Tag Archives: vinuri frantuzesti

Tradiție și simplitate: Louis Latour

La sfârșitul lunii septembrie, am avut ocazia să particip la o prezentare de portofoliu Louis Latour, prin amabilitatea Cramelor Recaș, importatorul vinurilor Louis Latour în România. Burgundia e o zonă viticolă specială, nu numai pentru personalitatea vinurilor sale, cât și pentru faptul că e o ilustrare fidelă a legii comerciale a cererii și a ofertei.

User comments

Din prezentarea, extrem de concisă, agreabilă și bine structurată a reprezentantului Louis Latour Patrick Finance am reținut următoarele date: Vinul produs în Burgundia are o clasificare de calitate în patru trepte- Appellation Régionale, Appellation Village, Appellation Premier Cru  și ultima și cea mai valoroasă, după cum sugerează și numele, Appellation Grand Cru. Prețul vinului burgund însă e un aspect strict legat de cantitatea produsă. 60% din vinul produs în Burgundia intră sub incidența clasificării Appellation régionale în timp ce doar un procent infim  1-2% este demn de mențiunea Grand Cru. Privită sub acest aspect, cursa Burgundiei e una singulară în lumea vinului: calitatea maximă și în același timp cantitate maximă. În anii în care recoltele sunt reduse cantitativ, (cum s-a întâmplat în acest an)  prețul vinului urcă vertiginos. Din acest motiv n-o să prea găsiți pe etichetele burgunde de Chablis mențiuni de tip vieilles vignes /vii vechi și nici n-o să auziți prea multe povești despre recolte de 2- 4 tone la hectar. Vârsta medie a viilor la Louis Latour este de 30 de ani. După această vârsta viile sunt progresiv înlocuite, tocmai din nevoia de a menține o cantitate constantă la hectar, și pe cât posibil același număr de sticle de la an la an.

aligote-burgund

Vire -Clesse Cote Maconnaise

User comments

Unul din obiectivele degustării a fost acela de a scoate în evidență personalitatea vinurilor și caracteristicile lor diferite în funcție de terroir. Am degustat vinuri albe din același an, 2014, din zone cu apelațiuni diferite, precum și câteva Beaujolais-uri și un Pommard.

În primul rând, a fost foarte interesant de remarcat că, indiferent de apelațiune, de AOC-ul de pe etichetă, toate vinurile degustate erau foarte bune. Mi-au plăcut mult Chablis-ul Montmains și Pommard-ul, dar aș bea oricând cu mare plăcere vinurile mai simple, dar foarte gustoase ca Aligote-ul de Burgundia sau vinul alb de Mâcon, mineral și alert.

Această degustare a fost încă un prilej de reflecție pe tema nostalgiei pe care mi-o provoacă vinurile din zonele prin care am călătorit pe vremurile când vinul nu reprezenta încă un subiect de interes pentru mine. Odată cu chardonnay-ul din Viré-Clessé s-au revărsat în pahar și amintirile din timpul șederii mele la Tournus, de acum aproape 20 de ani. Mi-am amintit de menhirele burgunde, de bisericile romanice din secolul al- XII-lea și de mustăciosul de la tutungerie care nu s-a interesat dacă am vârsta legală pentru a cumpăra tutun, ci m-a întrebat foarte amabil cum mă cheamă și la cine stau în sat. Probabil că nici o altă zonă a Franței nu este atât de conservatoare în demersul ei “de a păstra cu sfințenie un loc într-un nume”, așa cum spune Roger Scruton și atât de încăpățânat legată de spațiul pe care îl locuiește. Diversitatea vinului burgund rezultă din aceast stil de viață străvechi și simplu.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Through the wine glass

„Există doar un singur mod de a vizita un loc cu mintea deschisă, şi acesta se află în pahar”, afirmă Roger Scruton. Iubitorii călătoriilor virtuale se vor bucura de această carte compozită, complexă, autobiografică şi cel puţin la fel de conservatoare precum sunt marile vinuri ale Europei.

beau

În ceea ce mă priveşte, dincolo de interpretarea filiozofului, m-am delectat cu impresiile unui englez îndrăgostit de Franţa pentru care vinul e expresia unui loc şi a unei culturi, un tovarăş de meditaţie dar şi un ritual social prin care ne exprimăm iubirea pentru aproapele nostru.

Poate că nu veţi fi de acord cu multe din afirmaţiile foarte tranşante ale autorului, dar veţi găsi în această carte cea mai frumoasă şi mai inspirată definiţie a terroir-ului şi cea mai poetică descriere a Burgundiei… cea din pahar:

„Am învăţat după aceea să iubesc vinurile Franţei, sat după sat, vie după vie, fără să reţin însă prea bine soiurile de struguri folosite la fabricarea acestora şi fără să am un termen de comparaţie care să îmi spună dacă aceste soiuri plantate în alte soluri şi binecuvântate cu alte denumiri geografice vor rodi la fel. Din momentul îndrăgostirii mele am devenit un terroiriste, pentru care principalul ingredient din orice sticlă este solul.

