În acest an, astrele s-au aliniat în așa măsură încât am reușit să ajung din nou la târgul de vin de la Dusseldorf. ProWein e unul dintre cele mai profesioniste evenimente de business pe care le-am văzut și asta în ciuda faptului că târgul se mărește cu o rapiditate uimitoare de la un an la altul. Pe scurt, era frustrant de multă băutură. Și din păcate, nu a fost singurul lucru care mi-a lăsat un gust amar.
România a participat și în acest an cu două standuri, o ilustrare fidelă a faliei care există între cele două Românii: cea publică și cea privată, cea rurală și cea urbană, cea contra și cea pro, etc. Nu știu dacă vizitatorii străini au înțeles ce-i cu cele două standuri în condițille în care toate celelalte țări din jur aveau unul singur sau – în cazul celor mari – erau organizate pe zone viticole. Pentru români, problema nu-i cu siguranță greu de înțeles, unul este standul decontat din bani publici, de ministerul de profil, celălalt este plătit de producătorii de vin din buzunarul propriu. Dincolo de imagine, mai gravă e problema nevalorificării banilor publici. O situație a incompetenței instituționale generalizate și intens mediatizate, în toate domeniile în ultimul an. Căci din păcate, pe termen lung, a plăti un stand separat nu va rezolva problema proastei utilizări a banului public, în aceeași măsură în care a plăti copiilor facultatea la privat nu va ajuta vreodată la ridicarea prestigiului învățământului public. Desigur, vinul românesc a fost mai bine reprezentat în acest an. Dar nu cred, mai ales după o plimbare printre sutele de standuri de la ProWein, că are vreo șansă în fața concurenței în condițiile în care asistența instituțiilor abilitate ale statului român nu funcționează. Iar prețul ridicat al vinului românesc se vede momentan în buzunarul consumatorului din România.
Ce-i de făcut ?
