Tag Archives: vinuri româneşti

Cum s-au întâlnit Marcel Proust și Mihail Sebastian la Noeme în București

Atunci când participi la degustări de vinuri acompaniate de mâncare și povestite cu pasiune, în limba română, de vinificatori care nu sunt români, primul lucru vizibil este stupoarea audienței. Ne întrebăm de ce Laurent Pfeffer, născut la Versailles, a venit să facă vin într-un sat de la Corcova, deși nu ne gândim vreodată că azi suntem cetățeni români pentru că principele Carol de Hohenzollern, născut la Sigmaringen, a venit ca să stea într-o casă de bârne pe singura stradă pavată din București la 1866. Și deși comparația poate părea exagerată, cred că, noi, românii gândim încă foarte mult în termenii emigrării către Vest, fără să apreciem îndrăzneala de a transcede cadrul artificial al naționalității și de a face ceva din nimic la Est-  având desigur pregătirea necesară – o vie, o țară sau un restaurant cu mâncare bună.

Viile Domeniului Catleya de la Corcova, se află pe locul fostelor vii ale prințului Anton Bibescu, care nu au supraviețuit perioadei comuniste. Cele 14,5 hectare sunt replantate în totalitate, iar numele cramei este inspirat din romanul lui Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut. Este un domeniul viticol al cărui branding ne oferă un regal de referințe istorice și culturale care leagă România de Franța. Anton Bibescu și Marcel Proust erau prieteni și în saloanele literare din Parisul vremii se bea vin de Corcova. Marcel Proust visa, în scrisorile sale adresate lui Anton Bibescu, să coboare din Orient Express la Strehaia ca să viziteze domeniile de la Corcova, iar orhideea Catleya – cei care au citit romanele știu- are o anumită semnificație pentru personajele lui Marcel Proust.

Degustarea de la Noeme a adus față în față vinurile cramei Catleya, acompaniate de preparatele culinare gândite de bucătarul sef Carmen Diaconu. A fost o asociere gastronomică care a vrut să scoată in evidență armonia dintre caracteristicile vinului și componentele preparatului culinar, un acord în care cei doi “parteneri” să se sublinieze reciproc. Au fost preparate culinare ingenioase, unele foarte ambițioase și care s-au potrivit bine cu vinurile.

Mi-a plăcut în mod special paringul dintre Epopee alb 2021 (fetească albă și fetească regală, 9 luni în baric) și raviolo cu dovleac, frunze de smochin și sos de frunze de smochin, un preparat în același timp delicat și grumand, care a reușit să se armonizeze atât cu aromele florale ale feteștii cît și cu cele exotice datorate baricului, fără să își piardă suculența.

Un paring mai clasic a fost cel dintre vinul Epopee roșu 2020 (merlot și cabernet franc) și piept de rață cu sos de mure, mousse de topinambur și vanilie, cremă de castane cu cacao, pământ de ciocolată neagră și nuci, tuile de țelină cu cafea și chips de topinambur. A fost aproape surprinzător cum fiecare aromă din preparat -murele, ciocolata, vanilia, cafeaua, dulceața cărnii -s-a regăsit în vin, iar pieptul de rață în combinație cu sosul de mure, acompaniat de vin, a fost delicios. Pentru mine a fost cel mai reușit acord, deși poate că sunt subiectivă, având în vedere că rața e felul meu favorit.

O altă asociere reușită a fost mușchiul de vită cu sos de piper, fruit leather din coacăze negre și cremă de beurre noisette, mousse de cartofi cu brânză maturată Torockoi și tartar de ciuperci, un preparat care a reușit să scoată în evidență prospețimea și aromele specifice de piper și coacăze ale cabernetul franc numit Perfect simplu, 2019. Trebuie să adaug că mi-a plăcut mult acest vin monovarietal, dar cel mai mult mi-a plăcut numele.

Nu știu cine a făcut brandingul pentru vinurile Catleya, dar îl felicit pe această cale. Atât povestea cramei cât și numele vinurilor – Freamăt, Perfect simplu, Epopee, Steaua fără nume, sunt bine alese, căci ele se îmbogățesc cu multimple interpretări pe măsura imaginației și culturii fiecăruia dintre noi. De exemplu, perfectul simplu nu se referă doar la timpul verbal folosit dialectal în Oltenia, acolo unde se află DOC Corcova, ci și la aspirația către un vin perfect și în același timp simplu, monovarietal, dacă vreți. Perfectul simplu este timpul prin excelență al narațiunii, și chiar dacă este dialectal în Oltenia, el este, de exemplu, normă literară în limba spaniolă unde toate povestirile se spun la perfectul simplu. În esență, ce poate fi mai frumos decât un vin perfect, simplu și despre care să povestești !

La fel cum Feteasca Neagră, Steaua fără nume se inspiră din faptul că Mihail Sebastian a scris celebra piesă de teatru în vizită la Anton Bibescu proprietarul de atunci al domeniului Corcova, dar el semnifică la fel de bine aventura căutării unui ideal și a unei identități, a strugurelui sau a artistului, și desigur pentru toți cei care au citit piesa, nu putea să fie vorba decât despre un soi de strugure care poartă nume de femeie.

Ultimul preparat al serii, cel care a acompaniat vinul prezentat în premieră, Feteasca neagră Steaua fără nume a fost unul extrem de ambițios și de muncit – înghețată de ghebe de miere, cremă de măr copt, hribi confiați în suc de măr, spumă de mămăligă, chips de porumb cu lapte afumat și caramel.

A fost o seară reușită. Și parcă niciodată un vin nu mi-a făcut atâta poftă să mă retrag într-un colț liniștit cu o carte…

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Revino 2022 – Crame noi, crame vechi și surprize.

În contextul actual după doi ani de restricții, desfășurarea târgului de vinuri Revino la Novotel, a avut o componentă exotică, de neplauzibil, și poate că atmosfera asta m-a făcut să apreciez și mai mult reîntălnirea cu vinificatorii, organizatorii și prietenii cu care nu am mai băut un pahar de vin de multă vreme. A fost multă lume, chiar și duminică pe ploaie, ca în vremurile bune, așa că nu am putut degusta chiar tot ce mi-aș fi dorit. Deși, ca să fiu sinceră, cel mai mult mi-am dorit să stau de vorbă cu oamenii…

Așa că iată o listă sumară a vinurilor pe care le-am degsutat. La categoria, de acum clasici, o să îi menționez pe S.E.R.V.E și pe Prince Stirbey. La S.E.R.V.E foarte bune vinurile roșii – Cuvee Charlotte, Feteasca neagră Guy de Poix și Cuvee Guillaume – cupaj cu pinot noir, cel mai tipic pinot de la târg ca să nu zic singurul…

La Stirbey, Cabernet Sauvignon Rezerva 2015, foarte bun, iar ca noutăți Sauvignonasse 2018 și Vin de glace 2018 – un gen de vin pe care îl faci probabil o dată în viață dacă ai noroc – din struguri Negru de Dragășani culeși înghețați în decembrie 2018.( producție aniversară de 1918 sticle)

La categoria crame mici, mi-au plăcut Shirazul 2019 de la Crama Ferdi, Sauvignon blanc de la Thesaurus, un vin bine făcut, probabil cel mai bun sauvignon blanc de la târg, iar de la Bauer – Orange a fost și rămâne preferatul meu, pe lângă rose-ul din Petit Verdot.

Au fost și crame noi. Domaine Dumetrier din Dobrogea și Dradara din Miniș -Măderat. Dumetrier  propune în premieră, probabil, în România, vinuri din malbec și din mourvedre care vor aduce un plus de diversitate pe piața de la noi. Mie mi-a plăcut Chardonnay-ul 2018. De la Dradara am remarcat feteasca neagră. Să le urăm mult succes și sper ca în viitor să vedem mai multe crame noi pe piața românească, pentru că piața are nevoie de o atmosferă concurențială ca să își mențină nivelul de calitate.

Și să ne revedem cu bine și la alte târguri de vin din acest an, dacă vremurile o vor permite…

2 Comments

Filed under vinuri româneşti

Cine păstrează are…vinuri mai bune

Deși soiul românesc de strugure pe care îl prefer, atât pentru versatilitate cât și pentru profilul aromatic, este feteasca regală, crâmpoșia rămâne o sursă inepuizabilă de surprize, mai ales din punctul de vedere al calităților sale de vin de colecție. Am avut ocazia să gust de mai mult ori Crâmpoșie Selecționată din Drăgășani învechită la sticlă cinci și chiar nouă ani (Crâmposie Selectionată Stirbey 2003) și am fost plăcut surprinsă de echilibrul aromatic și finețea pe care acest vin considerat șprințar și frivol o capătă cu vârsta.

La început de an, ne-am delectat cu o sticlă de Crâmpoșie Selecționată Prince Stirbey 2017, alături de o supă de usturoi, o rețetă din Perigord.

Vinul se deschide cu arome discrete, florale, iar pe măsură ce se dezvoltă în pahar, apar aromele de prune albe și piersică și o notă ușor tostată de alună. Gustul este plin, echilibrat, păstrând aceleși arome de prune Mirabelle și alună, iar finalul este lung și suculent. Un vin echilibrat de o extraordinară finețe.

Este deosebit de interesant modul în care evoluează prin îmbătrânire crâmpoșia, căpătând corpolenţă, structură şi complexitate aromatică, dar păstrând aciditatea şi vioiciunea proprie soiului. Nu știu nici un alt soi românesc capabil de asemenea metamorfoze în beneficiul celui care are răbdare să îl păstreze, iar acest soi este cu atât mai surprinzător cu cât literatura de specialitate și folclorul îl consideră un soi umil care dă un vin de băut tânăr și eventual șpriț.

L-am băut cu plăcere, visând la sfârșitul pandemiei, la dealurile Drăgășaniului și la sărbătoarea de 1 mai la Stirbey la care Oliver Bauer să ne surprindă cu o degustare verticală de Crâmposie Selecționată.

2 Comments

Filed under din istoria vinului românesc, vinuri româneşti

Cine păstrează are

Poate că dintre toate băuturile, vinul este fascinant mai ales pentru că el ne vorbește despre bunul nostru cel mai de preț, timpul. Poate că efortul oenologului de a face ca vinul să devină mai bun în timp nu este decât reflexia visului fiecăruia dintre noi de a deveni mai buni odată cu trecerea timpului. Vinul e oglinda efortului nostru de a fi mai buni, o băutură înzestrată cu aspirația umană de a ajunge la desăvârșire.

Îmi place să colecționez și să pun la păstrare recolte deosebite de vin românesc și să deschid periodic câte o sticlă pentru a vedea în ce stadiu se află vinul. Fac asta și pentru că mă consider oarecum martora istoriei moderne a vinului românesc. Am început să beau vinuri românești bune prin 2002 odată cu vinurile de la primele crame nou apărute S.E.R.V.E, Davino și apoi Stribey și am băut vinurile lor în toți acești ani. Primele vinuri bune îți rămân cel mai bine în memorie. Îmi amintesc și acum de sticla de Domaine Ceptura Rouge din 2002 de la Davino – nu mai sunt foarte sigură că se numea așa- , de Cuvee 2003 de la Stibey sau de Syrah 2003 de la Nachbil. Dar an de an, apar noi producători, iar pentru mine e un privilegiu să fac parte din și să scriu despre istoria vinului românesc.

După ce am scris despre Cuvee Überland 2007 și Cuvee Überland 2009, a venit rândul recoltei din 2011. Cuvee Überland 2011 se deschide cu o explozie aromatică de fructe coapte, vișine și rozmarin, iar pe măsură ce se aerează în pahar apar notele de fum, smochine, rooibos și ciocolată. Vinul e corpolent, rotund și cald ca o după amiază de toamnă târzie. Finalul vinului e mediu, liniar, în același registru de fructe confiate. Un vin cu o complexitate aromatică de invidiat, care se prezintă onorabil după 9 ani.

Leave a Comment

Filed under din istoria vinului românesc

Cabernet Sauvignon de Miniș

Un prieten cârcotaș îmi povestea cândva că “vinul englezesc”, adică Bordeaux-ul, este un semn de lene intelectuală. De ce să te străduiești și să îți bați capul, să faci un vin bun doar din cabernet sauvignon, când e atât de simplu să mai pui în el un pic de merlot, și de malbec și de petit verdot – dacă ai- și iată vinul bun iese mult mai repede. Acum nu pot să bag mâna în foc că e adevărat, dar cred că marele succes al vinului american din Napa Valley, e strâns legat de vinurile monosoi din Cabernet sauvignon. Pănă la urmă Lumea Nouă a mizat pe recunoașterea soiului în detrimentul terroir-ului ca instrument de marketing, și a câștigat tocmai pentru că, să recunoști soiul e atât de simplu, pe când terroir-ul, eh, cere ceva efort de imaginație. Și mai mult chiar, presupune posibilitatea de a putea fi expus la el. Terroir-ul e un lux sau un mit, după cum vrea să creadă fiecare.

Dintre toate vinurile vinificate dintr-un singur soi de strugure cel mai mult îmi place cabernet sauvignon-ul. Și aș vrea să am un răspuns la îndemână pentru prietenii și puriștii soiului: un top al cabernetului autohton. În ultimul an, am băut câteva foarte bune, printre care un cabernet 2014 de la Lacerta și un Cabernet Sauvignon 2003 de la Pivnițele Birăuaș.

Pivnițele Birăuaș sunt o crama mică- au doar 4 hectare- și vinifcă doar soiuri roșii- Cabernet Sauvignon, Pinot Noir și Burgund mare. Crama moștenește castelul și fostele domenii Josef Domany, cunoscute pentru vinul pe care îl produceau la începutul secolul XIX.

Cabernetul 2003 continuă seria vinurilor românești foarte bune, din recolta 2003, pe care le-am băut de-a lungul ultimilor ani. A rezistat admirabil în timp, e un vin matur, armonios, de corpolență medie și cu final lung. De fapt, ceea ce m-a impresionat la acest vin a fost tipicitatea de cabernet sauvignon, cu aroma sa inconfundabilă de cafea și finalul persistent al vinului. Pentru un vin de 16 ani e o performanță.

Am cumpărat și recoltele de cabernet sauvignon din 2009, 2011 , 2014 si 2015 de la Pivnițele Birăuaș, așa că vom mai avea ocazia să povestim despre vinul din această zonă.

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate, vinuri româneşti

O seară de vară la Tohani

Drumul spre crama Tohani a început pe neașteptate cu o discuție ad-hoc despre vinuri cu vecinii din autocar – “Știi vinurile J.P. Chenet ?  Alea de 22 de lei ? Dar Opus One ai băut ? Costa 2250 de lei. Crezi că e o mare diferență între ele ?” Consider că o degustare sau o vizită la cramă e reușită atunci când cunosc oameni la prima lor întâlnire cu vinul și încerc să înțeleg ce anume i-ar interesa să știe despre istoria lui.

Și pentru producătorul de vinuri e important ca pe lângă pasionații de vin fideli cramei să întâlnească oameni nou veniți în această lume și să le asculte părerile, chiar și atunci când acestea sunt năstrușnice. E începutul unui dialog producător- client care în lumea vinului trebuie să se bazeze pe o relație construită din transparența informației și încredere.

Pentru mine, vizita la Tohani a fost profitabilă. Am făcut noi cunoștințe și în plus am avut surpriza să mă reîntâlnesc cu colegele de acum 11 ani din vremurile în care lucram în publicitate și făceam cursuri despre vin.

Crama Tohani face parte din categoria producătorilor mari cu cele 350 de hectare ale sale. Viile arată impresionant, dispuse în amfitearu, terasate, ca într-un creuzet, pe mai multe dealuri cu expoziție sudică. E probabil una dintre cele mai frumoase priveliști din Dealu Mare. Am mai spus-o și altă dată, viile locuiesc în peisaje de vis, au o energie specială și mă mir că nu s-a gândit nimeni încă să propună o terapie de energizare prin vizite la vie bucureștenilor epuizați de monotoia betoanelor orașului.

Vizita la Tohani a fost prilejuită de cele șase medalii câștigate de vinurile Tohani la “Great American International Wine Competition 2018”, din New York. Cele două vinuri dublu medaliate cu aur sunt Apogeum IV- Fetească neagră 2014 și un vin care încă nu are un nume și o etichetă, dar din câte am înțeles este un shiraz, unul din soiurile plantate în România după anul 2000 și care dă rezultate bune în Dealu Mare.

Apogeum Fetească neagră 2014, provine dintr-o parcelă de vie bătrână, plantată la sfârșitul anilor 50. Vinul are o bună tipicitate de fetească, arome clasice de prune uscate, cuișoare și nucșoară, tanini discreți și un final lung în care se îmbină armonios vanilia și fructul. Anul 2014 fiind unul ploios, vinul are o aciditate bună și cred că merită lăsat la învechit încă câțiva ani.

Vârsta medie a viilor de la Tohani este de 10- 15 ani, ceea ce înseamnă că de acum încolo șansa de a auzi de vinuri bune de la Tohani va crește exponențial. Eu cel puțin așa sper.

4 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Vin alb sec de calitate

Când citiți mențiunea “vin alb sec de calitate” pe eticheta unei sticle de vin vă așteptați să aveți în față un vin deosebit, de îmbâtrânire sau toată povestea vi se pare un slogan de marketing ? Aveți curaj să lăsați sticlele în pivniță și să le deschideți după 10 ani ? Ce așteptări avem de fapt de la vinul românesc ?

Îmi pun aceste întrebări de fiecare dată când reușesc să beau câte o sticlă de vin românesc mai vechi. Unele sunt crunte dezamăgiri, iar altele imense surprize. Spre deosebire de alte piețe cu tradiție, la noi vinurile vechi sunt greu de găsit în magazine, singura variantă viabilă pentru a te putea bucura de vinuri mai vechi de 3 ani este de a le păstra în pivnița proprie. Mărturisesc că nu aveam mari speranțe de la această sticlă de Mustoasă de Măderat 2010, pe care o țineam în pivniță. După 7 ani mă așteptam să capete nuanțe oxidative sau să fie descompusă.

Ei bine, vinul a fost neașteptat de bun. Deloc oxidativ, cu corp amplu, susținut de aciditate și cu un postgust lung floral. Vinul m-a surprins cu aromele de miere, polen  și iasomie, – tipice mai degrabă Rieslingului. Fără să fie un vin cu complexitate, mi s-a părut că are un potențial deosebit. Chiar îmi pare rău că am deschis-o și nu am mai păstrat-o câțiva ani.

Culmea e că Mustoasa de Măderat e considerată un soi care dă un vin leger, agreabil, de vară, de băut repede. Ca și în cazul Crîmpoșiei, mă tem că cei care au ajuns la această concluzie nu prea au avut ocazia să bea, vinuri vechi din aceste soiuri de strugure. Cred că merită să dați vinului o șansă să treacă proba timpului, mai ales dacă vreți să înțelegeți caracterul strugurelui. Și mă întreb dacă nu ar fi timpul să reconsiderăm sau să reconfirmăm experimentând ceea ce se spune despre soiurile românești.

3 Comments

Filed under din istoria vinului românesc, vinuri româneşti

Despre români și fetești

Povestea rivalității dintre feteasca regală și feteasca neagră îmi aduce aminte de anecdota părintelui cu doi copii, dintre care unul foarte talentat la matematică, care în loc să-și concentreze atenția asupra potențialului acestuia îl meditează intensiv pe cel de- al doilea ca să-l aducă la același nivel cu primul.

Desigur în lumea vinului, ca în viața oricărui produs menit vânzării, un cuvânt greu de spus îl au moda, trendul, obiceiurile de consum ale momentului. Totuși, via fiind o investiție pe termen lung, îmi e greu să înțeleg de ce, în timp ce feteasca neagră e preamărită ca soi indigen destinat să ne reprezinte, feteasca regală stă într-un con de umbră. Paradoxul este cu atât mai mare cu cât feteasca regală are avantajul de a fi cultivată în aproape toate zonele viticole ale României, iar expresia ei aromatică e relativ unitară si ușor de recunoscut. În plus, feteasca regală e un soi extrem de versatil din care se pot produce toate tipurile de vinuri albe: spumante, vinuri albe seci lejere, vinuri albe seci maturate în butoi, vinuri demiseci și vinars. Din punctul meu de vedere, feteasca regală pare copilul mai talentat.

M-am gândit la toate considerentele de mai sus degustând o fetească regală de la Miniș, uitată prin pivniță:  Feteasca regală, 2009, Wine Princess de la Balla Geza. Dacă o mai găsiți prin vreo vinotecă, e o surpriză foarte plăcută. În ciuda vârstei, vinul a fost extrem de proaspăt, cu arome florale, dar și intense nuanțe de alune prăjite, caracteristice feteștii regale. Corpul vinului onctuos, dar  în același timp proaspăt, avea aceea vibrație gustativă pe care am mai întâlnit-o la rieslingul german. Finalul vinului a fost lung, complex,  cu arome de polen, alune și migdale.

Vinul a fost un companion agreabil alături de ardei umpluți cu carne de vită, migdale și nuci. O rețetă din America Laină pe care o găsiți în cartea Laurei Esquivel “Ca apa pentru ciocolată”.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate, vinuri româneşti

În vizită la Miniș

Una dintre cele mai grele întrebări la care a trebuit să răspund, în calitate de pasionat de vin este legată de zonele viticole ale României: Care sunt viile “de terroir” din România ? O întrebare ce ar trebui adresată, mai degrabă, specialiștilor și care ar merita un studiu aprofundat, mai ales în contextul schimbărilor climatice. Și poate pentru că memoria are un cuvânt greu de spus asupra identității, cred că acest demers ar trebui să înceapă de la studiul istoriei podgoriilor și de la delimitarea geografică a anumitor tipuri de microclimate.

Ăsta e unul dintre motivele pentru care am acceptat invitația de a vizita Crama Balla Géza. Podgoria Miniș- Măderat are o istorie de mai bine de o mie de ani și are o experiență  de aproximativ cinci secole în cultivarea a două soiuri de strugure care se identifică astăzi cu această zonă: Cadarca de Miniș și Mustoasa de Măderat.

cadarca-de-Miniș

Atât Mustoasa cât și Cadarca dau vinuri lejere și fructate, dar care pot fi asociate cu ușurință cu preparate culinare. De obicei, aceste vinuri sunt făcute să înveselească atmosfera și să fie savurate împreună cu mâncarea. De altfel, la petrecerea de la crama, cadarca mi s-a părut cea mai potrivită alegere pentru a acompania un purceluș de lapte la proțap.

În ultimii ani, Balla Géza a plantat în solul brun roșcat cu roci vulcanice al dealului și alte soiuri, care au dat rezultate bune: Furmint, Cabernet Franc, Syrah și Fetească Neagră. Dintre vinurile degustate, pe lângă Cadarcă, care rămâne soiul meu favorit din podgoia de la Miniș, mi-au plăcut în special Cuvee David 2013 (cupaj de cabernet sauvignon- majoritar, syrah și fetească neagră) și Cabernet franc 2011.

Crama Balla Geza vazuta din vie

viile de feteasca neagra

feteasca-neagra

muresul-in-zare-la Paulis

din vie

Sâmbătă de dimineață, am avut ocazia să ne plimbăm prin vie, să participăm la culesul feteștii negre și să ascultăm povestea podgoriei. În lumina blândă a începutului de toamnă, am gustat strugurii -unii au și cules- și am admirat Mureșul croindu-și drum în depărtare. Crama Balla Géza o să îmi rămână în memorie asociată cu ordinea care se putea ghici din imaginea satului Păuliș privit din vie, case așezate simetric, cu curți frumos aliniate de-a lungul unei străzi perfect drepte, perpendiculară pe deal, simbol al trăiniciei, al acelor rădăcini de la care ne revendicăm cu toții și a formelor bine construite în care atunci când pui și suflet devin frumoase.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Ce face anul din soiuri

Week-end-ul trecut a fost sărbătoarea Cramei Stirbey, un eveniment la care merg în fiecare an, începând cu 2012. Cu ocazia celei de-a treisprezecea ediții, am fost răsfățați cu o degustare de vinuri din 2010, unul dintre cei mai buni ani de recoltă de la Stirbey. Rar am avut ocazia să particip la o degustare orizontală, cu șapte vinuri românești, monocepage, din soiuri diferite, din același an de recoltă, care să fie toate atât de reușite. De obicei, în funcție de clima anului de recoltă, unele soiuri se exprimă mai bine în vin, altele, din contră, sunt mai șterse, mai timide.

degustare orizontală 2010

2010 a fost un an mai rece, cu multă ploaie, mai ales pe timpul verii, dar cu o evoluție climatică mai lentă ce a reușit să imprime vinurilor, după 5 ani de învechire în sticlă, o profunzime aromatică, o claritate a gustului, o ținută și o complexitate pe care rar am întâlnit-o, mai ales în cazul soiurilor tradiționale românești. În plus, toate aceste vinuri, atât cele albe cât și cele roșii, erau foarte proaspete și cred că vor putea fi băute la fel de bine și peste 5 – 10 ani. Iar rose-ul, cu o aciditate incredibilă, de abia acum e bun de băut.

Am degustat Fetească regală 2010, Sauvignon blanc 2010, Tămâioasă românească vinificată ân sec 2010, Rose 2010, Novac 2010, Negru de Drăgășani 2010 și Cabernet sauvignon 2010. Deși vinurile cramei Stirbey sunt vinurile românești pe care consider că le cunosc cel mai bine, pentru că am băut aproape toate soiurile, din toți anii de recoltă din 2003 încoace, tot mai găsesc câte un vin care să mă surprindă. Pe lângă novac, despre care am mai scris, marea surpriză a fost feteasca regală – cel mai fin și expresiv vin al degustării.

Feteasca regală, 2010, Prince Stirbey  e un vin suav, dar complex, cu arome florale, dar și subtile nuanțe de alune prăjite amplificate de efectul învechirii la sticlă. Corpul vinului e lejer și onctuos în același timp, o dualitate datorată pe de o parte acidității bune, taninilor tipici acestui soi și pe de altă parte învechirii la sticlă. Viile de fetească regală de la Stirbey au între 35 și 40 de ani, iar strugurii au fost vinificați în cuve de inox fără drojdii selecționate. Feteasca e un soi care fermentează greu și o perioadă lungă, mai ales atunci când e vinificat cu drojdii naturale. Oliver Bauer spunea că, de exemplu, feteasca regală 2015 s-a oprit din fermentație după 78 de zile. La asemenea caracter și nazuri nici nu e de mirare de ce a fost numită așa. (La masterclass-ul dedicat feteștii regale, susținut de Zoltan Kormos la ReVino, am aflat că la început feteasca regală – originară din zona Daneș- se numea dănășeană, denumirea de fetească regală fiind mai recentă).

Având în vedere prestanța și expresivitatea feteștii regale, a novacului și a negrului din 2010, Crama Stirbey se poate lăuda nu doar cu reînnodarea unei tradiții cât și cu restaurarea reputației soiurilor românești.

După 14 ani de la prima recoltă, cred că secretul vinurilor Stirbey se află în continuitatea muncii în echipă, în pasiunea pentru vin a celor care lucrează de 14 ani acolo, în întâlnirea fericită dintre proprietarii Ileana și Jakob Kripp, un viticultor cu experiență în cultivarea soiurilor de struguri românești, Dumitru Nedeluț și un oenolog cu viziune pe termen lung, crescut în cramele rieslingului de Rhin, Oliver Bauer.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame