Category Archives: vinuri rare

Vinul de dinaintea chimiei

Foarte multă lume mă întreabă dacă există vin fără sulfiți, în afară de cel pe care îl produci singur pe lângă casă. Există de ani buni un trend să-i spunem naturist, în toate domeniile, de la cosmetice și haine, la mod de viață, iar în domeniul băuturilor, berea are cel mai avansat marketing. Berile artizanale și cele “sst, nepass…”, adică de pe vremea când Pasteur nu se născuse sunt pe val.

Dar vinul ? Există vin natural, fără sulfiți ? Ați auzit de el, ați băut așa ceva sau credeți că ați băut ?

Ei bine, există. Și mă bucur să scriu că am descoperit un vin artizanal, fără sulfiți și fără alți adjuvanți, care mi-a plăcut.

Pivnițele Theodoros sunt o cramă mică (1 hectar), lansată pe piața în ultimii ani ca un experiment. Vinul pe care îl produc este un blend aproape în proporții egale, de fetească neagră, negru de drăgășani și novac. Strugurii sunt culeși împreună și vinificați spontan, fără drojdii selecționate în butoaie de stejar de 500 de litri. Vinul este ținut doi ani în baric înainte de a fi îmbuteliat, nu este filtrat și nu are sulfit adăugat. Viile sunt plantate într-un sol neexploatat în ultimii 30 de ani, bogat în prundiș, fertilizat cu compost vegetal și îngrijit exclusiv manual, fără a fi ierbicidat, în zona Valea Dârjovului.

Am degustat vinul din 2017, un blend de fetească neagră, negru de drăgășani și novac, după aproximativ 4 luni în baric. Vinul are o culoare superbă, strălucitoare și un nas intens de fructe roșii și mușchi de pădure, are aciditate bună, un gust rotund, preponderent fructat și un final lung cu o notă ușor minerală. Vinul mai trebuie să stea în baric, dar ceea ce m-a impresionat din prima, este alcoolul bine integrat, gustul extrem de curat și finalul lung.

Ceea ce trebuie să știm despre vinul fără sulfiți este că acesta trebuie stocat în condiții stricte de temperatură, la 6-10 grade și transportat în aceleași condiții. E unul din motivele pentru care vinul natural, nesulfitat e scump și rar.

Vinul Pivnițele Theodoros e fabricat cu tehnologii similare celor de acum 200 de ani, iar, o întoarcere în trecut e întotdeaună benefică atât pentru inspirație cât și pentru a înțelege că vinul făcea parte dintr-un ritual al vieții cu sensuri profunde, în vremurile în care munca manuală producea satisfacții și dădea sens vieții într-un fel pe care noi astăzi nu îl mai percepem.

Cred că e important să existe și această nișă, mai ales atunci când vinul rezultat e de calitate. Pentru că din punctul meu de vedere, în domeniul vinului calitatea este atributul care primează. Iar să produci un vin natural, de calitate, fără alți adjuvanți, drojdii selecționate și sulfiți e o muncă grea și de durată care merită respectul nostru.

Întrebarea pe care mi-o pun mereu, de fiecare dată când vine vorba de produse din ingrediente naturale, fără adjuvanți, sulfiți etc. este în ce măsură putem vorbi de produse benefice pentru sănătate în cazul băuturilor care conțin alcool. Vinul e special, tocmai datorită acestui aspect. Și cred că nu trebuie să fim ipocriți. Bem din plăcere, nu pentru a fi mai sănătoși, iar un produs de calitate făcut cu atenție, garantează aceea plăcere gustativă, aceea vibrație care ne strânge pe toți în jurul vinului. Calitatea vinului garantează buna dispoziție, starea de bine, convivialitatea, dar nu promite mai mult de atât. Îmi place să cred însă, că vinul e benefic pentru sănătate, într-un mod mai misterios și mai profund, prin legăturile pe care le mediază între oameni, dar și între terestru și divin.

4 Comments

Filed under vinuri rare

Vinurile iernii

Despre Petit Verdot am mai scris câteva articole, în care îmi declaram pasiunea pentru aceste vinuri atât de rare. Spuneam despre Petit Verdot că e un strugure pretenţios şi tributar condiţiilor climatice în asemenea măsură  încât, din aceeași parcelă de vie cu greu se poate obține o producție cantitativă constantă de la un an la altul. Și mă întreb dacă nu cumva ăsta e adevăratul motiv pentru care în zona de origine- Médoc- vinul din petit verdot nu se îmbuteliază monovarietal, ci e folosit în cantitate mică (5-20%) în asamblajul clasic bordolez alături de merlot şi cabernet sauvignon sau cabernet franc.

