Tag Archives: vinuri româneşti

Marile vinuri mici

Vinurile „mari” sau vinurile „mici”, vinurile de fiecare zi sau vinurile de-o seară? Care sunt oare mai importante în viața unui băutor de vin? Ca blogger pasionat de vin am ocazia să degust nenumărate vinuri premium, ca băutor de vin însă am foarte puține opțiuni pentru paharul zilnic de vin, cel de la prânz sau de la cină. Și din punctul meu de vedere, asta e cea mai mare problemă a vinului românesc. Avem prea mult vin premium la prețuri nejustificat de mari – raportate la salariul minim– și foarte puțin vin corect pentru masa de fiecare zi.

În consecință, am ajuns să mă bucur mai mult atunci când descopăr vinuri românești oneste cu prețuri accesibile, decât atunci când degust ediții limitate, și asta pentru că știu că tocmai aceste vinuri de fiecare zi, pregătesc drumul pentru aprecierea vinurilor mari și sporesc, pe termen lung, numărul pasionaților de vin.

pinot

Am descoperit recent un excelent vin de masă, Vinul Cavalerului, Pinot noir 2012, de la S.E.R.V.E, la prețul de 20 de lei în magazinele specializate. E un vin care m-a surprins extrem de plăcut, mai ales pentru că acest soi e unul foarte dificil și ca urmare fără rezultate notabile în podgoriile românești. Până acum. În mod surprinzător, acest pinot noir din podgoria Dealu Mare te încântă cu aromele tipice soiului: lut și mușchi de pădure. E poate un pic mai corpolent decât un pinot clasic și păcătuiește printr-un final cu note dulci, și cu toate astea mi s-a părut mai reușit decât multe ediții limitate de pinot noir românesc pe care le-am încercat.

coq au vin

Vinul are nevoie de treizeci de minute de aerare în decantor, înaintea servirii și pentru că pinot noir-ul este un vin pur de gastronomie, am onorat această sticlă cu un preparat tradițional din Burgundia, coq au vin.

7 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

Vinca Major

Degustarea din luna octombrie, organizată de Institutul Cultural Maghiar din București, ne-a oferit ocazia de a cunoaște o nouă cramă din România. Botezată după numele latinesc al brebenocului, floare care crește în pădurile din zona Carastelec, Crama Vinca este, din punctul meu de vedere, cel mai surprinzător debut al anului 2014 în piața vinului de la noi.

vinca

Înainte chiar de a gusta vinurile, mi s-a părut foarte interesant faptul că acționarul majoritar de la Vinca este Abația Sf. Martin din Pannonhalma, cea mai veche mânăstire benedictină din Ungaria și al doilea cel mai mare teritoriu abațial după Monte Cassino.

Zona Carastelec este cunoscută pentru vinurile cu aciditate ridicată, foarte potrivite pentru producerea vinurilor spumante, iar investiția de la Vinca – 25 de hectare dispuse în formă de amfiteatru cu expunere vestică – a fost, la început, coordonată de către oenologul Tibor Gál, unul dintre cei mai cunoscuți vinificatori din Ungaria, care a devenit celebru după ce vinul făcut de el, Ornellaia 1998, a fost votat vinul anului de către Wine Spectator.

Am degustat:

Friza 2013

Feteasca Regală 2013

Alb 2013

Sophia 2013

Rosé 2013

Pinot noir

Per ansamblu, vinurile au fost curat lucrate, plăcute și sprințare, adică cu aciditate mare. Ca și în cazul zonei Beltiug, dacă vreți să vedeți cu adevărat ce înseamnă aciditatea vinului, vă invit să degustați vinurile de la Vinca.

Mi-au plăcut în mod deosebit,  Vinca alb 2013 – asamblaj de vinuri din trei soiuri de struguri, un vin cu aromele tipice ale chardonnay-ului , rotund și crocant – și  Vinca rosé 2013- din pinot noir – un vin mineral, lejer, elegant, cu arome suave și aciditate bună – în stilul rosé-ului de la Liliac sau a celui din Negru de Drăgășani 2013 al lui Oliver Bauer.

Nici vinul petillant, demi-sec (15 grame de zahăr la litru),  din fetească regală, nu a fost deloc rău, iar dacă cei de la Vinca se țin în continuare de treabă – și se ocupă un pic și de design-ul etichetelor- cred că o să auzim din ce în ce mai des despre ei.

4 Comments

Filed under vinuri româneşti

La Fille à Papa

Aseară la Casa Doina, S.E.R.V.E a sărbătorit 20 de ani, semn că iată vinul românesc își face încet încet o istorie și că, în curând, nu vom mai putea să ne mulțumim să spunem că „suntem la început”. Ca omagiu adus fondatorului S.E.R.V.E, contele Guy Tyrel de Poix, a fost lansat un nou vin – Cuvée Guy de Poix, 100 % Fetească neagră, culeasă probabil târziu, în rodnica toamnă 2011, dintr-o singură parcelă, din vârf de deal. Vinul este un asamblaj din vinuri de fetească neagră nebaricată și baricată, perioade diferite, 8 și 12 luni.

guy

Feteasca neagră e un fel de Fata Morgana a României, soiul nostru național, mai mult potențial decât real. Mulți pasionați de vin, după ce au gustat câteva vinuri au decis să investească în ea, mulți străini au venit după ea și au rămas pe la noi, devenind mai iubitori de fetească chiar decât românii. Cu toate astea, nu avem prea multe exemple reușite de fetească, cu atât mai mult cu cât multe din vinurile de pe piață sunt cupaje în care feteasca se află în diferite proporții în amestec cu merlot sau cabernet.

În cei cinci ani de blog, care iată s-au scurs deja, am băut câteva fetești foarte bune și ceva mai multe mai puțin reușite, și totuși, dacă e ceva important de spus despre acest soi de strugure, cred că investigația ar trebui să pornescă de la numele său. Nu vi se pare fascinant că românii au ales să-și boteze strugurii cu nume de fată ? Și să nu fie nici o legătură între acest nume și caracteristicile acestui strugure ?

Pe măsură ce încerc noi vinuri din fetească neagră încep să-l înțeleg pe acel vinificator hâtru din vechime care i-a dat acest nume. Pentru mine, feteasca nu e atât de deosebită prin aromă – acea celebră prună uscată pe care începem să o căutăm toți ca apucații de îndată ce se deschide o sticlă – pe cât e de specială în textură, în carnație. Feteasca e voluptate gustativă, e un vin catifelat și cărnos, ca un păr bogat și negru pe un obraz rumen de fată. Mulți vinificatori spun că feteștii nu îi priește baricarea excesivă tocmai pentru că ea machiază în exces prospețimea naturală a acestui obraz. Și mai cred că nu ar trebui să ne gândim la feteasca neagră ca la un vin sfios, feciorelnic și suav, din contră, este expresivă ca syrah-ul, picantă, răsfățată și capricioasă. Feteasca este fata tatei.

Cu ocazia Galei S.E.R.V.E 20 de ani, m-am bucurat de prietenii din lumea vinului și de atmosferă, dar mai ales am fost încântată să găsesc în acest Cuvée Guy de Poix, toate caracteristicile feteștii așa cum am întrezărit-o eu. Contele ar fi fost mândru de ea.

2 Comments

Filed under soiuri de strugure, vinuri româneşti

În sfârşit, feteasca

Deşi în orice pagină de internet citeşti numai cuvinte de laudă despre acest vechi soi românesc, în călătoriile mele pe la crame am auzit destui specialişti bombănind pe marginea ei. Principalul lucru care îi este reproşat  feteştii albe este profilul aromatic discret, atât de discret încât mulţi producători au simţit nevoia să îi sporească aroma printr-un mic adaos de 5-10% de muscat ottonel sau sauvignon blanc. Având în vedere moda actuală  a vinurilor foarte aromate, menite să ne seducă din prima, poate nici nu e de mirare…

De curând, am avut ocazia să descopăr o fetească albă bine făcută, unul dintre cele mai reuşite vinuri din acest soi pe care le-am băut pănă acum: Fetească albă, Terra Romana 2013, S.E.R.V.E

feteasca-web

Vinul este parfumat, cu note delicate de flori albe şi tonuri mai intense de petale de trandafir alb. Gustativ, vinul este echilibrat, cu structură, amplitudine şi cu un final lung dominat de arome de piersici albe şi citrice. Viile din care e făcut acest vin au fost plantate în 1967, au deci 47 de ani, iar 20% din vin a fost fementat in butoi de stejar folosit. De aici provine, probabil, extraordinara structură gustativă a acestui vin.

Am considerat că acest vin merge foarte bine cu preparate onctuoase şi mai corpolente, şi în aşteptarea felului meu favorit –  salata de vinete –  l-am asociat cu salată de sfeclă nouă şi sparanghel.

Dar, aştept cu nerăbdare vinetele şi vacanţa…

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Vinurile Gramma bine îmbrăcate

Despre vinurile de la Casa Olteanu Gramma n-am mai scris de o bună bucată de timp, din anul lansării lor pe piaţă, în 2011. Dacă recoltele din 2011 şi 2012 – doi ani cu climă foarte caldă – nu au atins echilibrul vinurilor din 2010, 2013 se arată un an mai bun. Am fost deosebit de curioasă să gust noua recoltă cu atât mai mult cu cât vinurile din gama premium au etichete noi.

aligote

Desenele lui Horaţiu Mălăele de pe noile etichete Gramma au stărnit ceva discuţii în piaţă, aşa cum era şi normal. În ceea ce mă priveşte, cu toate că sunt de părere că prea desele schimbări de înfăţişare nu fac bine notorietăţii brandului, desenele mi-au plăcut. În special cel de pe aligoté-ul 2013, un autoportret al maestrului Mălăele. Nu ştiu dacă locul acestui desen era neapărat pe o sticlă de vin, mai ales că el are acea capacitate de a rămâne în atenţia ta prin jocul dintre transparenţă şi opacitate care este, după mine, unul din atributele operei de artă.

Gama de vinuri din recolta 2013 păstrează reţeta cunoscută: două vinuri dintr-un singur doi – Fetească regală şi aligoté şi un asamblaj Cuvée Vişan (fetească albă, fetească regală şi aligoté). Cel mai mult mi-a plăcut aligoté-ul, un vin cu un bun echilibru atât aromatic cât şi gustativ. La nivelul expresivităţii el se află la mijloc între mult prea aromatul Cuvée Vişan cu note abundente în registrul fructelor tropicale şi mai reţinuta fetească regală.

gramma

Ceea ce am remarcat privind etichetele, după ce am degustat fiecare vin, este că acestea sugerează destul de bine carcateristicile vinurilor din sticlă: Feteasca regală- zveltă, galeşă, ţanţoşă; Cuvée Vişan – expansiv, colorat, demonstrativ; Aligoté-ul,-suculent, armonios, ludic. O alegere care sper să fie validată prin continuitate.

Leave a Comment

Filed under ştiri cu şi despre vin

Tradiţia care ne defineşte

Cu puţin timp înainte să primesc invitaţia la degustarea organizată de Crama Familia Hetei din Beltiug, un prieten îmi povestea despre bunica lui ucrainiancă din Crimeea, care printr-un şir de întâmplări, de nelămurit pentru el, a ajuns în localitatea Viile din Satu Mare. O localitate care pe vremuri era identificată prin cultura viţei de vie, aşa cum o demonstrează şi numele german al locului- Weinberg. Tot el mi-a povestit cum, în timpul regimului comunist, viile au fost scoase şi înlocuite cu pomi fructiferi, iar localitatea Viile este cunoscută astăzi mai mult pentru producţia de mere.

După povestea asta, am fost cu atât mai curioasă să degust mai multe vinuri dintr-o zonă viticolă mai puţin cunoscută în România, dar aflată în plină reconstrucție.

fam-hetei

Crama Familia Hetei din Beltiug e o afacere la început de drum, cu vii integral replantate după 2005, pe o suprafaţă de 15 hectare. Vinurile sunt simple şi curat lucrate, iar preţurile lor sunt cât se poate de oneste. Caracteristic vinurilor din această zonă, ne-a spus László Weiszenbacher, oenolog şi co-propirietar, este aciditatea foarte ridicată. Toate vinurile pe care le-am băut aveau între 6 și 8 grame de aciditate la litru, iar dacă cineva îşi doreşte să înţeleagă ce înseamnă cu adevărat aciditatea îi recomand să deguste câteva vinuri. În ceea ce mă priveşte, apreciez întotdeauna această caracteristică a vinului, mai ales atunci când e bine echilibrată. Dintre vinurile degustate mi-au plăcut Feteasca Neagră 2011 – pentru expresivitate şi tipicitate şi Tămâioasa românească 2013, (6 gr. de aciditate/l şi 2,4 gr. de zaharuri/l) pe care eu însă, aş fi apreciat-o şi mai mult cu un plus de zahăr rezidual, în stilul rieslingului din Mosel.

Faptul că Dealurile Crişanei abundă în toponime de origine viticolă, este după mine, cea mai concludentă dovadă a tradiţiei zonei. Din păcate, în materie de dovezi tot ce avem sunt toponimele, pentru că nu se ştie nimic despre soiurile care s-au plantat acolo de la filoxeră încoace. László Weiszenbacher ne povestea că singura informaţie pe care o deţine în acest sens e un document în maghiară potrivit căruia după filoxeră, la Beliug, s-ar fi plantat Rielsing italian, merlot şi ….malbec! Apoi în perioada regimului comunist, aceste vii au fost înlocuite cu soiuri hibride sau cu pomi fructiferi. Începând cu 1999, dealurile din Beltiug au fost replantate cu syrah, fetească neagră, cabernet franc, furmint, merlot etc. Iar tot ceea ce  putem spera este că proiectul început de László Weiszenbacher va fi continuat de generaţiile viitoare.Vinul este expresia desăvărşirii în timp şi dintre toate industriile, viticultura are cel mai mult nevoie de continuitate. Din păcate, România viticolă de la filoxeră pănă la comunism, nu a avut şansa acestei continuităţi, plantând şi replantând soiuri cu grămada, fără nici un fel de rapoarte scrise asupra potenţialul acestor soiuri în zonele respective. Iar acum luăm totul de la capăt.

Şi apropo de sloganul mai puţin inspirat şi deloc original al standului României la târgul de vinuri ProWein 2014– „Tradition redefined”. Poate că ar trebui să fim sinceri şi să recunoaştem că momentan traversăm o etapă de experiment care are nevoie de zeci de ani de continuitate ca să devină tradiţie. Iar costumarea experimentului în hainele tradiţiei e un joc periculos pentru că riscă să devină tradiţional.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Lăsaţi-ne Cotnarul !

Despre vinul de Cotnari circulă o grămadă de povești. Cel mai frecvent citat vin din literatura română, medievală şi modernă, vinul de Cotnari este mitic. Adesea ne este servit alături de figura controversată a lui Ştefan cel Mare, cel iubitor de femei, de beţii şi întemietor de mânăstiri. Culmea e că dintre toate celebrităţile istoriei noastre, el a lăsat dovezi palpabile în urma sa: mânăstirile construite. Dar Cotnarul ? A supravieţuit el vremurilor tulburi ?

La prima vedere, s-ar zice că nu. În ciuda realităţii de pe raftul magazinelor, m-am tot gândit că nu se poate să fi dispărut cu desăvârşire un vin atât de vorbit, atât de povestit, cu o tradiţie atât de veche. Cei care i-au închinat ode sunt totuşi prea mulţi. Nu puteau să se înşele atât de tare.

cotnar

De curând, am avut ocazia să verific această intuiţie deschizând o sticlă de Cotnari, Tămâioasă românescă din 1964. După aproape 50 de ani, vinul s-a prezentat impecabil, fără urme de oxidare, cu arome bine definite, complexe şi aciditate bună. Pe măsură ce s-a aerat în pahar, aromele de nucă, migdală şi coniac au lăsat loc aromelor de cireşe amare şi de miere, iar vinul a căpătat amplitudine. Corpul vinului a fost neaşteptat de onctuos, lăsând lacrimi grele pe pahar, iar finalul incredibil de lung şi de intens, ne-a amintit de gustul unui cozonac cu coaja de lămâie. Vinul a evoluat în pahar fără să dea semne de cădere, câteva ore bune, până la terminarea sticlei.

un vin roşu din 2011 şi un vin alb din 1964

dopul

Cred că acest vin a fost păstrat câțiva ani buni în butoi şi că probabil conţinea o cantitate de zahăr remarcabilă. A trebuit să admit cu surprindere că e cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată şi tot ce sper, e să nu rămână un vin pe care îl bei o dată în viaţă.

Tristeţea terminării sticlei a fost sporită de constatarea că încă beau cu prejudecăţi, că tind să caut mai mult pe la alţii, ceea ce am sub nasul meu acasă. Poate că ar trebui să ne recăpătăm încrederea în vinul de Cotnari, pentru ca el la rândul lui să creadă în el.

Nu ştiu numele celor care au făcut acestă tămâioasă în 1964 şi aș vrea să le pot mulţumi pentru că au reuşit un vin minunat, a cărui amintire o să-mi rămână lipită de suflet.

8 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti

Încă un soi nou la Drăgăşani

Teoria soiurilor de strugure, aşa cum am învăţat-o la cursul de oenologie, împărţea soiurile în două categorii cele aşa zise „mari” (Merlot, Cabernet sauvignon, Pinot Noir, Riesling, Sauvignion blanc etc), soiuri care de altfel s-au plantat şi la noi în perioada interbelică, şi soiurile de eşalonul doi (Cabernet franc, grenache, mourvedre, cinsault, macabeo, petit verdot) folosite des în asamblaje pentru aportul lor caracteristic, unele pentru culoare, altele pentru aromă, pentru structură sau pentru concentraţie alcoolică. Dintre toate aceste soiuri, poate pe nedrept socotite secundare, cel mai tare mă intrigă soiul cu numele cel mai alintat “petit verdot”.

În zona de origine- Médoc- vinul din petit verdot e folosit în cantitate mică (5-20%) în asamblajul clasic cu merlot şi cabernet. Ca şi pinot noir-ul sau novac-ul, petit verdot-ul e un strugure pretenţios şi tributar condiţiilor climatice. Poate cel mai pretenţios, căci vinurile monocepage din petit verdot se fac doar în anii favorabili şi ca urmare sunt rare. Şi nu sunt nici ieftine.

PV Bauer

Până acum am reuşit să beau doar cinci vinuri făcute din petit verdot – unul din Languedoc (Domaine de Ravanès, Le Prime Verd, 2002), unul din Bordeaux (Château la Bessane 2005, Margaux), unul din Spania (Domino de Valdepusa, Petit Verdot, Marques de Grinőn, 1996), unul din Argentina (Gran Poetico, Petit Verdot, Mauricio Lorca, 2006) și unul din România (Bauer, P.V. 2010)- şi sunt fermecată de temperamentul acestui vin roşu intens cu reflexe violete.

Aşadar, iată o veste bună pentru iubitorii de culoare şi de vinuri condimentate: s-a plantat petit verdot şi în România! Şi pe deasupra, prima recoltă de pe dealurile Drăgășanilor care apare pe piaţă, e una dintr-un an foarte bun, 2010.

PV contra-eticheta

Vinul se deschide cu arome de fructe coapte, mure, vişină şi condimente, nucşoară, cuişoare. După 3-4 ore de aerare în decantor gustul devine amplu, suculent şi cu un final dominat de accente de piper. Este un vin echilibrat, rotund şi e interesant de văzut cum va evolua peste câţiva ani.

Dacă vă întrebaţi care este motivul pentru care pe etichetă sunt menţionate doar iniţialele P.V. , explicaţia este dată de regulamentele DOC. Via nu este certificată IG sau DOC Drăgășani, adică în caietul de sarcini prin care sunt reglementate soiurile de strugure din care se poate produce vin cu indicaţie  IG sau DOC la Drăgășani nu apare şi petit verdot-ul, acesta fiind un soi nou plantat în zonă. Din acest motiv, vinul nu poate fi etichetat decât sub menţiunea de vin de masă.

2 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti

Noutăţi şi recomandări la Goodwine

Ca în fiecare an, noiembrie e bogat în cărţi şi vinuri. În perioada 21- 24 noiembrie, respectiv 22- 24 noiembrie la Romexpo,  se vor desfăşura atât târgul de carte cât şi târgul de vin, un bun prilej pentru a degusta şi compara ofertele podgorenilor şi pe cele ale editorilor.

vinuri2

Şi în acest an cabernet sauvignon-ul are cea mai consistentă prezenţă. Veți avea ocazia să degustați atât recolte mai vechi pe piață cum e Cabernetul Soare 2007 de la Vinarte, acum în formă maximă, cât şi noutăți, de exemplu, Eticheta roşie 2011de la Oprisor, un vin care n-a stat mult în butoi, e mult mai fructat, mai suculent şi surprinzător de băubil încă de pe acum. Dacă vă place acest soi, puteți încerca o mulțime de recolte, din toate zonele ţării, cu stiluri de vinificare diferite: cabernetul nebaricat de la Avincis, Cabernetul de la Via Sandu, Cabernetul 2009 Reserva de la Stirbey, Cabernetul Selene de la Recas, Cabernetul Alira, Cabernetul de la Aurelia Vişinescu şi Hyperion Cabernet Sauvignon de la Halewood. Târgul e o ocazie foarte bună de a compara între ele vinurile din acelaşi soi, de a înţelege diferenţele, dar şi de a afla mai multe despre universul gustativ propriu.

Dintre noutăți: Prince Matei 2009 Vinarte; Cuvee 2011 (negru şi novac) Prince Stirbey; Pinot Noir 2011 Avincis; Neptunus Shiraz 2011 Halewood; I din Ispita Oprişor; Terra Romana Fetească albă şi sauvignon blanc 2011 S.E.R.V.E; noile vinuri Alira.

Dintre surprize, două vinuri reuşite din soiuri nărăvaşe: Vinul Cavalerului Pinot noir 2011 S.E.R.V.E; Băbească neagră 2011 de la Cramele Delta Dunării.

De asemenea, nu ratați Crama Borha – cu o bună selecție de vinuri din Spania şi standurile micilor producători din Republica Moldova.

În ceea ce mă priveşte, sper ca la sfârsitul zilei să mai rămână loc şi pentru un spumant din crâmpoşie şi un toast în sănătatea viticultorilor.

5 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin

Avem şi viognier la noi în România!

Unul dintre subiectele mai rar discutate pe blogurile de vin este şi acela al avalanşei replantărilor cu soiuri internaţionale, în detrimentul soiurilor tradiţionale, mare parte dintre ele, distruse în perioada comunistă. Întreţinerea viei este etapa cea mai scumpă din economia activităţii de vinificaţie, direct proporţională cu numărul anilor în care via a stat, poate, în paragină. Acesta e şi unul dintre motivele pentru care s-a recurs la replantare, pe bani europeni nerambursabili, a unor soiuri neobişnuite pentru arealul României. Dar ca să nu cădem în şarmanta nostalgie a soiurilor tradiţionale româneşti, poate ar fi interesant să menţionăm că pe la 1900 a mai avut loc în România o etapă de replantări şi reconvertiri de soiuri care a stârnit atunci vajnice controverse, o parte din ecourile acestea au fost înregistrate în revista satirică “Furnica”. Nimic nou sub soare!

În aceeaşi măsură în care m-au atras soiurile tradiţionale româneşti, m-au interesat şi cele proaspăt aclimatizate în România: shiraz, viognier, riesling de Rhin, etc. Mi s-a părut întotdeauna o mare provocare să încerci să faci vin din soiuri internaţionale devenite cunoscute datorită viticultorilor din zonele de origine franţuzeşti, aşa că am dat curs cu mare curiozitate invitaţiei Domeniilor Halewood la lansarea noilor vinuri destinate HoReCa.

halewoodwines

Am degustat Rhea Viognier 2011, Theia Chardonnay 2011, Neptunus Shiraz 2011, Hyperion Adrian Vignard Fetească neagră 2010, şi Hyperion Chairman’s Reserve Cabernet Sauvignon 2008. Per ansamblu, vinurile au o expresivitate tipică stilului Lumii Noi, cu arome intense, tributare maturării în baric, corp voluptos şi cam mult alcool (14%- 14,5%). Atât Rhea Viognier cât şi Neptunus Shiraz mi s-au părut două vinuri promiţătoare şi cu o bună tipicitate de soi.

Rhea Viognier, 2011, provine din regiunea Dealu Mare, din zona numită Viile Scurta, atestată documentar ca zonă plantată cu vie încă din secolul al XVI-lea. Lorena Deaconu, oenologul Halewood ne-a spus că structura geologică – calcarul de sediment din roca mamă – imprimă vinului caracteristici deosebite, care l-ar putea califica drept vin de terroir.  Recolta 2011 provine din cel de-al şaptelea an al viei, iar 5% din vin a fost maturat în baricuri noi de stejar. Aromele de vanilie se îmbină fericit cu cele de piersică şi mango. Vinul e echilibrat, cu aciditate bună şi trebuie savurat asemeni chardonnay-ului la 10- 12 grade, din pahare mari.

Neptunus Shiraz 2011, provine din plantaţiile de viţă de vie ale Domeniilor Halewood aflate în zona Murfatlarului. Climatul însorit şi solul calcaros s-au dovedit prielnice soiului. Vinul are o tipicitate de invidiat, cu minunate arome de piper negru şi roşu, cimbru şi eucalipt. Influenţa lemnului e discretă (doar 15% a fost maturat în baric), vinul e mătăsos şi suculent şi va câştiga prin îmbătrânire la sticlă.

Spre finalul serii, am discutat cu câţiva din cei prezenţi despre soiurile internaţionale, soiurile tradiţionale şi lipsa identităţii acestora din urmă. Am auzit şi opinii potrivit cărora feteasca neagră e un soi care n-ar avea potenţial în România. E drept că nu se face primăvară cu două vinuri bune, dar eu sunt dispusă să mai aştept feteasca. Încă mai aştept şi mai cred…

2 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin