Tag Archives: caricaturi Stirbey

Un eveniment indelung asteptat

Ma bucur in mod special de ocaziile pe care acest blog mi le ofera de a insoti vinul bun cu oameni deosebiti si ambianta inspirata. Din acest punct de vedere, initiativa Stirbey de a expune, reclame si caricaturi cu vinuri Stirbey aparute la inceputul secolului XX, in revista satirica “Furnica”, e un eveniment pe care il asteptam de mult timp.

Baroana Ileana Kripp este aceea care a avut ideea de a cauta prin anticariate afisele si caricaturile vinurilor Stirbey si de a organiza o expozitie deschisa publicului, intr-un loc el insusi plin de istorie, Hanul lui Manuc.

Se stie destul de putin despre perioada de aur a presei umoristice interbelice, cand numai in Bucuresti existau aproximativ 300 de reviste satirice. Revista “Furnica” a aparut, saptamanal, intre 19 septembrie 1904 – 14 noiembrie 1916 si 14 decembrie 1918 – 8 octombrie 1930 si era scrisa, aproape in intregime, de George Ranetti si D.N.Taranu. De asemenea, e interesant de observat ca in paginile ei si-au facut debutul cativa dintre pictorii romani astazi foarte cunoscuti: Francisc Sirato, Ary Murnu, Ion Theodorescu-Sion.

Pe de alta parte, se stie la fel de putin si despre istoria vinului romanesc. De exemplu, cred ca ar merita sa ne gandim la o analiza din perspectiva istorica, a consumului de vin in Romania. Am citit de curand amintirile lui Radu Rosetti, care sustine ca boierii romani nu erau bautori de vin si ca acest obicei a fost introdus in Tarile Romane de domnii fanarioti, dupa modelul de la Constantinopol. (Radu Rosetti – Ce am auzit de la altii. Amintiri, Ed. Humanitas, 2011, pag 77 si pag 177). Dar, un secol mai tarziu, asa cum o arata revista “Furnica”, consumul de vin pare un fenomen generalizat si subiect pentru subtile atacuri politice (unele dintre acestea greu de decodat astazi). Probabil ca o analiza bine documentata ar putea oferi mai multe raspunsuri curiozitatii noastre.

Pana cand si alti pasionati vor cauta prin arhive, expozitia – “Reclame si caricaturi de vin Stirbey din revista Furnica”- va asteapta la Hanul lui Manuc, in Manuc Café, pana la 30 noiembrie. Cred ca nu ar trebui sa ratati aceste marturii din trecut, caricaturi sprintare, voioase si intepatoare ca o cramposie, dar si afise melancolice ca o feteasca regala genius loci care a vazut multe.

2 Comments

Filed under din istoria vinului românesc