Se spune însă că zona Médoc preferă, în mod tradițional, să nu producă vin 100% din petit verdot datorită caracteristicilor singulare ale acestui soi – intensitatea și puritatea culorii, bogăția și temperamentul aromatic – care aduc un plus de savoare și de personalitate sobrului cabernet sauvignon și blânduțului și rotofeiului merlot.

PV_ lorca

În ciuda acestui fapt, pe măsură ce degust mai multe vinuri din petit verdot sunt tot mai încântată de potențialul acestui soi ca vin de sine stătător.

2006, Petit Verdot, Grand Lorca Poetico s-a dovedit un vin tânăr încă, cu o evoluție aromatică impresionantă, cu un gust amplu, catifelat, cu tanini rotunjiți și final lung, vibrant. Aromele neobișnuite de piper și carne crudă de la deschidere au fost înlocuite rând pe rând, după aerare, de arome de cimbru, lemn dulce, nucșoară, vișine, iar paharul s-a umplut de vraja mirosurilor specifice iernii. Asemeni Shiraz-ului cu care are în comun expresivitatea și registrul aromatic condimentat, petit verdot-ul este pentru mine vinul menit să celebreze masa de Crăciun, în armonie aromatică cu mirosul bradului și al fumului de lemn. E vinul tihnei, al vacanței și al bunăstării.

Leave a Comment

Filed under vinuri rare

Lăsaţi-ne Cotnarul !

Despre vinul de Cotnari circulă o grămadă de povești. Cel mai frecvent citat vin din literatura română, medievală şi modernă, vinul de Cotnari este mitic. Adesea ne este servit alături de figura controversată a lui Ştefan cel Mare, cel iubitor de femei, de beţii şi întemietor de mânăstiri. Culmea e că dintre toate celebrităţile istoriei noastre, el a lăsat dovezi palpabile în urma sa: mânăstirile construite. Dar Cotnarul ? A supravieţuit el vremurilor tulburi ?

La prima vedere, s-ar zice că nu. În ciuda realităţii de pe raftul magazinelor, m-am tot gândit că nu se poate să fi dispărut cu desăvârşire un vin atât de vorbit, atât de povestit, cu o tradiţie atât de veche. Cei care i-au închinat ode sunt totuşi prea mulţi. Nu puteau să se înşele atât de tare.

cotnar

De curând, am avut ocazia să verific această intuiţie deschizând o sticlă de Cotnari, Tămâioasă românescă din 1964. După aproape 50 de ani, vinul s-a prezentat impecabil, fără urme de oxidare, cu arome bine definite, complexe şi aciditate bună. Pe măsură ce s-a aerat în pahar, aromele de nucă, migdală şi coniac au lăsat loc aromelor de cireşe amare şi de miere, iar vinul a căpătat amplitudine. Corpul vinului a fost neaşteptat de onctuos, lăsând lacrimi grele pe pahar, iar finalul incredibil de lung şi de intens, ne-a amintit de gustul unui cozonac cu coaja de lămâie. Vinul a evoluat în pahar fără să dea semne de cădere, câteva ore bune, până la terminarea sticlei.

un vin roşu din 2011 şi un vin alb din 1964

dopul

Cred că acest vin a fost păstrat câțiva ani buni în butoi şi că probabil conţinea o cantitate de zahăr remarcabilă. A trebuit să admit cu surprindere că e cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată şi tot ce sper, e să nu rămână un vin pe care îl bei o dată în viaţă.

Tristeţea terminării sticlei a fost sporită de constatarea că încă beau cu prejudecăţi, că tind să caut mai mult pe la alţii, ceea ce am sub nasul meu acasă. Poate că ar trebui să ne recăpătăm încrederea în vinul de Cotnari, pentru ca el la rândul lui să creadă în el.

Nu ştiu numele celor care au făcut acestă tămâioasă în 1964 şi aș vrea să le pot mulţumi pentru că au reuşit un vin minunat, a cărui amintire o să-mi rămână lipită de suflet.

8 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti

Încă un soi nou la Drăgăşani

Teoria soiurilor de strugure, aşa cum am învăţat-o la cursul de oenologie, împărţea soiurile în două categorii cele aşa zise „mari” (Merlot, Cabernet sauvignon, Pinot Noir, Riesling, Sauvignion blanc etc), soiuri care de altfel s-au plantat şi la noi în perioada interbelică, şi soiurile de eşalonul doi (Cabernet franc, grenache, mourvedre, cinsault, macabeo, petit verdot) folosite des în asamblaje pentru aportul lor caracteristic, unele pentru culoare, altele pentru aromă, pentru structură sau pentru concentraţie alcoolică. Dintre toate aceste soiuri, poate pe nedrept socotite secundare, cel mai tare mă intrigă soiul cu numele cel mai alintat “petit verdot”.

