Tag Archives: negru de dragasani

Negru de Drăgășani, the new black

În decursul acestui an, am participat la mai multe degustări care au avut în centrul atenției Negru de Drăgășani, semn că acest soi de sturgure începe să fie privit cu interes de vinificatorii din România. Poate vă va surprinde să aflați că acest soi românesc este un soi tânăr, omologat în 1993 și nu unul moștenit, prefiloxeric, de pe vremea dacilor, cum am mai citit prin diverse articole. Așa cum îi sugerează și numele, acest soi s-a născut în podgoria Drăgășanilor. A fost creat la Stațiunea de Cercetări Drăgășani de către cercetătorii Mărculescu și Vladășel, prin hibridarea soiurilor Negru Vârtos și Saperavi. Deși scopul creării lui era, evident, productivitatea mare la hectar a rezultat un strugure viguros și plin de temperament.

@ photo credit Alina Iancu

@ Alina Iancu

Într-un cuvânt, aș spune despre Negru de Drăgășani că e un vin vesel asemeni dealurilor de unde provine. Pare un strugure care nu se prea ia în serios, dar ți se lipește roșu de mâini dacă te atingi de el. Vinul sclipește în lumina soarelui cu cea mai intensă nuanță de vișiniu, e proaspăt, lejer, dar bogat în parfum. Aroma lui, sălbatică, directă, îmi amintește de toamnele însorite din copilărie în care îmi asistam bunicii la făcutul mustului.

Probabil cel mai cunoscut Negru de Drăgășani este cel de la Stirbey, Oliver Bauer reușind să surprindă în sticle una dintre cele mai elegante expresii ale acestui soi. Viile de negru din podgoria Stirbey au între 14 și 9 ani. Negru de Drăgășani Prince Stirbey este ținut în butoaie mari de stejar, de 300 de litri, și după îmbătrânire la sticlă atinge o expresivitate surprinzătoare și o ținută aproape bordoleză. Până acum, cei mai buni ani au fost 2005 și 2010, ani de reper pentru acest soi, dar la fel de plăcut vă vor surprinde un Negru de Drăgășani din 2004 sau din 2006.

@ Alina Iancu

@ Alina Iancu

Ultima recoltă apărută pe piață, Negru de Drăgășani 2013 Prince Stirbey, degustată la început de an, este însă vinificată integral în inox și este un martor fidel al caracteristicilor de soi ale strugurelui. Temperamentul acestui vin a fost apreciat de specialiștii englezi și notat cu 91 de puncte de revista Decanter din luna februarie 2015. Mie îmi place mai mult varianta cea baricată de negru, dar cred că vinul din 2013 va fi interesant de degustat după ce va sta în sticlă încă 2-3 ani.

Dar Negru de Drăgășani nu a fermecat doar piața londoneză ci și pe vinificatorii din România. Fiorenzo Rista, oenologul de la Viile Metamorfosis a decis să planteze acest soi în Dealu Mare. La cina organizată în septembrie, la Crama Domnească din București, în prezența Marchizului Antinori, am avut ocazia să degust Negru de Drăgășani 2013, dar și să povestesc cu Renzo Cotarella, șeful vinificatorilor de la Antinori  și cu Giancorrado Ullrich, președintele Vitis Metamorfosis, despre potențialul acestui soi. Negru de Drăgășani 2013 Viile Metamorfosis provine dintr-o vie foarte tânără, de 4 ani, și aș zice că este mai italian, adică mai cărnos, mai extractiv și implicit mai bogat în arome de fructe și tanin. E un vin promițător și sunt nerăbdătoare să degust producțiile din anii viitori.

La fel de promițător este și Negru de Drăgășani 2012 lansat de Crama Avincis pe 28 octombrie la London Street Atelier. Este primul an de recoltă pe care Ghislain Moritz îl vinifică la Avincis. Vinul este un asamblaj  între un lot de vin ținut în butoaie de stejar timp de 14 luni ( 30%)  și un alt lot vinificat în cisternă de inox (70%). Este un vin proaspăt și bogat în arome atât de fructe cât și de condimente – piper, cuișoare – și ușor de asociat cu preparate culinare. Chef Rachel Sargent ne-a  demonstrat că acest vin poate acompania atât tartine cu ficat de pui, quiche cu fromage bleu și cărnați de mistreț, cât și un mousse de ciocolată cu cardamon.

Dar cel mai sugestiv moment al serii a fost cel în care Angela Prado, Ghislain Moritz și Rachel Sargent ne-au povestit, pe rând, în limba română, cât de mult apreciază Negru de Drăgășani. M-am gândit atunci și la Fiorenzo Rista, și la Oliver Bauer și mi-am propus să scriu acest articol drept mulțumire că au făcut acest soi “de laborator” atât de dezirabil încât Renzo Cotarella spunea că intenționează să îl planteze în Italia.

1 Comment

Filed under soiuri de strugure

2003, a fost sau n-a fost ?

Dacă aş fi ştiut că voi bea, peste zece ani, atât de multe vinuri româneşti bune din 2003, aş fi fost mai atentă ca să îmi pot aminti cum a fost, de fapt, acest an. Despre 2003 se spune că ar fi fost un an arid, nu prea potrivit pentru a candida la titulatura de „an foarte bun pentru vin”. (Despre ce înseamnă un an bun pentru vin aici). În ciuda acestui lucru, din 2003 au supravieţuit vinuri româneşti, aş îndrăzni să spun remarcabile – atât din punct de vedere al tinereţii pe care o afişează, cât şi pentru faptul că nu provin doar dintr-o singură podgorie, ci din toate zonele ţării de la Beltiug până la Dealu Mare, Zoreşti şi Drăgăşani.

Primul pe lista descoperirilor a fost Syrah 2003 de la Nachbil, un vin elegant, echilibrat, cu aciditate bună şi arome condimentate: piper, scortişoară, cuişoare. La ultima degustare din februarie, vinul a fost mai închis cu tonuri mature de fruct şi fum.

syrah-nachbil

Apoi am descoperit Cuvee 2003 Pince Stirbey, (Negru de Drăgăşani 55% şi Novac 45%), un vin intens, cu o expresivitate asemănătoare însoritului Languedoc- ulei de măsline, fruct şi condimente -şi cu alcool (16%!) perfect integrat. Un vin tânăr, într-o formă excelentă, căruia i-am mai dat 10 ani.

cuvee2003

Săptămână trecută am deschis şi un Prince Matei 2003,  de la Vinarte, un merlot cu arome dulci şi gemoase, cu corp dens şi tanini mătăsoşi, care pe măsură ce se aerează, trece prin toate tonurile de cafea şi ciocolată, de la cafea crudă, la ciocolată cu lapte, şi ciocolată neagră cu mentă. Vinul e rotund în gust, echilibrat şi deşi mai are 2- 3 ani în faţă, cred că merită savurat acum.

matei 2003

Desigur, vinurile din 2003 reflectă destul de mult caracterul însorit al anului de recoltă, sunt intens colorate, corpolente şi au destul de multe grade alcoolice semn că în strugure s-a acumulat mult zahăr. Cu toate astea, după aproape zece ani, sunt echilibrate şi misterioase prin forţa lor vitală. Tare mi-aş fi dorit să fi fost mai multe…

4 Comments

Filed under din istoria vinului românesc