Din când în când, mi se face poftă să beau un Bordeaux matur, așa cum mi se face dor să revăd un film polițist cu Alain Delon. Într-unul dintre ultimile filme pe care le-am revăzut îmi amintesc de o scenă în care Alain Delon în rolul polițistului îi toarnă inculpatului încătușat (Jean-Louis Trintignant), un vin de Bordeaux într-un pahar de apă.
În Franța anilor 60- 70, veți descoperi în filmele perioadei, vinul nu se bea din pahare cu picior și nici nu se decantează. De fapt, am realizat cu ocazia degustării de Bordeaux-uri mature organizată de Ciprian Hareț că putem vorbi nu numai de impactul anului/climei asupra vinului, ci și de o anumită stilistică a perioadei în care a fost făcut. Vinul e un tovarăș fidel al stilului nostru de viață, al aspirațiilor și gândurilor noastre, iar degustarea de Bordeaux-uri din zone diferite, mi-a trezit acestă idee anume că vinul ar putea fi subiectul excelent al unui studiu antropologic.
Am degustat: Domaine de Chevalier 1996 (Pessac-Léognan), Château Potensac 1990 (Médoc), Château La Lagune 1988 (Haut-Médoc), Château Laroque 1975 (Saint-Émilion), Château D’Issan 1970 (Margaux), Château Mouton Baron Philippe 1970 (Pauillac), Vieux Château Certan 1997 (Pomerol), Château Montrose 1994 (Saint-Estèphe), Château D’Arche 1999 (Sauterne).
În ceea ce mă privește, vinurile din anii 70 au fost regalul acestei degustări. Este drept că 1970 este recunoscut a fi un an bun în Bordeaux, dar e greu de crezut că după 45 de ani, un vin se mai poate exprima cu o prospețime ce poate pune în dificultate un vin cu 20 de ani mai tânăr. Și totuși așa a fost.
Cel mai bun vin al serii, Château D’Issan 1970, a avut o culoare intensă, strălucitoare și un parcurs gustativ atât de echilibrat încât vinul merita să fie contemplat mai degrabă ca o plăcere estetică. Abia acum am înțeles de ce zona Margaux este atât de apreciată de cunoscători.
Vinul meu preferat din Bordeaux rămâne însă, Château La Lagune, un vin senzual, cu un plus de carnație și de forță, pe care îl asemăn cu un hohot de râs zglobiu.
Dincolo de plăcerea de a surprinde nuanțe și diferențe subtile între vinuri făcute cu măiestrie, degustarea a fost un prilej de a pune față în față vinuri vechi de 20 – 26 de ani cu vinuri vechi de 40 – 46 ani, și ceea ce m-a surprins a fost constatarea că, deși vinurile de Bordeaux păstrează caracteristici unitare după care pot fi recunoscute chiar și în orb, există o evidentă diferență între vinurile făcute acum 40– 45 de ani și cele produse cu 20 de ani după ele. O diferență care ține și de tehnologia tot mai avansată, de normele în schimbare – vinurile din anii 70, de exemplu, au cantități mai mari de sulfiți- dar cu siguranță și de viziunea fiecărei generații de oenologi asupra gustului unui vin bun.
Această viziune pare să se fi schimbat în ultimii 20- 30 de ani. Vinurile din anii 90, deși au beneficiat de tehnologie și de norme sanitare bine implementate, par mai facile, mai grăbite, mai făcute să placă. Este vinul martorul tăcut al schimbărilor profunde din viața noastră, al modului în care ne-am repoziționat valorile ? O întrebare la care cred că merită să reflectăm.
