Pinot noir e un vin care provoaca fascinatie. Pentru ca e un strugure mofturos, ca fata imparatului rosu, e delicat, are nevoie de atenite, se coace repede si nu da rezultate in orice climat. La origine, un strugure de climat rece, cultivat in Franta, Germania, Elvetia, Italia si Romania, se pare ca da rezultate deosebite in ultimul deceniu, in “Lumea Noua” (Oregon, California, Australia si Noua Zeelanda). Probabil ca cel mai frumos pasaj despre Pinot noir ramane cel din filmul “Sideways” (2004). Acest film, in anul urmator lansarii, a crescut vanzarile de Pinot Noir in Statele Unite cu 70%.
Si eu sunt un fan al Pinot noir-ului, dar din motive mai personale. In primul rand, sunt o indragostita incurabila de Burgogne, iar Pinot noir-ul este strugurele fetis al acestei zone. Ca dovada, pinot noir-ul cultivat in zona germana se numeste “spatburgunder” sau “blauburgunder”. Viile din Burgogne au o poveste aparte, puternic legata de ducatul burgund, de ducii lor bogati si excentrici, care aveau cele mai frumos decorate carti de rugaciuni si care beau, ca Stefan cel mare, vinul cu carafa. Ducii de Burgogne i-au inzestrat cu prima vie, domeniul Meursault, pe cei care stau cu adevarat la originea dezvoltarii viilor burgunde, calugarii cistercieni. Se spune ca ei gustau pamantul pentru a determina care sol se potriveste mai bine soiului de strugure. Tot ei au inventat plantarea separata a soiurilor de strugure in functie de micro-climat, de structura geologica a solului si au fost primii care au tinut cont de pozitia viei fata de soare. De pe urma lor, ramane in Bourgogne o parcelare stricta a viilor si un sistem de clasificare care tine cont de aceasta parcelare, un adevarat balamuc, pentru neofitii in situatia de a citi informatia de pe eticheta vinului. Si desigur, unele dintre cele mai bune vinuri…
Am incercat sa caut pentru acest articol un Pinot noir din Romania, unde acest soi se cultiva pe suprafete generoase. Nu prea inteleg de ce Pinot noir-ul romanesc se produce cu predilectie in varianta demi-dulce si demi-sec si trebuie sa te consideri norocos daca intalnesti si o varianta sec. Eu am avut noroc cu un pinot noir de la Halewood, domeniile Dealu Mare, recolta 2008. E un vin echilibrat, nu foarte taninos, cu aciditate buna, si cu aroma caracteristica pinot-ului, de cirese. Am detectat si ceva vanilie. Pe final, m-a deranjat un pic la gust astringenta de baric. L-am servit alaturi de o kavarma din pipote si inimi in vase de lut, reteta balcanica de peste Dunare. Bucatarul l-a apreciat. E un vin tanar inca, si astept cu nerabdare sa se rotunjeasca prin inaintare in varsta. Oricum, la pretul de 12-15 lei sticla, in hipermarket, merita incercat…
