Tag Archives: vinuri de colectie

Prețul Bordeaux-ului, între critica de vin și matematică

Am descoperit de curând, într-o carte despre statistică, un articol foarte interesant dedicat vinului. Cartea este “Thinking Fast and Slow” de Daniel Kahneman și o recomand cu căldură tuturor celor care sunt interesați să descopere straniul mecanism al minții umane. Într-unul dintre capitolele în care autorul demonstrează că, de cele mai multe ori, formulele sunt mai sigure decât intuițiile și senzațiile, se discută teoria lui Orley Ashenfelter privind viitoarele prețuri ale marilor vinuri din Bordeaux și, implicit, rata de rentabilitate în stocarea acestora.

În 1986, Orley Ashenfelter, profesor de economie la Princeton și iubitor de vinuri, creează un newsletter dedicat analizei vinurilor bune – Liquid Assets. The International Guide to Fine Wines. În acest newsletter publică un studiu al pieței vinurilor din Bordeaux și inventează o formulă bazată pe statistică, în încercarea de a ghici cu cât va crește în timp prețul fiecărei noi recolte de Bordeaux grand cru classé.

Este cunoscut faptul că vinurile obținute din aceeași parcelă diferă de la an la an, datorită condițiilor climatice, iar grand cru-urile bordoleze au nevoie de cel puțin 10 – 15 ani ca să ajungă la nivelul maxim de calitate. În același timp, prețurile vinurior vechi din ani diferiți, variază foarte mult, uneori nejustificat, diferența de preț dintre doi ani succesivi de recoltă ai aceluiași vin poate să fie de la câteva sute la o mie de euro. Orley Ashenfelter susține că de cele mai multe ori, grand cru-urile din anii mai slabi de recoltă ies pe piață la prețuri prea mari, în timp ce vinurile din ani mai buni pot avea un preț bun, mai ales ca valoarea acestor vinuri va crește în timp.

Dar cum putem recunoaște o recoltă bună la apariția ei pe piață ? În mod tradițional, acest rol revine specialiștilor și criticilor de vin care degustă aceste vinuri en primeur, atunci când sunt foarte tinere, și le evaluează cu puncte Parker. De asemenea, o recoltă bună este rezultatul întrunirii unor condiții meteorologice ideale, ploi suficiente primăvara, veri calde și fără multă ploaie, etc.

Teoria lui Orley Ashenfelter însă, retrogradează importanța degustării vinului en primeur, în favoarea datelor meteorologice ale anului de recoltă. El analizează grand cru-urile bordoleze din anii 60, atât din punct de vedere al prețurilor de licitație cât și din punctul de vedere al climei anului de recoltă și consturiește o formulă care prevede prețul unui grand cru bordolez- de o anumită vechime și de la un anumit producător- în funcție de trei coordonate meteorologice ale anului de recoltă:

  1. temperatura medie din sezonul de creștere și coacere a strugurilor
  2. cantitatea de ploaie din perioada culesului
  3. precipitațiile totale din iarna anterioară

bordeauxwine

Această formulă furnizează previziuni de preț cu zeci de ani în avans. Orley Ashenfelter  a revenit după 10 ani cu o versiune actualizată a ceea ce s-a numit “ecuația Bordeaux”, în 1995 și  apoi încă o dată în 2008. Formula lui s-a dovedit extrem de precisă, corelația dintre predicțiile sale și prețurile reale în piată este de peste 0.90.

Cu toate astea, criticii de vin nu s-au arătat foarte interesați de ecuația lui Ashenfelter. Robert Parker, cel mai influent critic de vin din lume, a numit-o “o metodă neanderthaliană de a privi vinul”. Să fie criticii supărați pe faptul că – datele meteorologice fiind accesibile tuturor – “știința” vinului devine la îndemâna orcui ?

Îmi place să cred că orice băutor pasionat de vin poate recunoaște caracteristicile unui vin bun atunci când vinul este tânăr și că rolul criticului de vin e acela de a situa vinul într-un context – al anului, al soiului de sturugure, al podgoriei. Totuși, în cazul în care sunteți interesați să cumpărați vin pentru învechire ar fi mai bine să studiați condițiile meteorologice ale anului de recoltă și teoria lui Orley Ashenfelter.

2 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

Vinul poetului e plin cu cerneală

Pe măsură ce am ocazia să gust câte un grand cru bordolez, celebra clasificare din 1855 îmi apare ca o poveste fără de sfârşit a Şeherezadei, o filă dintr-o carte în care fiecare rând e îmbogăţit de o istorie, povestea fiecărui domeniu şi a fiecărui vin. Iar pe măsură ce te familiarizezi cu clasificarea te bântuie inevitabile întrebări legate de subtilele diferenţe ale clasificării şi de distanţa pe care încerci s-o întrezăreşti între primele şi următoarele clasate. Cu ce se diferenţiază la o adică un Premier Grand Cru classé A, Château Ausone, de exemplu, de vecinul său grand cru classé B? Există o diferenţă aşa de mare de calitate între Château Pétrus şi mult, mult mai puţin preţuitul vecin de gard Château La Conseillante? Are Pétrus ceva atât de special ca să-şi justifice zerourile? Din păcate, răspunsul îl vom afla abia după ce vom fi plătit respectivele zerouri şi în asta constă poate şi magia vinurilor mari.

Zilele trecute, am avut ocazia să degust o apelaţiune care nu mai există – (începând cu 2007 vinul se numeşte Château Bélair-Monange) – şi prin a cărui poveste mi s-a părut că întrezăresc un posibil răspuns al întrebărlior de mai sus: Château Bélair Dubois-Challon, Grand cru classé B, AOC Saint Émilion, 2003.

belair

Vinul e un asamblaj de 80 % merlot şi 20 % cabernet franc şi se deschide cu o surprinzătoare aromă de cerneală şi de mină de creion, un miros netulburat încă de mâna cititorului, de natură să-ţi amintească de plăcerea lecturii unei cărţi proaspăt tipărite. Pe măsură ce se aerează, vinul îşi recapătă fructozitatea, chiar dacă aroma specifică de cerneală nu dispare. Gustul e mediu dar suculent şi se îmbogăţeşte cu arome de piele, pământ şi fum. Postgusul intens, cu tanini mătăsoşi face ca vinul să devină memorabil. Mi s-a părut un vin rubensian şi molatic, mult diferit de suratele din Médoc, de pe celălalt mal al Girondei, despre care un prieten de-al meu obişnuieşte să spună că au o austeritate de uşă de biserică reformată.

Domeniul Château Bélair este vecin cu celebrul Château Ausone, care împreună cu Château Angélus, Château Cheval Blanc şi Château Pavie reprezintă elita vinurilor din Saint Émilion. De-a lungul existenţei lor, cele două domenii, Bélair şi Ausone au avut de mai multe ori acelaşi proprietar. Povestea lor începe cu poetul şi omul de stat Decimus Magnus Ausonius (310- 395 d. Hr) care se pare că deţinea ambele proprietăţi, iar castelul Ausone s-ar afla chiar pe vechile fundaţii ale vilei poetului. În 1916, cele două domenii se reunesc din nou în proprietatea lui Edouard Dubois- Challon, iar vinurile deşi recoltate separat, îmbătrănesc împreună în pivniţa proprietăţii Ausone. În 1921, Edouard Dubois- Challon moare şi proprietăţile revin soţiei sale Helyett Dubois-Challon. Începând cu 1975 cele două vinuri, atât Ausone cât şi Bélair, vor fi făcute de Pascal Delbeck, pănă în 1995 când Michel Rolland va deveni oenolog consultant la Ausone. În 2003, Helyett moare şi moştenitorul, Pascal Delbeck va fi nevoit să vîndă proprietatea pentru a putea plăti taxele de moştenire. Château Bélair, cumpărat de Jean Moueix, devine în 2007 Château Bélair-Monange.

Mi-aş dori să-mi pot permite cândva să fac o degustare comparativă între cele două mari vinuri făcute de acelaşi oenolog între 1975 şi 1994. Am afla poate în acest fel dacă ele n-ar trebui clasificate, mai puţin după potenţialul terroir-ului şi mai mult după harul omului care le face.

