Tag Archives: baruri bucurestene

Carciuma e cheia fiecarui oras

Cand ies in oras, imi plac zilele in care timpul, scufundat in zatul indesat al cafelei de dimineata, pare ca nu se grabeste. Daca ma atrage ceva in meseria de freelancer, e tocmai lentoarea timpului petrecut in cafenele, un timp care nu pare pierdut, ci din contra, inmiresmat cu senzatii si imbogatit cu idei. Cand calatoresc, ma asez adeseori la terasa unui bar dintr-un oras oarecare, ca sa ma uit la forfota starzii si a oamenilor, ca sa inteleg – cum si daca – exista o diferenta. Din acest motiv, m-am simtit extraordinar intr-un oras, oarecum corect si auster cum e Zürich-ul, dar cu baruri mereu pline si cu o forfota vesela de cetateni volubili si lipsiti de griji, am indragit Anvers-ul cu cafenelele lui pline de copii si de caini si am iubit Berlinul, orasul mic dejunurilor fabuloase, mustind de idei proaspete, de diversitate si culoare. Am evaluat intotdeauna orasele dupa agitatia sau lentoarea oamenilor si am privit locurile rasucind mai mereu in minte fraza lui Walter Benjamin “carciuma e cheia fiecarui oras”.

Din cand in cand, mi se intampla sa gasesc si la Bucuresti carciumi care iti induc dorinta de a ignora curgerea timpului si de a concentra senzatiile, locuri confortabile ale evaziunii.

Daca numele de “1000 de chipuri” vine de la cele o mie de feluri in care iti poate vorbi vinul, atunci chiar exista o legatura intre nume si continut. Winebar-ul “1000 de chipuri” are o lista foarte generoasa de vinuri si o selectie impresionanta, pana la urma, cel mai important detaliu care defineste un local destinat vinului. E de apreciat si faptul ca e situat intr-o zona mai putin aglomerata a orasului, o casa veche de pe strada 11 iunie, si din acest motiv reuseste sa fie un spatiu intim, al contemplarii si al cozeriei. Dupa mai multe vizite, impreuna cu o buna prietena, ne-am hotarat sa-l poreclim 1001 chipuri, de dragul asimetriei, dar si din placerea narcisista de a ne strecura ca eu narator in acest titlu, in amintirea celor 1001 povesti despre care se crede ca au fost, candva, spuse…

3 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

You and me, two glass after work

Expresia “a glass after work”, vehiculata de colegii mei americani, a avut intotdeauna in urechile mele un ecou puritan si oarecum, egoist. Sunt ferm convinsa ca vinul necesita intotdeauna, nu numai atmosfera, ci si comuniune. Mi-ar placea mai mult ca sintagma sa fie “two glass after work”, desi, desigur, risti ca toata lumea sa ia in considerare referirea la cantitate si nu la companie…

Imi place sa practic ritualul “two glass after work” la Bruno. E un spatiu intim, barmanul e prietenos si muzica e in surdina. Pe langa asta, apreciez selectia de vinuri, si ma bucura conceptul – mai putin prizat la noi – unui bar care sa serveasca vin la pahar. Ai astfel posibilitatea de a degusta mai multe vinuri sau de a incerca ceva diferit de fiecare data, fara sa fie nevoie sa cumperi o sticla. Vinurile sunt in general de calitate, si cele mai multe cu distributie Horeca. Adica nu sunt vinuri pe care le poti lua din supermarket, de trei ori mai ieftine. Asa am ajuns sa descopar cateva vinuri romanesti interesante ca Mustoasa de Recas, sau Terra Alba de la Clos de Colombes, un cupaj de Riesling italian cu Feteasca alba, dar si vinuri mai speciale ca eiswein-ul, despre care o sa mai povestesc.

Din nefericire, barul se afla in bucurestii vechi, pe strada Covaci, in plin sistem de transee “de restaurare” a cartierului. Vecinatatile au multa culoare locala. Daca ninge, e noroi, daca ploua, apar rauri si cresc potential sansele sa-ti scrantesti gleznele pe piatra cubica. Inginerul care m-a acompaniat de aceasta data si a facut si pozele, a carcotit pe marginea felului inestetic in care sunt prinse in coltare barnele de lemn ale etajului barului, dar a recunoscut ca este placut impresionat de amenajarea si impartirea judicioasa a spatiului foarte mic de la baie. De vazut, de baut si de povestit !

8 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar