Tag Archives: cluj

Szenzacios orgazmus

Ultima vizita la Cluj mi-a prilejuit senzatii si aduceri aminte din vremurile de demult. Cand nu mai speram, am gasit un loc care mi-a reamintit foarte tare de mult indragitul bistrou din spatiul francofon cu savoarea si placerile lui, locul prin excelenta al socializarii cu cel care te serveste. Mi-am amintit cu nostalgie de ceea ce numeam candva “comunitatea bistroului”. O lume pestrita, tot atatea povesti ambulante pe care imaginatia ta e libera sa le duca mai departe si peste care troneaza suveran omul din spatele tejghelei. El stie cum ii cheama pe toti oamenii astia si ce prefera sa bea si sa manance fiecare, si navigheaza imperturbabil si triumfator printre bucuriile si necazurile zilnice ale sutelor de povesti nesfarsite. Dupa vizite repetate, la anumite ore, in bistroul lui, vei constata ca masa ta favorita, cea cu vedere, de la fereastra, te asteapta libera sau ca barmanul o sa ajunga sa stie ca vrei un pastis sau o cafea, inainte chiar de a deschide tu gura.

@ Alina Floroi

Localul clujean, proaspat deschis in aceasta vara, se numeste Kaja Tanya si am putut sa simt de cum am intrat pe usa mirosul ospitalitatii. Mancarea e delicioasa. Culmea, e la fel de buna si cand pare gatita din carti de bucate vechi, mostenite de pe la bunici si cand pare ca a fost lasata in voia inspiratiei de moment a bucatarului. Un mare plus la capitolul mancaruri vegetariene, toate de un mare rafinament. Gandul imi zboara si acum la cea mai buna supa crema de ciuperci pe care am gustat-o vreodata sau la ardeii umpluti cu cous cous. Mmm…

@ Alina Floroi

Foarte tare mi-a placut si povestea lingurilor si furculitelor inramate, cu care sunt decorati peretii. Cand am intrebat de unde a pornit ideea acestui design mi s-a raspuns ca “’baiatul si fata trebuie sa stea fata in fata la masa si sa manance in armonie.”

Si m-am gandit ca tocmai ce-mi lipseste, aici, la Bucuresti, unde flanez din bar in bar, si n-am unul preferat, e sentimentul apartenentei la o comunitate, un loc in care sa ma socializez cu un bucatar inspirat si un barman imperturbabil.

4 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

Lucruri mici, la fel de dragi ca vinul

Indragesc Clujul si TIFF-ul. Intrebarea pe care mi-o pun, mai mereu, de la un festival la altul, e de unde vine atmosfera de bucurie si de spontaneitate care cotropeste orasul timp de o saptamana. Poate ca marele secret al TIFF-ului e ca a reusit sa ramana, de la o editie la alta, un festival prietenos. Are sali mici si pline, regizori, actori si producatori invitati la proiectii, celebritati fara bodyguarzi, dialoguri cu profesionisti fara aroganta, o atmosfera de naturalete si normalitate. Poti, de exemplu, sa ai surpriza sa constati ca cel de la masa de alaturi, de la Palatul Banffy, e Wim Wenders, sau ca cea care te intampina in chip de gazda a expozitiei de fotografie a Donatei Wenders,  e chiar artista in persoana. Am o afectiune secreta pentru palatul Banffy – meeting point-ul TIFF – un loc deosebit de frumos, care ar merita renovat. De fiecare data cand vin la Cluj, ma duc intai la Palatul Banffy si ma asez la o masa in curte, si pur si simplu, dintr-o data, am senzatia ca aura acelui loc ma inconjoara si face ca lucrurile sa se aseze de la sine. Imi mai place si ca cinematografele sunt relativ apropiate unele de altele si ca in forfota de oameni care graviteaza pe acelasi traseu cinematografic intalnesti brusc o groaza de cunostinte. Am prieteni bucuresteni, cu care ma vad rar la Bucuresti, dar ma intalnesc, ritualic, in fiecare an, la Cluj.

 

Anul asta parca n-am mai vazut atat de multe filme ca in alti ani, dar mi-au placut in mod deosebit doua scurt metraje romanesti, ale caror subiecte pluteau de mult in atmosfera TIFF-ului si pareau special facute sa fie vazute la Cluj: “Mathias, Mathias” de Cecilia Felmeri si “Captivi de Craciun” de Iulia Rugina. Primul este un film de animatie despre Matei Corvin, statuia lui din centrul Clujului si mai ales, ce isi mai poate aminti lumea despre el, astazi. Celalalt, filmat curat, si jucat impecabil, cu personaje care reusesc sa sugereze profunzimi neasteptate in cele 39 de minute ale filmului, povesteste aventura a patru oameni care asteapta un tren ce nu mai vine, intr-o gara din Ardeal. Si apropos de tren, de la un an la altul, orasele transilvane par din ce in ce mai departe de Bucuresti. Anul asta se fac aproape 8 ore cu trenul de la Bucuresti la Sibiu si 4 ore jumatate de la Sibiu la Cluj. Ma intreb daca CFR-ul n-ar trebui sa se desfiinteze in aceste conditii…

10 Comments

Filed under jurnal de festival de film