Pănă la urmă pare destul de ciudat să constaţi, că personalitatea vinului se datorează tocmai caracteristicilor celor mai fragile şi mai uşor de contestat – clima anului de recoltă şi personalitatea oenologului – în timp ce valoarea lui la bursă e dată de numele arbitrar al brandului ratificat printr-un clasament dubitativ şi totuşi imuabil.

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Colecţii şi colecţionari

Zilele trecute, un prieten în trecere prin România mă întreba dacă există şi la noi colecţionari de vinuri, winecluburi selecte şi degustări private. Desigur, există colecţionari de vinuri în România, winecluburi şi degustări restrânse, dar când şi cum începe o colecţie de vinuri ? Care sunt semnele cruciale ale acestui statut ? Începe oare prin achiziţionarea unui frigider de vin, prin gestul mult mai costisitor al amenajării unei pivniţe (despre costurile aferente unui frigider de vin aici) sau poate prin alte fapte mai extravagante ? Unul dintre colecţionarii de vin pe care îi cunosc a platit pentru 6 sticle de vin mult dorite o sumă dublă pentru transport. E colecţionarul de vin un excentric ?

dopuri

Îmi place să cred că profilul colecţionarului de vin e unul special, pentru că investiţia în vinuri necesită nu doar pasiune şi cunoaştere aprofundată, ci şi o anume nebunie. Dacă investiţia în artă, de exemplu, presupune o valoare sigură, durabilă în timp, investiţia în vinuri seamănă mai degrabă cu un joc de-a ghicitul. Desigur, vinul se alege după reputaţia producătorului, pe baza experienţei vinurilor băute, dar vinul de colecţie rămâne un material perisabil, fără  garanţie, supus hazardului şi de care nu te poţi bucura pe loc. Valoarea, dar şi calitatea vinului creşte în timp, iar gestul determinant care defineşte un colecţionar e aşteptarea.

Cred că înţelegerea vinului, asemeni însuşirii unei limbi străine, începe în momentul în care începi să găndeşti vinul cu propriul tău cap, fără niciun fel de temeri şi prejudecăţi. Pentru fiecare dintre noi, vinul ar trebui să fie o experienţă menită să te ajute să ai încredere în propriile tale instincte, iar cea mai mare plăcere de care poate avea parte un colecţionar, după ce a crescut şi aşteptat vinul, este confirmarea intuiţiei sale.

15 Comments

Filed under poveştile Monei

1986, Muscat sau Cupa Europei ?

Pentru cei din generatia mea, 1986 e anul care va ramane intotdeauna inscris in memorie prin evenimentul cuceririi Cupei Campionilor. Totusi, judecand prin prisma catorva vinuri baute de curand, 1986 pare sa fi fost si un an bun pentru vin.

Trebuie sa spun de la bun inceput ca m-am ferit intotdeauna de categoria vinurilor romanesti vechi, asa zise “de colectie”. In primul rand, pentru ca sufera de viciul oricarui vin vechi: nu poti sa stii in ce conditii au fost depozitate, iar sansele de a gasi vinuri cu defecte sunt foarte mari. Apoi, ele au o problema de fabricatie. Vinurile de colectie, menite sa stea in crama 20 si 30 de ani sunt vinuri facute in acest scop de la bun inceput. Vinurile romanesti au ajuns prin puterea hazardului la varste venerabile si au putut fi invechite gratie cantitatilor mari de zahar pe care le contin. Asadar, sunt in marea lor majoritate, vinuri dulci.

Si totusi, in ciuda acestor consideratii mai incerc, din cand in cand, cate un astfel de elixir. Muscat Ottonel 1986 de la Murfatlar e un vin neasteptat de bine conservat. Iti surade voluptos din pahar cu luciri aurii, superbe. Are aromele tipice ale vinului dulce invechit, miere si nuca, iar in gust, notele iodate sunt sustinute si de un rest de aciditate.

Dar oare de ce ne plac atat de tare vinurile vechi ?

Desi principalul motiv pare sa fie raritatea acestor vinuri, si ratiunile sentimentale ale ritualului amintirilor, cei care au baut vinuri vechi foarte bune stiu ca, de fapt, incercam sa rechemam, mereu si mereu, acel moment fulgurant de armonie desavarsita.

