Tag Archives: mosel

Im Wein liegt Wahrheit

Puţine locuri din lumea asta mare mi-au fost atât de aproape de suflet ca sufrageria fraţilor Merkelbach din Ürzig. Paharele de cristal pentru musafiri, dulapul cu vitrină aflat la mare cinste şi în ochii bunicilor mei, măsuţele acoperite cu feţe de masă croşetate m-au transportat pe aripile nostalgiei până în casa atât de iubită a copilăriei mele şi mi-au reamintit ritualul unei ospitalităţi, pe care generaţia lor, care a prins vremuri mult mai tulburi, o practică totuşi, cu mult mai multă eleganţă.

A fost întru totul o vizită tare stranie, o călătorie în Germania anilor 60, un tărâm inaccesibil dar familiar, alaturi de rieslinguri din Mosel cât se poate de clasice, de la arome  şi  gust până la etichetă.

Cei doi fraţi Merkelbach, lucrează 1,90 hectare de riesling şi produc vin după metoda tradiţională din Mosel, cu drojdii autohtone şi fermentare spontană în butoaie de stejar (care se refolosesc). Au fost printre puţinii producători care ne-au invitat să vizităm crama şi ne-au lăsat să admirăm tractorul din anii 60 perfect funcţional şi butoaiele din anii 50, o experienţă inedită într-o lume atât de schimbătoare şi supusă cerinţelor clientului cum este cea a vinului.

Dacă începând cu anii 30 în Mosel au domnit vinurile demi-dulci şi dulci, noile tendinţe au impus vinurile seci, care însă sunt tributare ceva mai mult aportului tehnologic (cisterne de inox şi drojdii selecţionate). De altfel, aproape toţi producătorii din Mosel ne-au spus că pentru rieslingul kabinett folosesc drojdii selecţionate – mult mai uşor de controlat în procesul de producţie al vinului sec – şi drojdiile sălbatice doar în cazul celorlalte vinurilor demi-dulci si dulci.

Inaintea acestei vizite, eram un suporter îndârjit al vinului sec, dar varietatea, fineţea şi imensul potenţial de asociere gastronomică al vinului demi-sec din Mosel m-au cucerit definitiv. De atunci, de  fiecare dată când deschid o sticlă de riesling din Mosel, mă băntuie, printre deja îndepărtatele amintiri amestecate în colbul rutinei zilnice, imaginea unui bătrân de 68 de ani petrecându-ne până la uşă casei cu faţa iluminată de fericire pentru ca i-am băut, vorbit, apreciat şi cumpărat vinul. O clipă de fulgurantă frumuseţe.

Leave a Comment

Filed under în imperiul bunicilor, Riesling din lumea largă

În ţara aspră şi minunată a rieslingului de Rhin

Când deschid o sticlă de riesling bun, mă simt învâluită în mirosul vîntului şi al pământului, al ardeziei încinse de soare şi al brizei răcoroase, care se îmbină, se contopesc parcă, într-un fulgurant moment de armonie universală. Am mai trăit senzaţia asta, în adolescenţă, când urcam pe munte, şi acum ştiu că ea are mirosul inegalabil al rieslingului de Rhin.

În Mosel, viticultorii au calităţi de alpinişti şi sunt animaţi de o mare dragoste pentru vinul pe care îl fac. Ai putea chiar să-i consideri un pic nebuni, dacă te uiţi la viile care cresc în pantă, unele înclinate şi la 70 de grade, până sus de tot, în vârf. Privind peste tot în jur nu prea vezi terenuri necultivate, şi începi să înţelegi cât de mult preţuieşte pământul atunci când nu ai, şi cât de multă muncă poate presupune un simplu pahar de vin. Şirurile nesfărşite de vii plantate pe văi neprimitoare m-au facut să mă gândesc că, noi, românii, ar trebui să fim un pic mai recunoscători faţă de ţara, atât de roditoare, în care ne-am născut şi ar trebui să ne exprimăm această recunoştinţă şi prin fapte.

Una dintre cele mai plăcute vizite din călătoria noastră a fost cea de la Weingut Laurentiushof, unde familia Franzen-Martiny cultivă vie pe unele dintre cele mai abrupte pante din Europa (70 de grade).

Am fost surprinşi şi ne-am simţit răsfăţaţi de propunerea gazdei noastre de a urca cu trenuleţul în vie, o instalaţie care deşi arăta ca o jucărie s-a dovedit trainică, fără să ne răpească însă doza de adrenalină care a făcut şi mai plăcută degustarea vinului direct în vie.

Caracteristic pentru Mosel e un tip special de tăiere şi legare a viţei, diferit de cel clasic, să-i spunem franţuzesc. Nemţii curbează ramurile butucului viţei şi le leagă într-o formă ce seamănă cu o inimă.

Pentru că e un tratament delicat, care  trebuie făcut cu atenţie pentru a nu traumatiza viţa, e din ce în ce mai puţin folosit, în lipsa forţei de muncă calificate. Se spune că, în această poziţie de inimă, seva viţei circulă uniform şi toţi strugurii au astfel şanse egale de a ajunge la maturitate deplină. Dar mie îmi place să cred că e, de fapt, inima primului viticultor care a trecut prin Bremm, a plantat vie şi n-a mai putut să plece.

De altfel, de acolo de sus, am privit Moselul printr-un pahar de riesling şi într-o clipă de reverie m-am întrebat dacă, de fapt, nu cumva tot ce curge în vale e riesling şi noi habar n-avem. Pentru că altfel e greu să-ţi explici starea de graţie în care trăiesc aceşti oameni care le permite să-ţi ofere o sticlă de vin bun la preţul de 8,5 euro.

6 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă