Tag Archives: podgoria Miniș-Măderat

Târg de vinuri la Oradea, experiența unui oraș

Profesorul meu de Istoria Limbii Române de la Universitatea București obișnuia să spună că “acolo unde a fost un oraș, se vede că a fost un oraș și după ce nu mai e un oraș”. Iar acest lucru se vede mai ales în Transilvania, pentru că această organizare administrativă este un cuvânt de origine maghiară (város), în timp ce târg este cuvânt de origine slavă, iar singurul cuvântul care definește o organizare administrativă moștenit din latină este cuvântul sat (fossatum) care înseamna groapă și același cuvânt a dat, împrumutat în limbajul de specialitate, cuvântul fosă (septică – de exemplu). Și oricât de greu ne-ar fi nouă, sudiștilor, să acceptăm această realitate lingvistică, este suficient să te plimbi pe jos, la București, ca să înțelegi că, nici după multe sute de ani, nu s-a schimbat mare lucru. E greu să construiești un oraș, atunci când nu înțelegi ce presupune un oraș.

Am acceptat invitația de a participa la Salonul Vinurilor Millésime de la Oradea, mai ales pentru plăcerea de a revedea acest oraș, unic în România și care acum se află într-un amplu proces de restaurare, grație atât edililor cât și cetățenilor săi.

Salonul Vinurilor Millésime s-a desfășurat în Cetatea Oradei, spațiu restaurat și destinat evenimentelor culturale iar ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost posibilitatea de a degusta mai ales vinuri de la cramele mici din zona – podgoriile Silagiu, Miniș Măderat, Beltiug, Lechința etc, vinuri pe care le găsesc mai greu la București.

Dintre vinurile degustate mi-au plăcut- Crama Agape – Sauvignon blanc Vise 2020 – vinificat cu drojdii naturale – foarte bun și Rispetnat – spumant din reisling italian. De altfel, vinurile lui Adalbert Marton se remarcă atât prin personalitate cât și prin designul etichetei.

De la Pivnițele Birăuaș – Pinot noir STEIN 2019, foarte bun și de asemenea, Cabernet Sauvignonul din gama Josef.

O surpriză deosebit de plăcută au fost vinurile Grunspitz 2019 de la Crama Nachbil, și ZAIG – feteasca albă cu muscat ottonel, din vii vechi de 50 de ani.

Per total, ediția a patra a Salonului Vinurilor Millésime mi s-a părut ofertantă din punctul de vedere al vinurilor prezentate, elegantă și bine organizată. Mulțumiri Getei și lui Bogdan Bocșe pentru invitație și promit că voi reveni în Cetatea Oradei și anul viitor.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Vin alb sec de calitate

Când citiți mențiunea “vin alb sec de calitate” pe eticheta unei sticle de vin vă așteptați să aveți în față un vin deosebit, de îmbâtrânire sau toată povestea vi se pare un slogan de marketing ? Aveți curaj să lăsați sticlele în pivniță și să le deschideți după 10 ani ? Ce așteptări avem de fapt de la vinul românesc ?

Îmi pun aceste întrebări de fiecare dată când reușesc să beau câte o sticlă de vin românesc mai vechi. Unele sunt crunte dezamăgiri, iar altele imense surprize. Spre deosebire de alte piețe cu tradiție, la noi vinurile vechi sunt greu de găsit în magazine, singura variantă viabilă pentru a te putea bucura de vinuri mai vechi de 3 ani este de a le păstra în pivnița proprie. Mărturisesc că nu aveam mari speranțe de la această sticlă de Mustoasă de Măderat 2010, pe care o țineam în pivniță. După 7 ani mă așteptam să capete nuanțe oxidative sau să fie descompusă.

Ei bine, vinul a fost neașteptat de bun. Deloc oxidativ, cu corp amplu, susținut de aciditate și cu un postgust lung floral. Vinul m-a surprins cu aromele de miere, polen  și iasomie, – tipice mai degrabă Rieslingului. Fără să fie un vin cu complexitate, mi s-a părut că are un potențial deosebit. Chiar îmi pare rău că am deschis-o și nu am mai păstrat-o câțiva ani.

Culmea e că Mustoasa de Măderat e considerată un soi care dă un vin leger, agreabil, de vară, de băut repede. Ca și în cazul Crîmpoșiei, mă tem că cei care au ajuns la această concluzie nu prea au avut ocazia să bea, vinuri vechi din aceste soiuri de strugure. Cred că merită să dați vinului o șansă să treacă proba timpului, mai ales dacă vreți să înțelegeți caracterul strugurelui. Și mă întreb dacă nu ar fi timpul să reconsiderăm sau să reconfirmăm experimentând ceea ce se spune despre soiurile românești.

3 Comments

Filed under din istoria vinului românesc, vinuri româneşti

În vizită la Miniș

Una dintre cele mai grele întrebări la care a trebuit să răspund, în calitate de pasionat de vin este legată de zonele viticole ale României: Care sunt viile “de terroir” din România ? O întrebare ce ar trebui adresată, mai degrabă, specialiștilor și care ar merita un studiu aprofundat, mai ales în contextul schimbărilor climatice. Și poate pentru că memoria are un cuvânt greu de spus asupra identității, cred că acest demers ar trebui să înceapă de la studiul istoriei podgoriilor și de la delimitarea geografică a anumitor tipuri de microclimate.

Ăsta e unul dintre motivele pentru care am acceptat invitația de a vizita Crama Balla Géza. Podgoria Miniș- Măderat are o istorie de mai bine de o mie de ani și are o experiență  de aproximativ cinci secole în cultivarea a două soiuri de strugure care se identifică astăzi cu această zonă: Cadarca de Miniș și Mustoasa de Măderat.

cadarca-de-Miniș

Atât Mustoasa cât și Cadarca dau vinuri lejere și fructate, dar care pot fi asociate cu ușurință cu preparate culinare. De obicei, aceste vinuri sunt făcute să înveselească atmosfera și să fie savurate împreună cu mâncarea. De altfel, la petrecerea de la crama, cadarca mi s-a părut cea mai potrivită alegere pentru a acompania un purceluș de lapte la proțap.

În ultimii ani, Balla Géza a plantat în solul brun roșcat cu roci vulcanice al dealului și alte soiuri, care au dat rezultate bune: Furmint, Cabernet Franc, Syrah și Fetească Neagră. Dintre vinurile degustate, pe lângă Cadarcă, care rămâne soiul meu favorit din podgoia de la Miniș, mi-au plăcut în special Cuvee David 2013 (cupaj de cabernet sauvignon- majoritar, syrah și fetească neagră) și Cabernet franc 2011.

Crama Balla Geza vazuta din vie

viile de feteasca neagra

feteasca-neagra

muresul-in-zare-la Paulis

din vie

Sâmbătă de dimineață, am avut ocazia să ne plimbăm prin vie, să participăm la culesul feteștii negre și să ascultăm povestea podgoriei. În lumina blândă a începutului de toamnă, am gustat strugurii -unii au și cules- și am admirat Mureșul croindu-și drum în depărtare. Crama Balla Géza o să îmi rămână în memorie asociată cu ordinea care se putea ghici din imaginea satului Păuliș privit din vie, case așezate simetric, cu curți frumos aliniate de-a lungul unei străzi perfect drepte, perpendiculară pe deal, simbol al trăiniciei, al acelor rădăcini de la care ne revendicăm cu toții și a formelor bine construite în care atunci când pui și suflet devin frumoase.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame