Category Archives: drinking in good company

Irealitatea permanenței și a schimbării

Brașovul în ianuarie e învăluit în atmosfera romanelor lui Mihail Sebastian. Te poți plimba acolo cu prieteni vechi sau noi, ca și când sub coconul protector al ninsorii, sunteți singurii oameni rămași pe lume. Brașovul înzăpezit îți abolește toate îngrijorările politice, administrative sau bugetare și te face să te îndoiești de existența lui Trump. Când merg la Brașov, îmi place să mă plimb seara pe străduțele pustii, să mă uit la zidurile coșcovite ale caselor, sub zăpadă, cu senzația optimistă că toate catastrofele care se tot anunță sunt o cacealma. Bucureștiul e deprimant iarna și în orașul tot mai urât, discursul de management la modă despre iminența schimbării, îmbrățișarea schimbării și adaptarea la schimbare pare natural. E suficient să călătorești până la Brașov, să privești pietrele de caldarâm sau porțile de căteva sute de ani ca să pui totul sub semnul întrebării.

Îmi plac mai multe locuri în Brașov, dar în acest an, am ajuns, în sfârșit, la Pilvax. E un bistro cu specialități ungurești, cu un meniu cu câteva feluri – așa cum îi stă bine oricărui bistro care se respectă- și o listă mică de vinuri – care se pot degusta ca să îți alegi ce vrei să bei- simplu, autentic, fără emfază. Mâncarea este foarte bună, mi-a plăcut tot ce am gustat – pieptul de rață cu pere, pulpa de rață cu piure de morcovi, măduva și marea surpriză a aperitivelor, pate-ul de ficat. Nu știu dacă ați avut vreodată ocazia să gustați un ficat crud, proaspăt, care îți imprimă papilele cu gust de carne și fier. După mine, așa trebuie să fie pate-ul, să nu îți lase nici o îndoiala că ar fi făcut din altceva. Vă recomand acest loc cu mâncare bună și cu atmosfera comfortabilă din bucătăria bunicii, care parcă împrumută din calmul imperturbabil al orașului. Mi-a părut rău că nu am gustat și tarta tatin cu gutui.

Pentru mine, Brașov e orașul care s-a încrâncenat să arate că totuși poate rămâne ceva în urma ta. Povestea lui e cea a unui plan pe termen lung, care a rezistat și vremurilor mai tulburi. Mă face să mă gândesc că uneori e de ajuns să pornești de la o seară cu prietenii într-un oraș încremenit sub zăpada, într-un bar ca Tipografia, unde la masa vecină Stelea să discute despre fotbal, iar tu cu prietenii la bar, despre o insulă piedută în mare pe care nu crește nimic, dar care face una dintre cele mai bune băuturi din lume, Lagavulin.

3 Comments

Filed under drinking in good company, jurnal de călătorie

Vega Sicilia sau cum ajung vinurile bune vinuri mari

Cred că vinurile bune devin vinuri mari în momentul în care reușim să le localizăm și să le identificăm. Vinurile stabilesc întotdeauna o legatură cu noi prin nume sau etichetă – ăsta e rolul marketingului – dar ele devin cu adevărat semnificative atunci când reușești să le circumscrii unui loc și le poți recunoaște apartenența la acel loc anume. Asta e poate cea mai specializată componentă a promovării unui vin. Nu design-ul sau numele sunt importante, ci fixarea locului de proveniență în mintea consumatorului. Abia după ce această legătură se creează vinurile bune își încep carierea de vedete internaționale.

Am reflectat la aceste lucruri în timpul unei verticale de Vega Sicilia Tinto Valbuena 5◦, 2006- 2012, organizată la Ethic Wine de importatorul acestor vinuri în România, Cramele Halewood. Vega Sicilia este acum un concern internațional care produce vin în cinci crame diferite, din Spania și din afara ei, dar la începuturi, fondatorului cramei îi revine meritul de a fi fost primul care a plantat struguri în zona Ribera del Duero și care în timp, a făcut-o celebră. Dacă la început în Ribera del Duero au fost 12 crame, acum sunt aproximativ 400. Cu toate astea, Vega Sicilia își vinde vinurile pe piața din Spania, cu prealocare, în baza unei liste închise. Reprezentantul cramei ne povestea că au o listă de așteptare de 2000 de nume și că locul pe lista închisă de prealocare se lasă moștenire rudelor. De asemenea, mi s-a părut remarcabilă strategia cramei de a diversifica gama de produse, nu cumpărând mai mult hectare în Ribera del Duero și încercând să planteze chardonnay  sau riesling, ci achiziționând o cramă cu pedigree din Tokaj, Orezmus, atestată de la 1502. Numărul unu se asociază întotdeauna cu numărul unu, o regulă de aur a brandingului.

Cât despre cele 7 vinuri degustate, ele au o stilistică similară. Valbuena este rezultatul unui blend de vinuri din același an, 80% din cantitate maturată în baric francez și 20% în baric american, dar în funcție de clima anului de recoltă și de starea strugurilor această proporție poate varia, astfel încât vinurile să nu fie radical diferite de la un an de recoltă la altul.

Din punctul meu de vedere, cel mai bun vin al seriei a fost Vega Sicilia Valbuena 2010, 100%Tempranillo. ( Începând cu 2010, Vega Sicilia schimbă rețeta și Valbuena va conține 100% Tempranillo). Vinul are aciditate mare și o expresivitate directă de vișine și cafea. E un vin de cumpărat acum și de păstrat încă vreo zece ani. Mi-a plăcut și Valbuena 2006, un vin de băut acum, cu arome mai bogate ( 75% Tempranillo, 25 %Malbec și Merlot) și un corp mai generos. Recoltele 2011 și 2012 sunt vinuri dure, cu tanini puternici, foarte tinere, care trebuie să mai aștepte câțiva ani înainte de a fi băute. Valbuena 2008 e rezultatul unui an rece și ploios este cel mai slab vin al seriei, în timp ce Valbuena 2007 și 2009 sunt vinuri bogate, corpolente, generoase.

Valbuena e un vin robust și direct, asemeni oamenilor locului și climei specifice, ”tres meses de ivierno y nueves meses de infierno”, i-am auzit pe spanioli zicând despre climatul extrem al z0nei. E un vin care, cel puțin pentru mine, reușește să întruchipeze Spania și care își găsește corespondentul literar în persoana lui Diego Alatriste y Tenorio, veteran al regimentelor tercios. Secretul celebrității acestui vin stă în capacitatea lui de a se identifica cu un loc și de a fi recunoscut ca atare. Am înteles după ceva vreme că ceea ce căutam în vin, pe lângă bună dispoziție, sunt rădăcinile și vom aprecia întotdeauna un astfel de vin capabil să ne poarte acolo.

PS. Dacă nu ați citit cărțile lui Arturo Pérez- Reverte, vă recomand mai ales « Pictor de război » și din seria numită Căpitanul Alatriste « Soarele de la Breda ». E literatură de foarte bună calitate, care asemeni vinurilor Vega Sicilia, e capabilă să vă dezvăluie locuri mitice pătate de sânge.

Leave a Comment

Filed under drinking in good company

Bordeaux – ca într-un film cu Alain Delon

Din când în când, mi se face poftă să beau un Bordeaux matur, așa cum mi se face dor să revăd un film polițist cu Alain Delon. Într-unul dintre ultimile filme pe care le-am revăzut îmi amintesc de o scenă în care Alain Delon în rolul polițistului îi toarnă inculpatului încătușat (Jean-Louis Trintignant), un vin de Bordeaux într-un pahar de apă.

În Franța anilor 60- 70, veți descoperi în filmele perioadei, vinul nu se bea din pahare cu picior și nici nu se decantează. De fapt, am realizat cu ocazia degustării de Bordeaux-uri mature organizată de Ciprian Hareț că putem vorbi nu numai de impactul anului/climei asupra vinului, ci și de o anumită stilistică a perioadei în care a fost făcut. Vinul e un tovarăș  fidel al stilului nostru de viață, al aspirațiilor și gândurilor noastre, iar degustarea de Bordeaux-uri din zone diferite, mi-a trezit acestă idee anume că vinul ar putea fi subiectul excelent al unui studiu antropologic.

Am degustat: Domaine de Chevalier 1996 (Pessac-Léognan), Château Potensac 1990 (Médoc), Château La Lagune 1988 (Haut-Médoc), Château Laroque 1975 (Saint-Émilion), Château D’Issan 1970 (Margaux), Château Mouton Baron Philippe 1970 (Pauillac), Vieux Château Certan 1997 (Pomerol), Château Montrose 1994 (Saint-Estèphe), Château D’Arche 1999 (Sauterne).

În ceea ce mă privește, vinurile din anii 70 au fost regalul acestei degustări. Este drept că 1970 este recunoscut a fi un an bun în Bordeaux, dar e greu de crezut că după 45 de ani, un vin se mai poate exprima cu o prospețime ce poate pune în dificultate un vin cu 20 de ani mai tânăr. Și totuși așa a fost.

Cel mai bun vin al serii, Château D’Issan 1970, a avut o culoare intensă, strălucitoare și un parcurs gustativ atât de echilibrat încât vinul merita să fie contemplat mai degrabă ca o plăcere estetică. Abia acum am înțeles de ce zona Margaux este atât de apreciată de cunoscători.

Vinul meu preferat din Bordeaux rămâne însă, Château La Lagune, un vin senzual, cu un plus de carnație și de forță, pe care îl asemăn cu un hohot de râs zglobiu.

Dincolo de plăcerea de a surprinde nuanțe și diferențe subtile între vinuri făcute cu măiestrie, degustarea a fost un prilej de a pune față în față vinuri vechi de 20 – 26 de ani cu vinuri vechi de 40 – 46 ani, și ceea ce m-a surprins a fost constatarea că, deși vinurile de Bordeaux păstrează caracteristici unitare după care pot fi recunoscute chiar și în orb, există o evidentă diferență între vinurile făcute acum 40– 45 de ani și cele produse cu 20 de ani după ele. O diferență care ține și de tehnologia tot mai avansată, de normele în schimbare – vinurile din anii 70, de exemplu, au cantități mai mari de sulfiți-  dar cu siguranță și de viziunea fiecărei generații de oenologi asupra gustului unui vin bun.

Această viziune pare să se fi schimbat în ultimii 20- 30 de ani. Vinurile din anii 90, deși au beneficiat de tehnologie și de norme sanitare bine implementate, par mai facile, mai grăbite, mai făcute să placă. Este vinul martorul tăcut al schimbărilor profunde din viața noastră, al modului în care ne-am repoziționat valorile ? O întrebare la care cred că merită să reflectăm.

Leave a Comment

Filed under drinking in good company

Glasurile Greciei

„Chipul Greciei este un palimpsest cu douăsprezece straturi esențiale succesive: cel contemporan, cel de la 1821, al turcocrației, al francocrației, al Bizanțului, al Romei, al epocii elenistice, al epocii clasice, al Evului Mediu doric, al cetății Micene, al epocii Egeene, al epocii pietrei. Stai pe o palmă de pământ grecesc și te cuprinde neliniștea. Mormânt adânc, douăsprezece straturi și urcă glasuri și te strigă. Pe care să-l alegi ? Fiecare glas și suflet, fiecare suflet își dorește cu ardoare trupul lui, iar inima ta se tulbură și nu se hotărăște.”

din grecia

E fascinant felul în care Nikos Kazantzakis descrie Grecia, cu istoria ei ce nu poate fi ignorată, așa cum urechea nu se poate închide în fața murmurului mării, cu civilizația ei care există în fiecare dintre noi, cu cuvintele ei care sunt și ale noastre și noțiunile ei particulare care au devenit noțiuni generale pentru întreaga lume. Și deși toate astea, veți spune, sunt istorie antică, iată că Grecia e din nou în poziția de a decide, pentru ea, dar, din păcate, și pentru noi.

Am evocat aceste fragmente din jurnalul de călătorie în Peloponez al lui Nikos Kazantzakis, degustând zilele trecute câteva vinuri grecești, la magazinul Ethic Wine. M-am gândit că și acest vin, cu istoria lui milenară, e de fapt un mănunchi de straturi, de discontinuități, de prezențe și de absențe, un vin vechi și în mod paradoxal nou.

Și din tot ce s-a spus la această degustare, lucrul cel mai important de reținut, despre Grecia de azi, este că ea deține în portofoliu peste 600 de soiuri de strugure, dintre care jumătate sunt documentate și recunoscute de specialiștii din lumea întreagă. Câtă bogăție! Dintre aceste soiuri, o să întâlniți  în afara Greciei, pe cele mai cunoscute: agiorgitiko, xinomavro, assyrtiko, moschofilero și malagouzia.

Gaia

Dintre vinurile degustate, mi-a plăcut foarte mult Gaia Thalassitis 2013, din struguri assyrtiko, crescuți pe solul vulcanic al insulei Santorini. Cu o aromă sărată în care se îmbină briza mării și bazaltul vulcanic, cu corp zvelt, acid și cu final bine conturat, acest vin este oglindirea perfectă în pahar a luminii, aromelor și culorilor Greciei.

Și să nu vă vină ideea să faceți ca mine, asmuțiți de amintiri lingvistice, și să întrebați dacă Gaia Thalassisis nu conține și puțină apă de mare. Nici un vinificator din lume n-o să guste această glumă.

Leave a Comment

Filed under drinking in good company

Vinul pe termen lung

Primul lucru pe care îl intuieşti atunci când devii băutor pasionat de vin e acela că vinul înseamnă timp. Niciun alt produs nu pare guvernat într-o asemenea măsură de această instanţă. Vinul reprezintă timpul din vie, timpul din butoi, timpul din sticlă şi timpul din pahar, timpul ce nu poate fi grăbit şi timpul ce nu poate fi dat înapoi, tot atâtea aspecte diferite care conlucrează în definirea calităţii vinului. Din acest motiv, consider că în lumea vinului cea mai grea încercare e aceea de a pune pe masă calitate pe termen lung. Şi tocmai pentru că în contextul economic al României actuale, gândirea pe termen lung pare fără şansă de reuşită ar trebui să preţuim mai mult excepţiile.

stirbey

La început de aprilie, am avut ocazia să particip la o degustare de excepţie, organizată de Ileana şi Iakob Kripp, cu vinuri în ediţie limitată din podgoria Stirbey. La 10 ani de la prima recoltă din podgoria ce le-a fost retrocedată, am celebrat apariţia pe piaţă a câtorva vinuri mature, care încep să fie gata de băut: Spumant 2007, Novac 2007, Merlot 2006, Merlot Reserva 2009.

Spumantul din Fetească regală 2007 (cu 4-5 grame/l de zahăr rezidual) e, după părerea mea, o adevărată şampanie millésime, cu un buchet minunat, floral şi textură catifelată. Un vin ca o mângăiere pentru toţi acei care mai cred în strugurele numit fetească.

novac2007-contraeticheta

Novac 2007 . Faptul că  a fost maturat în butoi de stejar folosit, timp de doar un an,  îi conferă vinului expresivitatea nealterată a acestui strugure temperamental şi schimbător. Ca şi pinot noir-ul, novacul se defineşte prin suculenţă, eleganţă şi prospeţime. Şi este vinul cel mai drag mie.

Merlot 2006. Despre acest vin ar trebui spus că anul trecut, la orizontala 2006 organizată de 1 mai, mi s-a părut – din întreaga gamă prezentată – cel mai echilibrat si mai bun de băut vin, alături de Novac 2006. Faptul că la ora actuală se mai pot găsi de vânzare 1000 de sticle e o reverenţă făcută tuturor iubitorilor de vin bun.

merlot 2009-contraeticheta

Merlot Reserva 2009 – cunoscut la cramă sub numele de Merlot Păşune, iar printre cei care au vut ocazia să-l guste drept Merlot Pasiune – e, după expresia unui prieten drag, „o reducţie de merlot ca la restaurantele cotate cu trei stele Michelin, unde se fierb şapte litri de vin pentru a obţine 750 ml”. Menit să fie băut peste vreo 10- 15 de ani, acest merlot reprezintă pentru mine o victorie asupra timpului, în acea bătălie a maturării în bine, pe care toţi ar trebui să o dăm, dar pe care adesea o lăsăm pe umerii vinului. Căci, să faci cinste timpului care ţi s-a dat e un exerciţiu pe termen lung.

PS. O descriere mult mai amănunţită a acestor vinuri veţi găsi pe blogul lui Dan Micuda.

2 Comments

Filed under drinking in good company, vinuri româneşti

Pământ şi cer

În lume există multe soiuri care luptă aprig pentru un pic de atenţie, în timp ce în cazul altora certitudinea calităţii lor e aproape mitică. Şi asta în ciuda faptului că nu sunt deloc pe gustul publicului larg, pentru care, de altfel, sunt inaccesibile. Şi înainte de preţul prohibitiv, e vorba mai ales de cantitatea uriaşă de informaţie ce trebuie procesată pentru a alege un vin care să iţi ofere satisfacţie.

Pinot noir-ul e un paradox. Vinurile sunt scumpe, adesea dezamăgesc, şi cu toate astea sunt cele mai râvnite vinuri din lume. Singura explicaţie care îmi trece prin cap este aceea că, atunci când sunt bune, aceste vinuri sunt atât de bune încât reuşesc să şteargă dintr-o lovitură amintirea tuturor suratelor lor cu care ai luat ţeapă. Şi apoi o iei de la capăt…

dopuri

În plus, se produce puțin Pinot noir, zonele sunt strict delimitate şi oferta e mai mică decât cererea. Dacă ceea ce vă interesează în lumea vinului este doar raportul calitate-preţ, ar fi mai bine să ocoliţi vinurile din acest soi.

La prima degustare CellarTales din acest an, Raluca şi Oliver Bauer ne-au propus două soiuri confirmate de tradiţie: unul solar şi celălalt teluric. Pinot noir şi riesling: Pământ şi cer.

pinot-web

Cu aureola lui roşie-maronie, pinot noir-ul e expresia ce mai desăvârşită a pământului, declinat sub toate formele: pământ reavăn, lut ars, lut proaspăt, pământ şi piatră, compost, muşchi . Aproape că nu îţi vine să crezi că toate aceste arome pot ieşi din boabele micuţe şi îndesate ale unui strugure.

Am degustat opt vinuri din pinot noir- două din Rheingau, cinci din Burgundia şi unul din Oregon- şi în ciuda diferenţelor, atât de stil, cât şi de vârstă, mi s-a părut ca toate au scos în evidenţă caracteristicile acestui strugure: o eleganţă naturală, brută, neprelucrată, dacă vreţi ţărănească şi o expresivitate în care aroma de pământ şi muşchi se îmbină cu o extraordinară suculenţă. Toate au fost vinuri cu care voi fi fericită să mă reîntâlnesc.

Pentru mine, pinot noir-ul deschide o uşă către o lume a lucrurilor văzute în lumina lor cea mai bună, a perfecţiunii şi a graţiei care stă în puterea omului. Şi asta, din păcate, nu e o zi de fiecare zi. N-aş putea spune dacă iubesc mai mult pinot-ul sau rieslingul de culoarea soarelui, care îmi aduce în pahar aromele primăverii şi mirosul vântului de pe crestele munţilor, dar în mod ciudat, în lumea vinului, cerul e mai accesibil decât pământul.

2 Comments

Filed under drinking in good company, Pinot noir din lumea largă

Hungarian wines in a nutshell

Vinum Hungaricum, seria lunară dedicată vinurilor din Ungaria, organizată de Institutul Maghiar din Bucureşti, s-a încheiat în această săptămână cu o degustare povestită de Gabriella Mészáros, directoarea insititutului Borkollégium din Budapesta.

Gabriella

Trebuie spus de la bun început că mi-a plăcut foarte mult prezentarea doamnei Mészáros, succintă dar complexă, cu un mix de informaţie care nu i-a plictisit nici pe cunoscători şi nu i-a pierdut pe drum nici pe amatori. O prezentare bine structurată şi interactivă, din care m-am ales cu următoarele informaţii:

hungary

Ungaria are 22 de regiuni viticole, 65.000 de hectare plantate, 12.000 producători de vin, din care 10-12 producători mari care acoperă 70 % din producţia de vinuri. Cele mai multe dintre soiurile tradiţionale sunt albe, un singur soi roşu, kadarka. Dintre soiurile albe, degustate cu ocazia serilor Vinum Hungaricum – iniţiativă care sper să continue şi în toamnă – mi-au plăcut îndeosebi soiurile Furmint şi Hárslevelü. Versatile, fructoase dar şi acide, acestea se pot vinifica atât în sec ( în zona Somló de exemplu) cât şi în dulce (intra în componenţa celebrului vin dulce de Tokaij). Deşi, Ungaria este cunoscută mai ales pentru vinul alb – care reprezintă de altfel, 69% din producţia de vin a ţării – pe mine m-au impresionat mai ales vinurile din soiurile roşii – cabernet franc şi kékfrankos (Blaufränkisch) proaspete, minerale şi cu aciditate bună.

hungary2

Degustarea a cuprins o selecţie de 7 vinuri din regiuni viticole diferite ale Ungariei:

Château Vincent Blanc, Fleur 2007 – Un spumant brut, majoritar din Chardonnay cu adaos de  Hárslevelü si Királyleányka, din zona viticolă de la nord de Balaton.

sauvignon

Neszmély, Sauvignon blanc, 2012. Un sauvignon din nordul Ungariei, din regiunea Neszmély. Hilltop e un producator mare care targetează piaţa englezească, iar sauvignonul e curat vinificat, modern şi plăcut.

napbor

Eger, Napbor 2011, St. Andrea. Un cupaj curcubeu de 7 soiuri albe – riesling italian, hárslevelü, pinot blanc, chardonnay, sauvignon blanc, riesling de rhin şi leányka – cu o foarte discretă notă de lemn. Mi-a adus aminte de Solo Qiunta de la Cramele Recaş cu care aş fi ispitită să-l degust comparativ.

furmint

Tokaji, Frumint 2010, Haris Birtok, Tállya. Vinificat în sec, cu aromele seducătoare, solare, de pară bine coaptă ale furmintului, se remarcă prin aciditate ridicată şi post gust lung. De notat că şi în Ungaria, 2010 a fost un an dificil în care au făcut vin doar cei care au muncit în vie, în timp ce 2011 şi 2012, la fel ca în România, arată recolte foarte coapte.

bikaver

Szeksárdi, Bikaver 2009, Vesztergombi Ferenc – (kadarka, kékfrankos şi merlot). Extrem de proaspăt şi de mineral, cu arome suave de cireaşă, violetă, fragi şi paprika şi cu un foarte bun raport-calitate preţ.

st andrea bikaver

Eger, Merengö Bikavér superior 2009, St. Andrea – un cupaj din kékfrankos, cabernet sauvignon, cabernet franc, merlot şi syrah, dintr-o singură vie. Un vin cu personalitate, de terroir, cu o textură minunată, catifelată, dar în același timp sărată şi minerală.

gere

Villány,  Kopár  Cuvée 2008, Gere Attila – un cupaj bordolez de merlot, cabernet franc şi cabernet sauvignon, foarte elegant, zvelt, echilibrat în toate componentele, suculent, extrem de plăcut.

O selecţie reuşită care arată o Ungarie viticolă în mare creştere de formă.

P.S. Mulţumiri lui Zoltán Márton care mi-a împrumutat şi de această dată pozele acestui articol.

2 Comments

Filed under drinking in good company

BIG is BIG

Pe vremea când lucram în agenţia de publicitate TBWAMerlin, unul dintre lucrurile care îmi plăceau la nebunie, pe lângă gaşca de oameni generoşi şi entuziaşti, pe care de atunci n-am mai întâlnit-o la niciun alt job, era şi faptul că fiecare îşi putea alege o carte de vizită personalizată, cu un text după sufletul lui. Pe a noastră, a PR-istilor, scria „ we are the storytellers”, dar îmi amintesc că şeful nostru avea una cu un text extrem de scurt: „BIG is BIG”. Mi s-a părut întotdeauna uşor excesiv. Au trebuit să treacă ceva ani şi o degustare cu sticle mari , ca să înţeleg un lucru simplu: calitatea se impune de la sine, tronează suverană deasupra imperiului cunoscătorilor şi necunoscătorilor deopotrivă. Nu trebuie să fii specialist ca să îţi dai seama că ai în pahar un vin mare, calitatea vinului sau a mâncării se percepe instinctiv.

Degustarea Cellartales “Big Bottles Party”, organizată de Raluca şi Oliver Bauer la Restaurantul San Michele a fost una dintre cele mai reuşite seri din viaţa mea de beţivă: 31 de litri de vin bun împărţit cu 30 de prieteni.

2002, Riesling Charta, Kloster Eberbach, Rheingau – 3 L

1984 Rauenthaler Baiken Riesling, Freiherr von Simmern, Rheingau -3 L

2004, Septentrion , Bodegas Orvalaiz, Navara -3 L

2006, Le Volte, Ornellaia, Toscana -3 L

În ceea ce mă priveşte, a fost de-a dreptul şocantă diferenţa dintre vinurile care imită stilul Bordeaux – le Volte şi Septentrion – şi original, un simplu Château Potensac, de exemplu, aflat în maxim de formă.

1994, Château Potensac- Médoc- 6 L

1990, Château de Pez – Cru Bourgeois Exceptionnel – Saint-Estèphe- 5 L

1981, Château Pontet Canet, 5 éme cru classé, Pauillac – 5 L

Comparând cele trei Bordeaux-uri, aflate pe trepte diferite ale clasificării din Médoc ( Cru Bourgeois, Cru Bourgeois Exceptionnel şi Cru classé), poti observa incredibila unitate stilistică a acestor vinuri minunate.

1999, Château Rieussec, 1-er cru classé, Sauternes- 3 L

N-am ţinut notiţe de degustare, de altfel nici nu prea avea rost. Aceste sticle se cereau onorate privindu-le şi mirosindu-le, dar mai ales împărtăşindu-le cu cei din jur. Uităm prea ades că vinul este mai ales un prilej de a-i reuni pe cei dragi, aşa cum sugera François Mitjavile : „ Dans le vin, il y a toujours plus que le vin. Rien de plus ennuyeux que les types qui ne savent parler que du vin.”

2 Comments

Filed under drinking in good company

Bordeaux şi Riesling, cupaj versus cépage

Ce au în comun rieslingul de Rhin şi Bordeaux-urile ?

Capacitatea senzaţională de învechire la sticlă, dar şi faptul de a duce o existenţă misterioasă, independentă de lumea oamenilor. „Câinii latră, caravana trece”, e expresia care le caracterizează, pentru că orice s-ar spune despre ele – de bine sau de rău – reuşesc să rămână misterioase şi de neatins.

Sunt vinuri care ajung greu în România, aşa că orice întâlnire cu ele poate fi considerată un privilegiu. Joia trecută, la Ginger, am avut ocazia de a participa la o degustare comparativă: 3 rieslinguri de Rhin şi 5 vinuri de Bordeaux aflate pe lista, extrem de bogată, din pivniţa pasionaţilor Cezar Filip şi Doru Pencea.

Rieslingul de Rhin, de orice fel ar fi el, este o experienţă gustativă pe care nu o uiţi uşor şi m-am bucurat că cele trei sticle încercate, au fost foarte diferite ca stil şi expresivitate:

  1. Georg Breuer 2007, Riesling Estate – Rüdesheim, Rheingau, 12% – vinificat în mod tradiţional în butoi de lemn,  este un vin extrem de floral şi de zvelt. La deschidere, aromele mieroase, de caisă, s-au suprapus peste note minerale şi vibrant citirce şi vagi nuanţe de hidrocarbură. Pe masură ce s-a aerat a virat în registrul vegetal, de flori de măr. Un vin cu aciditate bună şi final lung, care m-a surprins plăcut.
  1. Balthasar Ress 2006, Riesling Erstes Gewächs, Hattenheimer, Rheingau 13% – s-a aflat în opoziţie de stil faţă de primul vin. Un riesling greu, corpolent, onctuos şi fructat, cu arome seducătoare de mango, lychee, tei. Din păcate, aciditatea scăzută nu prea susţine corpul greu de arome al acestui vin.
  1. Diel, 2006, Riesling Grosses-Gewachs, Dorsheimer Pittermännchen, Nahe – 13%- vinificat parţial în inox şi parţial în butoi de lemn. E un vin elegant şi foarte complex, floral- fructat, cu corp oncutos, dar zvelt. Postgust lung si parfumat. Un vin foarte bun.

După melcii în sos de usturoi şi calcanul in foitaj cu sote de ciuperci au urmat vinurile de Bordeaux:

 

1.Château Greysac 2004, Médoc, 13% – nas de fructe negre, agrişe, dar şi vagi arome florale, corp mediu, rotund, vanilat şi afumat, cu aciditate bună. De băut acum.

2. Château Cissac 2004, Cru burgeois, Haut-Médoc –12,5% (75% cabernet sauvignon, 20% merlot, 5% petit verdot). La deschidere cu un miros minunat de vin bun, fructos-floral, (vişine, agrişe si  violetă) . Dupa aerare, şi-au făcut loc şi notele de cafea, tutun şi piper. Un vin cu o expresivitate destul de directă, usor afumat în gust, cu aciditate bună şi post gust mediu cu aromă iodată de nucă.

3. Château Cantemerle 2004, 5 eme cru classé, Haut-Médoc, (50% cabernet sauvignon, 40% merlot, 5% cabernet franc si 5% petit verdot). Cel mai închis vin al degustării, are nevoie de cel putin 4 ore în decantor. Un vin cu arome elegante de piele, tutun, şi frunze veştede, e dominat gustativ de magiun de prună şi boabe de cafea crude. Taninii sunt puternici, corpul e zvelt, iar finalul lung. Nu mi s-a părut gata de băut acum.

4. Château Rouget 2002, Pomerol, 13,5%, (85%merlot şi 15%cabernet franc). Un vin cu arome voluptoase de vişină şi violete în ciocolată, cu corp rotund, catifelat şi tanini moi. Un vin mult mai prietenos faţa de cele din Médoc. Oare faptul că din 1997, proprietatea îl are consilier pe faimosul Michel Rolland, să fie motivul caracterului extrem de abordabil al acestui vin ?

5. Château La Lagune 2004, 3 eme cru classé, Haut-Médoc, 13% – (60% cabernet sauvignon, 30% merlot si 10% petit verdot). Un vin foarte expresiv, care n-are nevoie de aerare îndelungată, se deschide după 2 ore în decantor într-o explozie de fructe roşii, fum, piper şi ciocolată. E un vin foarte echilibrat, clasic, amplu in gust, cu tanini vii şi cu final lung. Mi s-a părut cel mai în formă vin al serii.

Degustarea a fost un bun prilej pentru o comparaţie între patru vinuri cu apelaţiune Médoc din acelaşi an, dar din clase diferite, de la treapta cea mai de jos a clasamentului, trecând prin cru burgeois şi terminând cu cru classé. În ciuda registrului aromatic foarte asemănător, ceea ce le diferenţiază este latura gustativă (textura, felul în care vinul „se aşează pe palat”,  finalul). Dar, per total, fiecare în clasa lui, arată calitate ireproşabilă.

5 Comments

Filed under drinking in good company

Germania pe Dealul Olt

Frédérique Dard obişnuia să spună că, dacă momentele de linişte care urmează după ce s-a cântat Mozart sunt, într-un fel, tot Mozart, atunci şi clipa suspendată care se naşte în urma degustării de Yquem e tot Yquem. Aşa am simţit şi noi la sfârşitul degustării CellarTalles XII având drept temă vinurile din Germania. Râsetele şi momentele de reverie din vârful dealului au fost tot riesling, riesling însufleţit din Nahe şi Rheingau oglindit în apele Oltului.

Când e vorba despre riesling, nimic nu este mai profitabil decât o degustare comparativă, şi din acest punct de vedere întâlnirea organizată de Raluca şi Oliver Bauer şi găzduită de Via Sandu, a fost exemplară. După călătoria în Mosel, a fost o bună ocazie de a încerca riesling de Rhin şi spätburgunder şi din alte zone ale Germaniei: Rheingau, Nahe, Rheinhessen, Baden.

Am început cu rieslinguri din Rheingau, jocuri de arome şi culoare atât de seducătoare şi după mai bine de 25 de ani încât fac evaluarea critică  tributară mai ales gustului propriu.

Flight I – 2010, Riesling Wallufer Walkenberg Kabinett trocken, J.B. Becker versus 2001, Riesling Wallufer Walkenberg Spätlese trocken, J.B. Becker

Flight II – 1983, Rauenthaler Baiken Riesling Spätlese, Freiherr Langwerth von Simmern versus 1986, Ruedesheimer Berg Schlossberg Riesling Spätlese, Schloss Schönborn.

Flight III –2009, Riesling Kirchspiel GG trocken, Wittmann versus 2009, Riesling Hubacker GG trocken, Keller

Flight IV –2007, Oberhäuser Brücke Riesling Spätlese, Dönnhoff, Nahe versus 2007, Wiltingen Gottesfuss, Alte Reben Erste Lage, Van Volxem, Saar.

Dacă rieslingurile din Nahe şi Saar au avut caracteristicile la care mă aşteptam, o mare surpriză au fost vinurile din Rheinhessen. Cu o amprentă aromatică asemănătoare mai degrabă unui sauvignon blanc, m-ar fi păcălit cu siguranţă la o degustare în orb. De altfel, pe masură ce beau tot mai mult realizez că certitudinile în domeniul vinului sunt rezervate doar nebăutorilor.

Berbecuţul la ceaun a strălucit alături de 4 pinot noir-uri:

2006, Assmanhäuser Höllenberg, Spätburgunder trocken, Magnum

2007, Ziereisen, Spätburgunder Tschuppen trocken

2008, Spätburgunder ***R, trocken Alexander Laible

2004, Wallufer Walkenberg Spätburgunder Spätlese trocken, “Alte Reben”, J.B.Becker.

După Prowein, unde am băut pentru prima dată Wallufer Walkenberg Spätburgunder, m-am tot întrebat în ce constă caracterul special al vinurilor de la J.B. Becker. De cele mai multe ori, atunci când degustăm vinuri avem tendinţa să le disecăm pe componente – arome, corp, tanini – şi să le savurăm oarecum disociat. Mi se pare că Becker prin pinot noir-ul lui a găsit acel punct faimos de echilibru în care vinul e armonie şi reuşeşte să se impună nu prin senzaţii fragmentate, ci tocmai prin formidabila unitate realizată de această armonie. Puterea de seducţie a vinurilor J.B Becker stă tocmai în faptul că pot actualiza de la prima înghiţitură “acea clipă de linişte care urmează după ce s-a cântat Mozart şi care e tot Mozart”.

Notele de degustare ale vinurilor le găsiţi pe Cellertales şi pe blogul lui Mihai.

3 Comments

Filed under drinking in good company, Riesling din lumea largă