Monthly Archives: September 2012

Toamna vinurilor bune

Găsesc cu totul şi cu totul misterios felul în care vinurile –  chiar şi fără un pedigree tip cru classé, şi din viţe tinere – ajung să fie senzaţionale după ani de îmbătrânire la sticlă. Iar, dacă le oferi confortul de a zăbovi suficient timp într-o pivniţă cu condiţii bune de stocare, se vor arăta foarte generoase.

O surpriză deosebit de plăcută a fost Viña Casa Tamaya 2001. Un cupaj interesant de 23 % cabernet sauvignon, 23% syrah si 54 % merlot, dintr-o vie tânără, plantată în 1997, în Limari Valley, Chile.

La deschidere ne-a întâmpinat cu arome seducătoare de ulei de măsline, asemănătoare vinurilor din Languedoc. Apoi, pe măsură ce s-a aerat în pahar, au apărut fructele coapte, mure şi cireşe, asezonate cu note condimentate. Un final mediu cu o senzaţie usor amăruie, de nucă. Un vin bine conservat, cu corp amplu, aciditate bună şi tanini încă vii.

Mi-a părut tare rău pentru suratele lui deschise prea devreme. Abia acum e timpul lui…

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Cum se gestionează pivniţa cu vinuri

Cu ocazia săptămânii internaţionale a cărţii, am recitit “Hronicul Măscăriciului Vălătuc”, o carte scrisă pe la 1928, şi am reţinut acest pasaj – pe cât de amuzant, pe atât de actual – despre cum se construia şi gestiona o pivniţă cu vinuri în secolul trecut. Căci, pentru a bea vinuri de calitate, cel mai important aspect il constituie şi în ziua de azi condiţiile în care vinurile vor fi depozitate.

“(…) a purces logofătul a zidi în via de la Bucium, unde se aşezase, pivniţă temeinică, întocmind şi arhivă în regulă, cu multe scripte şi hrisoave pentru sticle, butoaie şi balerci. Pivniţa era rece şi adîncă cum nu s-a pomenit pe meleagurile noastre, că îngheţai mergând şi te şi rătăceai, toată în piatră, cu nenumărate hrube şi cotituri, tot cu uşi de fier şi chei groase, că nu le-ar fi putut purta la brâu decât zmeii din poveşti sau ciclopii antichităţii. Şi, cu drept cuvânt se lăuda logofătul că nici sfinţii cerului creştin, nici zeii Olimpului nu s-au eglendisit cu băuturi ca ale lui. Pentru butelcile cele mai de preţ, făcuse anume în zid bolţi mici, cât butelca, pentru fiecare butelcă, bolta ei. Pe-acelea, le avea trecute pe numere într-un catastif cât Sfânta Scriptură de la Trei Ierarhi, legat în piele de Cordova, poleit pe margini şi cu o minunată încuietoare de aur cioplit, pe care strălucea o granată întunecoasă, ca o picătură de vin burgund.

Pe copertă sta scris (…) :

 CARTEA DE AUR

cuprinzând

cele mai de samă butelci

pe care,

în mai bine de douăzeci de ani e trudă,

adunatu-le-am,

Eu,

Toader Zippa

vel-logofăt ;

Parte păstrate den bătrâni,

multe

de la străini cumpărate.

Acele

de obârşie franţeză, spaniolă, italiană şi

nemţească, alesu-le-am,

sub statornica priveghere şi folositoare povaţă a

meşterului între meşteri

Anthelme Brillat Savarin,

Ce mi-a fost

înţelept îndrumător,

credincios prietin

şi vesel tovarăş

iar

cele de obârşie ungurescă, grecească,

valahă şi moldovenească

numai după voia întâmplării şi priceperea mè.

Pe foaia următoare, o mână dibace însemnase în împodobită scriere cu floricele şi arţibilduri felurite, după dictarea logofătului:

“Pentru de veci hodina sufletului meu, cu limbă de moarte, rogu-mă de iubitul meu fiu Costache, legiuit moştenitor al nepreţuitei mele pivniţi, să nu calce poruncile cele mai de pe urmă, aici mai jos înşirate şi cuprinse în puncte cinci:

1). Băuturile, cu mâna mea trecute în « Cartea de aur », în stare de beţie să nu se bea.

2) Să nu poruncească să-i aducă butelci acolo însemnate, decât fiind în mare ispită şi numai în tovărăşia acelor boieri care se vor fi dovedit că preţuiesc vinul şi celelalte băuturi de soi, cinstindu-le şi preamărindu-le mai mult ca nevestele şi chiar ibovnicile lor.

3) În faţa muierilor, cu « Cartea de aur » să nu se fălească ; căci muierea, după cum e firea ei iscoditoare şi lacomă, îndată pofteşte să guste din toate, şi când îi căuta, mai mult strică decât pricepe la vin, multe muieri bând mai cu plăcere tisanele de rând decât “les grands crus”.

Dar de se va nimeri vreuna (eu îi doresc să aibă parte de cât mai multe), care în faţa celorlalte vinuri va arăta cuviinţă şi cumpătare (lucru rar !) şi care pe deasupra îi va fi şi mai dragă, dezlegare îi dau ca, împreună cu ea, şi numai cu ea, să se desfete cu aceste vinuri. Îl sfătuiesc însă, ca în această ferice împrejurare, să se slujească mai ales de vinuri de Champagne şi cu precădere de cel de Aï, fiind acesta îndeobşte mai pe placul muierilor şi mult prielnic amoroaselor dezmierdări.

4) Pentru mâncările, brânzeurile, dulciurile şi poamele ce se potrivesc fiecăruia din aceste vinuri, să-şi amintească, rogu-l, de bătrâneştele-mi poveţe, pe care la fiecare masă datu-i-le-am prin viu grai şi pe care, de altfel, le va găsi la nevoie şi în însemnările mele, sub titlul, Călăuza desăvârşitului gastronom.

(…)

5) De câte ori va deschide « Cartea de aur », să mă pomenească în faţa musafirilor cu vorbe glumeţe, faptă pentru care mai dinainte, cu părintească dragoste, îl binecuvânt. Şi va fi ca şi cum şi eu aş bea.

Am zis !”

Urma iscălitura şi pecetea logofătului.

Pe foile următoare erau trecute şi numerotate sticlele. Fiecărui număr din dreptul sticlei îi răspundea un număr pe hărtie ceruită, lipit pe borta cheii corespunzătoare, aşa că dacă o sticlă nu era ştearsă în catastif şi s-ar fi găsit hârtia bortelită (lucru ce nu s-a întâmplat niciodată), n-ar fi rămas îndoială că sticla a fost furată.

De altfel, logofătul avea obiceiul să scrie cu mâna lui, în dreptul fiecărei sticle şterse, cu cine şi când a fost băută, dacă a fost păstrată bine, precum şi ce grad de asemuire se putea statornici între ea si altele, de acelaşi fel, mai înainte destupate. Subt fiecare sticlă din catastif era de asemeni însemnată cu roş data cumpărării, vârsta vinului, anul şi locul în care a fost tras în sticle şi, dacă era cazul, o anecdotă cu privire la aceste împrejurări.”

Mă întreb dacă pivniţa descrisă aici de Păstorel nu este cumva cea a castelului Rosetti Rozovanu de la Stânca, unul din monumentele dispărute în timpul celui de-al doilea război mondial. Castelul a fost jefuit în iunie 1941, la intrarea României în război, şi apoi, bombardat şi distrus definitiv în 1944. Se spune că mult timp după asta, pâna în anii 90, printre ruine s-au găsit butoaie intacte cu vin vechi de Cotnari.

Am citat din Al.O.Teodoreanu, “Hronicul Măscăriciului Vălătuc”, Ed. Junimea, 1989, pag 59-62

2 Comments

Filed under poveştile Monei

Germania pe Dealul Olt

Frédérique Dard obişnuia să spună că, dacă momentele de linişte care urmează după ce s-a cântat Mozart sunt, într-un fel, tot Mozart, atunci şi clipa suspendată care se naşte în urma degustării de Yquem e tot Yquem. Aşa am simţit şi noi la sfârşitul degustării CellarTalles XII având drept temă vinurile din Germania. Râsetele şi momentele de reverie din vârful dealului au fost tot riesling, riesling însufleţit din Nahe şi Rheingau oglindit în apele Oltului.

Când e vorba despre riesling, nimic nu este mai profitabil decât o degustare comparativă, şi din acest punct de vedere întâlnirea organizată de Raluca şi Oliver Bauer şi găzduită de Via Sandu, a fost exemplară. După călătoria în Mosel, a fost o bună ocazie de a încerca riesling de Rhin şi spätburgunder şi din alte zone ale Germaniei: Rheingau, Nahe, Rheinhessen, Baden.

Am început cu rieslinguri din Rheingau, jocuri de arome şi culoare atât de seducătoare şi după mai bine de 25 de ani încât fac evaluarea critică  tributară mai ales gustului propriu.

Flight I – 2010, Riesling Wallufer Walkenberg Kabinett trocken, J.B. Becker versus 2001, Riesling Wallufer Walkenberg Spätlese trocken, J.B. Becker

Flight II – 1983, Rauenthaler Baiken Riesling Spätlese, Freiherr Langwerth von Simmern versus 1986, Ruedesheimer Berg Schlossberg Riesling Spätlese, Schloss Schönborn.

Flight III –2009, Riesling Kirchspiel GG trocken, Wittmann versus 2009, Riesling Hubacker GG trocken, Keller

Flight IV –2007, Oberhäuser Brücke Riesling Spätlese, Dönnhoff, Nahe versus 2007, Wiltingen Gottesfuss, Alte Reben Erste Lage, Van Volxem, Saar.

Dacă rieslingurile din Nahe şi Saar au avut caracteristicile la care mă aşteptam, o mare surpriză au fost vinurile din Rheinhessen. Cu o amprentă aromatică asemănătoare mai degrabă unui sauvignon blanc, m-ar fi păcălit cu siguranţă la o degustare în orb. De altfel, pe masură ce beau tot mai mult realizez că certitudinile în domeniul vinului sunt rezervate doar nebăutorilor.

Berbecuţul la ceaun a strălucit alături de 4 pinot noir-uri:

2006, Assmanhäuser Höllenberg, Spätburgunder trocken, Magnum

2007, Ziereisen, Spätburgunder Tschuppen trocken

2008, Spätburgunder ***R, trocken Alexander Laible

2004, Wallufer Walkenberg Spätburgunder Spätlese trocken, “Alte Reben”, J.B.Becker.

După Prowein, unde am băut pentru prima dată Wallufer Walkenberg Spätburgunder, m-am tot întrebat în ce constă caracterul special al vinurilor de la J.B. Becker. De cele mai multe ori, atunci când degustăm vinuri avem tendinţa să le disecăm pe componente – arome, corp, tanini – şi să le savurăm oarecum disociat. Mi se pare că Becker prin pinot noir-ul lui a găsit acel punct faimos de echilibru în care vinul e armonie şi reuşeşte să se impună nu prin senzaţii fragmentate, ci tocmai prin formidabila unitate realizată de această armonie. Puterea de seducţie a vinurilor J.B Becker stă tocmai în faptul că pot actualiza de la prima înghiţitură “acea clipă de linişte care urmează după ce s-a cântat Mozart şi care e tot Mozart”.

Notele de degustare ale vinurilor le găsiţi pe Cellertales şi pe blogul lui Mihai.

3 Comments

Filed under drinking in good company, Riesling din lumea largă

Google – Moving in is sorting out

Cu ocazia schimbării hostingului Vinurilor Povestite am plonjat un pic în statistica google analitics şi cum a trecut binişor un an de la articolul în care povesteam ce caută lumea pe google când vine vorba despre vin am văzut câteva semne ale unor schimbări interesante şi în acelaşi timp surprinzătoare.

Deşi obsesia sulfiţilor din vin rămâne pe primul loc, la fel de actuală ca şi anul trecut, au apărut câteva subiecte de interes constant, importante cantitativ, la care nu mă aşteptam.

În primul rând, există o curiozitate crescândă pentru şampanie şi vinul spumant, se caută informaţii despre tehnologia de fabricare a şampaniei ceea ce face ca tocmai unul din primele mele posturi pe acest blog, din 2009, să fie foarte citit în acest an. E unul din motivele pentru care cred că ar fi timpul pentru o ofertă mai largă de spumant brut sans dosage românesc.

Un alt subiect cu multe intrări din google este cel legat de conservarea şi păstrarea vinului precum şi care sunt regulile de servire ale vinului la masă. Urmează tema vastă a turismului oenologic şi a degustărilor la cramă, un subiect care, din păcate, este tributar infrastructurii locale.

Avand în vedere iarna cu temperaturi extreme din ianuarie – februarie 2012, vinul de ţară din balcoanele românilor a îngheţat din nou, iar căutarile pe tema temperaturii la care îngheaţă vinul au revenit în forţă.

Un subiect interesant nou apărut este şi acela al termenului de valabilitate al vinului („unde scrie pe eticheta vinului termenul de garanţie”). Faptul că vinul nu are termen de garanţie asemeni tuturor produselor, mi se pare una din caracteristicile sale fascinante. Vinul traieşte independent de tine şi expiră după un algoritm propriu, imposibil de rezumat de o ştampilă cu o dată

Cel mai căutat producător român, dintre cei despre care am scris pe blog, este Casa Olteanu – Gramma, iar cel mai căutat soi de strugure – o surpriză ? – e crâmpoşia.

Să nu uităm şi categoriile noastre deja consacrate:

Întrebări metafizice:

„Ce înseamnă să fii băutor de vin”, „ce fel de gust are vinul sec”, „ce se poate face în Drăgăşani”, „cine este furnica din reclamă?” „care este diferenţa dintre champagne şi le champagne.”

Întrebări al căror răspuns aş vrea şi eu să-l aflu:

„un miligram de dioxid de sulf câti mililitri are?”, „ce trebuie să scrie pe eticheta ca vinul să fie original”,”cât vin poţi să bei zilnic de la cotnari”,”cum se deschide un vin fără tirbuşon”,”câţi bani a costat târgul de vinuri Goodwine”, „am dezlegat berbecuţul – legendă albaneză ?”

Dincolo de toate astea, mi se pare că faţă de anul trecut, sunt mult mai multe căutari pertinente, după anul de recoltă, după denumirea vinului şi numele producătorului şi au apărut semne timide ale interesului pentru asocierea vinului cu preparate culinare. Avem suficiente motive ca să privim lucrurile cu optimism, interesul pentru educaţia în domeniul vinului e în creştere.

6 Comments

Filed under poveştile Monei