Europolis, oraşul Deltei

În iernile în care îngheaţă marea, gândul mă poartă la Sulina. Am încercat mereu să-mi imaginez fantoma oraşului muribund profilându-se la marginea mării îngheţate, dar, deşi merg în Deltă în fiecare an, nu am reuşit încă să ajung acolo iarna. Anul trecut, am vizitat – pentru a câta oară ?- farul Comisiei Europene a Dunării de Jos şi am intrat în vorbă cu doamna care se ocupă de muzeu. Ne-a povestit despre vârsta de aur a Sulinei, despre Eugeniu Botez, al cărui cabinet de lucru e expus în muzeu şi ni s-a plâns de lipsa locurilor de muncă într-un oraş care a decăzut continuu şi care a ajuns astăzi la 3500 de locuitori, în timp ce, în anii ’30 Sulina avea 35 000 de suflete şi se întindea pâna aproape de Crişan.

Sulina, 2007

În secolul trecut, din nisipurile Dobrogei  a răsărit un oraş cosmopolit, un fel de comunitate europeană în miniatură, un paradis fiscal, Eldorado al tuturor raselor şi limbilor. Principal port comercial la Dunăre, a fost bombardat în timpul celui de-al doilea război mondial, dar a supravieţuit, şi perioada comunistă i-a schimbat definitiv faţa, implantând pe cheiurile sale hidoase blocuri de beton cenuşiu. Aşa a rămas până azi, un oraş urât, un dinozaur expus intemperiilor Deltei, sau poate scheletul unei ghinioniste cântărete la Scala din Milano, care a ajuns, la bătrâneţe, să cerşească în stradă. Singurele mărturii ale orasului care refuză să moară, sunt Muzeul Comisiei Europene a Dunării de Jos şi fostul cimitir maritim, unde odihnesc împreună toate naţiile care au trecut vreodată pe Dunăre.

Sulina, 2007

Şi totuşi, în ciuda acestor evidenţe, în fiecare an, în excursia ritualică în Deltă, fac o plimbare pâna la Sulina, mă aşez pe chei la cafeneaua Jean Bart şi onorez cu o porţie de icre amintirea comandorului Eugeniu Botez şi pe cea a bunicului meu, urmaş de greci din îndepărtata Smirnă, care iubea mai presus de toate marea.

Sulina, 2007

Cea mai frumoasă carte care s-a scris vreodată despre Sulina e Europolis (1933). Scriitorul Eugeniu Botez, alias Jean Bart, a fost timp de câteva decenii căpitanul portului Sulina şi a descris-o în tuşe sprinţare, reuşind să prevadă cu o remarcabilă clarviziune destinul acestui colţ de lume:

Sulina, 2007

“Sulina, după numele capului unei hoarde de cazaci, este poarta Dunării. Pe aici iese grâul si intră aurul. Cheia de la poarta asta a trecut în cursul vremurilor dintr-un buzunar în altul, după necurmate lupte, prin arme şi intrigi. Europa, după razboiul din Crimeea, a intrat în stăpânirea acestei chei, pe care o ţine strâns şi n-o mai lasă din mână – nici chiar portarului, care de drept trebuie s-o ţie, nu se hotărăşte să i-o încredinţeze. Sulina, ca şi Port-Saidul de la gura Suezului – un turn Babel în miniatură – găsindu-se la capătul unui drum mondial de apă, trăieşte numai din viaţa portului. Oraşul acesta creat prin nevoile navigaţiei – fără industrie, fără agricultură – e condamnat să fie sters de pe harta ţării îndată ce o altă gură a fluviului va fi aleasă ca poartă principală a Dunării. Până atunci, vremelnica aşezare omenească creşte şi scade după barometrul recoltei anuale. Populaţia se dublează în anii de belşug şi scade în timp de secetă. “ (pag 319)

Sulina, 2007

Sulina, 2007

“Toate neamurile de oameni, toate seminţiile se întâlneau aici; drojdia laşă a Levantului dospea la un loc infraţită cu trufaşa putere britanică, doborâtă, narcotizată de valuri de alcool. Grecii, limbuţi şi inflamabili, frecau zi şi noapte între degetele lor nervoase cărtile de joc înegrite şi soioase. Turcii, lazii şi curzii din Anatolia îşi sorbeau cafele, tăcuţi şi gravi. Românii cu ţuicile dinainte, veşnic răzvrătiti, croiau planuri de luptă şi de greve. Armenii palizi, tatuaţi de praful de cărbune, şedeau muţi în faţa paharelor de ceai. Pescarii lipoveni turnau rachiul în farfurii şi-i dădeau foc cu chibritul – dacă nu ardea cu pară îl respingeau cu indignare.” (pag 290)

Sulina, 2007

Sulina, 2007

“Când gerul creste, sub cerul de opal şi Dunărea se schimbă în pod de argint, Sulina rămâne izolată – o insulă fără legături cu ţara. (…) Că să ajungi iarna de la gura Dunării la Bucureşti, trebuie să treci prin Stambul. (…) Dacă prinzi vaporul românesc de pasageri în Stambul ajungi prin Constanţa la Bucureşti în câteva zile, când trenul nu se întroieneşte în Bărăgan.” (pag 276)

Bărăganul se întroieneşte şi azi, în timp ce vaporul românesc de pasageri Constanţa – Stambul a dispărut odată cu Sulina – Europolis şi cu proiectul de restaurare a caselor care au mai supravieţuit pe cele patru străzi ale oraşului în paragină şi degradare.

Sulina, 2007

12 Comments

Filed under jurnal de călătorie

12 Responses to Europolis, oraşul Deltei

  1. Vera

    Ascultam Joachin Rodrigo, Adagio…eram undeva sub cerul Spaniei…am deschis blogul tau…si am ramas fara respiratie…incredibil…albastrul cerului din pozele tale…muzica pe care o ascultam si tristetea Sulinei se ingemanau si se rotunjeau in amintiri…am retrait tristetea care m-a napadit cand am pasit prima oara pe strazile Sulinei, oras uitat si prafuit …

  2. Alinax

    Sulina ne asteapta sa ii mai dam o bidinea de vopsea, sa batem niste cuie si sa bem un vin in curte. Nu pare un loc prea rau pentru o resedinta secundara.

  3. Mihai Miscol

    Articolul imi aminteste de ”furtuna perfecta” din vara trecuta din zona Sulina..patru oameni intr-o barca, fugind de natura dezlantuita de la Sulina spre Sf Gheorghe..

    • vinuri povestite

      In ziua in care am fost noi la Sulina, era 15 august, ziua de nastere a bunicului meu. Imi place sa cred ca fulgerul ala singular de deasupra barcii, inainte sa se declanseze furtuna, a fost un semn de la el…

  4. trebuie să-mi iau cartea, apărută şi la Jurnalul, în biblioteca pentru toţi!
    mi-ai trezit apetitul pentru Bart; nu am cetit nimic scris de el…

    • vinuri povestite

      Vladimir, mi-a placut mult faptul ca un marinar de cariera isi ia numele unui corsar si se apuca sa scrie carti. “Europolis,”are astazi mai mult valoare documentara, dar se simte ca a iubit mult locurile alea, iar personajele pe care le creioneaza sunt autentice.

  5. irina

    Căsuţă de lemn de împărţit la mai mulţi 🙂 ?

  6. irina

    Şi respectiv, de 15 august? Deci de ziua lui dădeau ăştia cu focurile de artificii când eram eu mică :))) .

  7. Mona, se poate să admitem că Europolis şi-o fi pierdut calităţile de operă literară, să fi fost doar circumstanţială în epocă!
    Dar rămîn două lucruri, zic eu esenţiale: titlul şi valoarea ei de document al acelei epoci, ambele – incontestabile…

  8. Pingback: Marketeer.ro – digital marketing pioneer » Sunt un balcanic: vreau la Sulina!

Leave a Reply