Cum incepe pasiunea pentru vin

Mi-e tare rusine sa recunosc, dar pana sa merg la cursul de oenologie credeam ca chardonnay-ul e un vin dulce, pentru ca asa era cel romanesc in magazine la aceea vreme. Si din acest motiv, nu voiam sa aud de vinul alb. Si mai credeam ca vinul nu poate sa miroasa a nimic in plus, decat a alcool. Si nu pot sa uit senzatia de stupoare pe care am incercat-o, atunci cand am gustat prima data un Chablis. Si cum e senzatia aia cand vinul din paharul tau miroase a tei, exact la fel cum miroase uneori, pe strada mea din Bucuresti, in mai. Prima data, aroma te loveste, parca, in plex, si nu poti sa crezi ca in paharul tau sta inchisa mireasma campurilor insorite si mirosul plopilor din aprilie. E un pic straniu, pentru ca ai senzatia ca te-ai prostit. Si nu pot sa va descriu cum e, cand vinul din pahar miroase a piele si a trabuc, ca in biblioteca bunicului. Sau cand are exact aroma de cafea a lichiorului pe care il facea bunica. Si bucuria care te cuprinde…

Ce inseamna „un vin bun ?”. Ca si o carte buna, vinul bun iti deschide o lume dincolo de tine. La primul meu curs de oenologie, eu care uram chardonnay-ul, s-a intamplat sa gust un Chablis si mirosul teilor si dupa-amiezele insorite din copilaria mea au navalit peste mine. Si atunci am inteles de ce se temea Burebista…

4 Comments

Filed under poveştile Monei

4 Responses to Cum incepe pasiunea pentru vin

  1. diana

    Atunci incearca Lacrima lui Ovidiu, sau Moscato d’Asti.
    E drept ca mie imi displac vinurile seci, da’ maica-mea spune ca Feteasca Neagra veche de ceva ani e buna.

  2. ana

    o, tu, minunata povestasa…

Leave a Reply