Tag Archives: petit verdot

Vinurile iernii

Despre Petit Verdot am mai scris câteva articole, în care îmi declaram pasiunea pentru aceste vinuri atât de rare. Spuneam despre Petit Verdot că e un strugure pretenţios şi tributar condiţiilor climatice în asemenea măsură  încât, din aceeași parcelă de vie cu greu se poate obține o producție cantitativă constantă de la un an la altul. Și mă întreb dacă nu cumva ăsta e adevăratul motiv pentru care în zona de origine- Médoc- vinul din petit verdot nu se îmbuteliază monovarietal, ci e folosit în cantitate mică (5-20%) în asamblajul clasic bordolez alături de merlot şi cabernet sauvignon sau cabernet franc.

Se spune însă că zona Médoc preferă, în mod tradițional, să nu producă vin 100% din petit verdot datorită caracteristicilor singulare ale acestui soi – intensitatea și puritatea culorii, bogăția și temperamentul aromatic – care aduc un plus de savoare și de personalitate sobrului cabernet sauvignon și blânduțului și rotofeiului merlot.

PV_ lorca

În ciuda acestui fapt, pe măsură ce degust mai multe vinuri din petit verdot sunt tot mai încântată de potențialul acestui soi ca vin de sine stătător.

2006, Petit Verdot, Grand Lorca Poetico s-a dovedit un vin tânăr încă, cu o evoluție aromatică impresionantă, cu un gust amplu, catifelat, cu tanini rotunjiți și final lung, vibrant. Aromele neobișnuite de piper și carne crudă de la deschidere au fost înlocuite rând pe rând, după aerare, de arome de cimbru, lemn dulce, nucșoară, vișine, iar paharul s-a umplut de vraja mirosurilor specifice iernii. Asemeni Shiraz-ului cu care are în comun expresivitatea și registrul aromatic condimentat, petit verdot-ul este pentru mine vinul menit să celebreze masa de Crăciun, în armonie aromatică cu mirosul bradului și al fumului de lemn. E vinul tihnei, al vacanței și al bunăstării.

Leave a Comment

Filed under vinuri rare

Încă un soi nou la Drăgăşani

Teoria soiurilor de strugure, aşa cum am învăţat-o la cursul de oenologie, împărţea soiurile în două categorii cele aşa zise „mari” (Merlot, Cabernet sauvignon, Pinot Noir, Riesling, Sauvignion blanc etc), soiuri care de altfel s-au plantat şi la noi în perioada interbelică, şi soiurile de eşalonul doi (Cabernet franc, grenache, mourvedre, cinsault, macabeo, petit verdot) folosite des în asamblaje pentru aportul lor caracteristic, unele pentru culoare, altele pentru aromă, pentru structură sau pentru concentraţie alcoolică. Dintre toate aceste soiuri, poate pe nedrept socotite secundare, cel mai tare mă intrigă soiul cu numele cel mai alintat “petit verdot”.

În zona de origine- Médoc- vinul din petit verdot e folosit în cantitate mică (5-20%) în asamblajul clasic cu merlot şi cabernet. Ca şi pinot noir-ul sau novac-ul, petit verdot-ul e un strugure pretenţios şi tributar condiţiilor climatice. Poate cel mai pretenţios, căci vinurile monocepage din petit verdot se fac doar în anii favorabili şi ca urmare sunt rare. Şi nu sunt nici ieftine.

PV Bauer

Până acum am reuşit să beau doar cinci vinuri făcute din petit verdot – unul din Languedoc (Domaine de Ravanès, Le Prime Verd, 2002), unul din Bordeaux (Château la Bessane 2005, Margaux), unul din Spania (Domino de Valdepusa, Petit Verdot, Marques de Grinőn, 1996), unul din Argentina (Gran Poetico, Petit Verdot, Mauricio Lorca, 2006) și unul din România (Bauer, P.V. 2010)- şi sunt fermecată de temperamentul acestui vin roşu intens cu reflexe violete.

Aşadar, iată o veste bună pentru iubitorii de culoare şi de vinuri condimentate: s-a plantat petit verdot şi în România! Şi pe deasupra, prima recoltă de pe dealurile Drăgășanilor care apare pe piaţă, e una dintr-un an foarte bun, 2010.

PV contra-eticheta

Vinul se deschide cu arome de fructe coapte, mure, vişină şi condimente, nucşoară, cuişoare. După 3-4 ore de aerare în decantor gustul devine amplu, suculent şi cu un final dominat de accente de piper. Este un vin echilibrat, rotund şi e interesant de văzut cum va evolua peste câţiva ani.

Dacă vă întrebaţi care este motivul pentru care pe etichetă sunt menţionate doar iniţialele P.V. , explicaţia este dată de regulamentele DOC. Via nu este certificată IG sau DOC Drăgășani, adică în caietul de sarcini prin care sunt reglementate soiurile de strugure din care se poate produce vin cu indicaţie  IG sau DOC la Drăgășani nu apare şi petit verdot-ul, acesta fiind un soi nou plantat în zonă. Din acest motiv, vinul nu poate fi etichetat decât sub menţiunea de vin de masă.

