea ce mă privește, vinurile in care cabernetul e majoritar- ca Don Melchor  (97% cabernet sauvignon și 3% cabernet franc) și Viñedo Chadwick (97 % cabernet sauvignon și 3% merlot) mi-au plăcut mai mult decât cupajele pe bază de Carmenere – Seña și KAI – mult mai aromate, mai complexe și mai lucrate. Deși mă așteptam ca cele trei vinuri Don Melchor să fie foarte asemănătoare între ele, am avut surpriza plăcută să constat că au fost destul de diferite. Don Melchor 2009 corpolent și  mai cărnos, cu arome de fructe confiate, eucalipt și cafea, exprima destul de bine un an de recoltă cald, în tmp ce Don Melchor 2007 sobru și reținut, se apropia de profilul aromatic clasic al unui vin de Bordeaux. Iar Don Melchor 2008 mi s-a părut cel mai bine realizat, desăvârșit echilibrat între fructozitatea impetuoasă și aciditatea foarte bună. De altfel, ca omagiu adus subiectivității gusturilor, părerile au fost echitabil împărțite între cele 3 vinuri, din cei 9 comeseni, trei au preferat Don Melchor 2009, trei Don Melchor 2008 și trei Don Melchor 2007.

Vinului din Lumea Nouă i se reproșază adesea caracterul comercial, dublat de lipsa de istorie, de panaș, de acea poveste care dă valoare unui terroir. Sunt mai tot timpul definite ca vinuri care se adresează direct consumatorilor, iar fructozitatea lor debordantă pare menită să ducă cu zăhărelul pe calea vinului generațiile băutoare de Coca-Cola. Deși orice băutor pasionat de vin intuiește la un moment dat că vinul e o afacere de familie, că el se face câteodată și că se bea cel mai adesea, în familie, ne păcălim cu dorința noastră de a crede că vinul poate ajunge vreodată o băutură universală, de discotecă.

Imi place să cred că marile vinuri chiliene – ca și șampania – trebuie servite la aniversări, pentru că ele sunt o expresie a exuberanței și a veseliei, o imagine a bogăției cromatice și a paradisului de arome pe care l-a descoperit Columb în Hispaniola.

1 Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Culesul roadei la Purcari

Când am acceptat invitația de a vizita podgoria Purcari nu credeam că o să mă plimb prin vie dis de dimineața ca să văd cum soarele ridică ceața de pe malurile Nistrului, dar mai ales nu mă așteptam să găsesc aici un wine resort occidental, cu spațiu de cazare, teren de tenis și lebede.

Chateau Purcari

Nistru în vale

saperavi

viile

Nu credeam nici că domnul Victor Bostan, CEO Purcari și Bostavan o să ne aștepte dis de dimineață cu taraf de lăutari, plăcinte și coniac, ca să ne arate personal viile și ca să gustăm împreună din soiurile de struguri pe care nu le găsim pe la noi – saperavi și rară neagră.

rară neagră

saperavi

frunză de rară neagră

Domnul Bostan prezentând premiile

Pentru mine, plăcintele moldovenești, taraful de lăutari, coniacul Bardar și strugurii gustați în vie – pinot gris, rară neagră și saperavi- sunt detaliile de care o să-mi aduc aminte cu cea mai mare plăcere. De altfel, la un moment dat am încercat un sentiment straniu de spațiu familiar și m-am crezut la Cetate cu Mircea Dinescu, domnul Bostan semănându-i foarte tare prin gestică, prezență și plăcerea evidentă de a primi oaspeți, lucru care nu poate fi învățat -helas- la nici o facultate de management.

echipa Purcari

fredom blend

Motivul vizitiei noastre la Purcari a fost lansarea unui nou vin – Fredoom blend, 2011. Asamblaj de vinuri provenind din bastardo (soi din Ucraina), rară neagră (soi din Moldova) și saperavi (soi din Georgia), acest vin s-a dorit a fi un manifest, un gest de susținere pentru teritoriile desprinse din U.R.S.S care își afirmă independența. Într-un fel, am văzut în el, mai mult decât un toast pentru libertate. Privind în jur în această Moldovă – atât de familiară mie și totuși diferită – m-am gândit că acest cupaj demonstrează într-un fel cât se poate de practic că identitatea nu se exprimă prin respingerea diferențelor, ci prin integrarea lor.

simpatica echipa a Ucrainei

simpatica echipa a Ucrainei

fetele la start

Vizitarea domeniului Purcari, a îmbrăcat forma unui concurs între echipe de bloggeri din Moldova, Ucraina și România, care au trecut prin toate etapele vinului, de la culegerea strugurilor, producerea mustului, vizitarea cramei și a pivnițelor, etichetare și ambalare, până la toasturi, cântece și degustarea vinului. A fost încă o ocazie de a constata cât de puțini participativi sunt românii la jocurile de echipă, și cât de greu se pornesc. Iar când se pornesc, vorba lui Coșbuc, sunt greu de oprit. Așa că ne-am luat revanșa sâmbătă noaptea la concertul Zdob și Zdub cu câte hore or fi încăput într-o oră și jumătate de recital.

în cramă

sala baricurilor

vinoteca

vinuri de colecție

Viile de la Purcari sunt plantate în cea mai mare parte în 2004, iar solul este argilos. În ceea ce privește vinurile, cel mai important mi s-a părut faptul că au un stil unitar, sunt bine definte și sunt toate de calitate (adică nu două cupaje excepționale și restul chifle). Pornind de la ideea că întotdeauna apreciezi mai mult ce nu ai acasă, mi-au plăcut în special, rara neagră și chardonnay-ul.

vinurile

Chardonnay-ul 2012, baricat 6 luni, este onctuos, dar și sec și crocant în același timp. La 28 de lei la hypermarket în România, e din punctul meu de vedere, un vin reușit. L-am și cumpărat și băut la întoarcerea în România, pentru întărirea primei impresii.

vechea etichetă

vechea etichetă

Cupajele – Alb de Purcari 2012, Roșu de Purcari 2010 și Negru de Purcari 2010 – sunt vinuri complexe, de gastronomie. Au fost mult mai expresive la masă împreună cu mâncarea și necesită aerare înainte de servire. Pe gustul meu este mai degrabă Roșu de Purcari, un cupaj mai auster, în stil bordolez, de cabernet, malbec și merlot, care mi s-a părut cel mai bun de băut acum dintre cele trei. Dacă, însă ar trebui să le punctez, Negru de Purcari, cu al său saperavi, ar câștiga, printr-un plus de personalitate.

Per ansamblu, întregul eveniment a respirat bună-dispoziție și profesionalism. Echipa de la Purcari mi-a lăsat impresia unor oameni pasionați de ceea ce fac, cu care îți face plăcere să stai alături și la distracție și la muncă. Bravo lor!

P.S: Mai multe despre eveniment puteți citi pe blogul lui George și al lui Dan

10 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

La crame în Dealu Mare

Îmi place să cred că activitatea de căpătâi a oricărui pasionat de vin ar trebui să fie călătoria la cramă. Numai aici se poate construi aceea relaţie specială între energia locului, vinificator şi băutorul de vin, o legătură emoțională, de încredere, care oferă mai apoi o perspectivă diferită asupra vinului. Şi chiar şi atunci când se întâmplă, inevitabil, să nu fii pe aceeaşi lungime de undă cu cel care îţi povesteşte vinul, faptul de a vedea cu ochii tăi şi de a evalua după propriile criterii asigură acea transparenţa a informaţiei pe care nici o degustare ultra-elaborată nu o poate oferi.

Şi mai e ceva. Viile locuiesc în peisaje atinse de graţia divină care au în viziunea mea, o energie specială menită să aducă ochiului lumină şi sufletului pace. Ar fi păcat să le ocoliţi.

peisaj vadu săpat

licorna7

În această vacanţă, am profitat de proiectul Crame România, pentru a vedea o parte din cramele la care n-am ajuns până acum.

crame

Bucureştenii vor fi uimiţi poate să afle că la mai puţin de două ore de oraşul lor, podgoria Dealu Mare este o excelentă destinaţie de week-end. Investiţiile în această zonă sunt imense, dacă e să ne gândim doar la cele 6 milioane de euro cheltuite pentru crama cea nouă, de 5300 de metri pătraţi, de la Budureasca.

budureasca - crama noua

sala baricurilor la Budureasca

Până să ajung să vizitez zona nu am realizat cât de întinse sunt suprafeţele plantate cu viţă în Dealu Mare:  S.E.R.V.E are 54 de hectare, DAVINO 68 de hectare, Lacerta 80 de hectare, Basilescu aproximativ 100 de hectare, Domeniile Dealu Mare Urlaţi 100 de hectare, Budureasca 275 de hectare. Chiar şi proaspăt apăruta Licorna Winehouse cu cele 22 de hectare n-ar putea fi considerată în mod normal, o cramă mică.

licorna winehouse

Crama Licorna are o poveste simpatică, menită să o individualizeze în peisajul zonei. În 1909, Nicolae Nicolau hotărăşte să îşi facă o cramă la Vadu Săpat în urma unui vis în care îi apare Constantin Brâncoveanu – printre altele şi un bogat proprietar de vii şi iubitor de vin-  care îi porunceşte: „să ridici o cramă unde să faci un vin închis la culoare precum acest cocoş negru, pe care ţi-l dăruiesc”. Cel puţin în acest mod a justificat Nicolae această investiţie soţiei sale, Elena. Crama ar fi trebuit să poarte numele de Cocoşul Negru, dacă din păcate, boierii şi cocoşii nu ar fi dispărut, treptat, înghiţiţi de vremurile tulburi. Astăzi brandul Galo Nero impune anumite restricţii de utilizare a numelui şi din acest motiv Cocoşul negru s-a transformat în inorog, un animal fantastic, simbol al purităţii şi al curăţeniei sufleteşti. Un nume exotic, dar de bun augur pentru un nou început.

licorna- viile

licorna -din cramă

Zona Dealu Mare are şansa să devină încet, încet, raiul turismului oenologic românesc, dar acest lucru depinde şi de frecvenţa cu care vor apare în piaţa vinului şi cramele mici, de familie, şi pensiunile şi proiectele specifice care vor atrage mai mulţi oameni în zonă. Sper că  acest lucru se va întâmpla în următorii ani suficient de repede ca generaţia mea să apuce să se laude şi cu noi destinaţii de week-end…

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Aux vignerons de la France, la patrie reconnaissante

Oricine vrea să înţeleagă ce înseamnă vinul în Franţa nu trebuie decât să viziteze un salon al vinificatorilor independenţi. Acest tip de târg, cu vânzare directă către publicul larg, se organizează periodic (primăvara şi toamna) în marile oraşe ale Franţei. Asociaţia vinificatorilor independenţi are 7000 de membri, iar la salonul de la Paris se adună în jur de 1000 de expozanţi. Spre deosebire de târgurile destinate profesioniştilor, la acest salon expozanţii nu sunt aşezaţi pe regiuni, ci aleator, în aşa fel încât fiecare are vecini din alte zone ale Franţei.

salon

salon3

salon2

salon1

Trei lucruri m-au impresionat la acest salon, organizat la Paris, între 28 noiembrie şi 2 decembrie:

–    Nivelul de calitate al vinurilor ( nu am degustat niciun vin despre care aş fi putut spune că e de nebăut);

–    Discursul producătorului (şi expresivitatea mâinilor de muncitor în vie), care era centrat pe tipul de preparat culinar potrivit pentru vinurile sale;

–    Afluenţa publicului, (în condiţiile în care intrarea se făcea în principal pe bază de invitaţie, şi nu pe bază de bilet de intrare).

salon7

salon9

salon6

Am avut ocazia să vorbesc despre România mai mult decât m-am aşteptat. La cafeteria salonului m-am aşezat la masă cu o familie de francezi, care mi-au oferit scaunul  rămas liber la masa lor. Bunicul, venit să-şi cumpere vinurile preferate era însoţit de fiică şi ginere. Ginerele m-a întrebat despre Facultatea de Medicină de la Iaşi, pe care o prospecta pentru studiile copilului adolescent. Bunicul mi-a ofeit invitaţiile cu care am intrat la salon în zilele ce au urmat şi mi-a recomandat să încerc un vin tradiţional: Clairette de Die. Ceea ce am şi făcut.

salon5

Doctorii români au rămas subiectul preferat şi în a doua zi. La un stand din Lalande-de-Pomerol, un viticultor mi-a povestit despre soţia lui româncă şi de schimbul de experienţă din toamna acestui an când a vinificat la Cotnari, fetească neagră şi merlot. Mi-a mai spus şi că în regiunea lui, unul din patru medici e român, „o adevărată invazie”.

Degustând un colombard din Gascogne am aflat şi că cel mai bogat om de afaceri local e regele terenurilor cerealiere din România. Și cine ştie ce aş mai fi aflat dacă aş fi putut să degust toate vinurile.

salon10

Francezii se plâng că preţul vinului a crescut enorm, mai ales după cei doi ani consideraţi foarte buni în Bordeaux – 2009 şi 2010. I-am invitat pe toţi să vină să vadă preţurile din România…

4 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame