Tag Archives: vinuri din Republica Moldova

Culesul roadei la Purcari

Când am acceptat invitația de a vizita podgoria Purcari nu credeam că o să mă plimb prin vie dis de dimineața ca să văd cum soarele ridică ceața de pe malurile Nistrului, dar mai ales nu mă așteptam să găsesc aici un wine resort occidental, cu spațiu de cazare, teren de tenis și lebede.

Chateau Purcari

Nistru în vale

saperavi

viile

Nu credeam nici că domnul Victor Bostan, CEO Purcari și Bostavan o să ne aștepte dis de dimineață cu taraf de lăutari, plăcinte și coniac, ca să ne arate personal viile și ca să gustăm împreună din soiurile de struguri pe care nu le găsim pe la noi – saperavi și rară neagră.

rară neagră

saperavi

frunză de rară neagră

Domnul Bostan prezentând premiile

Pentru mine, plăcintele moldovenești, taraful de lăutari, coniacul Bardar și strugurii gustați în vie – pinot gris, rară neagră și saperavi- sunt detaliile de care o să-mi aduc aminte cu cea mai mare plăcere. De altfel, la un moment dat am încercat un sentiment straniu de spațiu familiar și m-am crezut la Cetate cu Mircea Dinescu, domnul Bostan semănându-i foarte tare prin gestică, prezență și plăcerea evidentă de a primi oaspeți, lucru care nu poate fi învățat -helas- la nici o facultate de management.

echipa Purcari

fredom blend

Motivul vizitiei noastre la Purcari a fost lansarea unui nou vin – Fredoom blend, 2011. Asamblaj de vinuri provenind din bastardo (soi din Ucraina), rară neagră (soi din Moldova) și saperavi (soi din Georgia), acest vin s-a dorit a fi un manifest, un gest de susținere pentru teritoriile desprinse din U.R.S.S care își afirmă independența. Într-un fel, am văzut în el, mai mult decât un toast pentru libertate. Privind în jur în această Moldovă – atât de familiară mie și totuși diferită – m-am gândit că acest cupaj demonstrează într-un fel cât se poate de practic că identitatea nu se exprimă prin respingerea diferențelor, ci prin integrarea lor.

simpatica echipa a Ucrainei

simpatica echipa a Ucrainei

fetele la start

Vizitarea domeniului Purcari, a îmbrăcat forma unui concurs între echipe de bloggeri din Moldova, Ucraina și România, care au trecut prin toate etapele vinului, de la culegerea strugurilor, producerea mustului, vizitarea cramei și a pivnițelor, etichetare și ambalare, până la toasturi, cântece și degustarea vinului. A fost încă o ocazie de a constata cât de puțini participativi sunt românii la jocurile de echipă, și cât de greu se pornesc. Iar când se pornesc, vorba lui Coșbuc, sunt greu de oprit. Așa că ne-am luat revanșa sâmbătă noaptea la concertul Zdob și Zdub cu câte hore or fi încăput într-o oră și jumătate de recital.

în cramă

sala baricurilor

vinoteca

vinuri de colecție

Viile de la Purcari sunt plantate în cea mai mare parte în 2004, iar solul este argilos. În ceea ce privește vinurile, cel mai important mi s-a părut faptul că au un stil unitar, sunt bine definte și sunt toate de calitate (adică nu două cupaje excepționale și restul chifle). Pornind de la ideea că întotdeauna apreciezi mai mult ce nu ai acasă, mi-au plăcut în special, rara neagră și chardonnay-ul.

vinurile

Chardonnay-ul 2012, baricat 6 luni, este onctuos, dar și sec și crocant în același timp. La 28 de lei la hypermarket în România, e din punctul meu de vedere, un vin reușit. L-am și cumpărat și băut la întoarcerea în România, pentru întărirea primei impresii.

vechea etichetă

vechea etichetă

Cupajele – Alb de Purcari 2012, Roșu de Purcari 2010 și Negru de Purcari 2010 – sunt vinuri complexe, de gastronomie. Au fost mult mai expresive la masă împreună cu mâncarea și necesită aerare înainte de servire. Pe gustul meu este mai degrabă Roșu de Purcari, un cupaj mai auster, în stil bordolez, de cabernet, malbec și merlot, care mi s-a părut cel mai bun de băut acum dintre cele trei. Dacă, însă ar trebui să le punctez, Negru de Purcari, cu al său saperavi, ar câștiga, printr-un plus de personalitate.

Per ansamblu, întregul eveniment a respirat bună-dispoziție și profesionalism. Echipa de la Purcari mi-a lăsat impresia unor oameni pasionați de ceea ce fac, cu care îți face plăcere să stai alături și la distracție și la muncă. Bravo lor!

P.S: Mai multe despre eveniment puteți citi pe blogul lui George și al lui Dan

10 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Ce știu despre Chișinău

Am fost uimită să observ reacția celor din jur atunci când le-am povestit despre planurile mele de călătorie în Republica Moldova. Deși nu mai e o zonă de conflict, acest teritoriu și-a păstrat, pe nedrept, în mintea noastră aura exotică de no man’s land. De altfel, în drum spre Chișinău, mi-am adus aminte de câteva discuții legate de situația din Ucraina pe care le-am avut de curând cu prietenii, germani sau englezi, expați din București. În primul rând, am constatat că aproape toți sunt filoruși, argumentele lor fiind în principal de natură economică. Într-una din aceste discuții unul dintre prietenii mei români a tranșat situația aliniind paharele de pe masă: Asta e România, a zis el, plasând în centrul mesei un pahar din care sclipea un sauvignon blanc îmbietor. Aici e Rusia, a spus el, plasând celălalt pahar în dreapta lui, și aici e Germania, a spus așezând celălalt pahar în stânga. Eu înspre ce credeți că mă uit ?

După cele aproape patru zile petrecute în Basarabia, cred că, noi românii, în elanul nostru către Occident, ar trebui să ne uităm și mai ales să vizităm măcar o dată Republica Moldova. Dar pentru că specialitatea mea e vinul și nu geopolitica, o să povestesc cum a fost sărbătoarea vinului la Chișinău și ce am reușit să aflu la o primă privire despre oamenii de aici.

la chisinau

piata mare din Chisinau

expozanti

moldova

mâncare stradală

În primul rând, e o sensibilă diferență de cultură culinară între România și Moldova. Din păcate pentru mine care trăiesc în București, ea este în favoarea Moldovei. Tot ce am văzut și am gustat- de la măncarea stradală la cea din restaurant- arăta incredibil de bine și era servit fără bâlbâială. Desigur la acest lucru contribuie mult faptul că ingredientele sunt proaspete, produse local, iar rețetele culinare au beneficiat de o îndelungată fierbere în creuzetul tuturor etniilor. Pe de altă parte însă, pe cât de ridicat e nivelul culinar, pe atât de scăzută este puterea de cumpărare. Se trăiește greu la Chișinău, oamenii nu sunt prea înstăriți, iar piața vinului este una dintre cele mai aprig concurențiale din câte am văzut. Poate că ăsta este și motivul pentru care vinul nu este un moft la modă, ci un produs tratat cu mare seriozitate pentru că el reprezintă pentru Moldova pâinea cea de toate zilele. Acesta a fost contextul în care s-a desfășurat ziua vinului la Chișinău.

culinare

fredom blend

mereni

moldova11

cimislia

M-am bucurat să văd că din banii publici se poate organiza un festival cu profesionalism și că intrarea fiind liberă, el s-a adresat tuturor, chiar și celor care nu își puteau permite să cumpere o sticlă de vin. Mi-aș dori să văd așa ceva și la București. Mi-a plăcut și cât de bine pusă la punct era oferta de turism oenologic a cramelor din Moldova. Din incinta târgului se organizau excursii de o zi, contra cost, către Mileștii Mici, Purcari și Cricova. În ceea ce privește vinul din Moldova, mi s-a părut că a evoluat – față de ce am văzut și gustat acum doi ani la București – atât la aspectul de prezentare, design, etichetă, cât și în ceea ce privește calitatea vinului.

gitana

mezalimpe

concert zdob și zdub

realitatea

la revedere moldova

La singurul stand din cele 40 unde nu am reușit să mă înțeleg cu limba română, am avut parte de o mică surpriză. Auzindu-mă discutând în engleză, un bătrânel din rândul celor care așteptau să-și umple paharele, m-a întrebat de unde sunt. Din România, am spus. M-a privit surprins și mi-a spus în română: Din România? Și vă place vinul? Da, am făcut eu semn din cap. M-a luat de mână, emoționat, și mi-a spus: cel mai bun vin din România e în Moldova. Puteam eu oare să-l contrazic?

7 Comments

Filed under jurnal de călătorie