Category Archives: nu încerca să faci asta cu vinul

Alandala la Sandalandala

N-am mai fost pe litoralul românesc în sezon de vreo 6-7 ani, dar în acest an, am cedat tentației de a vizita un camping nou în VamaVeche: Sandalandala. Nu a fost o decizie inspirată și m-am hotărât să vă povestesc aventura noastră pentru că nu e prima dată când văd locuri frumos construite, muncite, haios branduite, la care au lucrat profesioniști în domeniu care, după lansare, sunt lăsate pe mâna unui management nepăsător și a unui personal neinstruit și nepoliticos. E mare păcat pentru că locul e frumos și bine împărțit din punctul de vedere al funcționalității între zona de campare, de masă, de agrement- etc  și mai ales e curat. O premieră pentru Vama Veche!

Din păcate, cu excepția curățeniei, multe din lucrurile cu care se laudă pe website nu există în realitate. În primul rând, campingul nu ar trebui să găzduiască mai mulți oameni decât poate gestiona. Noi am ajuns într-o sâmbătă seară, și la recepție, ne-a întâmpinat o delegație de tineri care se plângeau personalului campingului că nu este apă caldă. “Da, nu este, le-a confirmat amabil, fata de la recepție. Panourile solare nu fac față. Sunteți prea mulți. Mai încercați în 2 ore.” Reclamanții au plecat cu coada între picioare și în fața privirii mele ușor perplexe, presupun, fata de la recepție a adăugat cu mândrie: “Weekend-ul ăsta sunt 400, dar săptămâna trecută în weekend-ul prelungit am avut 900 de persoane.”

Mi-am adus aminte de anii 1993- 1994 când în Vama Verche nu exista apă curentă, dar se putea campa pe plajă, fară bani. Acum prețul unei șederi la un camping concept cum este Sandalandala este de 120 de ron pe noapte pentru un cort de 4 persoane. Adică exact prețul la care puteți închiria o cameră- cu apă caldă !- la gazdă. Nu-i cam mult? Pe website-ul Sandalndala acest preț este definit ca fiind “costul fericirii”.

Și poate că prețul ar fi acceptabil dacă serviciile oferite de restaurant n-ar fi un dezastru. Sâmbătă seara, în timp ce se desfășura o degustare de vin și priveam încântată că pe fiecare masă erau pahare și lumea bea vin, ne-am hotărât să cerem și noi la bar, două pahare de sauvignon blanc de la Liliac, ca să intrăm în atmosferă. Când am ajuns cu ele la masă, am constat că într-un pahar aveam sauvignon și în celălalt aveam fetească. Mă rog, era tot vin alb, același brand, ce rost mai avea să mă duc la barman să-i explic care e, totuși, diferența. Și bine că nu m-am dus…

Luni dimineață 80 % dintre cei campați la Sandalandala au plecat, în restaurant nu erau mai mult de 3 mese ocupate, așa că ne-am făcut curaj să încercăm mic dejunul. Existau 4 variante de mic dejun standard – un ceai de fructe, un croissant, o omletă sau ochiuri, 2 felii de pâine, unt și gem- la prețuri între 17 si 22 de lei. Singurul lucru care presupunea posibilitatea vreunei opțiuni era omletă sau ochiuri, ceaiul nu putea fi decât de fructe de pădure, gemul la fel. În fine, au venit frumos așezate pe platouri de lemn.  Omleta era rece. I-am spus chelnărului că omleta este rece. A ridicat din umeri a neputință și a zis: “Îmi pare rău, dar așa a făcut-o bucătarul de dimineață.” !!? Ceaiul de fructe avea gust de gumă de mestecat, așa că l-am rugat pe chelnăr să-mi aducă un expresso dublu de la bar. Omul s-a uitat la mine neîncrezător și m-a întrebat: “Adică, vreți un expresso dublu în aceeași ceașcă ?” O întrebare metafizică la care trebuie să recunosc nu mă gândisem și la care poate aș fi râs dacă era altul contextul.

Luni seară, în jur de ora 23:00, când ne-am reîntors în camping, doi băieții strângeau de zor corturile rămase goale. Unul dintre ei scosese o boxă, pe peluză, chiar în fața cortului nostru, din care se scurgea la volum mare muzică electronică. L-am rugat să o închidă, explicându-i că trebuie să adoarmă copiii înainte de miezul nopții când, ca la un semn cu o bagetă magică, toată muzica amestecată de la barurile de pe plajă, reverberează în camping. Vizibil supărat de pretențiile mele, mi-a spus că, pentru că am copii mici, o să o dea mai încet. Am insistat să o închidă. A plecat bolborosind niște adjective pe care nu le pot reproduce și a mutat boxa în cealaltă parte a peluzei. În timp ce cugetam dacă merită să plec în căutarea managementului căruia să-i explic că am plătit totuși pentru un loc de dormit și să-i sugerez că ar fi mai util să-și doteze personalul meloman cu niște căști, au mai ieșit câțiva oameni din corturile vecine și boxa a fost închisă. A doua zi de dimineață, am întâlnit-o pe doamna de la recepție – care e tot timpul pe acolo și despre care am presupus că face parte din managementul campingului sau poate e chiar proprietara-  și am întrebat-o dacă e o constantă a campingului faptul că muzica de la barurile de pe plajă, amplificată, ca într-o pâlnie, e proiectată în camping și se aude în fiecare zi până la 5- 6 dimineața. Oare patronii barurilor respective știu asta? Răspunsul a venit prompt în cel mai tradițional stil românesc și a fost motivul pentru care am scris acest articol:  “Așa e la Vama Veche! Ați vrut la Vama Veche, asta e !”

Am cedat așadar în fața evidenței faptului că Vama nu mai e un loc pentru mine și am înțeles cu această ocazie de ce în zilele de vineri și sâmbăta la miezul noptii se merge cu mașina bară la bară pe sensul de mers de la 2 Mai la Vama Veche. Vama nu mai este un loc unde merită să dormi, să mănânci și să bei bine, ci unul în care doar să te îmbeți și să dansezi pe mese, cu servicii scumpe și proaste, dar cu distracție care lipsește din alte locații ale litoralului românesc. Departe de mine gândul de a condamna beția și dansul pe mese, doar mi-am petrecut toată perioada studenției în Vama Veche, dar atunci de ce să marketezi Sandalandala ca un loc fain, cu bibliotecă, vinuri alese și design ?

2 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul

Când cumpără consumatorul numele vinului?

De-a lungul timpului, am citit mai multe articole în care specialiști în branding și oenologi în vizită în România, susțineau că vinul are nevoie de un nume sonor și că nimeni nu va cumpăra un vin pe care nu știe să-l pronunțe.

Eu cred că lucrurile în piața vinului sunt mai complexe. În primul rând, afirmația de mai sus nu e valabilă în piețe mature, unde vinul este privit ca expresie a unui loc  pe care îl poți înțelege gustându-l, a unui areal pe care ar trebui să fii capabil să-l recunoști și să-l numești. Deși etichetele burgunde, de exemplu, sunt extrem de complicate și greu de pronunțat uneori, mă îndoiesc că se va grăbi cineva vreodată să le schimbe. Pentru că ceea ce face dezirabil vinul este în primul rând renumele său, al zonei, al producătorului, al calității.  Și în cele din urmă îmi place să cred că un lucru de calitate își va permite întotdeauna o audiență capabilă să îl pronunțe.

Pe de altă parte, România nu poate beneficia încă de acest avantaj pe care ți-l oferă tradiția. S-a replantat masiv cu soiuri diverse, unele fără nici un fel de istoric în zona respectivă, și nu are la nivel instituțional o comunicare eficientă a acestui istoric nici măcar în piața românească. Varianta clasică de a da vinului numele viei nu prea funcționează, iar găsirea unui nume de vin e o treabă la fel de complicată, și într-un fel de personală, precum e și botezarea copiilor. Lumea vinului, ca și cea a numelor de botez, e supusă trendurilor. Gheorghe, Ion și Vasilica au fost înlocuite în ultimele decenii cu Luca, Matei, Sofia și Alexia. Tot așa Premiat a fost înlocuit de Primus, Primordial și Nativus. N-aș putea spune că apreciez această obsesie latinistă prin care trece vinul românesc, dar atâta vreme cât vinul din sticlă e bun și are un preț decent, poate că nu ar trebui să ne pese cum îl cheamă.

Și totuși dacă faci un vin bun, n-ar fi de dorit să-l faci și frumos ? Să-i dai un nume care să fie mai mult decât o înșiruire de litere sonore, care să  aibă o semnificație, o poveste, un de ce ?

Din punctul ăsta de vedere, mi se pare că cel mai frumoase, mai unitare și mai coerente, nume de vinuri românești le deține Crama Oprișor. Favoritul meu este Smerenie. Cu greu s-ar mai putea găsi un cuvânt românesc mai potrivit să situeze vinul în contextul lui originar. În plus, pentru mine acest vin are o dualitate, o ambiguitate a sensului cu care mă delectez de fiecare dată când deschid câte o sticlă, dintr-un an mai vechi sau din ultima recoltă. E  un vin smerit sau unul care te smerește ?

Totuși, ceea ce trebuie să știe orice băutor de vin e faptul că numele vinului are o valoare pur estetică și nu are absolut nici o importanță dacă îl puteți pronunța corect sau nu. În plus, experiența mi-a arătat că, în foarte multe cazuri, numele vinului  nu prea are legătură cu calitatea lui. Criteriile după care trebuie să cumpărăm vinul, sau mai bine spus să-i alocăm o anume sumă de bani, țin în primul rând de clima anului înscris pe etichetă, de vârsta viilor și de renumele podgoriei/cramei. Și mai ales, principalul lucru pe care trebuie să-l respectați întotdeauna e să gustați vinul și să-l luați dacă vă place.

8 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul

Alba-neagra cu feteasca

Acum două săptămâni, m-am nimerit în restaurantul Madame Pogany, la degustarea în orb de fetească albă. Trebuie să recunosc că acest tip de degustare e un joc de societate extrem de distractiv, care îţi poate oferi dovada de netăgăduit că vinul e o experienţă absolut subiectivă.

@alinax

Dar, dincolo de gusturile fiecăruia, ceea ce m-a pus pe gânduri a fost constatarea că, după degustarea a 12 probe de fetească albă, nu se poate descrie în trei cuvinte ce este feteasca albă şi care sunt caracteristicile ei, aşa cum putem face de exemplu, în cazul soiurilor internationale sauvignon blanc sau chardonnay. Din cele 12 vinuri, trei au avut arome tipice soiului muscat ottonel, iar una din celelalte probe mi s-a părut, mai degrabă, un amestec de fetească cu sauvignon blanc.

@alinax

Acest balet între caracteristici proprii soiurilor atât de diferite cum sunt muscatul şi sauvignon blanc-ul mi se pare dubios. Mi-e greu să înţeleg în aceste condiţii, cum poţi să vinzi ca „soi tradiţional românesc” şi să prezinţi la export un produs care îşi schimbă înfăţişarea de la o sticlă la alta şi a cărui tipicitate de soi e aproape imposibil de rezumat după 12 sticle băute. Din păcate, cam acelaşi lucru se întâmplă şi cu mult mai cunoscuta fetească neagră, diferită de la un producător la altul şi cu tipicitate greu de identificat.

Probabil că această problemă de zeci de ani n-o să dispară prea curând, dar eu sper din tot sufletul să prind ziua în care feteasca să poată prezenta o identitate de soi capabilă să stea în picioare după o degustare de 12 vinuri.

17 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, vinuri româneşti

Chateau Lafite 1787

Un clip delicios al baietilor de la Creative Monkeyz.

M-am bucurat enorm ca primul episod e despre vin…

PS. Il puteti vizualiza aici impreuna cu alte episoade despre Mo si F.O.C.A

7 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul

Bautor sau connaisseur ?

Asemeni cartilor bune, vinul nu e niciodata la fel, ci se actualizeaza, altfel, la fiecare lectura. Poate ca farmecul degustarii si atractia pe care o exercita vinul se bazeaza pe aceste posibilitati nelimitate de “lectura”. Poate ca, spre deosebire de orice alt tip de bautura, ceea ce ne face sa ne intoarcem mereu si mereu la vin, e tocmai unicitatea fiecarei sticle, posibilitatea eternei surprize.

© Doron

Pe ce ne bazam cand declaram ca un vin e bun ? Primordiala e experienta fiecaruia, care se fondeaza pe toate celelalte sticle de vin baute, dar si pe sensibilitatea proprie, ascutita de aromele si savorile copilariei. Ca sa poti ajunge connaisseur trebuie sa fii, in primul rand, un degustator neobosit si un bautor nelinistit. Si cred ca avantajul bautorului sta tocmai in disponibilitatea de a intra in dialog cu personalitatea fiecarui vin. O disponibilitate bine antrenata…

Mi s-a intamplat frecvent, sa percep diferente semnificative intre acelasi vin, baut la cateva zile distanta, din sticle diferite. In plus, sunt dintre acei care considera ca vinul inseamna si atmosfera, sau poate, mai bine spus, vinul iti cere o anumita dispozitie ca sa il poti savura, ai nevoie de o stare anume ca sa intri in rezonanta cu el. Pentru mine, vinul e o experienta subiectiva si asta e unul din motivele pentru care nu m-am priceput niciodata sa dau note vinurilor. Degustarea ar trebui sa fie mai degraba, o forma de reflectie, si mi se pare nedrept sa incerci sa reduci complexitatea unui vin la un sumum de cateva puncte. Dar inteleg, desigur, nevoia de ierarhizare.

Si totusi, pe masura ce incerc cat mai multe vinuri si scriu la acest blog, sunt nevoita sa constat ca unicitatea vinului se sustrage nevoii de ierarhizare, iar departajarile punctate imi par mai mult instrumente de marketing, incercari iluzorii de a ingheta inefabilul vinului intr-o cifra.

4 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, poveştile Monei

Vinul nu-i ca berea

Participand la degustari si evenimente din lumea vinului, i-am tot auzit pe cei care se ocupa cu promovarea si distributia vinului invidiindu-i pe berari si dorindu-si ca vinul sa ajunga sa se vanda ca berea sau sa concureze cu ea. Nu am lucrat vreodata in domeniul vinului sau al berii si randurile de mai jos nu reprezinta decat gandurile unui iubitor de vin de calitate, care, din cand in cand, bea si bere.

Cred ca vinul si berea sunt doua produse care nu se afla in concurenta pe piata romaneasca, iar vinul nu poate fi nici marketat, nici vandut ca berea. Berea e un produs de masa, un produs “de sete”, simplu de inteles. Vinul este produsul prin excelenta al voluptatii de casta, destinat unei minoritati de connaisseuri. Orice strategie de marketing ar trebui sa porneasca din acest punct.

Dar care sunt problemele de pe piata vinului de azi ? De ce bea lumea bere si nu vin ?

E in primul rand o problema a mentalitatii pietei. Generatia mea, de exemplu, a prins vremuri in care vinul romanesc nu se remarca prin calitate si era vinificat dupa gustul tarilor in care exportam, adica dulce. Sunt oameni care il prefera si il consuma asa si acum. Sunt foarte multi care cred chiar si astazi, ca vinurile imbuteliate sunt falsificate si ca singurul “vin adevarat” e cel produs prin mijloace artizanale de micii producatori. Circula o gramada de legende despre ceea ce este “un vin bun”.

© Doron

Berea in schimb, era foarte buna. Chiar mai buna decat e ea astazi. O bere Azuga era diferita la gust de Timisoreana sau de Ciucas. Astazi, toate berile au mai mult sau mai putin acelasi gust. Ma gandesc ca, pentru un produs cum e berea, asta poate fi considerat un avantaj. Omul stie foarte clar la ce se asteapta cand deschide o bere. Dar mie imi pare tare rau dupa berile alea cu gust diferit.

E vorba deci, de o problema in mentalitatea oamenilor vis-a-vis de produs, dar e vorba si de o problema a produsului in sine. O problema a raportului calitate-pret la intalnirea cu consumatorul. In Romania, orice om care se pricepe cat de cat la vin, gaseste foarte greu un local in care sa poata bea un vin bun la un pret corect. Nu mai amintesc si de capitolul dureros al asocierii cu o mancare. Sau de categoria deficitara a localurilor care ofera vin bun la pahar. Asa ca, de cele mai multe ori, problema se rezolva intotdeauna prin comandarea unei beri.

© Doron

Un studiu al pietei vinului premium, ar arata probabil, ca iubitorii si connaisseuri de vin isi beau vinul acasa sau la degustari organizate.

Si atunci cum se poate intalni omul de pe strada cu miracolul pe care il reprezinta vinul ? Cum poate trai senzatia aia de imponderabilitate pe care ti-o da interactiunea cu savoarea primului vin de mare calitate din viata ta ? Cum va putea intelege sau macar intrezari frisonul de neastampar in fata vinului din ”sticla aia de Reserva din 2001” ?

Cred cu tarie, ca nimeni, niciodata, nu va intra intr-un magazin de vin si va cumpara “vinul cu ursul” pentru ca i-a placut reclama de la televizor. Lucrurile in lumea vinului functioneaza pe cai mult mai delicate. Vinul necesita o initiere, daca vreti, o relatie invatacel-maestru, la capatul careia te descoperi pe tine. Pana la urma, aici se afla marele mister si atractia pe care o exercita vinul. Iar cultura vinului presupune un sustinut efort individual, chiar daca mediat. De aceea cred ca vinul nu are de ce sa se inspire din modul in care berarii isi marketeaza produsele, dar ar putea invata din seriozitatea cu care acestia isi trateaza consumatorii.

Educarea consumatorului e un proces lung si dificil, si mai ales o investitie pe termen lung. Problema e ca Romania nu prea are o traditie in investitiile pe termen foarte lung.

10 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, poveştile Monei

Nici un vin românesc la Zurich

Sunt doua mari reţele de hipermarketuri în Zurich – Coop si Migros – şi în nici una dintre ele nu am vazut vin românesc…

3 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul

Pahare de vin sau vice versa ?

Au fost reduceri la IKEA si m-a manat si pe mine nevoia pe acolo. Si daca tot eram acolo, am poftit si la o prajitura si la un pahar cu vin. Si ce sa vezi ? Ajunsa la casa, doamna, de altfel draguta si cu simtul umorului, imi ia cu dexteritate paharul cu picior de pe tava si il inlocuieste rapid cu unul de apa. Bine, zic eu interzisa, dar asta e un pahar de apa, celalalt era de vin. Da, imi raspunde doamna calm, stiu ca de obicei paharul de vin e cu picior, dar nu si la noi, la noi asta e paharul de vin, imi zice ea intelegatoare, aratand spre paharul cel monstruos, de apa. Paharul cu picior e pentru suc, domnisoara, astea sunt standardele noastre. Incep sa ma enervez. Care standarde, alea suedeze ?, bomban eu, insinuant. Nu, vine raspunsul prompt, din pacate, la noi managerii sunt romani…

N-as vrea sa par carcotasa, dar eu nu am reusit sa inteleg. In magazinul IKEA, paharul cu picior se vinde sub eticheta “pahar de vin” in timp ce un etaj mai sus, la restaurant, este folosit pentru suc !? Si de ce sa fii obligat sa bei vin dintr-un pahar de apa, cand exista un alt pahar mai potrivit la indemana ?

5 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul

On ne boit pas comme les paysans du Danube…

De curand, un prieten ne-a povestit primul lui soc cultural legat de vin. Era la bursa in Elvetia, la Geneva, en terre francophone, ca sa zic asa. A invitat in vizita un prieten elvetian, si serviabil ca tot romanul, s-a repezit si i-a umplut un pahar ochi cu vin. Omul, oripilat la vederea paharului, a spus: “Mais, on ne boit pas ici comme les paysans du Danube”. (In traducere libera “noi nu bem ca taranii de la Dunare”). Probabil ca aceasta expresie a ramas in limba franceza de la vreun literat, calator strain prin tarile romane, unde s-a baut intotdeauna cu carafa mare, dar amicul meu a luat-o foarte personal, pentru ca intamplator, era din Braila :).

In caz ca aveti sanse sa va intalniti cu un francophon mai exigent, iata mai jos cateva reguli de buna purtare cu vinul:

Paharul de vin

Vinul se serveste intotdeauna in pahare cu picior. Paharele de vin alb sunt de tip “lalea”, cele de vin rosu sunt de tip “balon”, adica mai mari decat cele pentru vin alb si mai inguste la gura, pentru ca aroma vinului sa ia amploare in pahar si sa te poti delecta mai bine cu ea. Nu incercati sa serviti vinul in pahare drepte, fara picior, de vodka sau de wisky, e foarte kitch.

Servirea

Paharul de vin nu se umple niciodata si in nici o imprejurare. Dupa cum imi spunea odata un somelier, vinul se toarna pana la diametrul maxim al paharului. Ceea ce inseamna, in functie si de forma paharului, intre jumatate si o treime. Acest ritual nu are nimic ezoteric, este doar rezultatul preocuparii de a savura vinul in conditii optime. In pahar, in contact cu temperatura mediului ambiant vinul se incalzeste repede cu 2–3 grade peste temperatura de servire. De asemenea, aromele trebuie sa aiba spatiu sa se dezvolte, iar paharul trebuie sa fie usor de manuit, fara riscul de a-l varsa pe tine. Paharul cu picior a aparut tot din motive de temperatura de servire recomandata, pentru ca intr-un pahar fara picior pe care il cuprinzi in mana, vinul se incalzeste rapid. Si inca ceva foarte important, care va va ajuta sa nu fiti dat afara din vreun restaurant francez. Pentru francezi, sa torni apa sau sa pui gheata in vin, e un sacrilegiu. Si pentru mine, dar eu provin dintr-o tara unde se bea spritz si am mai multa putere de intelegere…

Temperatura camerei

Imi amintesc ca Anne-Marie, profesoara de oenologie, ne povestea indignata ca nu intelege de ce la noi la restaurant vinul se serveste cald, si ca la protestele ei, un chelnar impertinent a bombanit: “Ia uite si la proasta asta, doar vinul se serveste la temperatura camerei !?” Inutil sa mai spunem ca temperatura medie a camerei de acum 300 de ani era in jur de 15 -17 grade, dar nu mai e si astazi. In general, vinul rosu se serveste la 16-19 grade, iar cel alb la 8-12 grade. Ca regula generala, cu cat vinul e mai tanar, mai sprintar si mai “de vara”, temperatura de servire poate sa fie mai mica, dar niciodata sub 6 grade. Nu puneti niciodata vinul sau sampania in congelator, pentru ca temperatura foarte scazuta paralizeaza aroma vinului, o altereaza.

Degustarea

Stiu ca ceea ce voi scrie mai jos, o sa dezamageasca fetele (si poate pe toti iubitorii de parfum), dar asta e, vinul cere sacrificii. Daca sunteti invitata la o degustare de vin, sau la o seara cu vinuri speciale, nu va parfumati si nu va rujati. In caz contrar, veti fi privita ca si cum ati vrea sa urcati pe munte cu tocuri de 15 cm. Efluviile parfumului o sa bruieze aromele vinului de degustat si o sa enervati pe toata lumea din jur. Iar gustul rujului o sa se amestece cu cel al vinului.

Gastronomie

Si un mic sfat gastronomic. Singurul ingredient care nu merge deloc cu vinul e otetul. Daca sunteti invitat/a la restaurant, nu va torturati partenerul care tocmai a comandat un vin scump, asezonand cu zel salata cu otet. E ca si cum i l-ati fi turnat direct in vin…

Nu va speriati, nu trebuie sa faceti neaparat asa ceva acasa, dar nu poti sa stii niciodata pe unde te duce viata si e bine sa fii informat…

1 Comment

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, tot ce trebuie să ştii despre vin