Ploaia care piaptana fumul

Ca si Eminescu, Apollinaire face parte din cercul poetilor ucisi in scoala generala. Desi e unul dintre cei mai sensibil de clasat autori, adesea, tot ce ne amintim, cand vine vorba despre el, sunt cateva versuri din manualul de limba franceza. L-am redescoperit in anii studentiei. Pentru mine, versurile lui sunt fluiditate si prospetime, gingasie nemarginita si ironie senzualizata de lumina aurie a toamnei.

© Doron

© Doron

L’Adieu:  “J’ai cueilli ce brin de bruyère / L’automne est morte souviens-t’en / Nous ne nous verrons plus sur terre / Odeur du temps brin de bruyère / Et souviens-toi que je t’attends”(Cules-am azi un fir de buruiană / Adu-ţi aminte toamna a murit / Nu ne-om vedea în timp nici în poiană / Mireasmă-a vremii fir de buruiană / Aminte-adu-ţi te-aştept nemărginit…)

Apollinaire a fost un inovator fara scrupule care s-a reinventat cu fiecare poem, un clasic si un excentric deopotriva. A scris poezie considerata simbolista, cubista, dadaista, modernista dar si proza erotica si poezie bahica. N-am mai intalnit inca vreun alt poet care sa fi reusit sa aseze intr-o forma atat de simpla cuvinte mustind de sensibilitate si ironie, de lumina si culoare. Preferatele mele sunt poemele Renane, grele de senzatii ca un riesling mult prea copt.

“Nuit rhénane

Mon verre est plein d’un vin trrembleur comme une flame

Ecoutez la chanson lente d’un batelier

Qui raconte avoir vu sous la lune sept femmes

Tordre leurs cheveux verts et longs jusqu’à leur pieds

Debout chantez plus haute an dansant une ronde

Que je n’entende plus le chant du batelier

Et mettez près de moi toutes les filles blondes

Au regard immobile aux nattes repliées

Le Rhin le Rhin est ivre où les vignes se mirent

Tout l’or des nuits tombe en tremblant s’y refléter

La voix chante toujours à en râle-mourir

Ces fées aux cheveux verts qui incantent l’été

Mon verre s’est brisé comme un éclat de rire.”

(Noapte renana

Imi umple cupa vinul in tremur ca vapaia

Dar ascultati luntrasu in cantecu-i spunand

Ca a vazut el sapte femei stand in bataia

Lunii cu parul verde si lung pan’ la pamant

Jucati mai bine-o hora cantati voi si mai tare

Sa nu aud luntrasul cu cantecele lui

Si pune-ti-mi alaturi balaiele fecioare

Cu cozile impletite cu ochii ficsi satui

E Rinul beat in care vii s-oglindesc aparte

Si-m tremur se rasfrange al noptii aur greu

Intruna vocea canta un horcait de moarte

Zane cu parul verde ce veri vrajesc mereu

S-a spart precum un hohot de ras paharul meu.)

Din volumul „Alcooluri”, Ed. Paralela 45, 2008, in traducerea din franceza a lui Mihail Nemes.

7 Comments

Filed under poeții vinului

7 Responses to Ploaia care piaptana fumul

  1. Ce emoţie interesantă are omul când citeşte ceva… indiferent dacă înţelege sau nu ceea ce a vrut autorul! Am prins ceva dintr-o atmosferă plăcută, din care n-aş vrea să mai ies. Felicitări pentru blog. Spor-t la treabă!

  2. Esti mult prea ingaduitoare cand spui “proza erotica” 😀 Les 11000 verges poate fi comparata cu De Sade in “nebunia” ei, dar inca se poate simte poezia si acolo 🙂

  3. Borce

    Mi-am tot imaginat cum suna muzica dlui “batelier” pe Rinul beat … dupa mai multe incercari mi se pare ca sudezii “Sagor & Swing” si ritmurile lor paduroase sunt cei mai potriviti cu dl. Apolinary:

  4. Vera

    E perché meno ammiri la parola,
    guarda il calor del sole che si fa vino,
    giunto a l’omor che de la vite cola.
    Dante Alighieri, La Divina Commedia – Purgatorio (Canto XXV)
    …si daca iti place mai putin cuvantul, uita-te la caldura soarelui, care se face vin, impreuna cu dragostea care picura din vita de vie (traducere personala…foarte libera)

Leave a Reply