Tag Archives: cum se produce vinul rose

Un pahar de rosé, mon cher !

Puternic asociat in memoria mea afectiva de traiul rafinat din perioada interbelica, rosé-ul e primul vin de care imi aduc aminte. Una din matusile mele, era o mare admiratoare a vinurilor rosé si, imi amintesc cu nostalgie, ca la ea ne astepta intodeauna cate o sampanie rosé, acompaniata de o poveste despre Capsa, terase bucurestene sau plimbari la sosea cu trasura si eleganta rafinata a unor vremuri apuse…

Din pacate, pe meleaguri romanesti, rosé-ul este un vin adesea ignorat, sau mai rau, considerat de calitate inferioara. Desi, rozul e o culoare care se obtine din amestecul de rosu cu alb, vinul rosé nu e un amestec de vin alb cu vin rosu, asa cum in mod eronat se mai crede. Rosé-ul se face din aceleasi soiuri de strugure din care se face si vinul rosu (merlot, pinot noir, cabernet sauvignon). Coaja strugurelui e cea care da culoare sucului, si in cazul vinului rosé, intensitatea culorii variaza in functie de perioada de expunere a cojilor de strugure in must. Asa se explica de ce, sampania nu e rosie, desi se face dintr-un amestec de doua soiuri de struguri rosii (pinot noir si pinot meunier) si un soi de strugure alb (chardonnay). La vinificarea strugurilor rosii pentru sampanie, principala preocupare e ca mustul si coaja strugurelui sa nu ajunga in contact. In Champagne, grija pentru a obtine un must alb, merge pana la a culege strugurii pinot noir in ladite cu fundul gaurit pentru ca sucul rezultat din strugurii zdrobiti de propria greutate sa nu stea in contact cu coaja si sa se pateze, devenind rosé.

Consider ca rosé-ul e unul dintre cele mai elegante vinuri, si ca merita sa bei cate un pahar, mai ales primavara, la o terasa in aer liber. Ma fascineaza multiplele variante de culoare sub care se poate prezenta acest vin, roz-bombon, caramiziu, trandafiriu, foaie de ceapa sau culoarea somonului, culori pe care lumina naturala le potenteaza. Anul trecut, am descoperit ca in Romania se fac rosé-uri foarte interesante si de calitate. Am fost placut surprinsa de Rosé-ul 2007 de la Prince Stribey si de sampania Rhein Extra Brut Rosé. Rosé-ul de la Prince Stirbey e un vin complex, rotund si cu final lung.  Are o culoare foarte intensa, trandafirie si arome de fructe rosii (capsuni, zmeura, agrise) si mere verzi. Astept cu nerabdare sa gust si alte rosé-uri in aceasta primavara capricioasa…

7 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin