Tag Archives: Arturo Perez-Reverte

Nimeni n-ar putea inventa un oraș precum Sevilla

“Nimeni n-ar putea inventa un oraș precum Sevilla”, spune Arturo Perez-Reverte într-unul din romanele sale și asta pentru că orașul e reflexia tuturor celor care au trecut pe acolo, a reușit să absoarbă toate influențele și să le potențeze farmecul în lumina inconfundabilă a sudului. Nu te poți simți străin în Sevilla, oamenii îți fac loc la masa lor de bar, îți vorbesc despre mâncare și vin, despre oraș și despre istorie. Privind peste acoperișuri la apus, te-ai putea imagina cu ușurință la Tanger, în Africa, în baruri ești sigur în Spania, iar pe stradă ești în mijlocul unui vârtej istoric – romanii, maurii, sefarzii și aurul din Indii al conchistadorilor sunt încă acolo gata să te cucerească.

Și totuși, învăluită în aroma florilor de portocal, Sevilla are ceva din bruschețea, din franchețea tipic spaniolă. Miroase a piatră, a urină și a portocale și îți vorbește despre măruntaie și sânge, carne și vin, cruzime și orgoliu. E un oraș tulburător, pentru că, insidios, te determină să îți compari viața cu a ei și te face să te simți sărac, deposedat de lucruri despre care nu îți aminteai, dar care par dintr-o dată definitorii.

Ca și în Sicilia, ai senzația că totul țâșnește din antichitatea romană, ca și cum pietrele incălzite de soare ar păstra încă vibrația atâtor bărbați curajoși care au fost acolo. Din aceeași piatră și sub același soare, totul e asimilat și transformat, amfiteatru și corrida, mozaicul și azulejos. Dacă ajungeți la Sevilla, merită să vă rezervați o după-amiază pentru Santiponce  (la 7 kilometri distanță). Cursa de autobuz locală face 20 de minute din Sevillia la Santiponce și costă 2, 50 euro, iar intrarea este liberă pentru cetățenii Uniunii Europene – civis romanus- cum ne-a zis ghida de la intrare…

Site-ul roman Italica de la Santiponce e locul unde s-au născut doi dintre cei patru mari împărați ai epocii Imperiului de Aur  – Traian și Hadrian. Pe câmpul imens, presărat cu mozaicuri – ceea ce a mai rămas după ce nobilii andaluzi au considerat că pot excava mozaicurile ca să și le monteze în patio- te întrebi uimit, dacă e adevărat că și tu, din celălalt capăt de lume ai dreptul să revendici aceleași origini.

Astăzi, Italica este mai cunoscută pentru că în amfiteatrul roman s-au filmat scenele din groapa dragonilor din Urzeala Tronurilor, ceea ce, din păcate, va face locul mult mai turistic în viitor.

Mi-am petrecut o zi la Sevilla cu un spaniol, coleg de seviciu al unei prietene care organizează evenimente. Am făcut turul barurilor din cartier și am vorbit despre paella și despre corrida, despre origini, eleganță, stil și pasiunea întrecerilor de porumbei călători. Floro are un club destinat acestui sport la Santiponce și ne-a povestit pe larg ,cu gesturi ample, la un tapas cu scoici și un pahar de manzanilla, cum se antrenează porumbeii pentru concurs și mai ales despre agonia așteptării să sosească acasă la final. Floro ne-a recomandat trei locuri de văzut în oraș: Catedrala, Reales Alcazares și Plaza de Toros, vechea arena de corride.

Catedrala din Sevilla este considerată cea mai mare catedrală gotică din lume și este într-adevăr impresionantă. Daca aveți timp și vă faceți rezervare, la sfârșit de program există un tur ghidat care are drept traseu acoperișurile catedralei. Nu a fost doar spectaculos – aproximativ o oră de plimbare pe acoperișuri – ci am avut șansa să nimerim un ghid pasionat care ne-a oferit o mulțime de detalii tehnice despre stilul gotic, despre construcția catedralei pe etape, ne-a arătat semnele îmbinărilor de pietre, ne-a dat detalii despre șantierele de proveniență, și despre vechiul oraș roman.

Aceeași recomandare și pentru palatul Alcazar, care este fără îndoială cel mai important monument al Sevillei, încercați să prindeți ultima intrare a zilei. Cu 40 de minute înainte de închidere, nu mai sunt permise grupuri de vizitatori, sălile se vor goli încet, nu vor mai veni grupuri gălăgioase din spate și veți avea ocazia să vă întoarceți în sălile care v-au plăcut, să ascultați și să priviți în liniște, preț de câteva minute singuri într-un vis.

La arena de coride nu am ajuns, din păcate, dar Floro mi-a vorbit pe larg despre atmosferă și despre vibrația arenei când fornăie taurul din nări sau bate din copită. Aproape că aș îndrăzni să cred că e vorba chiar de vibrația aia pe care eu o găsesc în vinurile bune. Dar îmi doresc să merg la o coridă, oricât de barbar ar suna lucrul ăsta și știu sigur că mă voi întoarce la Sevilla.

Despre unde să beți și să mâncați la Sevilla voi scrie într-un articol viitor.

2 Comments

Filed under jurnal de călătorie

Vega Sicilia sau cum ajung vinurile bune vinuri mari

Cred că vinurile bune devin vinuri mari în momentul în care reușim să le localizăm și să le identificăm. Vinurile stabilesc întotdeauna o legatură cu noi prin nume sau etichetă – ăsta e rolul marketingului – dar ele devin cu adevărat semnificative atunci când reușești să le circumscrii unui loc și le poți recunoaște apartenența la acel loc anume. Asta e poate cea mai specializată componentă a promovării unui vin. Nu design-ul sau numele sunt importante, ci fixarea locului de proveniență în mintea consumatorului. Abia după ce această legătură se creează vinurile bune își încep carierea de vedete internaționale.

Am reflectat la aceste lucruri în timpul unei verticale de Vega Sicilia Tinto Valbuena 5◦, 2006- 2012, organizată la Ethic Wine de importatorul acestor vinuri în România, Cramele Halewood. Vega Sicilia este acum un concern internațional care produce vin în cinci crame diferite, din Spania și din afara ei, dar la începuturi, fondatorului cramei îi revine meritul de a fi fost primul care a plantat struguri în zona Ribera del Duero și care în timp, a făcut-o celebră. Dacă la început în Ribera del Duero au fost 12 crame, acum sunt aproximativ 400. Cu toate astea, Vega Sicilia își vinde vinurile pe piața din Spania, cu prealocare, în baza unei liste închise. Reprezentantul cramei ne povestea că au o listă de așteptare de 2000 de nume și că locul pe lista închisă de prealocare se lasă moștenire rudelor. De asemenea, mi s-a părut remarcabilă strategia cramei de a diversifica gama de produse, nu cumpărând mai mult hectare în Ribera del Duero și încercând să planteze chardonnay  sau riesling, ci achiziționând o cramă cu pedigree din Tokaj, Orezmus, atestată de la 1502. Numărul unu se asociază întotdeauna cu numărul unu, o regulă de aur a brandingului.

Cât despre cele 7 vinuri degustate, ele au o stilistică similară. Valbuena este rezultatul unui blend de vinuri din același an, 80% din cantitate maturată în baric francez și 20% în baric american, dar în funcție de clima anului de recoltă și de starea strugurilor această proporție poate varia, astfel încât vinurile să nu fie radical diferite de la un an de recoltă la altul.

Din punctul meu de vedere, cel mai bun vin al seriei a fost Vega Sicilia Valbuena 2010, 100%Tempranillo. ( Începând cu 2010, Vega Sicilia schimbă rețeta și Valbuena va conține 100% Tempranillo). Vinul are aciditate mare și o expresivitate directă de vișine și cafea. E un vin de cumpărat acum și de păstrat încă vreo zece ani. Mi-a plăcut și Valbuena 2006, un vin de băut acum, cu arome mai bogate ( 75% Tempranillo, 25 %Malbec și Merlot) și un corp mai generos. Recoltele 2011 și 2012 sunt vinuri dure, cu tanini puternici, foarte tinere, care trebuie să mai aștepte câțiva ani înainte de a fi băute. Valbuena 2008 e rezultatul unui an rece și ploios este cel mai slab vin al seriei, în timp ce Valbuena 2007 și 2009 sunt vinuri bogate, corpolente, generoase.

Valbuena e un vin robust și direct, asemeni oamenilor locului și climei specifice, ”tres meses de ivierno y nueves meses de infierno”, i-am auzit pe spanioli zicând despre climatul extrem al z0nei. E un vin care, cel puțin pentru mine, reușește să întruchipeze Spania și care își găsește corespondentul literar în persoana lui Diego Alatriste y Tenorio, veteran al regimentelor tercios. Secretul celebrității acestui vin stă în capacitatea lui de a se identifica cu un loc și de a fi recunoscut ca atare. Am înteles după ceva vreme că ceea ce căutam în vin, pe lângă bună dispoziție, sunt rădăcinile și vom aprecia întotdeauna un astfel de vin capabil să ne poarte acolo.

PS. Dacă nu ați citit cărțile lui Arturo Pérez- Reverte, vă recomand mai ales « Pictor de război » și din seria numită Căpitanul Alatriste « Soarele de la Breda ». E literatură de foarte bună calitate, care asemeni vinurilor Vega Sicilia, e capabilă să vă dezvăluie locuri mitice pătate de sânge.

Leave a Comment

Filed under drinking in good company