Prin „sol” nu înţeleg numai aspectul fizic de calcar, strat de suprafaţă şi humus. Solul este înţeles aici aşa cum l-ar fi descris Jean Gino, Giovanni Verga şi DH Lawrence: ocrotitor al pasiunilor, scenă a dramelor şi sălaş al zeilor autohtoni. Zeităţile de la care satele Franţei şi-au luat numele – fie păgâne ca Mercurey şi Juliénas, fie creştine precum St. Amour şi St Joseph – au în pază viile care şi-au primit caracterul nu numai din mineralele pe care le absorb din rocile de dedesubt, ci şi din ritualurile sacrificiale ale comunităţilor de pe aceste meleaguri. (…) Unul dintre cele mai importante daruri făcute Franţei de către Biserica Catolică este faptul de a fi oferit adăpost zeilor ponosiţi ai Antichităţii, de a-i fi înveştmântat cu veşmintele sfinţilor şi martirilor şi de a-i fi cinstit cu licoarea, pe care, odinioară au pogorât-o din ceruri pentru noi toţi. Iată pe scurt de ce vinurile Franţei sunt cele mai bune.

(…) Fiecare petec de pământ din Puligny are propriul compost fertilizant de istorie, în care sfinţii şi păcătoşii au conspirat întru cultivarea strugurilor. (…) este nu numai o exagerare, ci şi fundamental greşit să descrii un anumit vin ca o expresie a solului. El se află în sol aşa cum turla unei biserici se află în satul de sub ea, fiind o aspiraţie către un sens pe care îl dobândeşte numai dacă avem cultura şi credinţa spre a-l oferi. Acesta este unul din motivele pentru care degustările oarbe sunt atât de înşelătoare: noi nu ducem la gură gustul în sine, desprins de orice altceva, şi poţi înţelege tot atât de puţin calităţile unui vin prin degustare oarbă pe cât poţi înţelege calităţile unei femei sărutând-o legat la ochi.

(…) Terroir-ul cu alte cuvinte, nu este doar o referire la acel afloriment de calcar din Bathonian, de sub marna din Montrachet. Ea include Ducatul Burgundiei, ca idee morală; include denumirea latină Puliagnicus, şi celălalt nume Montrachet, în care ambele t-uri nu se pronunţă, precum şi numeroasele denumiri din jurul său – Les Chalumeaux, Les Referts, Le Clos de Meix,Les Folatières -nume nu atât acordate cât descoperite în timpul lungii întâlniri dintre om şi sol; include secole de viticultură sub supravegherea atentă a abaţiei din Mazières; include podgoriile cu zidurile lor de piatră şi cu porțile din lemn, precum şi platoul Montrachet, care captează fiecare picătură de soare, din zori până la asfinţit. Toate astea şi nu numai ajung în acest vin pe care, în opinia lui Alexandre Dumas, ar trebui să îl bem îngenuncheaţi, cu capul descoperit în semn de reverenţă- un vin care este însăşi distilarea virtuţii pe care grecii o numeau aidōs, recunoaşterea ingenuă că ceilalţi sunt mai importanţi decât tine.

Implicarea activă a Bisericii în replantarea şi înnoirea vechilor podgorii romane s-a îmbinat fericit cu interesul financiar al domnitorilor burgunzi. Ducele din secolul al XIV-lea Filip cel Îndrăzneţ a transformat vinul roşu din Burgundia într-un produs de lux, exilând „trădătorul” soi Gamay şi interzicând orice altceva în afara de Pinot Noir. Şi atât de aspru a protejat reputaţia vinurilor sale, încât propriei lui soţii Margueritte, ducesă de Flandra, i s-a refuzat favorul de a marca butoaiele din podgoria ei cu mult-râvnitul „B”. Un secol mai târziu, ducele Filip cel Bun a făcut un pas la fel de important interzicându-le supuşilor să planteze viţă de vie în văi, limitând astfel podgoriile la Côte d’Or şi Côte Chalonnaise (…) Perceptorul de taxe al lui Filip cel Bun, Nicolas Rolin, a fost cel care – după sărăcirea burgunzilor în timpul vieţii sale – a înfiinţat, înainte de a muri, faimosul Hospice de Beune, înzestrându-l cu podgorii ale căror recolte sunt licitate în Beaune după fiecare cules. Această licitaţie este de asemenea un festival, în timpul căruia burgunzii îşi reînoiesc ataşamentul faţă de istorie, faţă de produsele lor şi faţă de sfinţi. Vizitatorii înţeleg astfel că vinul de Burgundia nu este doar o băutură, ci o cultură, şi una care se reînoieşte în fiecare an, ca Dionysos, zeul vinului.”[1]

Conservator şi fin cunoscător al vinurilor Franţei, Scurton critică invenţiile marketingului, sistemul Parker şi eticheta modernă care depersonalizează vinului, prin înlocuirea locului de provenienţă, al viei/plaiului cu soiul de sturgure, o noţiune abstractă care nu mai permite vinului să fie o interpretare strâns legată de achiziţiile noastre culturale.

