Preferinţele pentru anumite vinuri au resorturi tot atât de tainice ca şi alchimia care se naşte între privitor şi tabloul favorit. Există ceva în acel tablou sau în acel vin, care provoacă o trăire care îţi aparţine poate, numai ţie, şi care face ca vinurile să devină memorabile.
Am o afecţiune deosebită pentru Clos des Nines, în primul rând, pentru că îmi evocă atmosfera specială a degustărilor bucureştene de la La Chambre, atunci când m-a cotropit pentru prima dată cu aromele persistente ale Mediteranei: ulei de măsline şi rozmarin sălbatic, dar şi pentru că am avut ocazia să aflu povestea lui, în acest an, la ProWein, chiar de la Isabelle Mangeart, cea care îl produce. Domeniul Clos des Nines a apărut în 2002, din dorinţa Isabellei de a-şi schimba profesia şi viaţa, o hotărâre pentru care nu toţi avem curajul necesar. “Nines” înseamnă fete în dialectul locului (langue d’Oc), vinurile fiind dedicate celor 3 fete ale sale. Acest vin e chiar “une historie des femmes” cu o tainică putere de seducţie. În plus, căutând pe urmele lui Isabelle am aflat că, în 2009, viticultoarele din Langudoc au înfiinţat o asociaţie prin care să-şi promoveze vinurile, numită vinifilles: “adeptes du plasir et de la richesse de leur métier, belles, rebelles, actives, gourmandes, sympas, sociables et dynamiques”.
Clos des Nines O3, 2005, e un vin de excepţie, (din 80% – 100% syrah, în functie de an), un vin voluptos, amplu, greu ca o draperie de catifea şi cu o evoluţie impresionantă la pahar. Peste aromele iniţiale de ulei de măsline, fructe şi baligă, se suprapun ascuţite note vegetale de licorice şi rozmarin sălbatic, ca, după un timp, din adâncuri, să-şi facă loc spre gura paharului suave tonuri de ciocolată. Gustul este puternic, marcat de fructe roşii, mure şi rozmarin sălbatic, iar postgustul lung, lasă o delicoasă impresie de ciocolată cu lapte şi cipsuri de cafea, topită în ulei de măsline. Pe măsură ce se aerează, vinul evoluează permanent, tonurile ierboase şi de ciocolată se succed, se suprapun şi se topesc în cele fructoase, şi tot degustănd, pe măsură ce orele trec, realizezi cu surprindere că sticla s-a golit.
Îmi place să cred că ceea ce rămâne în urma unui vin bun e senzaţia, trăirea şi nu fişă tehnică a vinului, intensitatea emoţiei e cea care se imprimă în memorie, iar cea mai pură formă de selecţie, e, până la urmă, memoria emoţională, singura instanţă care poate aşeza cu precizie sticlele golite pe raftul vieţii tale.