Si cand e vorba de vinuri bune, cautarea devine dependenta…

12 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti

Vinul cu gust sincer, de strugure

In fata vinurilor de pe alte meleaguri, ma gandesc adesea, ca ceea ce i se poate reprosa vinului romanesc este dramatica lui lipsa de sinceritate. Dupa anii de falsificare din perioada comunista, cred ca cea mai mare problema a pietei vinului de la noi, nu e pozitionarea sau pretul, ci asigurarea unui standard de calitate. Pe piata romaneasca se gasesc mult prea putine vinuri sincere, cu gust adevarat, de struguri. Poate asa se si explica de ce romanii prefera inca vinul facut in mod artizanal, la tara.

De curand, am avut marea surpriza sa ma intalnesc cu, probabil, unul din cele mai bune vinuri romanesti. In orice caz, cel mai sincer vin romanesc, pe care l-am baut pana acum.

Shyraz 2003 Nachbil te rasfata cu arome de cireasa neagra, tonuri de piele si condiment. E un vin destul de vioi pentru varsta lui si cu echilibru bun. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare e tocmai impresia nedefinita, de ansamblu, pe care ti-o lasa si marile vinuri frantuzesti, aceea ca e vin facut din bob de strugure stors din caldura soarelui si mangaiat de pasiunea viticultorului. Se poate citi in acest vin din podgoria de la Beltiug preocuparea pentru calitate, mandria lucrului bine facut.

Shirazul e un strugure la moda, plantat in ultimul timp, cam peste tot in Romania, de la Recas, Corcova si Dealu Mare pana iata, la Beltiug, in judetul Satu Mare. Sa plantezi soiuri rosii in zona nordica a Romaniei mi se pare un experiment curajos. Oricum, in comparatie cu calitatea vinurilor Nachbil, podgoria de la Beltiug e o prezenta mult prea discreta pe piata romaneasca.

8 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate, vinuri româneşti

Vinuri aniversare

Ce faci cand nu-ti place vinul de la masa ? E o dilema de care eu ma mai lovesc din cand in cand, si realizez ca astfel de momente iti pun la incercare creativitatea. Poate ca cei care pun cola in vin, comit acest sacrilegiu, in inocenta lor, cu sufletul curat si in dorinta de mai bine. Ieri, cu prilejul unei aniversari, am descins in cautare de vin mai bun in pivnita familiei si nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperit cateva zeci de vinuri, uitate pe rafturi, o parte din colectia nouazecista a fratelui meu. Le-am luat, le-am sters de praf, le-am privit cu drag, ca pe o jucarie regasita din copilarie. M-am amuzat sa constat ce eram o familie iubitoare de Pinot Noir, chiar si in acele timpuri cand nu era asa la moda.

Marturisesc ca sunt o sceptica si nu sunt interesata sa beau vinuri de colectie, vechi de zeci de ani, dar brusc am inteles de ce sunt oamenii fascinati de vinurile aniversare, vinuri din anii in care s-au nascut, s-au casatorit, sau au facut copii. Vinurile astea sunt un filtru magic care iti deschid poarta catre anii aceia. Pana la urma, lichidul din ele nici nu conteaza. Importanta e doar amintirea, validarea trecutului din perspectiva prezentului, emotia.

Pinot Noir 1989, Amfora, Dealu Mare. Am privit cu aviditate eticheta, si din departari, o liceana ochelarista si cu aparat dentar imi facea cu mana. Pinot Noir 1993, Aura : fratelele meu, un rocher cu plete si o vara de neuitat in Vama Veche cu nectar de caise si Pinot Noir.

Am hotarat impreuna cu fratele meu sa ne adunam prietenii pentru o degustare de “babaciuni”. Privind cu atentie etichetele am remarcat ca pe nici una dintre ele nu este specificat daca vinul e sec, demi-sec sau dulce. Un detaliu nesemnificativ in acele vremuri. Probabil ca vinul, in normele de azi, era cel putin demi-sec, si sunt de-a dreptul curioasa sa vad cum a evoluat in timp. Daca a fost dulce, sansele sa il putem si bea, cresc. Vom povesti…

11 Comments

Filed under Pinot noir din lumea largă, poveştile Monei