„Încercarea de a descrie aroma unui Lafite e zadarnică. Efectul său asupra nasului, a limbii şi a cerului gurii nu poate fi surprins în cuvinte, şi nu ar trebui să privim cu altceva decât dispreţ noua modă, asociată cu criticii americani ai vinului, cum ar fi Robert Parker, de a acorda puncte fiecărei sticle, de parcă, după o cursă aprigă, una din ele ar fi reputat victoria. Să acorzi puncte unui vin roşu e ca şi cum ai acorda puncte unei simfonii – ca și cum simfonia nr. 7 de Beethoven, nr.6 de Ceaikovski, nr.39 de Mozart şi nr.8 de Bruckner oscilează între 90 şi 95 de puncte.” [2]

E poate inutil să adaug că împărtăşesc părerea autorului în aceeaşi măsură în care îi împărtăşesc dragostea pentru Franţa, ţara vinului.

PS. Din păcate, trebuie să spun şi că această traducere în limba română nu e una dintre cele mai reuşite, mai ales datorită faptului că traducătoarei îi lipseşte vocabularul carcateristic lumii vinului. Un specialist oenolog ar fi  fost binevenit pentru a îndrepta în manuscris greşeli flagrante de tipul Côte d’Or  tradus prin Coasta de Azur  (pag 34) şi numeroase alte stângăcii…

[1] Roger Scruton, Beau, deci exist, editura Humanitas, pag 23, pag 50 -54

[2] Roger Scruton, Beau, deci exist, editura Humanitas, pag 43

7 Comments

Filed under cărti despre vin

Vinul poetului e plin cu cerneală

Pe măsură ce am ocazia să gust câte un grand cru bordolez, celebra clasificare din 1855 îmi apare ca o poveste fără de sfârşit a Şeherezadei, o filă dintr-o carte în care fiecare rând e îmbogăţit de o istorie, povestea fiecărui domeniu şi a fiecărui vin. Iar pe măsură ce te familiarizezi cu clasificarea te bântuie inevitabile întrebări legate de subtilele diferenţe ale clasificării şi de distanţa pe care încerci s-o întrezăreşti între primele şi următoarele clasate. Cu ce se diferenţiază la o adică un Premier Grand Cru classé A, Château Ausone, de exemplu, de vecinul său grand cru classé B? Există o diferenţă aşa de mare de calitate între Château Pétrus şi mult, mult mai puţin preţuitul vecin de gard Château La Conseillante? Are Pétrus ceva atât de special ca să-şi justifice zerourile? Din păcate, răspunsul îl vom afla abia după ce vom fi plătit respectivele zerouri şi în asta constă poate şi magia vinurilor mari.

Zilele trecute, am avut ocazia să degust o apelaţiune care nu mai există – (începând cu 2007 vinul se numeşte Château Bélair-Monange) – şi prin a cărui poveste mi s-a părut că întrezăresc un posibil răspuns al întrebărlior de mai sus: Château Bélair Dubois-Challon, Grand cru classé B, AOC Saint Émilion, 2003.

belair

Vinul e un asamblaj de 80 % merlot şi 20 % cabernet franc şi se deschide cu o surprinzătoare aromă de cerneală şi de mină de creion, un miros netulburat încă de mâna cititorului, de natură să-ţi amintească de plăcerea lecturii unei cărţi proaspăt tipărite. Pe măsură ce se aerează, vinul îşi recapătă fructozitatea, chiar dacă aroma specifică de cerneală nu dispare. Gustul e mediu dar suculent şi se îmbogăţeşte cu arome de piele, pământ şi fum. Postgusul intens, cu tanini mătăsoşi face ca vinul să devină memorabil. Mi s-a părut un vin rubensian şi molatic, mult diferit de suratele din Médoc, de pe celălalt mal al Girondei, despre care un prieten de-al meu obişnuieşte să spună că au o austeritate de uşă de biserică reformată.

Domeniul Château Bélair este vecin cu celebrul Château Ausone, care împreună cu Château Angélus, Château Cheval Blanc şi Château Pavie reprezintă elita vinurilor din Saint Émilion. De-a lungul existenţei lor, cele două domenii, Bélair şi Ausone au avut de mai multe ori acelaşi proprietar. Povestea lor începe cu poetul şi omul de stat Decimus Magnus Ausonius (310- 395 d. Hr) care se pare că deţinea ambele proprietăţi, iar castelul Ausone s-ar afla chiar pe vechile fundaţii ale vilei poetului. În 1916, cele două domenii se reunesc din nou în proprietatea lui Edouard Dubois- Challon, iar vinurile deşi recoltate separat, îmbătrănesc împreună în pivniţa proprietăţii Ausone. În 1921, Edouard Dubois- Challon moare şi proprietăţile revin soţiei sale Helyett Dubois-Challon. Începând cu 1975 cele două vinuri, atât Ausone cât şi Bélair, vor fi făcute de Pascal Delbeck, pănă în 1995 când Michel Rolland va deveni oenolog consultant la Ausone. În 2003, Helyett moare şi moştenitorul, Pascal Delbeck va fi nevoit să vîndă proprietatea pentru a putea plăti taxele de moştenire. Château Bélair, cumpărat de Jean Moueix, devine în 2007 Château Bélair-Monange.

Mi-aş dori să-mi pot permite cândva să fac o degustare comparativă între cele două mari vinuri făcute de acelaşi oenolog între 1975 şi 1994. Am afla poate în acest fel dacă ele n-ar trebui clasificate, mai puţin după potenţialul terroir-ului şi mai mult după harul omului care le face.

Pănă la urmă pare destul de ciudat să constaţi, că personalitatea vinului se datorează tocmai caracteristicilor celor mai fragile şi mai uşor de contestat – clima anului de recoltă şi personalitatea oenologului – în timp ce valoarea lui la bursă e dată de numele arbitrar al brandului ratificat printr-un clasament dubitativ şi totuşi imuabil.

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Poştalionul din Médoc

Complex si dual, alternând aromele proaspete ale cabernetului, cu notele de violete ale petit verdotului şi bogatia merlotului, acest vin mi-a amintit de una din poeziile inedite, de tinereţe, scrise de Ion Barbu:

chateau

Convertire

Unei femei din Nord

Prin ce-nnodate drumuri, pornind la ce răscruce
Începe noaptea noastră să curgă, nu mai ştiu.
Văd doar, la geamuri, fuga trăsurii ce ne duce,
Cu-un sac de somn pe capră: ghebosul vizitiu.

În limba ţării tale, mă necăjeam a spune
Că eşti supremul bine, înaltul meu regat;
Că nu cuprinde altă dulceaţă şi minune
Oraşul-zmeu, oraşul ţestos şi ferecat.

Cu ochi în jumătate (ce vor să spună: hai!)
Priveai la omul oacheş venit din Valahai;
Cu ochi pe jumătate, căci nu ţineai să-l măsuri,
Întîia mea cucoană de voaluri şi mătăsuri!

Pe crengi de vis, doi umezi de muguri: ochii tăi
Se deschideau în floare, cînd lampe din odăi
Burau lumină scumpă la geamul de trăsură.
Cu foarte mare frică te-am sărutat pe gură,

Şi te-am rugat cu ciudă, de mila mea plîngînd,
Să uiţi de stîngăcia băiatului ce sînt,
Că eu visez… cum pruncul flămînd la sîn, la maică,
De carnea ta curată şi albă, de nemţoaică,

Mai rară ca răcoarea în luna lui Cuptor.
— Mi-ai lunecat în braţe, ai desfăcut fuior
Tot părul, ca un galben, întins eter de miere…

Şi m-ai făcut cu-un lucru de preţ mai ştiutor:
Că două sînt, nu una, femeie şi muiere.”

O mică bijuterie din Bordeaux care te face să-ţi doreşti ca toate vinurile de 15 euro să fie atât de suculente, de proaspete şi de… vinuri.

patache d'aux

PS. Povestea lui o puteti citi pe site-ul producătorului.

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Bordeaux şi Riesling, cupaj versus cépage

Ce au în comun rieslingul de Rhin şi Bordeaux-urile ?

Capacitatea senzaţională de învechire la sticlă, dar şi faptul de a duce o existenţă misterioasă, independentă de lumea oamenilor. „Câinii latră, caravana trece”, e expresia care le caracterizează, pentru că orice s-ar spune despre ele – de bine sau de rău – reuşesc să rămână misterioase şi de neatins.

Sunt vinuri care ajung greu în România, aşa că orice întâlnire cu ele poate fi considerată un privilegiu. Joia trecută, la Ginger, am avut ocazia de a participa la o degustare comparativă: 3 rieslinguri de Rhin şi 5 vinuri de Bordeaux aflate pe lista, extrem de bogată, din pivniţa pasionaţilor Cezar Filip şi Doru Pencea.

Rieslingul de Rhin, de orice fel ar fi el, este o experienţă gustativă pe care nu o uiţi uşor şi m-am bucurat că cele trei sticle încercate, au fost foarte diferite ca stil şi expresivitate:

  1. Georg Breuer 2007, Riesling Estate – Rüdesheim, Rheingau, 12% – vinificat în mod tradiţional în butoi de lemn,  este un vin extrem de floral şi de zvelt. La deschidere, aromele mieroase, de caisă, s-au suprapus peste note minerale şi vibrant citirce şi vagi nuanţe de hidrocarbură. Pe masură ce s-a aerat a virat în registrul vegetal, de flori de măr. Un vin cu aciditate bună şi final lung, care m-a surprins plăcut.
  1. Balthasar Ress 2006, Riesling Erstes Gewächs, Hattenheimer, Rheingau 13% – s-a aflat în opoziţie de stil faţă de primul vin. Un riesling greu, corpolent, onctuos şi fructat, cu arome seducătoare de mango, lychee, tei. Din păcate, aciditatea scăzută nu prea susţine corpul greu de arome al acestui vin.
  1. Diel, 2006, Riesling Grosses-Gewachs, Dorsheimer Pittermännchen, Nahe – 13%- vinificat parţial în inox şi parţial în butoi de lemn. E un vin elegant şi foarte complex, floral- fructat, cu corp oncutos, dar zvelt. Postgust lung si parfumat. Un vin foarte bun.

După melcii în sos de usturoi şi calcanul in foitaj cu sote de ciuperci au urmat vinurile de Bordeaux:

 

1.Château Greysac 2004, Médoc, 13% – nas de fructe negre, agrişe, dar şi vagi arome florale, corp mediu, rotund, vanilat şi afumat, cu aciditate bună. De băut acum.

2. Château Cissac 2004, Cru burgeois, Haut-Médoc –12,5% (75% cabernet sauvignon, 20% merlot, 5% petit verdot). La deschidere cu un miros minunat de vin bun, fructos-floral, (vişine, agrişe si  violetă) . Dupa aerare, şi-au făcut loc şi notele de cafea, tutun şi piper. Un vin cu o expresivitate destul de directă, usor afumat în gust, cu aciditate bună şi post gust mediu cu aromă iodată de nucă.

3. Château Cantemerle 2004, 5 eme cru classé, Haut-Médoc, (50% cabernet sauvignon, 40% merlot, 5% cabernet franc si 5% petit verdot). Cel mai închis vin al degustării, are nevoie de cel putin 4 ore în decantor. Un vin cu arome elegante de piele, tutun, şi frunze veştede, e dominat gustativ de magiun de prună şi boabe de cafea crude. Taninii sunt puternici, corpul e zvelt, iar finalul lung. Nu mi s-a părut gata de băut acum.

4. Château Rouget 2002, Pomerol, 13,5%, (85%merlot şi 15%cabernet franc). Un vin cu arome voluptoase de vişină şi violete în ciocolată, cu corp rotund, catifelat şi tanini moi. Un vin mult mai prietenos faţa de cele din Médoc. Oare faptul că din 1997, proprietatea îl are consilier pe faimosul Michel Rolland, să fie motivul caracterului extrem de abordabil al acestui vin ?

5. Château La Lagune 2004, 3 eme cru classé, Haut-Médoc, 13% – (60% cabernet sauvignon, 30% merlot si 10% petit verdot). Un vin foarte expresiv, care n-are nevoie de aerare îndelungată, se deschide după 2 ore în decantor într-o explozie de fructe roşii, fum, piper şi ciocolată. E un vin foarte echilibrat, clasic, amplu in gust, cu tanini vii şi cu final lung. Mi s-a părut cel mai în formă vin al serii.

Degustarea a fost un bun prilej pentru o comparaţie între patru vinuri cu apelaţiune Médoc din acelaşi an, dar din clase diferite, de la treapta cea mai de jos a clasamentului, trecând prin cru burgeois şi terminând cu cru classé. În ciuda registrului aromatic foarte asemănător, ceea ce le diferenţiază este latura gustativă (textura, felul în care vinul „se aşează pe palat”,  finalul). Dar, per total, fiecare în clasa lui, arată calitate ireproşabilă.

5 Comments

Filed under drinking in good company

Vinul bun te face nemuritor

Cum am mai spus şi cu alte ocazii, nu sunt o băutoare entuziastă de chardonnay, dar mă entuziasmez de fiecare dată când întâlnesc în România un chardonnay bine făcut. De curând, am descoperit Chardonnay 2009, Grand Ardèche, Louis Latour, un vin care reprezintă cu onestitate categoria lui de preţ (8-10 euro).

Louis Latour e un nume mare pe piaţa vinului, unul dintre producătorii tradiţionali din Bourgogne, şi, în acelaşi timp, şi unul dintre „nemuritorii” lumii vinului, o afacere de familie, ajunsă la ce de-a zecea generaţie. Maison Louis Latour a fost înfiinţată în 1797, iar în 1997, cu ocazia bicentenarului a fost admisă în clubul „Les Hénokiens”, din care fac parte în acest moment doar 30 de firme din întreaga lume. Pentru a intra în acest club, firma trebuie să rămână în familia fondatoare şi să poarte acelaşi nume cel puţin 200 de ani.

Deşi nu provine din Bourgogne, ci din Ardèche (Rhone), acest chardonnay e vinificat în butoaie de stejar conform metodei tradiţionale Louis Latour. E un vin plăcut, cu aciditate bine integrată şi cu arome caracteristice de alună, lime şi banană. Corpul greu, voluptos şi nuanţele condimentate din gust ne-au determinat să-l încercăm alături de un preparat la care nu te-ai gândi în mod normal: un muşchi de porc în crustă de condimente (piper, susan, boabe de muştar,cuişoare).

Iată că o firmă de talia lui Louis Latour a găsit soluţii ca să ofere calitate şi la gamele sale cu preţuri entry level. Şi propune vinuri din zone mai puţin celebre ca Ardèche pentru a-şi educa şi creşte consumatorii şi a-i convinge apoi, să încerce şi vinurile de Bourgogne, cu mult mai complexe şi cu mult mai scumpe. Încă o dovadă că singura strategie capabilă să îţi asigure nemurirea e calitatea.

P.S. Vinurile Louis Latour sunt importate în România de Cramele Recaş.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Fetele şi vinul

Preferinţele pentru anumite vinuri au resorturi tot atât de tainice ca şi alchimia care se naşte între privitor şi tabloul favorit. Există ceva în acel tablou sau în acel vin, care provoacă o trăire care îţi aparţine poate, numai ţie, şi care face ca vinurile să devină memorabile.

Am o afecţiune deosebită pentru Clos des Nines, în primul rând, pentru că îmi evocă atmosfera specială a degustărilor bucureştene de la La Chambre, atunci când m-a cotropit pentru prima dată cu aromele persistente ale Mediteranei: ulei de măsline şi rozmarin sălbatic, dar şi pentru că am avut ocazia să aflu povestea lui, în acest an, la ProWein, chiar de la Isabelle Mangeart, cea care îl produce. Domeniul Clos des Nines a apărut în 2002, din dorinţa Isabellei de a-şi schimba profesia şi viaţa, o hotărâre pentru care nu toţi avem curajul necesar. “Nines” înseamnă fete în dialectul locului (langue d’Oc), vinurile fiind dedicate celor 3 fete ale sale. Acest vin e chiar “une historie des femmes” cu o tainică putere de seducţie. În plus, căutând pe urmele lui Isabelle am aflat că, în 2009, viticultoarele din Langudoc au înfiinţat o asociaţie prin care să-şi promoveze vinurile, numită vinifilles: “adeptes du plasir et de la richesse de leur métier, belles, rebelles, actives, gourmandes, sympas, sociables et dynamiques”.

Clos des Nines O3, 2005, e un vin de excepţie, (din 80% – 100% syrah, în functie de an), un vin voluptos, amplu, greu ca o draperie de catifea şi cu o evoluţie impresionantă la pahar. Peste aromele iniţiale de ulei de măsline, fructe şi baligă, se suprapun ascuţite note vegetale de licorice şi rozmarin sălbatic, ca, după un timp, din adâncuri, să-şi facă loc spre gura paharului suave tonuri de ciocolată. Gustul este puternic, marcat de fructe roşii, mure şi rozmarin sălbatic, iar postgustul lung, lasă o delicoasă impresie de ciocolată cu lapte şi cipsuri de cafea, topită în ulei de măsline. Pe măsură ce se aerează, vinul evoluează permanent, tonurile ierboase şi de ciocolată se succed, se suprapun şi se topesc în cele fructoase, şi tot degustănd, pe măsură ce orele trec, realizezi cu surprindere că sticla s-a golit.

Îmi place să cred că ceea ce rămâne în urma unui vin bun e senzaţia, trăirea şi nu fişă tehnică a vinului, intensitatea emoţiei e cea care se imprimă în memorie, iar cea mai pură formă de selecţie, e, până la urmă, memoria emoţională, singura instanţă care poate aşeza cu precizie sticlele golite pe raftul vieţii tale.

9 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Farmecul vinurilor locale

Nu stiu daca poate fi un semn de maturitate gustativa, dar cele mai frumoase surprize ale anului trecut mi-au fost oferite de cateva vinuri albe baricate, unele vinificate in baric – 2006, Pouilly Fumé, Les Champs des Billons, Loire si 2006, Domaine de Ravanès, Le Renard Blanc, Vin de pays des Coteaux de Murviel, altele doar invechite in baric: 1990, Chardonnay-Bründlmayer Kamptal; 1991, Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia.

Se spune ca fermentarea strugurilor direct in baric – un obicei foarte vechi, practicat de tarani in gospodariile lor – ar oferi o mult mai subtila baricare a vinului, o amprenta mai fina a lemnului, decat cea datorata maturarii in baric, dupa fermentarea vinului in inox. Cele mai cunoscute soiuri de struguri care se vinifica traditional in acest mod sunt Chardonnay-ul in Bourgogne si Sauvignon blanc-ul pe Valea Loarei. Practic, astazi, fiecare tara are cel putin un producator care face astfel de vinuri. In Romania, gasiti vinuri albe vinificate in baric la Prince Stirbey – Feteasca regala Genius Loci si la Domeniile Clos de Colombes – Sauvignon blanc. Atentie insa, cand aceste vinuri sunt tinere, au nevoie de aerare inaintea servirii.

Domaine de Ravanès, Le Renard Blanc 2006, mi s-a parut un vin derutant si plin de personalitate asemeni vinificatorului sau, Guy Benin, cel care cultiva in Languedoc soiuri bordoleze. De data asta, vinul e un assamblage de struguri locali: 80% grenache gris si 20% maccabeu (numit si viura), din vii batrane de peste 70 de ani. E vinificat in baric, unde a fost tinut 12 luni, si apoi imbatranit la sticla.

