Imperiile culinare

Bunicul mi-a povestit candva, ca in prima lui calatorie pe mare, bause un shiraz in port, la Alexandria. Pentru ca ma sunase sa-mi spuna sa vin in vizita cu un vin bun, m-am gandit sa-i fac o surpriza. Bausem Adrian Vineyard 2009, prima productie de shiraz din Dealu Mare, un vin tanar si prietenos, cu un nas intens de cirese negre si condimente (piper, ciocolata, chimen), cu tanini moi si catifelati. Dar in plus de asta, de undeva, de departe, vinul asta mi-a adus insidios in nari aroma dulcetei de rododendron pe care o facea Dudu, bunica unui bun prieten, si odata cu ea, amintirea ritualului duminicilor la bunici.

Bunicii mei erau mari amatori de musafiri. Nu-mi amintesc duminica in care sa nu intinda masa pentru cineva. O duminica fara musafiri era, pentru ei, o zi trista. Bunicul a strabatut cu pasiune marile lumii, a infruntat rigorile razboiului pe frontul de la Odessa, a supravietuit comunismului si totusi a stiut sa-si pastreze increderea in oameni. El m-a invatat sa inot, sa patinez si sa pescuiesc, dar mai ales mi-a aratat, in fiecare duminica din copilaria mea, ca nu poti fi viu, ca nu traiesti cu adevarat, decat daca ai prieteni. Anul trecut, la nouazeci de ani, a zburat cu avionul pe deasupra Ploiestiului. A fost cadoul noului sau prieten de 26 de ani, pilot la Strejnic, cu care isi savura tuica in diminetile de duminica.

La masa duminicala a bunicilor mei se intalneau imperiile culinare. In ochii mei de copil, icrele, mancarea de bame si ciorba cu cap intreg de miel se infrateau cu friptura de vita cu dulceata de agrise, placinta cu carne si coltunasii cu branza, ceapa si cartofi, numiti de bunica mea “pirosti”. Cataiful se lafaia alaturi de cremsnit si dobos tort. Desi aceste mese duminicale nu mai sunt, aroma imperiilor culinare a supravietuit in mine. O caut mereu, fara incetare, prin Bulgaria, Turcia si Macedonia dar si la Cluj, Viena sau Anvers. Si in mod paradoxal, ma simt acasa oriunde, atat timp cat ma intalnesc cu una din aceste delicii pierdute ale copilariei mele. La inceput am crezut ca moartea bucatariei de calitate odata cu venirea comunismului a fost un fenomen generalizat in Europa de est. Dupa multe incursiuni prin Bulgaria si fosta Iugoslavie am realizat ca e un fenomen caracteristic doar Romaniei. De ce a murit bucataria imperiilor in Romania ? Incercarea de a raspunde la aceasta intrebare ar fi, poate, un prim pas catre salvarea noastra culinara.

7 Comments

Filed under în imperiul bunicilor

7 Responses to Imperiile culinare

  1. Bunicii tot bunici. Îmi pare sincer rău pentru cei care nu au amintiri şi poveşti cu bunici.

  2. La bunicii mei materni e masa in fiecare sambata, iar cand merg si eu, bunicul imi face peste pentru ca stie ca imi place.
    Iar la bunicii paterni, se aduna toata familia in jurul mesei si bunica-mea zvarlea imediat niste carne in tigaie sa avem ce manca toti. In zile mai deosebite, prindeam ardei umpluti facuti dupa moda ungureasca, cu sos cu zahar si paprica. Bunica Mariti nu statea niciodata jos, se uita la noi si se asigura ca fiecare a mancat pe saturate.

  3. Borce

    Raspunsul e simplu: “imperiul bunicilor” e pe cale de disparitie din cauza noastra care suntem “half-awake in a fake empire”; cand nu ne vom mai aminti de “imperiul bunicilor”, nu va mai ramane din el nici macar cenusa.

    Cat despre nasolul imperiu in care traim, listen this:

    http://www.youtube.com/watch?v=KehwyWmXr3U

  4. Hei, Mona, bucătăria vechilor imperii n-a murit chiar de tot în România! Cel puţin nu în România de dincoace de Carpaţi, în România asta cu puţin accent unguresc, cu puţin accent nemţesc, cu puţin accent sârbesc… Depun mărturie pentru asta. Bunăoară Pivnicera încă mai are un caiet de reţete de-al bunicii sale austro-ungare, Nagymama, născută la… Buffalo. E scris bilingv, prilej pentru mine să încerc să descifrez complicatele accente maghiare ale unei limbi din care, spre ruşinea mea, nu înţeleg nici o boabă. Asta, neputinţa mea de descifrare, nu mă împiedică să mănânc însă cu o poftă nebună fabuloasele găluşti de aur ori deliciosul Rigó Jancsi izvodite din caietul ei.
    Bunicii noştri sunt comorile noastre eterne. Pesemne că tu resimţi tristeţea unui timp şi a unui spaţiu care şi-au pierdut/uitat/neglijat valorile în genere şi pe cele culinare în speţă. Poate sunt prea puţini cei care mai înţeleg că au sau au avut bunici. Unii n-au înţeles asta niciodată şi s-au tot înmulţit fără să înţeleagă. Din suma lor, a celor fără de memorie, se naşte bâzâitul monoton al lumii be-calice în care trăim. Şi aici, crede-mă, nu mai rămâne nimic de salvat. Nici măcar ceva culinar.

  5. Sanzila

    Moni, imi amintesc de cat de incantata erai cand bunica facea icre. Le punea in bolurile acelea mici, de sticla. Mult mai tarziu am descoperit si eu savoarea lor. Dar mai stii tu salata de peste cu ceapa taiata fin, pe care o facea bunicul?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.