Tag Archives: Burgundia

Through the wine glass

„Există doar un singur mod de a vizita un loc cu mintea deschisă, şi acesta se află în pahar”, afirmă Roger Scruton. Iubitorii călătoriilor virtuale se vor bucura de această carte compozită, complexă, autobiografică şi cel puţin la fel de conservatoare precum sunt marile vinuri ale Europei.

beau

În ceea ce mă priveşte, dincolo de interpretarea filiozofului, m-am delectat cu impresiile unui englez îndrăgostit de Franţa pentru care vinul e expresia unui loc şi a unei culturi, un tovarăş de meditaţie dar şi un ritual social prin care ne exprimăm iubirea pentru aproapele nostru.

Poate că nu veţi fi de acord cu multe din afirmaţiile foarte tranşante ale autorului, dar veţi găsi în această carte cea mai frumoasă şi mai inspirată definiţie a terroir-ului şi cea mai poetică descriere a Burgundiei… cea din pahar:

„Am învăţat după aceea să iubesc vinurile Franţei, sat după sat, vie după vie, fără să reţin însă prea bine soiurile de struguri folosite la fabricarea acestora şi fără să am un termen de comparaţie care să îmi spună dacă aceste soiuri plantate în alte soluri şi binecuvântate cu alte denumiri geografice vor rodi la fel. Din momentul îndrăgostirii mele am devenit un terroiriste, pentru care principalul ingredient din orice sticlă este solul.

Prin „sol” nu înţeleg numai aspectul fizic de calcar, strat de suprafaţă şi humus. Solul este înţeles aici aşa cum l-ar fi descris Jean Gino, Giovanni Verga şi DH Lawrence: ocrotitor al pasiunilor, scenă a dramelor şi sălaş al zeilor autohtoni. Zeităţile de la care satele Franţei şi-au luat numele – fie păgâne ca Mercurey şi Juliénas, fie creştine precum St. Amour şi St Joseph – au în pază viile care şi-au primit caracterul nu numai din mineralele pe care le absorb din rocile de dedesubt, ci şi din ritualurile sacrificiale ale comunităţilor de pe aceste meleaguri. (…) Unul dintre cele mai importante daruri făcute Franţei de către Biserica Catolică este faptul de a fi oferit adăpost zeilor ponosiţi ai Antichităţii, de a-i fi înveştmântat cu veşmintele sfinţilor şi martirilor şi de a-i fi cinstit cu licoarea, pe care, odinioară au pogorât-o din ceruri pentru noi toţi. Iată pe scurt de ce vinurile Franţei sunt cele mai bune.

(…) Fiecare petec de pământ din Puligny are propriul compost fertilizant de istorie, în care sfinţii şi păcătoşii au conspirat întru cultivarea strugurilor. (…) este nu numai o exagerare, ci şi fundamental greşit să descrii un anumit vin ca o expresie a solului. El se află în sol aşa cum turla unei biserici se află în satul de sub ea, fiind o aspiraţie către un sens pe care îl dobândeşte numai dacă avem cultura şi credinţa spre a-l oferi. Acesta este unul din motivele pentru care degustările oarbe sunt atât de înşelătoare: noi nu ducem la gură gustul în sine, desprins de orice altceva, şi poţi înţelege tot atât de puţin calităţile unui vin prin degustare oarbă pe cât poţi înţelege calităţile unei femei sărutând-o legat la ochi.

(…) Terroir-ul cu alte cuvinte, nu este doar o referire la acel afloriment de calcar din Bathonian, de sub marna din Montrachet. Ea include Ducatul Burgundiei, ca idee morală; include denumirea latină Puliagnicus, şi celălalt nume Montrachet, în care ambele t-uri nu se pronunţă, precum şi numeroasele denumiri din jurul său – Les Chalumeaux, Les Referts, Le Clos de Meix,Les Folatières -nume nu atât acordate cât descoperite în timpul lungii întâlniri dintre om şi sol; include secole de viticultură sub supravegherea atentă a abaţiei din Mazières; include podgoriile cu zidurile lor de piatră şi cu porțile din lemn, precum şi platoul Montrachet, care captează fiecare picătură de soare, din zori până la asfinţit. Toate astea şi nu numai ajung în acest vin pe care, în opinia lui Alexandre Dumas, ar trebui să îl bem îngenuncheaţi, cu capul descoperit în semn de reverenţă- un vin care este însăşi distilarea virtuţii pe care grecii o numeau aidōs, recunoaşterea ingenuă că ceilalţi sunt mai importanţi decât tine.

Implicarea activă a Bisericii în replantarea şi înnoirea vechilor podgorii romane s-a îmbinat fericit cu interesul financiar al domnitorilor burgunzi. Ducele din secolul al XIV-lea Filip cel Îndrăzneţ a transformat vinul roşu din Burgundia într-un produs de lux, exilând „trădătorul” soi Gamay şi interzicând orice altceva în afara de Pinot Noir. Şi atât de aspru a protejat reputaţia vinurilor sale, încât propriei lui soţii Margueritte, ducesă de Flandra, i s-a refuzat favorul de a marca butoaiele din podgoria ei cu mult-râvnitul „B”. Un secol mai târziu, ducele Filip cel Bun a făcut un pas la fel de important interzicându-le supuşilor să planteze viţă de vie în văi, limitând astfel podgoriile la Côte d’Or şi Côte Chalonnaise (…) Perceptorul de taxe al lui Filip cel Bun, Nicolas Rolin, a fost cel care – după sărăcirea burgunzilor în timpul vieţii sale – a înfiinţat, înainte de a muri, faimosul Hospice de Beune, înzestrându-l cu podgorii ale căror recolte sunt licitate în Beaune după fiecare cules. Această licitaţie este de asemenea un festival, în timpul căruia burgunzii îşi reînoiesc ataşamentul faţă de istorie, faţă de produsele lor şi faţă de sfinţi. Vizitatorii înţeleg astfel că vinul de Burgundia nu este doar o băutură, ci o cultură, şi una care se reînoieşte în fiecare an, ca Dionysos, zeul vinului.”[1]

Conservator şi fin cunoscător al vinurilor Franţei, Scurton critică invenţiile marketingului, sistemul Parker şi eticheta modernă care depersonalizează vinului, prin înlocuirea locului de provenienţă, al viei/plaiului cu soiul de sturgure, o noţiune abstractă care nu mai permite vinului să fie o interpretare strâns legată de achiziţiile noastre culturale.

„Încercarea de a descrie aroma unui Lafite e zadarnică. Efectul său asupra nasului, a limbii şi a cerului gurii nu poate fi surprins în cuvinte, şi nu ar trebui să privim cu altceva decât dispreţ noua modă, asociată cu criticii americani ai vinului, cum ar fi Robert Parker, de a acorda puncte fiecărei sticle, de parcă, după o cursă aprigă, una din ele ar fi reputat victoria. Să acorzi puncte unui vin roşu e ca şi cum ai acorda puncte unei simfonii – ca și cum simfonia nr. 7 de Beethoven, nr.6 de Ceaikovski, nr.39 de Mozart şi nr.8 de Bruckner oscilează între 90 şi 95 de puncte.” [2]

E poate inutil să adaug că împărtăşesc părerea autorului în aceeaşi măsură în care îi împărtăşesc dragostea pentru Franţa, ţara vinului.

PS. Din păcate, trebuie să spun şi că această traducere în limba română nu e una dintre cele mai reuşite, mai ales datorită faptului că traducătoarei îi lipseşte vocabularul carcateristic lumii vinului. Un specialist oenolog ar fi  fost binevenit pentru a îndrepta în manuscris greşeli flagrante de tipul Côte d’Or  tradus prin Coasta de Azur  (pag 34) şi numeroase alte stângăcii…

[1] Roger Scruton, Beau, deci exist, editura Humanitas, pag 23, pag 50 -54

[2] Roger Scruton, Beau, deci exist, editura Humanitas, pag 43

7 Comments

Filed under cărti despre vin

Pământ şi cer

În lume există multe soiuri care luptă aprig pentru un pic de atenţie, în timp ce în cazul altora certitudinea calităţii lor e aproape mitică. Şi asta în ciuda faptului că nu sunt deloc pe gustul publicului larg, pentru care, de altfel, sunt inaccesibile. Şi înainte de preţul prohibitiv, e vorba mai ales de cantitatea uriaşă de informaţie ce trebuie procesată pentru a alege un vin care să iţi ofere satisfacţie.

Pinot noir-ul e un paradox. Vinurile sunt scumpe, adesea dezamăgesc, şi cu toate astea sunt cele mai râvnite vinuri din lume. Singura explicaţie care îmi trece prin cap este aceea că, atunci când sunt bune, aceste vinuri sunt atât de bune încât reuşesc să şteargă dintr-o lovitură amintirea tuturor suratelor lor cu care ai luat ţeapă. Şi apoi o iei de la capăt…

dopuri

În plus, se produce puțin Pinot noir, zonele sunt strict delimitate şi oferta e mai mică decât cererea. Dacă ceea ce vă interesează în lumea vinului este doar raportul calitate-preţ, ar fi mai bine să ocoliţi vinurile din acest soi.

La prima degustare CellarTales din acest an, Raluca şi Oliver Bauer ne-au propus două soiuri confirmate de tradiţie: unul solar şi celălalt teluric. Pinot noir şi riesling: Pământ şi cer.

pinot-web

Cu aureola lui roşie-maronie, pinot noir-ul e expresia ce mai desăvârşită a pământului, declinat sub toate formele: pământ reavăn, lut ars, lut proaspăt, pământ şi piatră, compost, muşchi . Aproape că nu îţi vine să crezi că toate aceste arome pot ieşi din boabele micuţe şi îndesate ale unui strugure.

Am degustat opt vinuri din pinot noir- două din Rheingau, cinci din Burgundia şi unul din Oregon- şi în ciuda diferenţelor, atât de stil, cât şi de vârstă, mi s-a părut ca toate au scos în evidenţă caracteristicile acestui strugure: o eleganţă naturală, brută, neprelucrată, dacă vreţi ţărănească şi o expresivitate în care aroma de pământ şi muşchi se îmbină cu o extraordinară suculenţă. Toate au fost vinuri cu care voi fi fericită să mă reîntâlnesc.

Pentru mine, pinot noir-ul deschide o uşă către o lume a lucrurilor văzute în lumina lor cea mai bună, a perfecţiunii şi a graţiei care stă în puterea omului. Şi asta, din păcate, nu e o zi de fiecare zi. N-aş putea spune dacă iubesc mai mult pinot-ul sau rieslingul de culoarea soarelui, care îmi aduce în pahar aromele primăverii şi mirosul vântului de pe crestele munţilor, dar în mod ciudat, în lumea vinului, cerul e mai accesibil decât pământul.

2 Comments

Filed under drinking in good company, Pinot noir din lumea largă

M-am născut printre teascuri. La noi toţi fac vin

Interviu cu Karlheinz Gierling

Se spune că, după o anumită vârstă, îţi faci din ce în ce mai greu noi prieteni. Deşi sunt de acord cu asta, pot spune că lumea vinului mi-a oferit o enormă surpriză. Prin intermediul acestui blog am cunoscut atât de mulţi oameni cu care îmi face plăcere să beau sau să povestesc, încât am un singur sfat de viaţă de dat: beţi vin şi prietenii vor veni!

Tot prin intermediul blogului l-am cunoscut şi pe Karlheinz (Charlie) Gierling, născut şi crescut la Mediaş, printre teascuri. A emigrat în 1987 în Germania. Enofil activ cam de o duzină de ani, fără nicio implicatie eno-comercială, este autorul proiectului Weinlagen Info, despre care a fost de acord să ne povestească.

Charlie

 Cum a intrat vinul în viaţa ta ? 

Bunicul meu a fost viticultor. La noi toţi fac vin. Am intrat eu în lumea vinului, nu invers. Şi vinul nu numai se face, se şi bea, dar se şi vorbeşte despre el. Cum a ieşit anul acesta? Care vecin îl face mai bun? Cum e când e bun? Şi când e rău? Toate acestea încă din copilărie. Revelaţia estetica a fost un Bordeaux al cărui nume nu mi-l mai amintesc şi un Riesling Kabinett Erdener Treppchen 1995 a lui Joh. Jos. Christoffel Erben din Ürzig de pe Mosel.

 Cum s-a născut Weinlagen Info ?

Vinurile care m-au atras, nu numai la palat ci şi la minte, au fost şi sunt rieslinguri germane. Practic toate au via (plai viticol, single vineyard, lieux dit) menţionată pe etichetă. Gustul este diferit. Rezultatul este un univers complex şi foarte granular. Am călătorit, m-am căţărat, am degustat, am discutat. Care este diferenţa senzorială dintre Erdener Treppchen şi Erdener Prälat? De ce? Un joc minunat. Dar lipseau hărţile. Aşa că le-am făcut eu în formă de poligoane în Google Maps. La început singur, dar am văzut repede că am nevoie de o bancă de date şi o aplicaţie. Programarea e acum făcută de trei prieteni, şi ei enofili, care ştiu să programeze mai bine decât mine. Scopul este o platformă gratuită şi globală pentru toate informaţiile geografice referitoare la vin. Metoda este cea de la Wikipedia: fiecare poate adăuga sau corecta. Aşa conţinutul creşte încet cantitativ şi calitativ. Acum avem peste 4500 de vii înscrise. Ne reducem practic doar la informaţia geografică: unde este via, care sunt limitele exacte? Această informaţie poate fi folosită apoi de oricine scrie ceva despre aceasta vie, fie blog, forum, site de producător sau comerciant. Informaţia va fi permanent actualizată şi tot mai precisă. Pentru folosirea hărţilor oferim un API deschis şi flexibil care va fi flexibilizat tot mai mult. De exemplu, decizi tu în blogul tău ce culoare are perimetrul viei. Deci ne înscriem într-un concept în care obiectele din web sunt gospodărite centralizat şi folosite decentralizat. Va fi un web al obiectelor. Partea mai emoţională sunt călătoriile enofile “cu degetul pe hartă”. Cu street view poţi să te plimbi prin via în care a crescut vinul pe care îl bei. Şi dacă eşti pe teren, un app pentru Android iţi arată în care vie eşti.

Ar putea fi acest proiect folositor şi în România ? Ce ar trebui să facă producatorii de vin din România ca să fie reprezentaţi pe acest site?

Weinlagen-Info este interesant mai mult pentru zone în care viile individuale sunt importante. De aceea am început cu Germania, apoi BurgundiaAustriaLanghe. Dacă cineva vrea să introducă regiuni sau plaiuri viticole româneşti, primeşte un user la Weinlagen-Info, scrie o scurtă introducere şi gata. Producătorul apare la plaiul viticol respectiv şi poate fi găsit la “căutare”. Cine ştie, poate apare şi via bunicului de pe Târnave. Dar la urma urmei, este o aplicaţie pentru enofili. Nu cred că efectul comercial va fi mare.

În excursia în Mosel, am realizat ca în Germania vinul este o afacere de familie, care se transmite din generaţie în generaţie. Am fost surprinsă să constat că oamenii îşi cunosc pământurile parcela cu parcela, de sute de ani. Privind lucrurile din interior cum ţi se pare relaţia nemţilor cu vinul ? Cât de important e vinul în viaţa lor?

Ai văzut partea frumoasă, care este reală, nu este doar un spectacol pentru turişti şi clienţi. Aşa este peste tot unde a putut sa rămână aşa: Burgundia, Langhe, Wachau şi cândva şi Târnave, de exemplu. În Germania acest lucru foloseşte la comercializarea vinului care este un produs de familie şi cel care-l bea are o legătură afectivă cu aceşti oameni. Mulţi fac anual o mică excursie şi îşi încarcă portbagajul cu vinul producătorului preferat. Se formează prietenii peste generaţii. Dar şi comerciantul de vin îţi povesteşte despre producător, vinde produsul unui om. Relaţia germanilor cu vinul este complexă şi schimbătoare. În zonele viticole se bea vinul local: mult, des, fără pretenţii şi se ignoră restul. În oraşele mari, vinul este o băutură puţin de lux, chiar dacă e ieftin. Se bea mai ales vin străin. Cei mai mulţi au descoperit vinul în vacanţă, în Italia, în Spania. Pentru ei, vinul german este deseori dezamăgitor, acru şi apos. Dar numărul gurmanzilor creşte rapid.

Datele statistice arată că Germania e mai degrabă un importator de vin şi mai puţin un exportator. Care este piaţa Rieslingului de Rhin ?

Clar, ţara e mare şi zona viticolă relativ restrânsă. Vinul german nu este pe gustul tuturor. Dar Rieslingul de Rhin a devenit soiul far al vinului german. Se face mult marketing, şi preţurile cresc. În ultimul timp, până şi les nouveaux riches se interesează de rielsing. Grosses Gewächs pare să fie un succes. Statistic, preţurile cresc mai repede decât creşte cantitatea vinului care se consumă anual. Deci germanii beau vinuri tot mai scumpe. Plecăm însă de la 2 euro la litru.

Care e criteriul după care te ghidezi când cumperi vin ?

Sunt extrem de curios, cel puţin la vin. Cred chiar că sunt dependent de degustare. Cumpăr mai ales riesling german: actual şi vechi, sec şi dulce, dar practic numai ce am degustat. Acesta este singurul tip de vin pe care-l colecţionez. Altfel cumpăr de toate: Toscana, Priorat, Burgundia (cât permite contul, vai, Burgundia!), Austria. 2013 a fost anul şampaniei pentru mine. Nu mai poate lipsi din privinţă. Oricum, lupt permanent ca să nu devin colecţionar. Grea luptă, dacă eşti înconjurat de colecţionari.

Cât de importantă ţi se pare eticheta ? Am observat ca în Mosel, eticheta tradiţională, foarte încărcată şi pitorească tinde să fie înlocuită cu un design simplu, un fond alb şi câteva informaţii. Motivul invocat e acela al sistemului complicat de denumiri al vinului german. Ce tip de etichetă preferi ?

Eticheta nu mă interesează mai mult decat orice alt produs grafic. Cea mai urâta eticheta îmi lăsa gura apă, dacă am o amintire potrivită. Şi invers. Magazinele sunt pline cu etichete noi, frumoase, bine făcute şi cu vinuri la fel – bine făcute. La diversitatea aceasta pot să-mi permit snobismul de a ignora vinurile bine făcute. Ajunge să le recomand cu conştiinţa împăcată.

Sistemul de denumire german este complicat, cuvintele sunt lungi şi greu de pronunţat. Uneori scrise în “fraktur”– tiparul vechi german. Unele etichete vechi sunt fantastice. Întradevăr, mulţi producători încearcă o schimbare. Dar graficienii şi în general profesioniştii buni de marketing, care pot ajuta la definirea unui portfoliu sunt prea scumpi pentru un producător de 5 ha cu vinul-bază la 3 euro.  Tendinţa este o piramidă “burgundă”: un vin “de cramă” pentru fiecare soi (Gutswein), un vin mai bun comunal (Ortswein), câteva vinuri “de vie” (Lagenwein) şi, dacă viile o permit, Erstes şi Grosses Gewächs. Cred că merită să se menţină etichetele vechi pentru că formează un stil inconfundabil – ca şi vinurile.

P.S. Am încercat să păstrez textul acestui interviu cât mai aproape de original, cu atât mai mult cu cât, autorul mi-a mărturisit că n-a mai scris în româneşte de 15 ani.

Leave a Comment

Filed under generaţia mea şi vinul: interviuri