Nasul e delicat, cu alternante in volute intre floral si citric, miere, sofran, caisa, portocala confiata. Gustul e bogat, cu note minerale, impresii de fenicul si migdale, cu final lung, fructos, citric. Un vin extrem de complex, surprinzator, care mi-a amintit de Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia.

De fapt, ceea ce m-a atras la acest vin, dincolo de curiozitatea suscitata de renumele producatorului, a fost numele sau : vulpea alba.

Vulpea polara e singura specie de vulpe care isi schimba blana in functie de anotimp: vara e roscata, iar iarna e alba. M-am tot intrebat care sa fie motivul pentru care un vin din insorita Mediterana poarta numele unui animal polar. E posibil ca acest nume sa se datoreze versatilitatii acestui vin si faptului ca e facut din soiul grenache gris, soi specific zonei Roussillion si Cataloniei. Ca si in cazul pinot gris, numele i se trage de la faptul ca vinul produs din acest strugure are irizatii de culoare gri, iar o neatentie in vinificare poate avea ca rezultat chiar un vin de culoare gri. Se spune ca acesta ar fi si motivul pentru care se prefera amestecarea sa cu alte vinuri albe. Desigur, e foarte posibil ca Guy Benin sa fie, pur si simplu, un admirator al vulpii polare. In orice caz, face vinuri bune, nu numai din soiuri bordoleze, ci si din soiurile locale, vinuri cu frumusetea si temperamentul unui animal salbatic care isi stapaneste teritoriul in deplina libertate.

16 Comments

Filed under soiuri de strugure, vinuri povestite şi recomandate

Bunurile vietii

Usa podului scartaie. Simti in nari aroma dulce-acrisoara de boia si de fum. Suncile pudrate de lumina difuza care se strecoara prin lucarna te imbie. Mijesti ochii, intinzi mana si…te trezesti salivand cu regret. Am visat aievea acest vis din podul casei bunicilor, cu sunculite si carnati lasati la uscat, la intalnirea cu un Château La Gaffelière, 1978.

Degustarea CellarTales din noiembrie, organizata de Raluca si Oliver Bauer, a fost un festival al vinurilor mari de Bordeaux, al elegantei si inefabilului, in atmosfera speciala a restaurantului La Mandragora.

Am degustat 9 crus classés bordoleze, un riesling si 2 vinuri total necunoscute mie, alaturi de preparatele culinare ale lui Paul Peter Kopij.

pate de vanat cu fistic, piure de pastarnac cu mar, dulceata de trandafir cu piper si spuma de ciuperci

Flight I

1990 Chardonnay-Bründlmayer Kamptal

1997 Rosserto Manzone Piemont

Chardonnay-ul austriac, baricat, m-a suprins printr-un nas de vin rosu invechit, dar si prin faptul ca, la nivel gustativ nu am simtit deloc prezenta baricului. Vinul a fost expresiv cu arome de miere de salcam, tei, fistic si speculoos, cu aciditate buna si finish frumos cu note untoase si de ceai. E, fara indoiala, cel mai bun Chardonnay pe care l-am baut vreodata.

1997 Rosserto Manzone e un vin alb special, produs din strugurii Rossese Bianco de un mic producator din zona Langhe (Piemont). Familia Giovani Manzone detine din 1925, 8 hecatre de vie si produce vinuri nefiltrate din soiuri locale. Acest Rosserto se deschide spectaculos cu arome de cereale in miere, coniac, caramel si unt, dublat de note gustative de nuci caramelizate si senzatii mentolate. Postgustul foarte lung.

terina de fois gras si carpaccio marinat in vin rosu

Flight II

1981 Grand cru classé, Château La Lagune, Haut-Médoc

Din pacate, acest vin a avut defect de dop si a fost schimbat cu un Cabernet Sauvignon 2003 de la Prince Stirbey, un vin echilibrat care l-a inlocuit cu succes pe mult mai celebrul Château La Lagune. In plus, a mers de minune cu felul principal, friptura de cerb in sos de rata, cartofi dauphine cu migdale, piure de conopida afumata, varza rosie cu nuci caramelizate si foitaj cu dulceata de gutui.

friptura de cerb in sos de rata, cartofi dauphine cu migdale, piure de conopida afumata, varza rosie cu nuci caramelizate si foitaj cu dulceata de gutui

Nu stiu cum se face dar, din anul destul de arid 2003, am baut, in acest an, cateva vinuri romanesti bune (Syrah Nachbil 2003, Chateau Domenii Ceptura 2003, Cabernet Sauvignon Stirbey 2003, Cuvee Charlotte 2003).

Flight III

1983 Grand cru classé, Château de Fieuzal, Graves

1983 Grand cru classé, Château Batailley, Pauillac

In timp ce Fieuzal isi cam pierduse puterea si avea bine cunoscutul gust metalic al vinurilor care mor, Batailley s-a dovedit un Pauillac clasic, barbatesc, aflat intr-o forma olfactiva de zile mari. Nu imi aduc aminte sa mai fi putut identifica vreodata atat de multe arome dintr-un foc: piele, tutun, fum, ciuperci, frunze tomnatece, pamant, ciocolata si menta. Bun vin !

Flight IV- Ah, si iata-ne in Margaux !

1985 Grand cru classé, Château Prieuré-Lichine, Margaux

1995 Grand cru classé, Château Prieuré-Lichine, Margaux

Diferenta de 10 ani mare cat un secol: 1985, o placere: nas frumos de piele, pamant si cafea topindu-se intr-o dulceata de mure care se ridica din adancuri. Un gust intens si proaspat, delicat si elegant. Din punctul meu de vedere, cel mai bun vin rosu al serii. 1995 foarte crud cu aroma ierboasa de salvie si gust de boabe crude de cafea. Mai are ani buni in fata.

Flight V

1978 Grand cru classé, Château Smith Haut-Lafitte, Graves

1978 Grand cru classé Château La Gaffelière, Saint-Emilion

Ca de obicei, dezamagirile sunt provocate de numele celebre. Château Smith Haut-Lafitte mi s-a parut  greoi, cu aciditate scazuta si arome muribunde de fructe confiate. In schimb, La Gaffelière m-a incantat cu arome pregnante de sunca, fum si cafea, cu tanini vii si aciditate buna.

Flight VI- La final, Saint-Julien, din doi ani excelenti in Bordeaux, 1970 si 1975.

1970 2-ème cru classé ,Château Léoville-Las-Cases, Saint-Julien

1975 2-ème cru classé, Château Léoville-Las-Cases, Saint-Julien.

Vinurile mi s-au parut destul de asemanatoare in expresia aromatica foarte eleganta (piele, trufe, tutun, cafea), dar Château Léoville-Las-Cases 1975 a fost mai echilibrat si mai bogat, cu note de gem de macese si de dovleac copt ingemanate intr-un postgust foarte viu.

Flight VII

Momentul special al serii a fost insa, discutia cu Paul Peter Kopij, le Chef de la Mandragora, acompaniata de 2007 riesling auslese “Graacher Himmelreich“ Cardinal Cusanus Stiftswein si parfait de rozmarin. Ascultandu-l povestind cu atat pasiune despre meseria lui, m-am convins inca o data ca mancarea si vinurile se fac pentru prieteni, ca sa fie traite cu prietenii. Nimic nu valoreaza toate aceste bunatati daca nu sunt scaldate in starea de gratie pe care numai niste oameni “capabili sa glumeasca inteligent” o presara asupra clipei. Ei sunt bunurile vietii.

6 Comments

Filed under drinking in good company

Dor de Languedoc

Dincolo de obiceiurile culinare ale iernii care ne impun alegerea unui vin rosu, intotdeauna mi-am explicat faptul ca in acest sezon simtim mai degraba nevoia sa bem vin rosu, prin aceea ca numai acest tip de vin poate sa ne readuca in simturi, lumina si puterea soarelui. Vinul rosu e un dor de soare, care se consuma mai ales atunci cand ii simti mai tare lipsa.

Si cum, in cazul meu, numai un syrah e capabil cu adevarat sa alunge frigul si sa-mi readuca lumina in privire, am deschis un Guilhem Gaucelm, Ermitage du Pic Saint Loup, 2004, AOC Coteaux de Languedoc.

Culoare rubinie, foarte densa si vioaie. Nas, foarte expresiv, elegant, la inceput mineral si floral (violeta), inlocuit rapid de cireasa, vanilie, piele si ceea ce francezii numesc menthe poivrée. Dupa cateva ore de aerare parca se simteau si lejere note de ciocolata. Gust plin, amplu, cu tanini vioi. Final lung si postgust cu aceeasi cireasa in ierburi de Languedoc. Un vin extraordinar de bun, un vin de rasa, care ar merita o descriere in 1000 de caractere. Din pacate sau din fericire, intalnirea cu un astfel de vin anuleaza cuvintele…

Regiunea Coteaux de Languedoc a dobandit statutul de AOC relativ recent, in 1985, iar, in 1994, sectorul Pic Saint Loup este inglobat AOC-ului Languedoc. Cuvée Guilhem Gaucelm face parte dintre cele mai apreciate apelatiuni Pic Saint Loup. E un assemblage de 60% grenache din vii vechi de 85 de ani si 40% syrah, plantate pe soluri argilo-calcaroase din cuaternar, si este maturat 30 de luni in baric.

Interesant este ca acest Guilhem Gaucelm provine dintr-un an dificil in Languedoc. 2004 a fost un an cu clima foarte rece. Faptul ca a rezultat, totusi, un vin atat de bun, e inca o dovada ca expresia calitatii unui vin isi are secretul in buna ingrijire a vitei, adica in respectul viticultorului fata de meseria sa.

L-am servit alaturi de creier cu garnitura de cartofi si salata de ardei copti.

6 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate