Tag Archives: vinuri din Rioja

Arhitectura în serviciul vinului

Deși specialiștii nu s-au pus încă de acord asupra acestui lucru, pasionații de vin intuiesc că atracția vinului, caracterul lui aparte în lumea băuturilor alcoolice, nu ține atât de funcția sa socială, cât de capacitatea vinului de a transmite frumusețe. Fie că vorbim de echilibrul componentelor sale, fie că ne raportăm la frumusețea peisajului, vinul și spațiul în care crește au fost întotdeauna apreciate după criterii estetice. Deși teoretic vinul se poate face și într-o magazie, efortul producătorilor de vin de a face ceva bun și  în același timp, frumos trebuie apreciat. Investiția în peisaj, respectul pentru spațiu privit din perspectiva unui arhitect, grija pentru natură, înnobilează vinul.

În aceasta lună, am avut ocazia să degust vinurile uneia dintre cele mai frumoase crame construite în Spania: Bodega Baigorri din Rioja Alavesa, al cărei distribuitor exclusiv în România este Vinorama. Crama este proiectată de arhitectul Inaki Aspiazu și este construită pe șapte etaje, în așa fel încât gravitația – și nu alte mijloace mecanice- să să fie folosită în etapele elaborării vinului.

Am degustat Baigorri Rosado 2016, Baigorri Blanco, fermentado en barica 2016, Baigorri Crianza 2014, Baigorri Rezerva 2010, Bai gorri Garnacha 2012, Baigorri de Garage 2010 și Baigorri Belus 2010.

În ceea ce mă privește, cea mai mare surpriză a fost Baigorri Blanco 2016. Realizat 90% din Viura, din vii cu vârsta în jur de 60 de ani și fermentat în baric, vinul este complex și echilibrat, proaspăt și cremos, cu arome de vanilie, pepene galben și condiment, cu un final lung și expresiv. Mi-a adus întrucâtva aminte de Le Renard Blanc al lui Guy Benin.

Mi-au plăcut și Baigorri Crianza 2014 (90% Tempranillo, Garnacha) și Baigorri Rezerva 2010 (100% Tempranillo). Baigorri Crianza (14 luni în baric) se deschide cu aroma tipică de coajă de portocală a vinurilor din Rioja, are o structură densă dar foarte bine echilibrată de aciditatea vinului. Finalul e proaspăt, cu arome de ciocolată și condiment. Un vin cu un bun raport calitate/preț.

În cazul Baigorri Rezerva 2010, aromele de fructe roșii și coajă de protocală se îmbogățesc cu cele de vanilie și condiment datorate lunilor suplimentare de baric. După aerare, vinul devine suplu, catifelat, cu arome intense de vișine, ciocolată și vanilie. Tanini sunt încă tineri, iar aciditatea vinului îl recomandă pentru o păstrare mai îndelungată.

Baigorri de Garage 2010 (100% Tempranillo din vii bătrâne) este mai rotund, mai corpolent și mai intens aromatic decât Rezerva. Predomină aromele de prună, fum, cuișoare și eucalipt. Un vin care merge perfect cu un desert cu smochine și ciocolată neagră.

Baigorri Garnacha 2012 este rotund, corpolent, intens aromat, cu textură cremoasă și tanini moi.

Baigorri Belus 2010 (majoritar manzuelo) este cel mai diferit din toată gama vinurilor roșii, cu un profil aromatic distinct, de piele și de pământ, apropiat mai degrabă de vinurile toscane. Un vin cu aciditate bună, cu arome fructate dar și florale, cu tanini vii.

Gustativ, vinurile Baigorri se caracterizeaeză prin suculență, o structură densă, cărnoasă, de fruct, cu tanini moi, intens catifelați, o textură mătăsoasă care îmi aduce aminte de vinurile din fetească neagră. O fetească neagră la cub !

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

La izvoarele vinului

Dacă vă place să alergați sau să urcați pe munte, cunoașteți cu siguranță senzația de beatitudine care se instaleză după un anume timp de efort prelungit. M-a intrigat întotdeauna magia acestui moment anume pe care îl regăsesc uneori în pinot noir-urile burgunde. Nu știu dacă se datorează aromelor de pământ și de pădure specifice pinot-ului, dar nu am mai întâlnit vreun alt vin care să îmi evoce cu o asemenea acuitate senzația ascensiunii către vârf,  pe o potecă, prin pădure.

Totuși încet, încet, am realizat că această senzație e specifică vinurilor bune, indiferent de soiul de strugure din care sunt făcute. Există ceva brut, fizic, direct, în aroma acestor vinuri, un joc al naturii în simplitatea sa, dublat de un echilibru gustativ fără egal.

rioja

Așa a fost și 1998, Gran Reserva 904, La Rioja Alta. Un vin extrem de proaspăt raportat la cei 18 ani ai săi, care m-a răsfățat cu aromele caracteristice vinurilor din Rioja – coajă de portocală, tutun, piele și condimente. N-aș putea spune despre el că e un vin complex, și deși nu are nici vanilie, nici gem, nici condimente în exces, n-aș putea spune nici că e un vin simplu-  deși așa îl percep eu-  pentru că acest adjectiv, nu știu de ce, sună nepotrivit. Poate că ar fi suficient să spunem că e un clasic al genului din Rioja, menit să fie păstrat preț de vreo 30 de ani. Vă recomand însă să îl gustați dacă aveți ocazia și să vă faceți propria impresie despre simplitatea cu care ar trebui să vi se înfățișeze vinul.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Ce mănâncă bucătarul cu prietenii lui

Asocierea vinului cu mâncarea bună o înveți, uneori, pe pielea ta, experimentând. Cei mai norocoși pot avea talent sau un background culinar construit în copilările, ceilalți trebuie să muncească ceva mai mult. În ceea ce mă privește, nu am fost interesată de arta culinară înainte de a fi cuprinsă de pasiunea pentru vin. Nu fac parte din categoria celor talentați și îmi pare rău pentru că în cei patru ani de blog, petrecuți prin crame și restaurante, am realizat cu surprindere că a face vin sau a găti o mâncare bună oferă o satisfacție nemijlocit mai directă decât orice activitate, să-i zicem “virtuală”.

Nu este însă niciodată prea târziu să încerci, dacă nu să gătești, atunci măcar să te împrietenești cu bucătarul, cel care gătește întotdeauna pentru prieteni preparate pe care nu le veți găsi la restaurant, meniuri supuse poftei, spontaneității și ingredientelor de sezon, roade ale talentului culinar care nu trebuie sa fie costisitoare ca să fie gustoase.

Zis și făcut. Am propus pentru întâlnirea noastră un vin de Rioja, cu un preț modic: Ursa Maior, Reserva 2006.

ursa

Am apreciat întotdeauna stilul franc al acestui vin care nu încearcă niciodată să pară mai mult decât ceea ce ar trebui să fie: arome proaspete de strugure, de fructe roșii și note discrete de tabac, ușor vanilate. Un vin excelent raportat la preț.

coada

Am primit în schimb o porție de tocaniță din coadă de vită gătită la foc mic în oală de fontă. Am tras cu ochiul în oală, pe lângă mult lăudata coadă, bucătarul a adăugat câțiva morcovi, un păstârnac și sos de roșii proaspăt, făcut din roșii de grădină. Nu cred că am mâncat ceva mai delicios vreodată.

tocanita

Bilanțul întâlnirii:  vinul a costat 41 de lei, ingredientele pentru patru porții de tocăniță au fost aproximativ 25 de lei.

Nu știu dacă prin povestea de mai sus vreau să demonstrez că, la București, ca peste tot în lume, se poate bea și mânca și gustos cu bani puțini, și prost cu bani mulți, sau poate, de fapt, vreau să spun că ar trebui să închidem mai des televizorul cu prietenii de pe facebook ai ciobanului Ghiță și să-i invităm la masă pe cei reali, pe care-i apreciem tocmai pentru că putem ciocni cu ei idei și pahare.

2 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

Drinking in good company

Vinul e o pasiune calofila, iar pivnita de vinuri ascunde inlauntrul ei o biblioteca. Sambata seara, la degustarea organizata de Raluca si Oliver Bauer, am avut ocazia de a ma delecta cu vinuri celebre, dar si de a reflecta pe marginea colectionarilor de carti si vinuri.

Vinurile, ca si cartile, traiesc din intertextualitate si se imbogatesc in momentul impartasirii cu ceilalti. Cer dexteritatea pe care ti-o da experienta ca sa navighezi printre ele, si timp ca sa aduni si sa discerni. Ca sa ajungi colectionar de vinuri, fie mostenesti o pivnita cu vinuri, fie incepi de foarte tanar. De aceea, o degustare cu vinuri vechi de 20 – 30 de ani e interesanta, mai ales din prisma faptului ca sunt vinuri dificil de colectionat, vinuri care ajung greu la un novice. Trebuie sa beneficiezi de experienta si de bani ca sa le alegi si sa le cresti, de rabdare ca sa nu le deschizi prea devreme, de educatie indelungata a gustului ca sa le poti aprecia dupa 20 de ani, asa, “usor fezandate”.

Au fost multe vinuri bune, pe care Ciprian le-a descris cu mare acuratete in articolul lui, iar eu o sa ma opresc asupra catorva care m-au surprins:

Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia, 1991, 90 % viura si 10% malvasia. Un vin care a fost invechit in stejar 4-5 ani si a petrecut 14 ani in sticla, fiind comericalizat pe piata abia anul trecut ! La deschidere m-a surprins prin nasul tipic de vin rosu invechit, miere, aciditate incredibila, si un final foarte lung. A evoluat treptat in pahar spre fagure de miere si coaja de fructe, apoi a trecut in registru floral, ca sa revina apoi cu arome grele de caise confiate, fructul pasiunii. Iar, pe la miezul noptii, cand a trebuit cu regret, sa dau pe gat vinul ramas in pahar, mai parea ca are inca ceva de spus.

Merlot Veenwouden – “Privat cellar”, 1999. Un vin din Africa de sud cu arome tipice zonei, mai ales ierburi aromate, ceai negru si rooibos, dar si cu caracteristici de merlot, un vin inca viu si destul de bine pastrat. Interesant.

Mi-au placut mult Bordeaux-urile de aproape 30 de ani vechime. 5 eme cru classé Château Batailley, 1981 – Pauillac, a fost potrivit expresiei frantuzestihardi et terreux”, e drept cu niste tanini cam uscati in final, dar cred ca a pierdut mult prin comparare directa cu revelatia serii: Grand Cru Classé Château Giscours 1981 – Margaux. Un vin atins de bagheta toamnei “zana melopeelor” cu arome de piele, ciuperca, frunze, si mai ales pamant, de o expresivitate debordanta, fin, elegant, complex. E genul de vin pe care si la 30 de ani vechime, il analizezi cu atentie, il intorci pe toate fetele si nu-i poti gasi nici un defect. Am un prieten drag care, in momentele astea de extaz si stupoare pe care ni le prilejuieste cate un vin, obisnuieste sa exclame: “da, asta e vin !”

De curand, Irina se intreba daca nu cumva vinul se preface, pe papile, a fi ciocolata cu cirese.

Cat din ceea ce simti e cu adevarat in vin, ca prezenta fizica ? Si din ce e facut un vin ?

In primul rand, din ceea ce ai citit despre el – podgorie, struguri, si detalii tehnice de fabricatie – si, in plus, o poveste despre personalitatea oenologului sau vinificatorului, suspans la deschidere si un ritual al degustarii (culoare, arome, gust, postgust), asteptari si confirmari, o impresie de ansamblu care se fondeaza pe experienta sau mai potrivit spus, “le vécu”, si, in cele din urma, totul se incheie, ciclic, cu o poveste.

De fapt, vinul e o carte. Iar povestitul, ca si cititul, e un viciu.

6 Comments

Filed under drinking in good company