Tag Archives: vizite la crama

Un gentelman: Herr Riesling

Aseară am deschis ultima sticlă de riesling de la Von Schubert, achizitionată în periplul nostru prin Mosel şi odată cu aromele inconfundabile ale Rieslingului de Rhin s-a revărsat şi sacul amintirilor. Tare mă tem că sacul ăsta e scufundat de tot în riesling şi că mă va însoţi mult timp, dar la drept vorbind nici nu mi-aş dori vreo altă aromă dacă aş vrea să-mi parfumez dulapul.

Am nimerit în vizită la Maximin Grünhaus Schlosskellerei C von Schubert chiar în prima noastră zi în Mosel şi n-aş putea spune ce anume m-a impresionat mai tare: incredibila modestie a cramei sau fabuloasa bogăţie a vinurilor deschise (printre care un Riesling Auslese din 1996 si un eiswein). A fost o bizară întâlnire cu doi gentelmeni: rieslingul von Schubert şi Dr. Carl von Schubert, a cincea generaţie a familiei la conducerea cramei, (despre care se spune că este atestată din secolul X).

A fost printre puţinii care ne-au permis să ne băgăm nasurile printre butoiaiele din cramă. Cam toate rieslingurile pe care le produce von Schubert sunt vinuri cu fermentaţie spontană în baricuri de stejar şi cu ceva grame de zahăr rezidual, şi mi-au rămas în memorie ca unele dintre cele mai seducătoare rieslinguri din Mosel.  De altfel, domnul Von Schubert are o diplomă de doctorat „the economy of viticulture on steep slopes” despre viticultura pe pante abrupte, aşa cum sunt cele de pe care îşi culege strugurii.

Din nesfârşitele şi inevitabilele comparaţii între ce înseamnă să fii viticultor în Germania şi ce înseamna să fii viticultor în România, şi cât de scump/ieftin e preţul vinului, ne-am ales cu o poveste, care în ceea ce mă priveşte, îi vă însoţi de acum încolo sticlele de vin: „la mise en bouteille au camion au château”. Dacă în România legislaţia prevede că fiecare cramă trebuie să achiziţioneze o linie de îmbuteliere proprie ca să poată funcţiona şi vinde vin, în Germania acest lucru nu este obligatoriu. Cramele medii şi mici apelează atunci când este necesar, prin programare prealabilă, la un furnizor de servicii care se deplasează printre viile din Mosel cu linia de îmbuteleiere în camion. „la mise en bouteille au camion au château”, a concluzionat von Schubert, însoţit de hohotul nostru spontan de râs. După care a adăugat cu mirare: “mais vous parlez français ?!”

Da, mi-am şoptit atunci în barbă, cu franceza ne descurcăm, cu legislaţia mai aşteptăm.

13 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă

În ţara aspră şi minunată a rieslingului de Rhin

Când deschid o sticlă de riesling bun, mă simt învâluită în mirosul vîntului şi al pământului, al ardeziei încinse de soare şi al brizei răcoroase, care se îmbină, se contopesc parcă, într-un fulgurant moment de armonie universală. Am mai trăit senzaţia asta, în adolescenţă, când urcam pe munte, şi acum ştiu că ea are mirosul inegalabil al rieslingului de Rhin.

În Mosel, viticultorii au calităţi de alpinişti şi sunt animaţi de o mare dragoste pentru vinul pe care îl fac. Ai putea chiar să-i consideri un pic nebuni, dacă te uiţi la viile care cresc în pantă, unele înclinate şi la 70 de grade, până sus de tot, în vârf. Privind peste tot în jur nu prea vezi terenuri necultivate, şi începi să înţelegi cât de mult preţuieşte pământul atunci când nu ai, şi cât de multă muncă poate presupune un simplu pahar de vin. Şirurile nesfărşite de vii plantate pe văi neprimitoare m-au facut să mă gândesc că, noi, românii, ar trebui să fim un pic mai recunoscători faţă de ţara, atât de roditoare, în care ne-am născut şi ar trebui să ne exprimăm această recunoştinţă şi prin fapte.

Una dintre cele mai plăcute vizite din călătoria noastră a fost cea de la Weingut Laurentiushof, unde familia Franzen-Martiny cultivă vie pe unele dintre cele mai abrupte pante din Europa (70 de grade).

Am fost surprinşi şi ne-am simţit răsfăţaţi de propunerea gazdei noastre de a urca cu trenuleţul în vie, o instalaţie care deşi arăta ca o jucărie s-a dovedit trainică, fără să ne răpească însă doza de adrenalină care a făcut şi mai plăcută degustarea vinului direct în vie.

Caracteristic pentru Mosel e un tip special de tăiere şi legare a viţei, diferit de cel clasic, să-i spunem franţuzesc. Nemţii curbează ramurile butucului viţei şi le leagă într-o formă ce seamănă cu o inimă.

Pentru că e un tratament delicat, care  trebuie făcut cu atenţie pentru a nu traumatiza viţa, e din ce în ce mai puţin folosit, în lipsa forţei de muncă calificate. Se spune că, în această poziţie de inimă, seva viţei circulă uniform şi toţi strugurii au astfel şanse egale de a ajunge la maturitate deplină. Dar mie îmi place să cred că e, de fapt, inima primului viticultor care a trecut prin Bremm, a plantat vie şi n-a mai putut să plece.

De altfel, de acolo de sus, am privit Moselul printr-un pahar de riesling şi într-o clipă de reverie m-am întrebat dacă, de fapt, nu cumva tot ce curge în vale e riesling şi noi habar n-avem. Pentru că altfel e greu să-ţi explici starea de graţie în care trăiesc aceşti oameni care le permite să-ţi ofere o sticlă de vin bun la preţul de 8,5 euro.

6 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă

La vie, pe dealurile Dragasanilor

Cine a privit macar o data apa Oltului de pe dealurile Dragasanilor, stie ca frumusetea poate fi sorbita precum vinul. Iar cine o soarbe se imbata si ramane prins in navoadele locului ca o gaza in chihlimbar.

Vizita la Cramele Stirbey mi-a prilejuit descoperirea unui loc cu un farmec aparte. Cum urci dealul abrupt, dintre viile nesfarsite rasare un conac mic si zvelt, pozitionat strategic in buza dealului, un punct de belvedere la valea Oltului.

Raluca si Oliver Bauer sunt gazde primitoare si dornice de oaspeti, chiar si cand apar pe neasteptate odata cu furtuna. Pe cand degustam noi mai abitir cramposie si feteasca, privind cum in vale, furtuna inspuma navalnic undele Oltului, se aude cioc-cioc la usa. Mirati, am descoperit un cuplu de austrieci, intr-o mana cu aparatul foto si in cealalta cu poza Cramei Stirbey printata de pe internet. Citisera despre crama si intrebau daca pot s-o viziteze. Si, desigur ca au fost poftiti la degustare…

Dintre vinurile degustate, m-au interesat in special Rosé-ul 2010 si Feteasca regala, genius loci, 2007.

Rosé-ul 2010, 100% cabernet sauvignon, e, cred, cel mai bun rosé de la Stirbey pe care l-am baut pana acum. In ceea ce ma priveste, are tot ceea ce pretind de la acest tip de vin: prospetime, aciditate, vitalitate. Dupa spusele lui Oliver, 2010 a fost un an cu un raport mai bun aciditate-alcool in strugure, ceea ce aduce vinurilor din aceasta recolta un plus de aciditate la o concentratie alcoolica normala.

Feteasca regala, genius loci, e opusul rosé-ului. Un vin complex, cu eleganta si structura pe care o dau fermentarea in baric, menit sa imbatrneasca in sticla. Cu siguranta, nu e genul de feteasca pe care o bei zilnic, si poate din acest motiv e un vin cu care te imprietenesti mai greu. Nu te cucereste de la prima vedere si in plus, mi s-a parut din categoria celor care au nevoie de aerare. Degustat dupa o zi de la deschidere, vinul era parca mult mai sprinten, mai echilibrat.  Cu o alta ocazie, am avut prilejul sa beau o feteasca regala 2003, facuta de Oliver Bauer si am fost uimita de potentialul acestui soi de strugure.

Daca un vin poate cuprinde in el frumusetea locului care ii da nastere, atunci vinurile Cramei Stirbey sunt expresia magnificei si lentei curgeri a Oltului in soare. As fi ramas zile intregi la crama ca sa beau vinurile lui Oliver Bauer, sa absorb energia locului si frumusetea peisajului.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

A fi sau a nu fi… blogger

Asa cum va povesteam, bloggerii de vin s-au intalnit in acest an la Iasi, prilej de socializare, buna dispozitie si dezbateri, caci la urma urmei, e minunat sa te poti raporta la o comunitate, oricat de mica ar fi ea. Iar comunitatea bloggerilor de vin, desi mica, creste ca Fat-Frumos, de la an la an.

De data asta, pe langa Razvan , George si Ciprian, am avut privilegiul de a-i cunoaste pe Nicusor, Bogdan si Costachel (unul din blogurile culinare preferate).

Razvan Avram, gazda si organizatorul din acest an, ne-a rasfatat cu un program complet: seminar cu studentii la jurnalistica, degustare de vinuri si vizita la Crama Olteanu Gramma.

Vizita pe dealul Visan a confirmat impresiile primei degustari a vinurilor Gramma, despre care am scris acum cateva luni.

Pe langa aligoté, feteasca regala si Cuvée Visan, am avut ocazia sa degustam inca un vin foarte bun, un muscat ottonel vinificat in dulce (150 de grame zahar la litru), de un splendid echilibru gustativ. Din pacate, acest vin e disponibil doar la crama. Catalin Zamfir si echipa lui, isi doresc ca pe viitor sa vinifice si vinuri rosii, si avand in vedere zona de clima, s-ar putea sa ne astepte alte surprize placute.

Daca va poarta drumul pe la Iasi, va recomand sa nu ratati, doua oaze de vinuri bune: restaurantul Ralet si magazinul Good Point.

Restaurantul Ralet, gazduit de o vila aflata in vecinatatea celei in care a locuit Mihail Kogalniceanu are una din cele mai stufoase liste de vinuri din cate am vazut. Si mai ales, e locul ideal pentru a lansa baloane de hartie deasupra Iasului.

In cele din urma, am fost surprinsa in mod deosebit de placut de seminarul despre new media, in primul rand, de numarul mare al audientei. Discutiile au fost deschise de catre Dan Dobos, redactor sef la Evenimentul, care ne-a expus argumentele pentru care se afla de partea presei scrise si pentru care nu se poate considera blogger. Profesorul Vasile Astarastoaie, blogger si domnia sa, ne-a povestit despre blog ca expresie a unei nevoi sociale, dar, as adauga eu, si ca expresie a unui imbold spre autodisciplina.

Intr-o lume care se grabeste din ce in ce mai tare e foarte posibil sa prindem si vremurile in care blogul va deveni un suport clasic. Insa discutiile aprinse despre disparitia presei scrise s-au incheiat cu ideea ca, indiferent de suportul pe care te exprimi, singurul punct stabil de reper va ramane cititorul. El este, pana la urma, unica instanta care te valideaza ca scriitor. Asadar, va multumim ca ne cititi !

4 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

La anu’ si la multi ani, sa bem vin de Dragasani !

Cum recunosti potentialul unui loc de a se defini pentru cei din jur ca spatiu al teleportarii ? Cand apare acel echilibru care structureaza atmosfera si care creeaza senzatia de scurtcircuitare a temporalitatii ? Potentialul magic e al spatiului sau al omului care il locuieste ?

Calatoria naste mai mereu astfel de intrebari, iar evenimentul de lansare a vinurilor Avincis, petrecut pe colinele Dragasanilor, mi-a lasat senzatia unei vizite intr-o tara straina. Aproape ca ma puteam imagina la o petrecere pe malurile Garonnei.

De mult timp n-am mai avut ocazia de a asista la renasterea unui loc sub semnul gratiei si al bunului gust. O vila mica si frumoasa, construita in 1907, restaurata cu arhitect, o crama cu design modern, perfect integrata in peisaj. O priveliste minunata asupra vaii Oltului.

Domeniul Dobrusa de la Dragasani apartine familiei Stoica, iar arhitectul care a schimbat fata locului este Alexandru Beldiman. Proprietatea are un potential imens pentru organizarea de evenimente, iar faptul ca cineva si-a dorit sa creeze un astfel de loc in Romania, ma face sa sper in continuitatea initiativelor de acest tip.

Vinurile pe care am avut ocazia sa le degustam sunt, deocamdata, albe. Cramposie selectionata 2010, Sauvignon Blanc 2010 si Muscat Ottonel 2010, creatia oenologului Ghislain Moritz. La prima impresie, mi-a placut Sauvignon-ul, un vin corect, vioi, care s-a facut remarcat gustativ printr-o interesanta lama citrica. Din cate am inteles, printre soiurile de sturguri cultivate aici se afla si pinot noir, ceea ce ma face sa astept vinurile rosii cu deosebit interes.

In ceea ce priveste numele vinurilor, imi permit o mica observatie legata de un fenomen care a capatat amploare. Mi-ar fi placut ca aceste vinuri sa nu se numeasca Avincis (desi am inteles motivele care i-au determinat pe proprietari in alegerea acestui nume), ci sa poarte numele dealurilor Dragasanilor. Cred ca un vin e profund legat de tarana din care provine, iar celebrarea existentei sale nu se poate face decat sub rezonanta lexicala a unui nume atins de patina timpului, care are puterea sa stabileasca o legatura sentimentala cu publicul sau. Nu e un caz singular de reticenta in alegerea unor toponime autohtone ca nume de vinuri, si tocmai de aceea asupra acestui subiect voi reveni intr-un articol viitor.

Dincolo de asta, aparitia domeniului Dobrusa de la Dragasani, e un eveniment deosebit in lumea vinului romanesc.

24 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, vinuri româneşti

Din nou la Ceptura

Cum sunt o mare admiratoare a zonei Ceptura, incerc sa profit de faptul ca e aproape de Bucuresti. De data asta, am fost in vizita la S.E.R.V.E. Din capul locului, trebuie sa spun ca am fost uimita de dimensiunile cramei si de amploarea investitiei pe care domnul Guy de Poix a facut-o la Ceptura. Nu stiu de ce traiam cu impresia ca e o crama mai mica. Apoi, am mai avut si alte motive de uimire: vinul se produce afara in curte si nu exista un beci, o crama propriu-zisa, toate etapele vinificarii se executa ca sa zic asa, “pe orizontala”. Am fost impresionata si de ordinea si curatenia care domnea acolo, aproape ca intr-o fabrica de medicamente.

Am apreciat in mod deosebit efortul domnului Aurel Rotarescu – oenologul si directorul Cramei S.E.R.V.E –  care si-a pierdut aproape o zi intreaga cu noi, ne-a aratat via si ne-a explicat pe indelete etapele vinificarii vinurilor albe si rosii.  Mi-a facut o deosebita placere sa constat ca e un om pasionat de vin si de meseria pe care o practica. Acum ca l-am intalnit, cred ca la deschiderea sticlelor de Cuvée Charlotte voi alatura si ceva din inefabilul luptei lui cu vinul vesnic schimbator si de fiecare data altfel…

Desi cunosc o mare parte din vinurile SERVE, in special pe cele rosii, de data asta, cea mai mare surpriza a fost un vin alb: Chardonnay din gama Terra Romana. Un vin de urmarit. Si cum am aflat ca au plantat si Riesling de Rhin, astept cu nerabdare sa-l degust, cand va apare. Totusi, cel mai bun vin S.E.R.V.E ramane Cuvée Charlotte, pe care il stiu de prin 2003, cand ofertele de pe piata romaneasca de vin erau ceva mai limitate. Cuvée Charlotte 2007, cel care se gaseste acum pe piata, a fost medaliat cu argint de Decanter si producatorii spun ca ar trebui sa-l mai tinem la pastrare vreo 3 ani. Cine are rabdare…

10 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

In the tower of song

Pentru orice pasionat de vin si de calatorie, degustarea vinului la crama are o savoare speciala, aceea a povestii locului si a oamenilor. Imi place sa vizitez crame. Cred ca numai intr-un astfel de loc, printre butoaie frumos randuite si cu mirosul fermentatiei care pluteste in aer, poti sa te consideri pregatit ca vinul sa-ti sopteasca din secretele sale.

photo by Doron

photo by Doron

Drumul catre podgoriile din zona Dealu Mare s-a oprit mai intai la crama Rotenberg de la Ceptura. Un loc cu multe povesti si cu vinuri bune. Mai mult decat a degusta vinul, mi-a facut o deosebita placere sa stau de vorba cu domnul Mihail Rotenberg, un om pasionat de vin si un excelent povestitor. Mihail Rotenberg nu este oenolog si nici vinificator, ci inginer, absolvent al Facultatii de automatica si calculatoare. A avut inspiratia sa cumpere la Ceptura 18 hectare de vie si o crama in ruina, pe care a restaurat-o. A avut norocul ca primul vin pe care l-a produs, Merlot 2006, sa fie cotat de specialisti drept cel mai bun merlot de la noi.

Dincolo de povestea unui om care a decis sa-si schimbe meseria si a avut succes, am fost impresionata de mici pasaje incarcate de savoarea pasiuni pentru vin si a generozitatii fata de semeni. In septembrie 2008, afland ca Leonard Cohen va concerta la Bucuresti, Mihail Rotenberg s-a hotarat sa-i ofere cadou artistului si echipei sale, in semn de pretuire, 500 de sticle de vin, recolta merlot 2006. Mai mult chiar, primind foarte tarziu acceptul organizatorilor, s-a vazut nevoit sa conceapa de unul singur, eticheta sticlei de vin. In septembrie 2009, cand Leonard Cohen a revenit la Bucuresti, Mihail Rotenberg a repetat gestul.

Sunt o mare admiratoare a lui Leonard Cohen si trebuie sa marturisesc ca l-am invidiat ingrozitor pe Mihail Rotenberg. Probabil ca oricine a crescut cu versurile lui Cohen si i-a ascultat cantecele si-ar fi dorit sa poata face gestul asta pentru el. Cred ca nu exista bucurie mai mare decat aceea de a oferi daruri oamenilor dragi, oamenilor pe care ii admiri, oamenilor din jurul tau…

16 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

La vie in Bulgaria

Sunt dintre cei care s-au bucurat cand Romania a intrat in UE. Pe atunci am crezut ca, fara viza, o sa ma duc mai des la Viena sa beau o cafea. Intre timp, am mai imbatranit si am inceput sa prefer oraselor-muzeu cu oameni “morti”, campurile insorite cu oameni vii. Asa ca am dat o sansa Bulgariei. Dupa trei ani de incursiuni prin Bulgaria, pot sa va spun ca are din plin campuri insorite si oameni de treaba. Ariile protejate si parcurile nationale bulgaresti arata foarte bine. Asa se face ca doi prieteni de-ai mei, pasionati de natura au ajuns pe valea Lomului la Nisovo.

Incercati sa va inchipuiti urmatoarea scena. La 20 de kilometri de granita cu Romania, intr-un sat printre dealuri, la cuca macaii, doi romani bat la usa unui bulgar. “Buna ziua, gaspadar. Suntem si noi in trecere si am vazut ca aveti crama si vie. Am vrea si noi sa cumparam niste vin etc.” Bulgarul i-a invitat in casa, i-a pus la masa, a scos pita si branza si a inceput sa destupe sticlele. Vreo sapte soiruri de vin. Pe omul asta il cheama Emil si se ocupa de crama familiei. A facut studii la Bordeaux, dar se vede imediat ca pentru el, vinul e intai o pasiune si apoi o afacere. La Emil degustarea nu costa. Daca iti place vinul, cumperi, daca nu, nu-i bai. La sfarsit, cand prietenii mei s-au sculat impleticindu-se, i-a intrebat: “Da, nu vreti sa treceti maine pe la vie sa va plimbati cu caii ?”. De atunci, am tot fost in vizita la Nisovo. Ultima data, strugurii dadeau in parg, se apropia culesul si am facut un tur al viilor. Asa am descoperit domeniul Rainoff.

De vie se ocupa fratele lui Emil, scolit in Argentina. Soiurile de vita sunt aduse din Franta: cabernet sauvignon, cabernet franc, merlot, petit verdot, sauvignon blanc, chardonnay, muscat. Vinurile pe care le fac sunt fie cupaj, fie dintr-un singur soi. Cel mai interesant vin a fost cabernetul franc, era prima data cand gustam un vin facut doar din acest soi. Cel mai bun mi s-a parut cupajul numit Horses Valley (Cabernet franc, Cabernet sauvignon si Merlot). Dar despre vinuri o sa mai povestesc…

Pentru mine, marea descoperire e rezervatia naturala Rusenski Lom. Locul m-a fermecat, iar peisajul seamana foarte mult cu Cheile Dambovicioarei. Bratele Lomului numite Beli, Malki, Cherni si Rusenski si-au facut loc printre dealuri, construind canioane. Satele sunt pitite printre stanci, soselele sunt inguste ca in sudul Frantei, cu greu pot trece cate doua masini una pe langa alta. Natura e virgina, si am vazut in cateva zile o groaza de animalute, zburatoare si taratoare, despre care nu credeam ca mai traiesc. Cel mai tare m-au emotionat ulii, nu i-am mai vazut de pe vreme copilariei mele, la Rucar. In zona sunt doua puncte de atractie: Fortareata medievala Cherven – dateaza din secolele XII –XIV si pestera Orlova Chuka. A doua ca marime din Bulgaria, pestera are 15 km de tunele pe 7 nivele. Cand am ajuns noi era destul de tarziu, dar am prins ultimul tur cu un ghid care ne-a zis ca nu stie decat bulgara si germana. Cand a aflat ca suntem romani, ne-a facut un tur intr-o romana aproximativa, dar al carei farmec n-o sa-l uit prea curand.

Romania e in UE, dar eu daca vreau sa beau o cafea, trec podul la Ruse…

PS. Cele doua poze din pestera sunt ale amicului Borce, restul sunt productie proprie…

3 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Nemtii sunt la moda in Romania

Probabil ca si in aceasta iarna Valea Prahovei va fi din nou ambuteiata. Daca vi se intampla asta si va lasa nervii, iesiti din DN1 la Azuga si faceti o oprire la Cramele Rhein.

Ideea ca un neamt a venit in Romania sa faca sampanie la Azuga, si a devenit in scurt timp furnizor al Casei Regale a Romaniei, m-a determinat sa le fac o vizita. Locul e o oaza de liniste. Peisajul e magnific, aerul curat, sampania buna, oamenii prietenosi. Desi am venit pe neanuntate si nu eram decat doi oameni, (la intrarea in crama zicea ca vizitele ghidate se fac doar pentru grupuri mai mari de 8), n-au parut deranjati si ne-au facut o vizita ghidata in crama si o degustare cu doua feluri de sampanie, doar pentru noi doi. Totul a avut o nota romantica si mi-a deschis apetitul pentru sampanie.

Crama Rhein a fost construita in 1892. Are ziduri duble cu o perna de aer intre ele, astfel incat temperatura din interior se mentine constanta, cu variatii mici de la un anotimp la altul.  Pe langa prilejul de a vedea pe viu toate etapele prin care trece sampania, mi-a facut placere sa descopar si un mic muzeu care expune utilaje, poze si ambalaje de la inceputurile afacerii familiei Rhein. Daca va duceti sa vizitati crama, intrebati ghidul tot ce sunteti interesati sa stiti, e o ocazie foarte potrivita de a afla despre sampanie direct de la sursa. Vizitarea cramei costa 6 lei/de persoana, iar degustarea a 2 sortimente de sampanie, 9 lei/de persoana. In incinta cramei au si o pensiune care ofera casa si masa. E turistica, dar se integreaza bine in peisaj. E decorata in stil rustic, dar sobru, cu mobila si finisaje de calitate.

PS. Pozele sunt facute de alex, unul din fotografii captivati de povestile Monei.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame