Category Archives: poeții vinului

Sărbătoarea continuă

“Pe atunci, în Europa, vinul era considerat ceva la fel de sănătos și de firesc ca și mâncarea și totodată ceva care îți aducea fericirea, plăcerea și buna dispoziție. A bea vin nu era nici un semn de snobism, nici de sofisticare și nici nu constituia un cult – era o chestie la fel de naturală ca mâncatul și, pentru mine, extrem de necesară; nici nu mi-ar fi trecut prin cap să mănânc fără să beau vin sau cidru sau bere. Eram înnebunit după toate vinurile, în afară de cele dulci sau dulcege sau prea grele ( și nici nu îmi trecuse prin cap că cele câteva sticle de Mâcon alb, sec și ușor pe care le băusem împreună ar fi putut să-l facă pe Scott (Fitzgerald) să-și piardă mintile.”[1]

Dacă voi scrie vreodată o carte despre vin, acesta ar fi pasajul cu care îmi doresc să se deschidă. Hemingway surprinde în câteva cuvinte rostul vinului, o băutură pentru cei care lucreză pământul, și pentru cei care se roagă, pentru cei care iubesc natura, pentru gurmanzi și pentru cei în căutare de inspirație. E o băutură care îndeamnă la simplitate și care a a ajuns paradoxal, inaccesibilă în momentul în care planeta a început să producă mai mulți litri decât poate bea.

Am descoperit de curând, o carte dedicată gurmandului Hemingway, o încercare de a reface rețetele felurilor de mâncare, unele dintre ele clasice, care apar în literatura lui Ernest Hemingway. Cartea lui Craig Boreth e un compendiu de rețete și de pasaje culinare atent culese. Dacă aveți talent de bucătar, poate veți încerca tocana de iepure a lui Pilar din “Pentru cine bat clopotele” sau celebrul sandviș Muntele Everest. Mie însă, cartea mi-a făcut o mare poftă să citesc și să recitesc literatura lui Hemingway, dintr-o perspectivă nouă, cea a vinului.

Asemeni scriitorului, personajele sale sunt băutori, cunoscători, și iubitori de excese bahice, dar vinul nu este nimic mai mult decât o băutură cotidiană, la îndemâna oricui și care se servește într-o ordine bine cunoscută de toată lumea. E poate surprinzător, dar Hemingway nu a fost un poet al vinului, ci un băutor pasionat, un cunoscător al vinurilor și mâncărurilor potrivite, consumate în cantități neortodoxe, într-o perioadă în care vinul bun era ieftin, iar asocierea lui cu mâncarea nu însemna sofisticare, ci bun simț. Și nici nu e nevoie de mai mult de două propoziții precum cele de mai jos, ca să-ți poți imagina gustul, dar și iluzia, sărbătorii fără de sfârșit:

“Am servit prânzul sus la Botin. Este unul dintre cele mai bune restaurante din lume. Am servit purceluș de lapte fript și am băut Rioja Alta. (…) Am mâncat o masă îmbelșugată și am băut trei sticle de Rioja Alta.”[2]

”[1]Ernest Hemingway, Sărbătoarea Continuă, Editura Polirom, pag 118

”[2]Ernest Hemingway, Fiesta, Editura Polirom, pag 245

PS. Din păcate, traducerea cărții din engleză are destule erori, cele mai multe datorate faptului că  traducătorul a ales să traducă de unul singur pasajele literare – ce-i drept multe- în loc să apeleze la cele din cărțile deja traduse și publicate.

Leave a Comment

Filed under poeții vinului

În vie

De sărbători, câteva versuri mai puțin cunoscute ale poetului preferat al adolescenței mele, Vasile Voiculescu

“Când soarele coboară, din ceruri stând să iasă,

Tu urci cu ele în față, spre via neculeasă,

Așa că multă vreme îl mai zărești pe coamă

Rostogolit acolo, o fabuloasă poamă

Căzută fără veste pe dealul viei tale,

Și-n asfințitul umed ce stăruie pe cale

Un plop aproape negru în seara asta gravă

Își nalță foișorul de frunze-n vânt și slavă

În vârfu-i peste via sinistră stând de pază,

A poposit o clipă cea de pe urmă rază,

Lingând ușor cu limba de aur sumbra turlă…

Alăturea pândarul, bănuitor, în surlă

Încarcă-n sârg sâneața, gătindu-se de noapte.

Un miros lung de putred, de teasc, de foi răscoapte

s-amestecă cu greaua muțenie din vie.

Trei linuri mari așteaptă-n cramă, trei sicrie,

Și-n spaima ne-înțeleasă sclipesc lângă perete

Cosoare-ncovoiate cu aripi de erete,

În timp ce-n largul hrubei ce gurile-și deschide

Un șir de buți și-antale cer alte Danaide…

Și noaptea care vine trudită de departe

Aduce ca o veste năpraznică de moarte,

Tomnaticilor struguri spunându-le înțelesul,

Că mâine-n zori începe, cu chiote, culesul…

vie veche de sauvignon blanc

Tu ai să stai la umbră, pe iarba otăvită,

Sub nucul cu ceardacuri de frunză-n gălbenită,

Privind cum, smuls din coardă, prunc dolofan ciorchinul

Abia acum începe viața, -ntâi cu chinul

Numai călcat de soartă dă vinul și puterea

S-ar mucezi stafidă, de n-ar veni durerea.

Dar, grijuliu dând roate și-nconjurând fâneața

Îi fulgeră din spate pândarului sâneața

Și-ai să te vezi deodată în tunetul sâneții

Sărind să furi ciorchinii din viile vieții

În clipa când, la pândă, ochindu-te străjerii

Ți-au ciururit prin suflet alicele durerii.”

Leave a Comment

Filed under poeții vinului

Ploaia care piaptana fumul

Ca si Eminescu, Apollinaire face parte din cercul poetilor ucisi in scoala generala. Desi e unul dintre cei mai sensibil de clasat autori, adesea, tot ce ne amintim, cand vine vorba despre el, sunt cateva versuri din manualul de limba franceza. L-am redescoperit in anii studentiei. Pentru mine, versurile lui sunt fluiditate si prospetime, gingasie nemarginita si ironie senzualizata de lumina aurie a toamnei.

© Doron

© Doron

L’Adieu:  “J’ai cueilli ce brin de bruyère / L’automne est morte souviens-t’en / Nous ne nous verrons plus sur terre / Odeur du temps brin de bruyère / Et souviens-toi que je t’attends”(Cules-am azi un fir de buruiană / Adu-ţi aminte toamna a murit / Nu ne-om vedea în timp nici în poiană / Mireasmă-a vremii fir de buruiană / Aminte-adu-ţi te-aştept nemărginit…)

Apollinaire a fost un inovator fara scrupule care s-a reinventat cu fiecare poem, un clasic si un excentric deopotriva. A scris poezie considerata simbolista, cubista, dadaista, modernista dar si proza erotica si poezie bahica. N-am mai intalnit inca vreun alt poet care sa fi reusit sa aseze intr-o forma atat de simpla cuvinte mustind de sensibilitate si ironie, de lumina si culoare. Preferatele mele sunt poemele Renane, grele de senzatii ca un riesling mult prea copt.

“Nuit rhénane

Mon verre est plein d’un vin trrembleur comme une flame

Ecoutez la chanson lente d’un batelier

Qui raconte avoir vu sous la lune sept femmes

Tordre leurs cheveux verts et longs jusqu’à leur pieds

Debout chantez plus haute an dansant une ronde

Que je n’entende plus le chant du batelier

Et mettez près de moi toutes les filles blondes

Au regard immobile aux nattes repliées

Le Rhin le Rhin est ivre où les vignes se mirent

Tout l’or des nuits tombe en tremblant s’y refléter

La voix chante toujours à en râle-mourir

Ces fées aux cheveux verts qui incantent l’été

Mon verre s’est brisé comme un éclat de rire.”

(Noapte renana

Imi umple cupa vinul in tremur ca vapaia

Dar ascultati luntrasu in cantecu-i spunand

Ca a vazut el sapte femei stand in bataia

Lunii cu parul verde si lung pan’ la pamant

Jucati mai bine-o hora cantati voi si mai tare

Sa nu aud luntrasul cu cantecele lui

Si pune-ti-mi alaturi balaiele fecioare

Cu cozile impletite cu ochii ficsi satui

E Rinul beat in care vii s-oglindesc aparte

Si-m tremur se rasfrange al noptii aur greu

Intruna vocea canta un horcait de moarte

Zane cu parul verde ce veri vrajesc mereu

S-a spart precum un hohot de ras paharul meu.)

Din volumul „Alcooluri”, Ed. Paralela 45, 2008, in traducerea din franceza a lui Mihail Nemes.

7 Comments

Filed under poeții vinului

In Bourgogne cu François Villon

Ca sa ajung sa citesc din François Villon a trebuit sa calatoresc pana in Franta. In 1999, cand am ajuns in Bourgogne, auzisem vag despre poemele lui, dar nu le citisem. Si nu stiam prea multe nici macar despre vinul de Bourgogne. In mod ciudat, le-am descoperit in acelasi timp. Noël – père Noël, pentru prieteni – vazand ca ma laud cu franceza cea frumoasa pe care o vorbesc, mi-a pus in brate un volum de Villon si m-a rugat sa-i citesc din el. In realitate, mi-a intins o capcana. Poemele lui Villon sunt scrise in franceza medievala, o limba destul de diferita de cea moderna. Imi amintesc ca m-am straduit sa fac sa sune franceza aia, veche, cat mai bine in urechile mele. Nici pana azi nu stiu daca am citit bine. Dar m-am ales cu un prieten pe viata, am citit impreuna din Villon si din La Fontaine si am baut multe sticle de vin burgund.

Ca orice poet francez, François Villon era un mare amator de vin. Tudor Arghezi, cel care scrie prefata primei traduceri in romana a versurilor sale, il descrie ca fiind “un poet de carciuma”, asemeni lui Paul Verlaine. Desi a studiat teologia la Paris, Villon a fost un nomad care s-a tinut de talharii si jafuri si a stat prin inchisori. Poemele lui, scrise prin anii 1450- 1460, m-au surprins prin nuanta foarte personala a intamplarilor pe care le descriu. Intr-un mod criptic si intr-un limbaj arhaic, un om din evul mediu isi povesteste viata:

“Cum de dus trebuie sa ma-ndur,

Si cum de-ntors nu mi-e usor,

(Nu sunt om fara de cusur,

Nici de otel sau cositor

Pe lume-i traiul schimbator,

Si dupa moarte nu-i popas),

O iau acuma la picior,

Si hotarasc asa sa las:

(…)

Si lui jupan Robert Vallee

Biet logofat de la Divan,

Care nici deal, nici vale e,

Am randuit aici taman

Sa i se deie napristan

Izmenele-mi ce-s la cuiere

Ca sa slujeasca de tulpan

Iubitei lui, Jehanne de Millieres.

(…)

Asisderi, patalamaua mea,

Ce-o am de la Academie,

O las si-o parasesc pre ea,

Spre ai scuti de vrajmasie,

Unor dieci sarmani de-acie,

Cuprinsi sub glava de apoi:

Impins fui de Milostivie

Si Fire, caci i-am vazut goi.

(…)

Asisderi las si dau in dar

Manusi si manta de firet

Lui Jaques Cardon, prieten doar,

Si ghindar de la un salcet,

Si zilnic un gascan boghet,

Si un clapon cu-unturi gingase,

Si zece buti de vin mischet,

Si doua pari, sa nu se-n grase.”

Versuri  din “Diata cea mica” in traducerea poetului Dan Botta, din “Balade si alte poeme”, Ed. ESPLA 1956.

Poemele lui Villon au deschis pentru mine poarta universului gastronomic francez si m-au impresionat prin ardoarea cu care vorbesc despre placerea de a bea si de a manca. Apoi am aflat ca, asemeni versurilor lui Villon, vinul de Bourgogne, nu e un vin facil. Nu te cucereste, ci te lasa nedumerit si trebuie sa te straduiesti indelung ca sa-l poti intelege. Dupa acest episod cu Francois Villon, m-am gandit mereu ca Pinot noir-ul si cupajele burgunde sunt incarcate cu ceva din aromele ev mediului francez, din duritatea, nebunia, excesele si vitalismul acelor vremuri. Am perceput, bandu-le, aroma aspra a incaierarilor cu cutite, a seilor de cal si a pamantului reavan. Poate ca pana la urma, nimic nu exprima mai bine Franta lui Villon, decat un vin de Bourgogne…

10 Comments

Filed under poeții vinului, poveştile Monei

Un pahar de shiraz cu Omar Khayyam

De fiecare data cand beau un shiraz ma gandesc la el. De fiecare data cand il citesc, ma minunez de cat de proaspat e parfumul versurilor sale, vechi de aproape 1000 de ani si de cat de actuale si de moderne sunt inca temele catrenelor sale. Nimic nou sub soare ! Acelasi om, acelasi timp nerabdator, acelasi vin…

E-n zori. Un vin ca trandafirul sa ne-mbete !

Sa spargem azi paharul faimei de perete !

Sperantele prea mari sa le scapam din mana,

Sa mangaiem doar corzi de harfe si lungi plete !

Mereu sa laud vinul, acest edenic tel- al meu e,

averea mea e vinul, si tot ce vad prin el- al meu e,

de cred bisericosii ca-ntelepciunea-i dascal,

fii vesel, acest dascal, invatacel de-al meu e.

Decat sa te cufunzi in carti, dispari – mai bine,

si dintre bucle negre sa rasai – mai bine;

si nu lasa ca vremea sangele sa-ti verse,

ci varsa tu un sange-n cupe mari – mai bine.

E uimitoare indrazneala de a trai si de a gandi liber, pe care o afiseaza aceste versuri scrise de un om nascut in 1048, intr-un secol marcat de cruciade, de persecutii si de isterie religioasa. Asa se si explica de ce poemele sale au ramas literatura de sertar si s-au pastrat ca atare. Medic si astronom oficial al curtii regale, Khayyam, este respectat de contemporanii sai ca matematician si fizician, director al observatorului astronomic din Merv si reformator al calendarului musulman, si nicidecum ca poet. Cea mai cunoscuta lucrare a sa era, in acea vreme, un tratat de algebra. Mult mai tarziu sunt descoperite poemele sale, numite catrene sau robai. Prima traducere dupa Omar Khayyam a fost facuta de Edward Fitzgerald in 1859. Lui Khayyam ii sunt atribuite intre 100 si 200 de catrene, dar disputa asupra autenticitatii si a numarului lor, continua si azi.

Doar cu-nteleptii apuca-te de munca !

Si fugi de prosti ! Sa fie alta porunca;

Si-otrava daca-ti da-nteleptul – bea !

Iar prostul, orice-ti da sa bei – arunca !

Atat voi bea, incat mireasma acestui vin

sa iasa din tarana care o sa devin,

si-acel betiv mahmur ce-mi va cinsti mormantul,

sorbind mireasma sa se-mbete pe deplin.

Unul dintre cele mai frumoase romane de fictiune istorica despre viata lui Omar Khayyam, “Samarkand”, este scris de inegalabilul povestitor care e Amin Maalouf si se gaseste tradus si in romana la editura Polirom. Maalouf reface o biografie imaginara a vietii lui Omar Khayyam si a manuscrisului sau cu robaiuri, intr-o carte fermecatoare care te poarta printr-un teritoriu cu o cultura a vinului si a povestilor, care se amesteca insidios in textura timpului si a istoriei.

Viata se grabeste, rapida caravana.

Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa.

Nu ma-ntrista si astazi, faptura diafana !

Mai toarna-mi vin ! Amurgul m-atinge cu aripa !

P.S. Am redat cateva din catrenele mele preferate, in traducerea din persana a lui Otto Starck, Omar Khayyam, Saadi, HafezCatrene persane, Robaiat, Ed. Albatros, 1974 si in traducerea din franceza a lui George Popa, Catrene, Ed. Univers, 1979.

6 Comments

Filed under poeții vinului

Sa-nchinam paharul, pentru Pastorel !

Despre Alexandru Teodoreanu, zis Pastorel, circula multe legende. Faima de scriitor e umbrita de notorietatea Medelenilor fratelui sau mai mic, Ionel Teodoreanu, talentul de oenolog e eclipsat de celebritatea de rasfatat al vietii boeme din Iasul interbelic, ca in cele din urma, tocmai ipostaza de epigramist sa-i asigure nemurirea. Pastorel a ramas in literatura romana prin epigramele sale si prin romanul “Hronicul mascariciului Valatuc”. Putina lume stie insa, ca Pastorel, mare gurmand si fin connaisseur intr-ale vinului, a fost, probabil, romanul care a scris cel mai mult si mai pasionat despre vin. Era un iubitor fanatic al vinului de Cotnari si se spune ca avea un talent de oenolog si ca putea identifica cu precizie orice vin la degustarea in orb. A avut, printre altele, si o inedita rubrica gastronomica in publicatiile vremii, si a scris si un tratat despre vinuri si coniacuri si tehnica degustarii acestora, dar care, aflat in manuscris, s-a pierdut, fiind confiscat in iuresul condamnarii scriitorului in procesul Noica-Pillat.

Din manuscrise, publicate in premiera, in 1997, la Humanitas in volumul “Epigrame si alte rime vesele”, o sa-mi permit sa redau cateva catrene bahice:

Curiozitati

Sfrijita ca o Sfanta Vineri,

Mi-a spus o baba: “La romani,

Babeasca place mult la tineri,

Pe cand, Feteasca la batrani.”

Cu pardalnica ei fire,

Grasa-i ca un cal arab:

Duce-n carca om subtire,

Dar pravale pe cel slab.

In pas cu marile victorii militare,

Poitiers, Ivry, Austerlitz, Soissons, prin veac,

Au razbatut aceste vorbe somptuoase:

Champagne, Bourgogne, Bordeaux,

Charente si Armagnac.

Sa cred nu stiu in care Dumnezeu

Si cui sa ma inchin nu am habar,

Dar am crezut si crede-voi mereu

In Arta, in Moldova si-n Cotnar.

Netrebnicii

Cand injosesti si sucul ei, si via,

Si cu sifon spurci vinul pe care vrei sa-l bei,

Nu te gandesti tu, oare, misel intre misei,

Ca pangaresti natura si compromiti betia ?

De asemenea, tot la editura Humanitas, puteti gasi Gastronomicele lui Pastorel in varianta de CD.

Dar cum despre Pastorel nu se poate vorbi decat cu un pahar de vin in fata, sa-l cinstim cu o Cramposie selectionata, 2008, de la Prince Stirbey. Un vin alb, agreabil, pe care iti doresti sa il bei intr-o seara fierbinte de vara bucuresteana la o terasa umbrita de vita de vie, ascultand un taraf de lautari. Dar fara sifon, ca sa nu-l suparam pe maestru !

Nuri

Cercand sticlute vechi si azi, si ieri,

Am dat de Cramposie-ntro-sticluta.

Ce-i Cramposia ? E o tarancuta,

Dar care place foarte la boieri.

 

Leave a Comment

Filed under pivnicer ... de cărţi, poeții vinului