Monthly Archives: February 2013

Sec sau dulce ?

Fac parte dintr-o generaţie care a debutat previzibil în lumea vinului. Ca toţi prietenii mei, am început prin a bea ceea ce se găsea pe piaţă, adică vin dulce sub toate formele lui: alb sau roşu. Îmi aduc aminte şi acum, cu nostalgie, de câteva etichete clasice care făceau deliciul serilor de vară în Vama Veche.

gewurztraminer

gewurtztraminer

În 1990, călătoria către Vamă avea farmecul unei aventuri. Trenul te lăsa pe la şase dimineaţa în Mangalia, unde trebuia să aştepţi rata de Vama Veche, un autobuz hodorogit, cu taxatoare, care nu circula la ore fixe. Pe vremea aia, Vama era un sat de frontieră păzit, în care nu era mai nimic, aşa că dacă ratai autobuzul rămânea varianta autostopului sau, în cel mai rău caz, mersul pe jos cu cortul în spate. În multele ore petrecute în aşteptarea ratei, am descoperit alimentara din Mangalia, nectarul bulgăresc şi vinurile dulci.

Beţia cu vin dulce şi ieftin e cruntă, aşa că, mult timp, n-am mai băut decât vin sec, ceea ce, de asemenea, e o schimbare de gust la fel de previzibilă, care îmi caracterizează generaţia.

În ultimii ani, am reînceput să beau vin sub toate formele lui şi am urmărit cu interes evoluţia gusturilor şi baletul părerilor mai ales în ceea ce priveşte soiurile aromate de tip muscat ottonel şi tămâioasă românească. Opinia dominantă în piaţa românească este că aceste soiuri sunt menite să fie vinificate doar în dulce, graţie cantităţii mari de zahăr pe care o pot acumula. M-am întrebat adesea cât din această opinie are la bază presiunea unui segment de piaţă tradiţional, fidel vinului dulce şi cât este o concluzie rezultată dintr-o îndelungată experienţă de vinificare a acestor soiuri.

Dar, înainte de a întreba producătorii, ne-am gândit să vedem ce spun băutorii de vin de la winespot.ro ( aici articolul integral).

Leave a Comment

Filed under poveştile Monei

Vinum Somlaicum

Sticla de vin închide în ea ecoul unui lung şir de generaţii care au repetat aceleaşi gesturi, au citit semnele vremii, au făcut neîncetat vin din aceleaşi soiuri de struguri şi au lăsat mărturii despre toate astea. Dintre toate definiţiile posibile ale vinului, cea mai scurtă şi mai completă, e poate cea care spune că vinul e cultură. O cultură care, dincolo de speculaţiile de marketing, se cere împărtăşită. La Bucureşti, câteva Institute culturale au înţeles, spre meritul lor, că se pot lăuda şi cu vinul.

juhfark strugure

A treia seară din seria lunară dedicată vinurilor din Ungaria, organizată de Institutul Maghiar din Bucureşti, în colaborare cu somelierul István Péntek şi asociaţia Erdélyi Gondolat ne-a prezentat vinurile Károly Kolonics din regiunea viticolă Somló, alături de aperitive pregătite de restaurantul Duna.

sticle

Somló e cea mai mică regiune viticolă din Ungaria, dar şi una dintre cele mai speciale, datoriă solului vulcanic care face ca vinurile să fie foarte minerale. Specialiştii spun că vinurile de aici se aseamănă cu cele din viile de lângă Vezuviu, motiv pentru care preţul unui hectar de vie în regiune costă între 35 de mii si o sută de mii de euro.

karoly kolonics

Vinurile, povestite cu multă vervă chiar de către creatorul lor, Károly Kolonics, au arătat un stil unitar şi echilibrat, cele tinere fiind zvelte, minerale şi sărate, aceste caracteristici suprapunându-se peste tipicitatea de soi a fiecărui strugure. Cu cele 7 hectare ale sale, Károly Kolonics e cel mai mare producător din Somló. Toate vinurile sunt fermentate în butoi de lemn (stejar şi salcâm), unde mai petrec apoi cel puţin un an, dar pot sta şi 3-4 ani.

Am degustat vinuri albe din 2011, 2009, 2008 şi 2007 din Olaszrizling (Riesling Italian), dar şi din soiuri tradiţionale ungureşti: Hárslevelü, Furmint, Juhfark, Rozália – (rezultat prin încrucişarea rieslingului italian cu traminerul).

juhfark

Juhfark este strugurele cel mai cunoscut din Somló, asimilat identităţii zonei, cu o celebritate similară dacă vreţi, feteştii negre româneşti. Numele lui înseamnă coadă de oaie, şi vine de la forma specifică a ciorchinelui. Despre el, ni s-a spus că este cel mai greu de vinifcat soi al zonei , dar şi dificil de marketat în ţările de limbă engleză, din cauze fonetice – (Juhfark – you fart), deşi eu cred că aceste asemănări  se pot dovedi procedee mnemotehnice care pot determina succesul vinului.

vin

Hárslevelü înseamnă frunză de tei şi este, paradoxal, un vin cu arome predominant fructate, de piersici. Totuşi, vinurile lui Károly Kolonics din acest soi, din parcele în care predomină bazaltul vulcanic, au o aromă minerală şi intens sărată, ca briza marină din Egee, oarecum apropiate de vinurile greceşti din Santorini (de exemplu Gaia Thalassitis). La vinurile tinere din 2011 această mineralitate şi notele de cremene se suprapun peste aroma de piersică tipică acestui soi, în timp ce vinurile mature, din 2007, au corp onctuos şi arome predominante de miere, caisă şi piersică confiată ş o aciditate impresionantă.

Am apreciat în mod deosebit designul etichetei şi sticla elegantă de tip „flûte”, care se foloseşte pentru rieslingul de rhin, dar şi savuroasa poveste a neîntrecutului povestitor care s-a dovedit a fi Károly Kolonics.

eticheta

Poza de pe etichetă este a străbunicului din partea tatălui (Gyorgy Kolonics) care a plecat în America să facă avere şi s-a întors în Ungaria înainte de izbucnirea primului război mondial. Banii câştigaţi i-a trimis cu poşta, dar americanii i-au scris greşit numele, iar poştaşul din Somló a găsit în asta un motiv ca să ţină banii pentru el. Cu aceşti bani el şi-a cumpărat o casă şi o vie. Peste ani, după ce Károly a cumpărat proprietatea din Somló, a aflat cu surpindere de la bătrânii din sat că este chiar proprietatea pe care poştaşul o cumpărase cu banii străbunicului său. O dovadă că lucrurile pierdute pot fi regăsite, cu condiţia să crezi în ceea ce faci.

P.S. Mulţumiri lui Zoltán Márton care mi-a împrumutat cu amabilitate o mare parte din pozele acestui articol.

3 Comments

Filed under soiuri de strugure

Farmece şi nuri

N-am auzit de Château Kirwan, până în ziua când un prieten drag mi-a povestit despre eticheta acestui vin, care în opinia lui are detalii grafice care ar fi inspirat eticheta Opus One. Povestea m-a intrigat. Şi deşi spunem adesea că eticheta vinului nu are mare importanţă pentru lichidul din sticlă, căile către descoperirea vinurilor bune pot fi uneori tare întortocheate. Cu rezonanţa orientală a acestui nume în cap – în realitate e vorba de un irlandez Mark Kirwan care a preluat prin căsătorie în secolul al XVIII-lea proprietatea unui negociant englez- John Collingwood – am profitat de prima ocazie care ne-a adus în faţă un Château Kirwan 1998, 3 cru classé Margaux. (Întreaga poveste a proprietăţii Kirwan o găsiţi pe blogul lui Chris Kissack).

le kirwan

Vinurile din regiunea Margaux au reputaţia de a fi cele mai feminine vinuri din Médoc, dar acest Château Kirwan mi s-a părut cu totul diferit de toate celelalte vinuri pe care le-am mai încercat. Încă de la deschidere, s-a arătat foarte puternic, foarte tânăr, structurat, cu tanini fermi dar bine învăluţi în dulceaţa fructelor, cu arome proaspete de pământ şi pădure, dar pe măsură ce s-a aerat, şi de ciocolată. Un vin foarte dens, cărnos, care mi-a lăsat, ca niciun alt vin de până acum, impresia concretă că beau seva pământului şi muşc din scoarţa trunchiurilor tinere, un vin care evocă mai degrabă imaginea ielelor dezlănţuite, decât ceea ce înţelegem în mod normal prin feminitate.

Se întâmplă rar să întâlneşti vinuri care dincolo de arome şi tanini, de adjective şi epitete, să poată închega în pahar, doar pentru tine, o senzaţie bine definită, o poveste. Acesta este privilegiul vinurilor mari.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Colecţii şi colecţionari

Zilele trecute, un prieten în trecere prin România mă întreba dacă există şi la noi colecţionari de vinuri, winecluburi selecte şi degustări private. Desigur, există colecţionari de vinuri în România, winecluburi şi degustări restrânse, dar când şi cum începe o colecţie de vinuri ? Care sunt semnele cruciale ale acestui statut ? Începe oare prin achiziţionarea unui frigider de vin, prin gestul mult mai costisitor al amenajării unei pivniţe (despre costurile aferente unui frigider de vin aici) sau poate prin alte fapte mai extravagante ? Unul dintre colecţionarii de vin pe care îi cunosc a platit pentru 6 sticle de vin mult dorite o sumă dublă pentru transport. E colecţionarul de vin un excentric ?

dopuri

Îmi place să cred că profilul colecţionarului de vin e unul special, pentru că investiţia în vinuri necesită nu doar pasiune şi cunoaştere aprofundată, ci şi o anume nebunie. Dacă investiţia în artă, de exemplu, presupune o valoare sigură, durabilă în timp, investiţia în vinuri seamănă mai degrabă cu un joc de-a ghicitul. Desigur, vinul se alege după reputaţia producătorului, pe baza experienţei vinurilor băute, dar vinul de colecţie rămâne un material perisabil, fără  garanţie, supus hazardului şi de care nu te poţi bucura pe loc. Valoarea, dar şi calitatea vinului creşte în timp, iar gestul determinant care defineşte un colecţionar e aşteptarea.

Cred că înţelegerea vinului, asemeni însuşirii unei limbi străine, începe în momentul în care începi să găndeşti vinul cu propriul tău cap, fără niciun fel de temeri şi prejudecăţi. Pentru fiecare dintre noi, vinul ar trebui să fie o experienţă menită să te ajute să ai încredere în propriile tale instincte, iar cea mai mare plăcere de care poate avea parte un colecţionar, după ce a crescut şi aşteptat vinul, este confirmarea intuiţiei sale.

15 Comments

Filed under poveştile Monei