În zona de origine- Médoc- vinul din petit verdot e folosit în cantitate mică (5-20%) în asamblajul clasic cu merlot şi cabernet. Ca şi pinot noir-ul sau novac-ul, petit verdot-ul e un strugure pretenţios şi tributar condiţiilor climatice. Poate cel mai pretenţios, căci vinurile monocepage din petit verdot se fac doar în anii favorabili şi ca urmare sunt rare. Şi nu sunt nici ieftine.

PV Bauer

Până acum am reuşit să beau doar cinci vinuri făcute din petit verdot – unul din Languedoc (Domaine de Ravanès, Le Prime Verd, 2002), unul din Bordeaux (Château la Bessane 2005, Margaux), unul din Spania (Domino de Valdepusa, Petit Verdot, Marques de Grinőn, 1996), unul din Argentina (Gran Poetico, Petit Verdot, Mauricio Lorca, 2006) și unul din România (Bauer, P.V. 2010)- şi sunt fermecată de temperamentul acestui vin roşu intens cu reflexe violete.

Aşadar, iată o veste bună pentru iubitorii de culoare şi de vinuri condimentate: s-a plantat petit verdot şi în România! Şi pe deasupra, prima recoltă de pe dealurile Drăgășanilor care apare pe piaţă, e una dintr-un an foarte bun, 2010.

PV contra-eticheta

Vinul se deschide cu arome de fructe coapte, mure, vişină şi condimente, nucşoară, cuişoare. După 3-4 ore de aerare în decantor gustul devine amplu, suculent şi cu un final dominat de accente de piper. Este un vin echilibrat, rotund şi e interesant de văzut cum va evolua peste câţiva ani.

Dacă vă întrebaţi care este motivul pentru care pe etichetă sunt menţionate doar iniţialele P.V. , explicaţia este dată de regulamentele DOC. Via nu este certificată IG sau DOC Drăgășani, adică în caietul de sarcini prin care sunt reglementate soiurile de strugure din care se poate produce vin cu indicaţie  IG sau DOC la Drăgășani nu apare şi petit verdot-ul, acesta fiind un soi nou plantat în zonă. Din acest motiv, vinul nu poate fi etichetat decât sub menţiunea de vin de masă.

2 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti

1986, Muscat sau Cupa Europei ?

Pentru cei din generatia mea, 1986 e anul care va ramane intotdeauna inscris in memorie prin evenimentul cuceririi Cupei Campionilor. Totusi, judecand prin prisma catorva vinuri baute de curand, 1986 pare sa fi fost si un an bun pentru vin.

Trebuie sa spun de la bun inceput ca m-am ferit intotdeauna de categoria vinurilor romanesti vechi, asa zise “de colectie”. In primul rand, pentru ca sufera de viciul oricarui vin vechi: nu poti sa stii in ce conditii au fost depozitate, iar sansele de a gasi vinuri cu defecte sunt foarte mari. Apoi, ele au o problema de fabricatie. Vinurile de colectie, menite sa stea in crama 20 si 30 de ani sunt vinuri facute in acest scop de la bun inceput. Vinurile romanesti au ajuns prin puterea hazardului la varste venerabile si au putut fi invechite gratie cantitatilor mari de zahar pe care le contin. Asadar, sunt in marea lor majoritate, vinuri dulci.

Si totusi, in ciuda acestor consideratii mai incerc, din cand in cand, cate un astfel de elixir. Muscat Ottonel 1986 de la Murfatlar e un vin neasteptat de bine conservat. Iti surade voluptos din pahar cu luciri aurii, superbe. Are aromele tipice ale vinului dulce invechit, miere si nuca, iar in gust, notele iodate sunt sustinute si de un rest de aciditate.

Dar oare de ce ne plac atat de tare vinurile vechi ?

Desi principalul motiv pare sa fie raritatea acestor vinuri, si ratiunile sentimentale ale ritualului amintirilor, cei care au baut vinuri vechi foarte bune stiu ca, de fapt, incercam sa rechemam, mereu si mereu, acel moment fulgurant de armonie desavarsita.

Si cand e vorba de vinuri bune, cautarea devine dependenta…

12 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti

Vinuri greu de povestit

Cat de variate sunt opiniile si gusturile cand vine vorba sa alegi un vin bun. Cat de fluu este aceasta notiune si cat de mult depinde de experienta si de tabuurile culturale ale fiecaruia ! Pana si pragul de la care un vin devine de nebaut e diferit de la o persoana la alta.

Din fericire, exista o categorie exclusa de la orice fel de dubii: Categoria vinurilor mari. Sunt acele vinuri care se impun evidentei, pentru ca, uneori, sunt atat de diferite de tot ce ai gustat vreodata, sau sunt atat de bune incat, chiar si fara sa fii specialist, ti se impun dincolo de orice fel de subiectivitate. Desi sunt visul oricarui pasionat de vin, constat cu surprindere, ca mi-e foarte greu sa vorbesc despre ele. Sunt vinuri care reusesc sa creeze acel moment de magie in care nu poti decat sa surazi prins in mirajul simturilor, sunt vinuri despre care n-ai vrea sa vorbesti, pentru ca stii ca, inevitabil, cuvintele vor suna fals, incapabile sa surprinda senzatii…

Am sa incerc sa spun povestea unui vin exceptional, Domaine de Ravanès, le Prime Verd, 2002.

Unul din rarele vinuri 100% Petit Verdot. De o culoare foarte proaspata si densa, m-a uimit prin armonie, echilibru, tanini perfect integrati si arome tipic bordoleze – piele, fum si balegar, visina coapta. Pielea si visina explodeaza in postgust, iar vinul are un final extrem de lung si de impresionant. E probabil unul dintre cele mai echilibrate si mai frumoase vinuri pe care le-am baut vreodata.

Petit verdot e un strugure capricios, costisitor si tributar conditiilor climatice. Se dezvolta greu si trebuie cules tarziu. Dar, se pare ca, atunci cand ajunge la maturitate deplina, da un vin spectaculos. Din acest motiv vinurile monocepage petit verdot sunt rare, iar in zona de origine – Médoc- e folosit in cantitate mica (5-15%) in asamblajul clasic cu merlot si cabernet. Cules la maturitatea deplina, da vinului aroma caracteristica de violeta, iar prin imbatranire la sticla notele de piele. E un vin dificil, puternic si masculin.

In Languedoc, proprietarul podgoriei Domaine de Ravanès, Thézan-les-Béziers, Guy Benin si-a dorit sa planteze soiuri bordoleze: Merlot, Petit Verdot, Cabernet. Vinul din petit verdot-ul e produs doar in anii foarte buni (1995, 1997, 1999 si 2002) si a fost un succes. Cat despre merlotul Gravières du Taurou, cel care a batut Petrus-ul la o degustare in orb, sper sa va povestesc cat de curand…

9 Comments

Filed under soiuri de strugure, vinuri rare

Cele mai gustoase bule…

Evenimentul acestui an a fost intalnirea cu prima mea sampanie milésimé: Billecart-Salmon, Vintage 2004, Brut sans dosage, comercializata de Selection Schwander. E drept ca sampania asta m-a facut sa pierd trenul catre Zürich…

 

E una din cele mai delicate sampanii pe care le-am baut vreodata. O combinatie de Pinot noir 70% si Chardonnay 30%, de un galben pai, viu, dezvolta o explozie de bule vesele si o aroma fructata foarte rafinata. E cremoasa si cu final lung, fara sa-si piarda pregnantul caracter serafic.

Asa cu am povestit intr-un alt post, sampania se face dintr-un amestec de vinuri din struguri albi (chardonnay) si rosii (pinot noir, pinot meunier), dar si dintr-un amestesc de vinuri produse in ani diferiti, motiv pentru care pe eticheta sticlei de sampanie nu este specificat anul recoltei. Exceptia de la aceasta regula e reprezentata de asa numitele “Champagnes Millésimés”.

Sampaniile millésimés se produc numai in anii considerati exceptionali pentru podgoria respectiva si numai din struguri culesi in acel an. Au o personalitate pregnanta si caracteristici de invechire, date de cei minim 5 ani pe care ii petrec in pivnita inainte de a putea fi comercializate. Mai au si o alta caracteristica ce le apropie de vinuri. In timp ce o sampanie obisnuita, trebuie sa ofere caractere constante de aroma si gust de la un an la altul, o sampanie millésimé e menita sa dezvaluie caracterul propriu vinului din acel an si din acest motiv e diferita de cele din anii anteriori.

Daca va intalniti cu ele, nu veti regreta ca ati lasat trenul sa plece…

Leave a Comment

Filed under vinuri rare

Vinul inghetat

Prima impresie

Ca si vin jaune-ul din Jura, eiswein-ul face parte din categoria vinurilor speciale, pe care merita sa le incerci macar o data in viata. Imi amintesc ca prima data cand am gustat un eiswein, ceea ce m-a uimit cel mai tare, a fost faptul ca nu era atat de dulce pe cat ma asteptam. Nu era, de exemplu, ca “Lacrima lui Ovidiu”, ca sa ma raportez la o experienta cunoscuta de multa lume de la noi. Era un vin foarte aromat, fructos, aroma puternica iti inducea asteptarea de dulce, dar, in acelasi timp finish-ul era spre sec. Parca zaharul nu-ti sarea asa, direct in fata. Eiswein-ul pe care l-am gasit la Bruno si pe care l-am degustat, este produs in Germania de Carl Reh si are o aroma invaluitoare de gutuie. Gutuia se simte si la gust, dar apoi evolueaza treptat spre miere, un fel de miere pe care imi aduc aminte ca l-am gustat candva…

Si putina istorie…

Eiswein-ul e originar din zona germana, unde era facut prin excelenta din strugurele tipic, rieslingul. Numele i se datoreaza modului special in care sunt tratati strugurii. Ei sunt lasati sa inghete pe vrej si sunt culesi la – 8 grade celsius. La aceasta temperatura apa din strugure ingheata, dar nu si zaharul, iar strugurii, procesati imediat dupa ce au fost culesi, lasa sa curga numai zaharurile. Din aceste motive, productia de eiswein este mica si se limiteaza la aria climatica ce poate permite temperaturi scazute. Astazi, se face eiswein in Alsacia (in anii cand temperatura o permite) in Austria si Germania, dar mai ales in Canada. Pe langa riesling, sunt folosite si multe alte tipuri de struguri, albi sau rosii: gewurztraminer, vidal, cabernet franc.  Datorita conditiilor climatice propice, Canada este astazi principalul producator de icewine. In 1991, primul vin canadian care lua o medalie de aur la un concurs de vinuri, era un icewine -Vidal 1989, domeniul Inniskillin. Icewine-ul canadian s-a impus pe piata si datorita pretului, aproape la jumatate fata de cel european. Probabil cel mai bun, dar si cel mai scump eiswein se face in Alsacia. Un Gewurztraminer Grand Cru Vendanges Tardives 1995 costa 230 de euro, un Riesling Grand Cru Vendanges Tardives 1990, 200 de euro. Si asta in conditiile in care sticlele sunt de 375 ml !

4 Comments

Filed under vinuri rare

Blanc de Blancs

“Blanc de blancs” si “blanc de noirs”, sunt doua tipuri speciale de sampanie. Nu se intalnesc foarte des, pentru ca producerea lor tine de hazardul recoltei anuale de struguri. Blanc de blancs este sampania in a carei componenta intra doar chardonnay. Este delicata, fina si are un perlaj minunat. In paranteza fie spus, la francezi, o sampanie e cu atat mai apreciata cu cat perlajul e mai fin, adica bulele sunt mai mici. “Blanc de noirs” e facuta numai din pinot noir si e o raritate. In Champagne se spune ca, daca ai ocazia sa te intalnesti cu un Blanc de noirs nu trebuie sa eziti, va fi o experienta unica.

Sampania din imagine vine din tara vecina si prietena, Bulgaria si e una din preferatele mele. Pastreaza in ea toata aroma chardonnay-ului, e onctuoasa si invaluitoare si are multe bule, mici, mici. Se gaseste la Metro Ruse (Pyce), la un pret fara concurenta…

7 Comments

Filed under vinuri rare

O sampanie rosie de Craciun ?

O cheama Prahova Valley si e facuta dintr-un amestec de Merlot, Pinot Noir si Cabernet Sauvignon,  in proportii egale. Sampania asta e o ciudatenie, dar in acelasi timp te surprinde pentru ca e un amestec de vinuri foarte reusit. Are corp, e bine echilibrata si are aroma fructata. Nu te va face de ras, ba chiar poate fi o surpriza pentru invitati, prieteni sau mama soacra la care te duci in vizita de Craciun. Are insa cam putine bule, tocmai pentru ca e…rosie. Se gaseste in orice hypermarket care se respecta, la un pret decent.

Sampania rosie e o raritate. Francezii in special, nu prea fac sampanii rosii, dintr-un motiv foarte simplu. Strugurele rosu de tip merlot sau cabernet e mai putin acid si are o cantitate mare de tanin, deci bietele bule au putine sanse sa se formeze si sa zburde in voie. In plus, culoarea rosie oculteaza jocul bulelor in pahar, care, dupa mine, e unul din deliciile degustarii sampaniei.

As incerca-o cu trufe…

5 Comments

Filed under vinuri rare