2 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti

Farmecul vinurilor locale

Nu stiu daca poate fi un semn de maturitate gustativa, dar cele mai frumoase surprize ale anului trecut mi-au fost oferite de cateva vinuri albe baricate, unele vinificate in baric – 2006, Pouilly Fumé, Les Champs des Billons, Loire si 2006, Domaine de Ravanès, Le Renard Blanc, Vin de pays des Coteaux de Murviel, altele doar invechite in baric: 1990, Chardonnay-Bründlmayer Kamptal; 1991, Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia.

Se spune ca fermentarea strugurilor direct in baric – un obicei foarte vechi, practicat de tarani in gospodariile lor – ar oferi o mult mai subtila baricare a vinului, o amprenta mai fina a lemnului, decat cea datorata maturarii in baric, dupa fermentarea vinului in inox. Cele mai cunoscute soiuri de struguri care se vinifica traditional in acest mod sunt Chardonnay-ul in Bourgogne si Sauvignon blanc-ul pe Valea Loarei. Practic, astazi, fiecare tara are cel putin un producator care face astfel de vinuri. In Romania, gasiti vinuri albe vinificate in baric la Prince Stirbey – Feteasca regala Genius Loci si la Domeniile Clos de Colombes – Sauvignon blanc. Atentie insa, cand aceste vinuri sunt tinere, au nevoie de aerare inaintea servirii.

Domaine de Ravanès, Le Renard Blanc 2006, mi s-a parut un vin derutant si plin de personalitate asemeni vinificatorului sau, Guy Benin, cel care cultiva in Languedoc soiuri bordoleze. De data asta, vinul e un assamblage de struguri locali: 80% grenache gris si 20% maccabeu (numit si viura), din vii batrane de peste 70 de ani. E vinificat in baric, unde a fost tinut 12 luni, si apoi imbatranit la sticla.

Nasul e delicat, cu alternante in volute intre floral si citric, miere, sofran, caisa, portocala confiata. Gustul e bogat, cu note minerale, impresii de fenicul si migdale, cu final lung, fructos, citric. Un vin extrem de complex, surprinzator, care mi-a amintit de Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia.

De fapt, ceea ce m-a atras la acest vin, dincolo de curiozitatea suscitata de renumele producatorului, a fost numele sau : vulpea alba.

Vulpea polara e singura specie de vulpe care isi schimba blana in functie de anotimp: vara e roscata, iar iarna e alba. M-am tot intrebat care sa fie motivul pentru care un vin din insorita Mediterana poarta numele unui animal polar. E posibil ca acest nume sa se datoreze versatilitatii acestui vin si faptului ca e facut din soiul grenache gris, soi specific zonei Roussillion si Cataloniei. Ca si in cazul pinot gris, numele i se trage de la faptul ca vinul produs din acest strugure are irizatii de culoare gri, iar o neatentie in vinificare poate avea ca rezultat chiar un vin de culoare gri. Se spune ca acesta ar fi si motivul pentru care se prefera amestecarea sa cu alte vinuri albe. Desigur, e foarte posibil ca Guy Benin sa fie, pur si simplu, un admirator al vulpii polare. In orice caz, face vinuri bune, nu numai din soiuri bordoleze, ci si din soiurile locale, vinuri cu frumusetea si temperamentul unui animal salbatic care isi stapaneste teritoriul in deplina libertate.

16 Comments

Filed under soiuri de strugure, vinuri povestite şi recomandate

Verticala de week-end in Bessa Valley

In Valea Bessi-lor vantul mi-a soptit: „Pe fata asta ciudata, fiica de rege get si de dansatoare tataroaica, eu o cunosc de pe vremea cand mergea cu picioarele goale prin tarana”.

Relieful Bulgariei are acest farmec aparte, de a te impregna cu senzatia teleportarii intr-un spatiu straniu si in acelasi timp familiar, pentru care ti-ar fi trebuit zile intregi de calatorie, dar pentru care n-ai batut chiar atata drum, caci acest spatiu determina, in primul rand, o calatorie intima, catre tine insuti.

Acum, dupa ce am vazut podgoria de la Aliman si pe cea de la Bessa Valley, il banuiesc pe Marc Dvorkin, ca asemeni unui druid celt, detine stiinta de a alege locuri cu potential magic, locuri in care tarana musteste de trecutul cel fara de nici o granita si de oasele calatorilor care nu cunosc alta frontiera decat linia orizontului. Il banuiesc de o relatie speciala cu senzualitatea si violenta teritoriului dionisiac.

Si tot la trecerea granitei, am realizat ca, din cand in cand, de ziua ta, Politia Romana te sarbatoreste prin suprimarea identitatii. Un cadou plin de umor, din cauza caruia l-am debarcat pe Razvan Jurca in vama Ruse. Dar, 10 ore mai tarziu, la sfarsitul petrecerii de la Bessa Valley aveam sa ne intalnim, plini de uimire, cu acelasi Razvan, aureolata de gloria unei identitati reinoite si a libertatii de a calatori care nu cunoaste granite.

Urmarind soarele care cobora scaldand Bessa Valley in culoarea mierii, am degustat, direct din baric, vinuri din recolta 2010: merlot (rotunjimi si textura), petit verdot (explozie naravasa de tanini ca praful de pusca invaluiti in miresme de violete) si syrah (condimente, dulceata si culoare). Degustarea comparativa a celor trei vinuri tinute cate 3 luni in baricuri de stejar noi, a scos in evidenta lupta diferita a fiecarui soi de strugure cu lemnul. Daca merlotul se lasase deja cucerit si invaluit in arome splendide de torefactie, cafea, vanilie si ciocolata, petit verdot-ul era in plina razvratire si eclipsa cu notele de condimente orice incercare a lemnului de a se impune. Merlotul, invins, era aproape gata de baut, petit verdotul iti incleia gatul cu cei mai verzi tanini pe care i-am gustat vreodata.

Sarbatorirea celor 10 ani ai podgoriei Enira, mi-a oferit ocazia nesperata de a incropi ad-hoc o verticala Enira Reserva. De la o Enira Reserva 2009, extrem de fructoasa cu arome de dulceturi invaluitoare, trecand prin Enira Reserva 2008, sobra, inchisa, dar cu deja ceva note de piele si fum, si Enira Reserva 2007, ajunsa in varful ei maxim, pana la Enira Reserva 2005, foarte concentrata, extractiva si picanta, aproape amarone, seara s-a lasat deosebit de agreabil in Bessa Valley.

Cat despre podgoria de la Aliman, am aflat cu aceasta ocazie ca in aceasta toamna se va culege prima recolta de feteasca neagra. Sunt tare curioasa ce va reusi sa faca Marc Dvorkin  cu acest soi nou din portofoliu sau.

7 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Vinuri greu de povestit

Cat de variate sunt opiniile si gusturile cand vine vorba sa alegi un vin bun. Cat de fluu este aceasta notiune si cat de mult depinde de experienta si de tabuurile culturale ale fiecaruia ! Pana si pragul de la care un vin devine de nebaut e diferit de la o persoana la alta.

Din fericire, exista o categorie exclusa de la orice fel de dubii: Categoria vinurilor mari. Sunt acele vinuri care se impun evidentei, pentru ca, uneori, sunt atat de diferite de tot ce ai gustat vreodata, sau sunt atat de bune incat, chiar si fara sa fii specialist, ti se impun dincolo de orice fel de subiectivitate. Desi sunt visul oricarui pasionat de vin, constat cu surprindere, ca mi-e foarte greu sa vorbesc despre ele. Sunt vinuri care reusesc sa creeze acel moment de magie in care nu poti decat sa surazi prins in mirajul simturilor, sunt vinuri despre care n-ai vrea sa vorbesti, pentru ca stii ca, inevitabil, cuvintele vor suna fals, incapabile sa surprinda senzatii…

Am sa incerc sa spun povestea unui vin exceptional, Domaine de Ravanès, le Prime Verd, 2002.

Unul din rarele vinuri 100% Petit Verdot. De o culoare foarte proaspata si densa, m-a uimit prin armonie, echilibru, tanini perfect integrati si arome tipic bordoleze – piele, fum si balegar, visina coapta. Pielea si visina explodeaza in postgust, iar vinul are un final extrem de lung si de impresionant. E probabil unul dintre cele mai echilibrate si mai frumoase vinuri pe care le-am baut vreodata.

Petit verdot e un strugure capricios, costisitor si tributar conditiilor climatice. Se dezvolta greu si trebuie cules tarziu. Dar, se pare ca, atunci cand ajunge la maturitate deplina, da un vin spectaculos. Din acest motiv vinurile monocepage petit verdot sunt rare, iar in zona de origine – Médoc- e folosit in cantitate mica (5-15%) in asamblajul clasic cu merlot si cabernet. Cules la maturitatea deplina, da vinului aroma caracteristica de violeta, iar prin imbatranire la sticla notele de piele. E un vin dificil, puternic si masculin.

In Languedoc, proprietarul podgoriei Domaine de Ravanès, Thézan-les-Béziers, Guy Benin si-a dorit sa planteze soiuri bordoleze: Merlot, Petit Verdot, Cabernet. Vinul din petit verdot-ul e produs doar in anii foarte buni (1995, 1997, 1999 si 2002) si a fost un succes. Cat despre merlotul Gravières du Taurou, cel care a batut Petrus-ul la o degustare in orb, sper sa va povestesc cat de curand…

9 Comments

Filed under soiuri de strugure, vinuri rare