Monthly Archives: May 2013

Hungarian wines in a nutshell

Vinum Hungaricum, seria lunară dedicată vinurilor din Ungaria, organizată de Institutul Maghiar din Bucureşti, s-a încheiat în această săptămână cu o degustare povestită de Gabriella Mészáros, directoarea insititutului Borkollégium din Budapesta.

Gabriella

Trebuie spus de la bun început că mi-a plăcut foarte mult prezentarea doamnei Mészáros, succintă dar complexă, cu un mix de informaţie care nu i-a plictisit nici pe cunoscători şi nu i-a pierdut pe drum nici pe amatori. O prezentare bine structurată şi interactivă, din care m-am ales cu următoarele informaţii:

hungary

Ungaria are 22 de regiuni viticole, 65.000 de hectare plantate, 12.000 producători de vin, din care 10-12 producători mari care acoperă 70 % din producţia de vinuri. Cele mai multe dintre soiurile tradiţionale sunt albe, un singur soi roşu, kadarka. Dintre soiurile albe, degustate cu ocazia serilor Vinum Hungaricum – iniţiativă care sper să continue şi în toamnă – mi-au plăcut îndeosebi soiurile Furmint şi Hárslevelü. Versatile, fructoase dar şi acide, acestea se pot vinifica atât în sec ( în zona Somló de exemplu) cât şi în dulce (intra în componenţa celebrului vin dulce de Tokaij). Deşi, Ungaria este cunoscută mai ales pentru vinul alb – care reprezintă de altfel, 69% din producţia de vin a ţării – pe mine m-au impresionat mai ales vinurile din soiurile roşii – cabernet franc şi kékfrankos (Blaufränkisch) proaspete, minerale şi cu aciditate bună.

hungary2

Degustarea a cuprins o selecţie de 7 vinuri din regiuni viticole diferite ale Ungariei:

Château Vincent Blanc, Fleur 2007 – Un spumant brut, majoritar din Chardonnay cu adaos de  Hárslevelü si Királyleányka, din zona viticolă de la nord de Balaton.

sauvignon

Neszmély, Sauvignon blanc, 2012. Un sauvignon din nordul Ungariei, din regiunea Neszmély. Hilltop e un producator mare care targetează piaţa englezească, iar sauvignonul e curat vinificat, modern şi plăcut.

napbor

Eger, Napbor 2011, St. Andrea. Un cupaj curcubeu de 7 soiuri albe – riesling italian, hárslevelü, pinot blanc, chardonnay, sauvignon blanc, riesling de rhin şi leányka – cu o foarte discretă notă de lemn. Mi-a adus aminte de Solo Qiunta de la Cramele Recaş cu care aş fi ispitită să-l degust comparativ.

furmint

Tokaji, Frumint 2010, Haris Birtok, Tállya. Vinificat în sec, cu aromele seducătoare, solare, de pară bine coaptă ale furmintului, se remarcă prin aciditate ridicată şi post gust lung. De notat că şi în Ungaria, 2010 a fost un an dificil în care au făcut vin doar cei care au muncit în vie, în timp ce 2011 şi 2012, la fel ca în România, arată recolte foarte coapte.

bikaver

Szeksárdi, Bikaver 2009, Vesztergombi Ferenc – (kadarka, kékfrankos şi merlot). Extrem de proaspăt şi de mineral, cu arome suave de cireaşă, violetă, fragi şi paprika şi cu un foarte bun raport-calitate preţ.

st andrea bikaver

Eger, Merengö Bikavér superior 2009, St. Andrea – un cupaj din kékfrankos, cabernet sauvignon, cabernet franc, merlot şi syrah, dintr-o singură vie. Un vin cu personalitate, de terroir, cu o textură minunată, catifelată, dar în același timp sărată şi minerală.

gere

Villány,  Kopár  Cuvée 2008, Gere Attila – un cupaj bordolez de merlot, cabernet franc şi cabernet sauvignon, foarte elegant, zvelt, echilibrat în toate componentele, suculent, extrem de plăcut.

O selecţie reuşită care arată o Ungarie viticolă în mare creştere de formă.

P.S. Mulţumiri lui Zoltán Márton care mi-a împrumutat şi de această dată pozele acestui articol.

2 Comments

Filed under drinking in good company

Ce te face blogger ?

Nimic nu te califică pentru vocația de blogger (în afară, poate, de respectul pentru limba în care scrii). Blogul e cel care te face blogger, iar cititorul e singura instanță care te validează sau te amendează. În lumea internetului, nicio diplomă de degustător sau de profesor universitar nu te poate valida ca blogger așa cum o pot face cei 100 de cititori afini care te citesc de doi, de trei sau de zece ani. Uneori și pe mine mă enervează acest lucru, dar, ne place sau nu, așa se joacă acest joc.

În ultimul timp, la degustări și evenimente din lumea vinului, mi se pune din ce în ce mai des, sub diverse forme, aceeași întrebare identitară: „Cine suntem noi bloggeri, ce facem noi, cine ne citește pe noi și cât de certificați suntem pentru a scrie despre vin”.

În primul rând, ar trebui să spunem de la bun început că acest „noi” nu există. În lumea blogului nu există decât „eu”, și asta nu din cauză că blogul ar fi un mediu narcisist, cât dintr-o pricină cât se poate de mioritică. România, o țară de altfel cu multe minorități, refuză să înțeleagă valoarea comunității și puterea pe care ți-o poate da o asociație profesională. Îmi aduc aminte de discuția cu o prietenă venită din Belgia pe marginea ratei de absorbție a fondurilor europene. Îmi povestea întâlnirea siderantă cu un proprietar de fermă din Gorj pe care l-a întrebat de ce nu se asociază cu încă trei vecini ca să poată aplica la un dosar pentru fonduri europene. Răspunsul a venit prompt: „pentru că nu există în sat un vecin în care să am încredere.”

De curând, am participat la o degustare, aș putea spune reprezentativă, care a reunit un producător de vinuri, doi comericanți de vinuri on-line, doi proprietari de magazin, doi bloggeri de vin și doi somelieri. Discuțiile au decurs ca într-un talkshow televizat: „voi, somelierii, întretineți beția de cuvinte”, „voi, bloggerii, câte sticle de vin credeți că ați vândut cu articolele voastre?”, „femeile nu sunt capabile să vânda vin”, „magazinele de vinuri on-line sunt vai de capul lor”, etc. Pe scurt, toată lumea era supărată pe toata lumea, dar la modul general. Spunerea lucrurilor pe nume, se știe, nu e de regulă o treabă prea politicoasă.

Ceea ce nu pot înțelege în ruptul capului este de ce această mână de oameni activând într-o piața minusculă, fiecare cu nișa ei, fără să se calce unii pe alții pe picioare, refuză să vadă beneficiile pe care creșterea pieței le poate aduce tuturor, în loc să se împiedice de capra vecinului. Și nu înțeleg nici de ce nu cooperează spre creșterea și educarea acestei piețe. Toată lumea pare preocupată „de ce vrea consumatorul”, de „gustul consumatorului”, și totuși, aspectul cel mai comun al degustărilor de vin este tăcerea profundă care se instalează în auditoriu atunci când producătorul cere păreri despre vinul din pahar. Momentul îmi amintește de lecțiile de limbă franceză din copilărie, când tuturor le era frică să deschidă gura de teamă să nu greșească acordul. E greu să povestești despre vin în substantive și adjective care să se închege în mai mult de două propoziții. E mult mai ușor să lauzi la modul abstract, să vorbești în general despre bloggeri, somelieri, producători și jurnaliști.

În plus, când vine vorba despre misiunea blogurilor, mi se pare că industria vinului a căzut pradă unei confuzii. Eu -și o să-mi permit să zic, noi, bloggerii – noi nu vindem sticle. Noi vehiculăm informație, sau așa cum foarte inspirat spunea Radu Rizea, noi vindem cultură. În ceea ce mă privește, îmi place să cred că scopul acestui blog a fost de la început acela de a vă corupe să beți, să mâncați și să vă veseliți, dar și să întelegeți vinul, să vă însușiți limbajul lui și să puteți povesti despre el. Am reușit oare ? Vom reuși împreună ?

14 Comments

Filed under poveştile Monei

Nostalgii în roz-gri

Pentru mine, pinot gris-ul e un strugure ciudat. Asta poate şi pentru că nu am avut ocazia să mă întâlnesc prea des cu acest soi ce pare complicat din multe puncte de vedere. De origine burgundă, considerat o clonă a pinot noir-ului, este astăzi privit ca un soi tipic mai degrabă regiunii alsaciene, cu toate că este plantat cam peste tot în lume (Germamia, Italia, Ungaria, România, Australia sau Noua Zeelandă). Deși i se spune pinot gris, strugurele este colorat, aproape rosé. Se pare că numele îi vine de la culoarea în care poate vira mustul lăsat prea mult în contact cu pielița strugurelui. Este un soi versatil care se vinifică atât în sec cât și în dulce.

gris

În ultimii ani, n-am prea mai văzut pe piață pinot gris-uri româneşti, dar îmi amintesc cu nostalgie de cele încercate în adolescenţă. De altfel, e interesant de cercetat ce loc mai poate ocupa acest strugure obscur între ultra-cunoscutele soiuri internationale și ultra-căutatele soiuri autohtone.

Până una alta, am avut curiozitatea să degust un Diel pinot gris, din regiunea Nahe, din 2003, an destul de arid și pe la ei. Înainte de a fi producător, Armin Diel este unul dintre cei mai cunoscuți critici de vin din Germania, iar vinurile lui pot fi privite ca o declarație de intenție a celui care alcatuiește ghidul de referință al vinurilor germane.

diell2

Diel, Grauer Burgunder 2003, e un vin învechit în butoi de stejar, surprinzător de proaspăt pentru un an considerat arid. Echilibrat și foarte elegant în gust cu încântătoare note de migdală, e dominat aromatic de flori albe, citrice, miere și condiment. Din păcate, am băut ultima sticlă de pe lista restaurantului Ginger…

Leave a Comment

Filed under soiuri de strugure