Tag Archives: turism oenologic

Noi evenimente în lumea vinului

Deși nu mă așteptam ca transformările să fie așa rapide, acest început de an aduce un curent de aer proaspăt în lumea vinului. Deja se anunță o mulțime de evenimente frumoase legate de vin și dintre ele, o să vă spun, pe scurt, câte ceva despre cele cu care mă mândresc cel mai tare pentru că sunt gândite de prietenii mei: Alina, Lucia, Vlad și Nicușor.

Revino

În perioada 14- 16 mai, Alina Iancu organizează prima ediție a Salonului Revino – descoperă vinurile din România. Oarecum diferit de un târg clasic de vin, acest salon își propune promovarea tursimului viticol din România și a vinurilor din segmentul HoReCa. În atmosfera elegantă a hotelului Novotel veți avea ocazia să descoperiți vinuri noi, crame despre care poate n-ați mai auzit și pensiuni turistice pitorești care își încep activitatea.

Pe 15 februarie, noul site dedicat exclusiv tururilor cicliste printre vii va fi on-line- Wineriders. Vlad Tănasie și Nicușor Cazan sunt cicliști pasionați și mă fac de fiecare dată să mă gândesc cu nostalgie la singurul tur pe care l-am făcut cu bicicleta în 1999, timp de o săptămână între Sighișoara și Sibiu, vizitând bisericile săsești fortificate. Din păcate, pe vremea aia nu aveam blog ca să vă pot povesti despre frumusețea acestei zone în care încă îmi mai doresc să-mi cumpăr o casă.

Vinul e o călătorie cu prieteni de nădejde care vă poate schimba viața. Cel puțin în cazul meu așa a fost…

Leave a Comment

Filed under ştiri cu şi despre vin

La crame în Dealu Mare

Îmi place să cred că activitatea de căpătâi a oricărui pasionat de vin ar trebui să fie călătoria la cramă. Numai aici se poate construi aceea relaţie specială între energia locului, vinificator şi băutorul de vin, o legătură emoțională, de încredere, care oferă mai apoi o perspectivă diferită asupra vinului. Şi chiar şi atunci când se întâmplă, inevitabil, să nu fii pe aceeaşi lungime de undă cu cel care îţi povesteşte vinul, faptul de a vedea cu ochii tăi şi de a evalua după propriile criterii asigură acea transparenţa a informaţiei pe care nici o degustare ultra-elaborată nu o poate oferi.

Şi mai e ceva. Viile locuiesc în peisaje atinse de graţia divină care au în viziunea mea, o energie specială menită să aducă ochiului lumină şi sufletului pace. Ar fi păcat să le ocoliţi.

peisaj vadu săpat

licorna7

În această vacanţă, am profitat de proiectul Crame România, pentru a vedea o parte din cramele la care n-am ajuns până acum.

crame

Bucureştenii vor fi uimiţi poate să afle că la mai puţin de două ore de oraşul lor, podgoria Dealu Mare este o excelentă destinaţie de week-end. Investiţiile în această zonă sunt imense, dacă e să ne gândim doar la cele 6 milioane de euro cheltuite pentru crama cea nouă, de 5300 de metri pătraţi, de la Budureasca.

budureasca - crama noua

sala baricurilor la Budureasca

Până să ajung să vizitez zona nu am realizat cât de întinse sunt suprafeţele plantate cu viţă în Dealu Mare:  S.E.R.V.E are 54 de hectare, DAVINO 68 de hectare, Lacerta 80 de hectare, Basilescu aproximativ 100 de hectare, Domeniile Dealu Mare Urlaţi 100 de hectare, Budureasca 275 de hectare. Chiar şi proaspăt apăruta Licorna Winehouse cu cele 22 de hectare n-ar putea fi considerată în mod normal, o cramă mică.

licorna winehouse

Crama Licorna are o poveste simpatică, menită să o individualizeze în peisajul zonei. În 1909, Nicolae Nicolau hotărăşte să îşi facă o cramă la Vadu Săpat în urma unui vis în care îi apare Constantin Brâncoveanu – printre altele şi un bogat proprietar de vii şi iubitor de vin-  care îi porunceşte: „să ridici o cramă unde să faci un vin închis la culoare precum acest cocoş negru, pe care ţi-l dăruiesc”. Cel puţin în acest mod a justificat Nicolae această investiţie soţiei sale, Elena. Crama ar fi trebuit să poarte numele de Cocoşul Negru, dacă din păcate, boierii şi cocoşii nu ar fi dispărut, treptat, înghiţiţi de vremurile tulburi. Astăzi brandul Galo Nero impune anumite restricţii de utilizare a numelui şi din acest motiv Cocoşul negru s-a transformat în inorog, un animal fantastic, simbol al purităţii şi al curăţeniei sufleteşti. Un nume exotic, dar de bun augur pentru un nou început.

licorna- viile

licorna -din cramă

Zona Dealu Mare are şansa să devină încet, încet, raiul turismului oenologic românesc, dar acest lucru depinde şi de frecvenţa cu care vor apare în piaţa vinului şi cramele mici, de familie, şi pensiunile şi proiectele specifice care vor atrage mai mulţi oameni în zonă. Sper că  acest lucru se va întâmpla în următorii ani suficient de repede ca generaţia mea să apuce să se laude şi cu noi destinaţii de week-end…

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

La vie, pe dealurile Dragasanilor

Cine a privit macar o data apa Oltului de pe dealurile Dragasanilor, stie ca frumusetea poate fi sorbita precum vinul. Iar cine o soarbe se imbata si ramane prins in navoadele locului ca o gaza in chihlimbar.

Vizita la Cramele Stirbey mi-a prilejuit descoperirea unui loc cu un farmec aparte. Cum urci dealul abrupt, dintre viile nesfarsite rasare un conac mic si zvelt, pozitionat strategic in buza dealului, un punct de belvedere la valea Oltului.

Raluca si Oliver Bauer sunt gazde primitoare si dornice de oaspeti, chiar si cand apar pe neasteptate odata cu furtuna. Pe cand degustam noi mai abitir cramposie si feteasca, privind cum in vale, furtuna inspuma navalnic undele Oltului, se aude cioc-cioc la usa. Mirati, am descoperit un cuplu de austrieci, intr-o mana cu aparatul foto si in cealalta cu poza Cramei Stirbey printata de pe internet. Citisera despre crama si intrebau daca pot s-o viziteze. Si, desigur ca au fost poftiti la degustare…

Dintre vinurile degustate, m-au interesat in special Rosé-ul 2010 si Feteasca regala, genius loci, 2007.

Rosé-ul 2010, 100% cabernet sauvignon, e, cred, cel mai bun rosé de la Stirbey pe care l-am baut pana acum. In ceea ce ma priveste, are tot ceea ce pretind de la acest tip de vin: prospetime, aciditate, vitalitate. Dupa spusele lui Oliver, 2010 a fost un an cu un raport mai bun aciditate-alcool in strugure, ceea ce aduce vinurilor din aceasta recolta un plus de aciditate la o concentratie alcoolica normala.

Feteasca regala, genius loci, e opusul rosé-ului. Un vin complex, cu eleganta si structura pe care o dau fermentarea in baric, menit sa imbatrneasca in sticla. Cu siguranta, nu e genul de feteasca pe care o bei zilnic, si poate din acest motiv e un vin cu care te imprietenesti mai greu. Nu te cucereste de la prima vedere si in plus, mi s-a parut din categoria celor care au nevoie de aerare. Degustat dupa o zi de la deschidere, vinul era parca mult mai sprinten, mai echilibrat.  Cu o alta ocazie, am avut prilejul sa beau o feteasca regala 2003, facuta de Oliver Bauer si am fost uimita de potentialul acestui soi de strugure.

Daca un vin poate cuprinde in el frumusetea locului care ii da nastere, atunci vinurile Cramei Stirbey sunt expresia magnificei si lentei curgeri a Oltului in soare. As fi ramas zile intregi la crama ca sa beau vinurile lui Oliver Bauer, sa absorb energia locului si frumusetea peisajului.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame, vinuri româneşti

In the tower of song

Pentru orice pasionat de vin si de calatorie, degustarea vinului la crama are o savoare speciala, aceea a povestii locului si a oamenilor. Imi place sa vizitez crame. Cred ca numai intr-un astfel de loc, printre butoaie frumos randuite si cu mirosul fermentatiei care pluteste in aer, poti sa te consideri pregatit ca vinul sa-ti sopteasca din secretele sale.

photo by Doron

photo by Doron

Drumul catre podgoriile din zona Dealu Mare s-a oprit mai intai la crama Rotenberg de la Ceptura. Un loc cu multe povesti si cu vinuri bune. Mai mult decat a degusta vinul, mi-a facut o deosebita placere sa stau de vorba cu domnul Mihail Rotenberg, un om pasionat de vin si un excelent povestitor. Mihail Rotenberg nu este oenolog si nici vinificator, ci inginer, absolvent al Facultatii de automatica si calculatoare. A avut inspiratia sa cumpere la Ceptura 18 hectare de vie si o crama in ruina, pe care a restaurat-o. A avut norocul ca primul vin pe care l-a produs, Merlot 2006, sa fie cotat de specialisti drept cel mai bun merlot de la noi.

Dincolo de povestea unui om care a decis sa-si schimbe meseria si a avut succes, am fost impresionata de mici pasaje incarcate de savoarea pasiuni pentru vin si a generozitatii fata de semeni. In septembrie 2008, afland ca Leonard Cohen va concerta la Bucuresti, Mihail Rotenberg s-a hotarat sa-i ofere cadou artistului si echipei sale, in semn de pretuire, 500 de sticle de vin, recolta merlot 2006. Mai mult chiar, primind foarte tarziu acceptul organizatorilor, s-a vazut nevoit sa conceapa de unul singur, eticheta sticlei de vin. In septembrie 2009, cand Leonard Cohen a revenit la Bucuresti, Mihail Rotenberg a repetat gestul.

Sunt o mare admiratoare a lui Leonard Cohen si trebuie sa marturisesc ca l-am invidiat ingrozitor pe Mihail Rotenberg. Probabil ca oricine a crescut cu versurile lui Cohen si i-a ascultat cantecele si-ar fi dorit sa poata face gestul asta pentru el. Cred ca nu exista bucurie mai mare decat aceea de a oferi daruri oamenilor dragi, oamenilor pe care ii admiri, oamenilor din jurul tau…

16 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Chiar bea Winston Churchill vin de Melnik ?

Cand am ales Melnik ca punct de destinatie a calatoriei noastre prin Bulgaria, nu stiam ca locul se leaga de numele lui Winston Churchill. Ma atragea ideea unei calatorii de la nord la sud prin Bulgaria, pana la granita cu Grecia, acolo unde se afla Melnik, dar si ineditul imbinarii unei excursii pe munte cu o degustare de vin. Melnik e cel mai mic oras al Bulgariei si unul din cele mai vechi locuri din regiune in care se face vin. Strugurele cultivat la Melnik, numit shiroka melniska, se pare ca provine din Siria si se cultiva aici inca de pe vremea tracilor. Vinurile se caracterizeaza prin tarie alcoolica, fructuozitate si tanini blanzi, si dupa invechire in sticla, au arome caracteristice de piper, piele si trabuc, motiv pentru care sunt comparate cu Châteauneuf-du-Pape:). In plus, de pe internet mai afli cu stupoare ca shiroka melninska loza era vinul preferat al lui Winston Churchill si ca acesta “cumpara anual doua butoaie din acest vin”. Atata preciziune m-a dat gata. Trebuie sa marturisesc ca daca as fi citit asta inainte sa ajung acolo, m-as fi gandit de doua ori daca e oportun sa ne oprim la Melnik.

Spre marea mea dezamagire, Melnik e un loc foarte turistic, cu sute de autocare care se opresc cateva ore sa faca poze cu casele si resturile basilicilor bizantine. Hotelul la care am nimerit, El Greco, a fost cea mai mare teapa turistica pe care am luat-o in ultimul timp. Desi pe site arata “erste classe”, in realitate era inca in constructie, nu avea frigidere in camere si nici apa in piscina, curtea era un morman de pamant care urma sa fie amenajat. In prima dimineata, unii dintre noi s-au trezit in pocnete de robinete si s-au scaldat in fantana arteziana a tevei de alimentare cu apa a veceului. Printre toate astea un singur lucru deosebit, hotelul era asezat intr-un loc izolat, inconjurat de salcami si plopi in floare, care degajau o miresma divina, intr-o liniste de inceput de lume, punctata, dimineata, de ciripit de pasarele…

Inca o data m-am gandit cu ciuda la cum stiu sa-si faca bulgarii marketing si sa-si scoata in evidenta podgoriile cu povesti de tipul celei cu Winston Churchill si cu strugurele de Melnik cultivat de pe vremea tracilor, (de parca, in Romania n-or fi struguri cultivati inca de pe vremea tracilor !) si cum reusesc ei sa faca turism oenologic, desi nici ei nu stau prea bine cu infrastructura.

Una peste alta, Melnik m-a invatat multe. In acea forfota de grupuri de turisti care mi-a amintit oarecum de intrarea de la Peles, ne-am asezat demoralizati la o terasa, am comandat-o pe celebra shiroka, asteptand sa fim serviti cu bine cunoscuta teapa. Dar nu a fost asa. Vinul a fost bun si am mancat cel mai delicios creier in unt si cei mai fantastici ciusca burek (ardei pane umpluti cu branza) din viata mea. Asa ca ne-am veselit si am stat la povesti pana seara tarziu. La plecare, spre marea noastra surpriza, proprietarul terasei a venit si ne-a facut cadou o sticla de vin, spunandu-ne ca e foarte fericit ca ne-a placut. (tin sa precizez ca in seara aia, terasa fusese tot timpul plina). Ne-am bucurat si l-am rugat sa o pastreze la el, pentru ca vom veni sa o bem a doua zi (oricum nu aveam frigider in camera). Dupa o vizita la manastirea Rozen si o incursiune prin muntii Pirin, pe o caldura incredibila pentru luna mai, ne-am intors la terasa asa cum am promis. Cred ca aveam asa niste mutre elocvente, incat patronul, fara sa ne intrebe nimic, a venit si ne-a pus pe masa o carafa de vin alb, rece si sprintar, cu lamaie, si ne-a explicat ca asta e bautura traditionala a zonei pe timp de vara. A trebuit sa calatoresc 600 de kilometri pana la Melnik ca sa inteleg motivul pentru care imi place in Bulgaria. Ai sansa sa intalnesti niste oameni adevarati chiar si in cel mai turistic si nasol loc din tara lor.

La intoarcere am trecut pe la Rila. E un loc deosebit, care nu merita ratat…

13 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Nemtii sunt la moda in Romania

Probabil ca si in aceasta iarna Valea Prahovei va fi din nou ambuteiata. Daca vi se intampla asta si va lasa nervii, iesiti din DN1 la Azuga si faceti o oprire la Cramele Rhein.

Ideea ca un neamt a venit in Romania sa faca sampanie la Azuga, si a devenit in scurt timp furnizor al Casei Regale a Romaniei, m-a determinat sa le fac o vizita. Locul e o oaza de liniste. Peisajul e magnific, aerul curat, sampania buna, oamenii prietenosi. Desi am venit pe neanuntate si nu eram decat doi oameni, (la intrarea in crama zicea ca vizitele ghidate se fac doar pentru grupuri mai mari de 8), n-au parut deranjati si ne-au facut o vizita ghidata in crama si o degustare cu doua feluri de sampanie, doar pentru noi doi. Totul a avut o nota romantica si mi-a deschis apetitul pentru sampanie.

Crama Rhein a fost construita in 1892. Are ziduri duble cu o perna de aer intre ele, astfel incat temperatura din interior se mentine constanta, cu variatii mici de la un anotimp la altul.  Pe langa prilejul de a vedea pe viu toate etapele prin care trece sampania, mi-a facut placere sa descopar si un mic muzeu care expune utilaje, poze si ambalaje de la inceputurile afacerii familiei Rhein. Daca va duceti sa vizitati crama, intrebati ghidul tot ce sunteti interesati sa stiti, e o ocazie foarte potrivita de a afla despre sampanie direct de la sursa. Vizitarea cramei costa 6 lei/de persoana, iar degustarea a 2 sortimente de sampanie, 9 lei/de persoana. In incinta cramei au si o pensiune care ofera casa si masa. E turistica, dar se integreaza bine in peisaj. E decorata in stil rustic, dar sobru, cu mobila si finisaje de calitate.

PS. Pozele sunt facute de alex, unul din fotografii captivati de povestile Monei.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame