Category Archives: degustări, călătorii la crame

Cum s-au întâlnit Marcel Proust și Mihail Sebastian la Noeme în București

Atunci când participi la degustări de vinuri acompaniate de mâncare și povestite cu pasiune, în limba română, de vinificatori care nu sunt români, primul lucru vizibil este stupoarea audienței. Ne întrebăm de ce Laurent Pfeffer, născut la Versailles, a venit să facă vin într-un sat de la Corcova, deși nu ne gândim vreodată că azi suntem cetățeni români pentru că principele Carol de Hohenzollern, născut la Sigmaringen, a venit ca să stea într-o casă de bârne pe singura stradă pavată din București la 1866. Și deși comparația poate părea exagerată, cred că, noi, românii gândim încă foarte mult în termenii emigrării către Vest, fără să apreciem îndrăzneala de a transcede cadrul artificial al naționalității și de a face ceva din nimic la Est-  având desigur pregătirea necesară – o vie, o țară sau un restaurant cu mâncare bună.

Viile Domeniului Catleya de la Corcova, se află pe locul fostelor vii ale prințului Anton Bibescu, care nu au supraviețuit perioadei comuniste. Cele 14,5 hectare sunt replantate în totalitate, iar numele cramei este inspirat din romanul lui Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut. Este un domeniul viticol al cărui branding ne oferă un regal de referințe istorice și culturale care leagă România de Franța. Anton Bibescu și Marcel Proust erau prieteni și în saloanele literare din Parisul vremii se bea vin de Corcova. Marcel Proust visa, în scrisorile sale adresate lui Anton Bibescu, să coboare din Orient Express la Strehaia ca să viziteze domeniile de la Corcova, iar orhideea Catleya – cei care au citit romanele știu- are o anumită semnificație pentru personajele lui Marcel Proust.

Degustarea de la Noeme a adus față în față vinurile cramei Catleya, acompaniate de preparatele culinare gândite de bucătarul sef Carmen Diaconu. A fost o asociere gastronomică care a vrut să scoată in evidență armonia dintre caracteristicile vinului și componentele preparatului culinar, un acord în care cei doi “parteneri” să se sublinieze reciproc. Au fost preparate culinare ingenioase, unele foarte ambițioase și care s-au potrivit bine cu vinurile.

Mi-a plăcut în mod special paringul dintre Epopee alb 2021 (fetească albă și fetească regală, 9 luni în baric) și raviolo cu dovleac, frunze de smochin și sos de frunze de smochin, un preparat în același timp delicat și grumand, care a reușit să se armonizeze atât cu aromele florale ale feteștii cît și cu cele exotice datorate baricului, fără să își piardă suculența.

Un paring mai clasic a fost cel dintre vinul Epopee roșu 2020 (merlot și cabernet franc) și piept de rață cu sos de mure, mousse de topinambur și vanilie, cremă de castane cu cacao, pământ de ciocolată neagră și nuci, tuile de țelină cu cafea și chips de topinambur. A fost aproape surprinzător cum fiecare aromă din preparat -murele, ciocolata, vanilia, cafeaua, dulceața cărnii -s-a regăsit în vin, iar pieptul de rață în combinație cu sosul de mure, acompaniat de vin, a fost delicios. Pentru mine a fost cel mai reușit acord, deși poate că sunt subiectivă, având în vedere că rața e felul meu favorit.

O altă asociere reușită a fost mușchiul de vită cu sos de piper, fruit leather din coacăze negre și cremă de beurre noisette, mousse de cartofi cu brânză maturată Torockoi și tartar de ciuperci, un preparat care a reușit să scoată în evidență prospețimea și aromele specifice de piper și coacăze ale cabernetul franc numit Perfect simplu, 2019. Trebuie să adaug că mi-a plăcut mult acest vin monovarietal, dar cel mai mult mi-a plăcut numele.

Nu știu cine a făcut brandingul pentru vinurile Catleya, dar îl felicit pe această cale. Atât povestea cramei cât și numele vinurilor – Freamăt, Perfect simplu, Epopee, Steaua fără nume, sunt bine alese, căci ele se îmbogățesc cu multimple interpretări pe măsura imaginației și culturii fiecăruia dintre noi. De exemplu, perfectul simplu nu se referă doar la timpul verbal folosit dialectal în Oltenia, acolo unde se află DOC Corcova, ci și la aspirația către un vin perfect și în același timp simplu, monovarietal, dacă vreți. Perfectul simplu este timpul prin excelență al narațiunii, și chiar dacă este dialectal în Oltenia, el este, de exemplu, normă literară în limba spaniolă unde toate povestirile se spun la perfectul simplu. În esență, ce poate fi mai frumos decât un vin perfect, simplu și despre care să povestești !

La fel cum Feteasca Neagră, Steaua fără nume se inspiră din faptul că Mihail Sebastian a scris celebra piesă de teatru în vizită la Anton Bibescu proprietarul de atunci al domeniului Corcova, dar el semnifică la fel de bine aventura căutării unui ideal și a unei identități, a strugurelui sau a artistului, și desigur pentru toți cei care au citit piesa, nu putea să fie vorba decât despre un soi de strugure care poartă nume de femeie.

Ultimul preparat al serii, cel care a acompaniat vinul prezentat în premieră, Feteasca neagră Steaua fără nume a fost unul extrem de ambițios și de muncit – înghețată de ghebe de miere, cremă de măr copt, hribi confiați în suc de măr, spumă de mămăligă, chips de porumb cu lapte afumat și caramel.

A fost o seară reușită. Și parcă niciodată un vin nu mi-a făcut atâta poftă să mă retrag într-un colț liniștit cu o carte…

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

O seară de vară la Tohani

Drumul spre crama Tohani a început pe neașteptate cu o discuție ad-hoc despre vinuri cu vecinii din autocar – “Știi vinurile J.P. Chenet ?  Alea de 22 de lei ? Dar Opus One ai băut ? Costa 2250 de lei. Crezi că e o mare diferență între ele ?” Consider că o degustare sau o vizită la cramă e reușită atunci când cunosc oameni la prima lor întâlnire cu vinul și încerc să înțeleg ce anume i-ar interesa să știe despre istoria lui.

Și pentru producătorul de vinuri e important ca pe lângă pasionații de vin fideli cramei să întâlnească oameni nou veniți în această lume și să le asculte părerile, chiar și atunci când acestea sunt năstrușnice. E începutul unui dialog producător- client care în lumea vinului trebuie să se bazeze pe o relație construită din transparența informației și încredere.

Pentru mine, vizita la Tohani a fost profitabilă. Am făcut noi cunoștințe și în plus am avut surpriza să mă reîntâlnesc cu colegele de acum 11 ani din vremurile în care lucram în publicitate și făceam cursuri despre vin.

Crama Tohani face parte din categoria producătorilor mari cu cele 350 de hectare ale sale. Viile arată impresionant, dispuse în amfitearu, terasate, ca într-un creuzet, pe mai multe dealuri cu expoziție sudică. E probabil una dintre cele mai frumoase priveliști din Dealu Mare. Am mai spus-o și altă dată, viile locuiesc în peisaje de vis, au o energie specială și mă mir că nu s-a gândit nimeni încă să propună o terapie de energizare prin vizite la vie bucureștenilor epuizați de monotoia betoanelor orașului.

Vizita la Tohani a fost prilejuită de cele șase medalii câștigate de vinurile Tohani la “Great American International Wine Competition 2018”, din New York. Cele două vinuri dublu medaliate cu aur sunt Apogeum IV- Fetească neagră 2014 și un vin care încă nu are un nume și o etichetă, dar din câte am înțeles este un shiraz, unul din soiurile plantate în România după anul 2000 și care dă rezultate bune în Dealu Mare.

Apogeum Fetească neagră 2014, provine dintr-o parcelă de vie bătrână, plantată la sfârșitul anilor 50. Vinul are o bună tipicitate de fetească, arome clasice de prune uscate, cuișoare și nucșoară, tanini discreți și un final lung în care se îmbină armonios vanilia și fructul. Anul 2014 fiind unul ploios, vinul are o aciditate bună și cred că merită lăsat la învechit încă câțiva ani.

Vârsta medie a viilor de la Tohani este de 10- 15 ani, ceea ce înseamnă că de acum încolo șansa de a auzi de vinuri bune de la Tohani va crește exponențial. Eu cel puțin așa sper.

4 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Arhitectura în serviciul vinului

Deși specialiștii nu s-au pus încă de acord asupra acestui lucru, pasionații de vin intuiesc că atracția vinului, caracterul lui aparte în lumea băuturilor alcoolice, nu ține atât de funcția sa socială, cât de capacitatea vinului de a transmite frumusețe. Fie că vorbim de echilibrul componentelor sale, fie că ne raportăm la frumusețea peisajului, vinul și spațiul în care crește au fost întotdeauna apreciate după criterii estetice. Deși teoretic vinul se poate face și într-o magazie, efortul producătorilor de vin de a face ceva bun și  în același timp, frumos trebuie apreciat. Investiția în peisaj, respectul pentru spațiu privit din perspectiva unui arhitect, grija pentru natură, înnobilează vinul.

În aceasta lună, am avut ocazia să degust vinurile uneia dintre cele mai frumoase crame construite în Spania: Bodega Baigorri din Rioja Alavesa, al cărei distribuitor exclusiv în România este Vinorama. Crama este proiectată de arhitectul Inaki Aspiazu și este construită pe șapte etaje, în așa fel încât gravitația – și nu alte mijloace mecanice- să să fie folosită în etapele elaborării vinului.

Am degustat Baigorri Rosado 2016, Baigorri Blanco, fermentado en barica 2016, Baigorri Crianza 2014, Baigorri Rezerva 2010, Bai gorri Garnacha 2012, Baigorri de Garage 2010 și Baigorri Belus 2010.

În ceea ce mă privește, cea mai mare surpriză a fost Baigorri Blanco 2016. Realizat 90% din Viura, din vii cu vârsta în jur de 60 de ani și fermentat în baric, vinul este complex și echilibrat, proaspăt și cremos, cu arome de vanilie, pepene galben și condiment, cu un final lung și expresiv. Mi-a adus întrucâtva aminte de Le Renard Blanc al lui Guy Benin.

Mi-au plăcut și Baigorri Crianza 2014 (90% Tempranillo, Garnacha) și Baigorri Rezerva 2010 (100% Tempranillo). Baigorri Crianza (14 luni în baric) se deschide cu aroma tipică de coajă de portocală a vinurilor din Rioja, are o structură densă dar foarte bine echilibrată de aciditatea vinului. Finalul e proaspăt, cu arome de ciocolată și condiment. Un vin cu un bun raport calitate/preț.

În cazul Baigorri Rezerva 2010, aromele de fructe roșii și coajă de protocală se îmbogățesc cu cele de vanilie și condiment datorate lunilor suplimentare de baric. După aerare, vinul devine suplu, catifelat, cu arome intense de vișine, ciocolată și vanilie. Tanini sunt încă tineri, iar aciditatea vinului îl recomandă pentru o păstrare mai îndelungată.

Baigorri de Garage 2010 (100% Tempranillo din vii bătrâne) este mai rotund, mai corpolent și mai intens aromatic decât Rezerva. Predomină aromele de prună, fum, cuișoare și eucalipt. Un vin care merge perfect cu un desert cu smochine și ciocolată neagră.

Baigorri Garnacha 2012 este rotund, corpolent, intens aromat, cu textură cremoasă și tanini moi.

Baigorri Belus 2010 (majoritar manzuelo) este cel mai diferit din toată gama vinurilor roșii, cu un profil aromatic distinct, de piele și de pământ, apropiat mai degrabă de vinurile toscane. Un vin cu aciditate bună, cu arome fructate dar și florale, cu tanini vii.

Gustativ, vinurile Baigorri se caracterizeaeză prin suculență, o structură densă, cărnoasă, de fruct, cu tanini moi, intens catifelați, o textură mătăsoasă care îmi aduce aminte de vinurile din fetească neagră. O fetească neagră la cub !

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Tradiție și simplitate: Louis Latour

La sfârșitul lunii septembrie, am avut ocazia să particip la o prezentare de portofoliu Louis Latour, prin amabilitatea Cramelor Recaș, importatorul vinurilor Louis Latour în România. Burgundia e o zonă viticolă specială, nu numai pentru personalitatea vinurilor sale, cât și pentru faptul că e o ilustrare fidelă a legii comerciale a cererii și a ofertei.

User comments

Din prezentarea, extrem de concisă, agreabilă și bine structurată a reprezentantului Louis Latour Patrick Finance am reținut următoarele date: Vinul produs în Burgundia are o clasificare de calitate în patru trepte- Appellation Régionale, Appellation Village, Appellation Premier Cru  și ultima și cea mai valoroasă, după cum sugerează și numele, Appellation Grand Cru. Prețul vinului burgund însă e un aspect strict legat de cantitatea produsă. 60% din vinul produs în Burgundia intră sub incidența clasificării Appellation régionale în timp ce doar un procent infim  1-2% este demn de mențiunea Grand Cru. Privită sub acest aspect, cursa Burgundiei e una singulară în lumea vinului: calitatea maximă și în același timp cantitate maximă. În anii în care recoltele sunt reduse cantitativ, (cum s-a întâmplat în acest an)  prețul vinului urcă vertiginos. Din acest motiv n-o să prea găsiți pe etichetele burgunde de Chablis mențiuni de tip vieilles vignes /vii vechi și nici n-o să auziți prea multe povești despre recolte de 2- 4 tone la hectar. Vârsta medie a viilor la Louis Latour este de 30 de ani. După această vârsta viile sunt progresiv înlocuite, tocmai din nevoia de a menține o cantitate constantă la hectar, și pe cât posibil același număr de sticle de la an la an.

aligote-burgund

Vire -Clesse Cote Maconnaise

User comments

Unul din obiectivele degustării a fost acela de a scoate în evidență personalitatea vinurilor și caracteristicile lor diferite în funcție de terroir. Am degustat vinuri albe din același an, 2014, din zone cu apelațiuni diferite, precum și câteva Beaujolais-uri și un Pommard.

În primul rând, a fost foarte interesant de remarcat că, indiferent de apelațiune, de AOC-ul de pe etichetă, toate vinurile degustate erau foarte bune. Mi-au plăcut mult Chablis-ul Montmains și Pommard-ul, dar aș bea oricând cu mare plăcere vinurile mai simple, dar foarte gustoase ca Aligote-ul de Burgundia sau vinul alb de Mâcon, mineral și alert.

Această degustare a fost încă un prilej de reflecție pe tema nostalgiei pe care mi-o provoacă vinurile din zonele prin care am călătorit pe vremurile când vinul nu reprezenta încă un subiect de interes pentru mine. Odată cu chardonnay-ul din Viré-Clessé s-au revărsat în pahar și amintirile din timpul șederii mele la Tournus, de acum aproape 20 de ani. Mi-am amintit de menhirele burgunde, de bisericile romanice din secolul al- XII-lea și de mustăciosul de la tutungerie care nu s-a interesat dacă am vârsta legală pentru a cumpăra tutun, ci m-a întrebat foarte amabil cum mă cheamă și la cine stau în sat. Probabil că nici o altă zonă a Franței nu este atât de conservatoare în demersul ei “de a păstra cu sfințenie un loc într-un nume”, așa cum spune Roger Scruton și atât de încăpățânat legată de spațiul pe care îl locuiește. Diversitatea vinului burgund rezultă din aceast stil de viață străvechi și simplu.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

În vizită la Miniș

Una dintre cele mai grele întrebări la care a trebuit să răspund, în calitate de pasionat de vin este legată de zonele viticole ale României: Care sunt viile “de terroir” din România ? O întrebare ce ar trebui adresată, mai degrabă, specialiștilor și care ar merita un studiu aprofundat, mai ales în contextul schimbărilor climatice. Și poate pentru că memoria are un cuvânt greu de spus asupra identității, cred că acest demers ar trebui să înceapă de la studiul istoriei podgoriilor și de la delimitarea geografică a anumitor tipuri de microclimate.

Ăsta e unul dintre motivele pentru care am acceptat invitația de a vizita Crama Balla Géza. Podgoria Miniș- Măderat are o istorie de mai bine de o mie de ani și are o experiență  de aproximativ cinci secole în cultivarea a două soiuri de strugure care se identifică astăzi cu această zonă: Cadarca de Miniș și Mustoasa de Măderat.

cadarca-de-Miniș

Atât Mustoasa cât și Cadarca dau vinuri lejere și fructate, dar care pot fi asociate cu ușurință cu preparate culinare. De obicei, aceste vinuri sunt făcute să înveselească atmosfera și să fie savurate împreună cu mâncarea. De altfel, la petrecerea de la crama, cadarca mi s-a părut cea mai potrivită alegere pentru a acompania un purceluș de lapte la proțap.

În ultimii ani, Balla Géza a plantat în solul brun roșcat cu roci vulcanice al dealului și alte soiuri, care au dat rezultate bune: Furmint, Cabernet Franc, Syrah și Fetească Neagră. Dintre vinurile degustate, pe lângă Cadarcă, care rămâne soiul meu favorit din podgoia de la Miniș, mi-au plăcut în special Cuvee David 2013 (cupaj de cabernet sauvignon- majoritar, syrah și fetească neagră) și Cabernet franc 2011.

Crama Balla Geza vazuta din vie

viile de feteasca neagra

feteasca-neagra

muresul-in-zare-la Paulis

din vie

Sâmbătă de dimineață, am avut ocazia să ne plimbăm prin vie, să participăm la culesul feteștii negre și să ascultăm povestea podgoriei. În lumina blândă a începutului de toamnă, am gustat strugurii -unii au și cules- și am admirat Mureșul croindu-și drum în depărtare. Crama Balla Géza o să îmi rămână în memorie asociată cu ordinea care se putea ghici din imaginea satului Păuliș privit din vie, case așezate simetric, cu curți frumos aliniate de-a lungul unei străzi perfect drepte, perpendiculară pe deal, simbol al trăiniciei, al acelor rădăcini de la care ne revendicăm cu toții și a formelor bine construite în care atunci când pui și suflet devin frumoase.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Ce face anul din soiuri

Week-end-ul trecut a fost sărbătoarea Cramei Stirbey, un eveniment la care merg în fiecare an, începând cu 2012. Cu ocazia celei de-a treisprezecea ediții, am fost răsfățați cu o degustare de vinuri din 2010, unul dintre cei mai buni ani de recoltă de la Stirbey. Rar am avut ocazia să particip la o degustare orizontală, cu șapte vinuri românești, monocepage, din soiuri diferite, din același an de recoltă, care să fie toate atât de reușite. De obicei, în funcție de clima anului de recoltă, unele soiuri se exprimă mai bine în vin, altele, din contră, sunt mai șterse, mai timide.

degustare orizontală 2010

2010 a fost un an mai rece, cu multă ploaie, mai ales pe timpul verii, dar cu o evoluție climatică mai lentă ce a reușit să imprime vinurilor, după 5 ani de învechire în sticlă, o profunzime aromatică, o claritate a gustului, o ținută și o complexitate pe care rar am întâlnit-o, mai ales în cazul soiurilor tradiționale românești. În plus, toate aceste vinuri, atât cele albe cât și cele roșii, erau foarte proaspete și cred că vor putea fi băute la fel de bine și peste 5 – 10 ani. Iar rose-ul, cu o aciditate incredibilă, de abia acum e bun de băut.

Am degustat Fetească regală 2010, Sauvignon blanc 2010, Tămâioasă românească vinificată ân sec 2010, Rose 2010, Novac 2010, Negru de Drăgășani 2010 și Cabernet sauvignon 2010. Deși vinurile cramei Stirbey sunt vinurile românești pe care consider că le cunosc cel mai bine, pentru că am băut aproape toate soiurile, din toți anii de recoltă din 2003 încoace, tot mai găsesc câte un vin care să mă surprindă. Pe lângă novac, despre care am mai scris, marea surpriză a fost feteasca regală – cel mai fin și expresiv vin al degustării.

Feteasca regală, 2010, Prince Stirbey  e un vin suav, dar complex, cu arome florale, dar și subtile nuanțe de alune prăjite amplificate de efectul învechirii la sticlă. Corpul vinului e lejer și onctuos în același timp, o dualitate datorată pe de o parte acidității bune, taninilor tipici acestui soi și pe de altă parte învechirii la sticlă. Viile de fetească regală de la Stirbey au între 35 și 40 de ani, iar strugurii au fost vinificați în cuve de inox fără drojdii selecționate. Feteasca e un soi care fermentează greu și o perioadă lungă, mai ales atunci când e vinificat cu drojdii naturale. Oliver Bauer spunea că, de exemplu, feteasca regală 2015 s-a oprit din fermentație după 78 de zile. La asemenea caracter și nazuri nici nu e de mirare de ce a fost numită așa. (La masterclass-ul dedicat feteștii regale, susținut de Zoltan Kormos la ReVino, am aflat că la început feteasca regală – originară din zona Daneș- se numea dănășeană, denumirea de fetească regală fiind mai recentă).

Având în vedere prestanța și expresivitatea feteștii regale, a novacului și a negrului din 2010, Crama Stirbey se poate lăuda nu doar cu reînnodarea unei tradiții cât și cu restaurarea reputației soiurilor românești.

După 14 ani de la prima recoltă, cred că secretul vinurilor Stirbey se află în continuitatea muncii în echipă, în pasiunea pentru vin a celor care lucrează de 14 ani acolo, în întâlnirea fericită dintre proprietarii Ileana și Jakob Kripp, un viticultor cu experiență în cultivarea soiurilor de struguri românești, Dumitru Nedeluț și un oenolog cu viziune pe termen lung, crescut în cramele rieslingului de Rhin, Oliver Bauer.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

WineUp confirmă

Poate că orașele sunt ca oamenii. Există din acelea cu care te împrietenești necondiționat, fie pentru că au crescut împreună cu tine, fie pentru că pot lega conversații întrerupte acum 6 luni sau un an, ca și când nici nu ai fi fost plecată în tot acest timp. Așa e Clujul. În ciuda fațadelor vetuste, a clădirilor istorice nerenovate, orașul reușește să rămână elegant și ospitalier. Și ceea ce mi se pare mult mai important, structura lui coerentă, concentrată, te ajută să fii eficient fără grabă. În cele două zile și jumătate de excursie din week-endul trecut, am avut timp să degust o mare parte din vinurile de la WineUp, să stau pe îndelete la taclale cu prietenii, să particip la un masterclass despre cum ar trebui să arate o listă de vin în restaurant, să văd expoziția “Que viva Picasso” de la Palatul Banffy și să-mi cumpăr sandale.

wineup

Pe cât de mult îmi place Clujul, pe atât de mult mi-a plăcut cea de-a doua ediție a WineUp. Numărul expozanților aproape că s-a dublat, la fel și numărul vizitatorilor, iar locația a rămas la fel de elegantă și de aerisită. O premieră în acest an a fost WineUp Official Selection, adică jurizarea vinurilor prezente în expoziție, pe care vizitatorii le puteau degusta. Juriul international WineUp a avut în vedere atât calitatea vinurilor – recompensată cu medalii pe sistemul aur, argint, bronz- cât și  raportul calitate/preț pentru care a fost creată categoria Best Buy. Lista câștigătorilor o veți găsi pe site-ul evenimentului.

WineUP Official Selection_Gold

În ceea ce mă privește, am fost impresionată de evoluția celor două crame mai tinere din Ardeal – Crama La Salina cu un foarte tipic Sauvignon Blanc 2015 și Crama Carastelec cu  3 vinuri foarte reușite – Friza alb, Friza rose și Chardonnay-ul Sophia 2014.  La categoria veterani, mi-au plăcut – Monogram -Feteasca albă 2014 de la Davino și vinurile roșii ale lui Balla Geza-  mereu surprinzătoarea Cadarca 2013 și 2011 și minunatul cupaj de Cabernet franc cu Fetească neagră Stonewine 2012.

La categoria importuri mi-au plăcut Vina Pomal 2011 de la Selecciona, Tavel rose 2014 de la Happy Wines și Megaphone rouge 2010 Vignoble Brunier și Elena Walch- Gewurztraminer 2014 de la Vinimondo.

Am stat de vorba cu câțiva dintre reprezentanții cramelor prezente care erau plăcut impresionați de calitatea vizitatorilor clujeni, curioși, deschiși, avizați. Bărbații mai ales s-au declarat surprinși de cunoștințele oenologice și expertiza publicului feminin. Bravo fetelor și să ne vedem cu bine la WineUp 2017 !

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Wine Up: TIFF-ul gastronomic

N-o să vă ascund că, deși m-am născut la București, Clujul este orașul meu de suflet. Încerc să trec pe la Cluj ori de câte ori pot și musai în iunie la TIFF și mi se pare că orașul se dezvoltă – cel puțin în ceea ce privește HO RE CA – într-un ritm mult mai alert decât capitala. În această atmosferă, nevoia unui târg de vinuri e cât se poate de firescă. Și așa a fost și târgul Wine Up.

casino

wineupJPG

Organizat într-o locație elegantă și luminoasă, la Casino în Parcul Central, târgul a avut o ofertă complexă: degustări, cursuri de inițiere în degustarea vinului pentru începători și avansați și ateliere de fotografie de produs. Printre expozanți, două premiere – DAVINO și Crama La Salina. Cum era de așteptat, cel mai bine reprezentată a fost zona transilvană – Liliac, La Salina, Nachbil,  Rătești, Villa Vinea, Vinca – iar singura cramă din județul Cluj, La Salina, a fost lansată oficial în cadrul târgului.

atmosefra

targ3

targ

DAVINO a fost prezent pentru prima dată la un târg în România, fapt care, din punctul meu de vedere, arată destul de clar importanța Clujului ca piață consumatoare de vin premium. Și când mă gândesc că prin 2008, cu greu găseai un bar în Cluj în care să poți bea un pahar decent de vin ! Impresionantă evoluție!

targ5

targ2

targ8

Ar mai fi de spus că târgul s-a remarcat prin organizarea impecabilă- mi-a plăcut designul modern al standurilor, ordinea și curățenia, magazinul de vinuri poziționat separat de târg – dar cred că pe viitor mai trebuie insistat și în ceea ce privește promovarea și semnalizarea. Dincolo de asta, îmi doresc ca Wine Up să devină un eveniment local de neratat asemeni TIFF-ului, o întâlnire între profesioniști și pasionați la care să-mi facă plăcere să particip în fiecare an.

Să ne vedem cu bine la Wine Up 2016 !

PS. Credit fotografii Alina Iancu

10 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Brave New World

Cu excepția târgului Prowein, foarte rar am ocazia să particip la degustări comparative cu vinuri din colțuri îndepăratate ale lumii ca America de Sud sau Noua Zeelandă și, ce-i drept, nu regret deloc tête à tête-ul meu confortabil cu bătrâna Europă a vinurilor. Europa înseamnă acasă, un peisaj familiar pe care îl am în sânge și îmi place să îl regăsesc în vin. Uneori mă întreb însă, dacă nu le fac o nedreptate vinurilor chiliene sau argentiniene, evaluându-le fără să fi văzut vreodată zăpezile de pe Aconcagua și fără să fi auzit vreodată murmurul vulcanului adormit.

vinedo chadwick

Și poate nu m-aș fi gândit vreodată la asta, dacă nu aș fi avut ocazia să particip la degustarea organizată de Halewood, la restaurantul Noblesse, cu vinuri chiliene celebre din portofoliu propriu: Concha y Toro – verticală de Don Melchor – 2007, 2008 și 2009 și Errazuriz – Don Maximiano 2008, Seña 2010, KAI 2010 și Viñedo Chadwick 2008. A fost un regal al cabernetului sauvignon , monovarietal sau în asamblaje cu carmenere, malbec, petit verdot sau merlot.

concha

În ceea ce mă privește, vinurile in care cabernetul e majoritar- ca Don Melchor  (97% cabernet sauvignon și 3% cabernet franc) și Viñedo Chadwick (97 % cabernet sauvignon și 3% merlot) mi-au plăcut mai mult decât cupajele pe bază de Carmenere – Seña și KAI – mult mai aromate, mai complexe și mai lucrate. Deși mă așteptam ca cele trei vinuri Don Melchor să fie foarte asemănătoare între ele, am avut surpriza plăcută să constat că au fost destul de diferite. Don Melchor 2009 corpolent și  mai cărnos, cu arome de fructe confiate, eucalipt și cafea, exprima destul de bine un an de recoltă cald, în tmp ce Don Melchor 2007 sobru și reținut, se apropia de profilul aromatic clasic al unui vin de Bordeaux. Iar Don Melchor 2008 mi s-a părut cel mai bine realizat, desăvârșit echilibrat între fructozitatea impetuoasă și aciditatea foarte bună. De altfel, ca omagiu adus subiectivității gusturilor, părerile au fost echitabil împărțite între cele 3 vinuri, din cei 9 comeseni, trei au preferat Don Melchor 2009, trei Don Melchor 2008 și trei Don Melchor 2007.

Vinului din Lumea Nouă i se reproșază adesea caracterul comercial, dublat de lipsa de istorie, de panaș, de acea poveste care dă valoare unui terroir. Sunt mai tot timpul definite ca vinuri care se adresează direct consumatorilor, iar fructozitatea lor debordantă pare menită să ducă cu zăhărelul pe calea vinului generațiile băutoare de Coca-Cola. Deși orice băutor pasionat de vin intuiește la un moment dat că vinul e o afacere de familie, că el se face câteodată și că se bea cel mai adesea, în familie, ne păcălim cu dorința noastră de a crede că vinul poate ajunge vreodată o băutură universală, de discotecă.

Imi place să cred că marile vinuri chiliene – ca și șampania – trebuie servite la aniversări, pentru că ele sunt o expresie a exuberanței și a veseliei, o imagine a bogăției cromatice și a paradisului de arome pe care l-a descoperit Columb în Hispaniola.

1 Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Culesul roadei la Purcari

Când am acceptat invitația de a vizita podgoria Purcari nu credeam că o să mă plimb prin vie dis de dimineața ca să văd cum soarele ridică ceața de pe malurile Nistrului, dar mai ales nu mă așteptam să găsesc aici un wine resort occidental, cu spațiu de cazare, teren de tenis și lebede.

Chateau Purcari

Nistru în vale

saperavi

viile

Nu credeam nici că domnul Victor Bostan, CEO Purcari și Bostavan o să ne aștepte dis de dimineață cu taraf de lăutari, plăcinte și coniac, ca să ne arate personal viile și ca să gustăm împreună din soiurile de struguri pe care nu le găsim pe la noi – saperavi și rară neagră.

rară neagră

saperavi

frunză de rară neagră

Domnul Bostan prezentând premiile

Pentru mine, plăcintele moldovenești, taraful de lăutari, coniacul Bardar și strugurii gustați în vie – pinot gris, rară neagră și saperavi- sunt detaliile de care o să-mi aduc aminte cu cea mai mare plăcere. De altfel, la un moment dat am încercat un sentiment straniu de spațiu familiar și m-am crezut la Cetate cu Mircea Dinescu, domnul Bostan semănându-i foarte tare prin gestică, prezență și plăcerea evidentă de a primi oaspeți, lucru care nu poate fi învățat -helas- la nici o facultate de management.

echipa Purcari

fredom blend

Motivul vizitiei noastre la Purcari a fost lansarea unui nou vin – Fredoom blend, 2011. Asamblaj de vinuri provenind din bastardo (soi din Ucraina), rară neagră (soi din Moldova) și saperavi (soi din Georgia), acest vin s-a dorit a fi un manifest, un gest de susținere pentru teritoriile desprinse din U.R.S.S care își afirmă independența. Într-un fel, am văzut în el, mai mult decât un toast pentru libertate. Privind în jur în această Moldovă – atât de familiară mie și totuși diferită – m-am gândit că acest cupaj demonstrează într-un fel cât se poate de practic că identitatea nu se exprimă prin respingerea diferențelor, ci prin integrarea lor.

simpatica echipa a Ucrainei

simpatica echipa a Ucrainei

fetele la start

Vizitarea domeniului Purcari, a îmbrăcat forma unui concurs între echipe de bloggeri din Moldova, Ucraina și România, care au trecut prin toate etapele vinului, de la culegerea strugurilor, producerea mustului, vizitarea cramei și a pivnițelor, etichetare și ambalare, până la toasturi, cântece și degustarea vinului. A fost încă o ocazie de a constata cât de puțini participativi sunt românii la jocurile de echipă, și cât de greu se pornesc. Iar când se pornesc, vorba lui Coșbuc, sunt greu de oprit. Așa că ne-am luat revanșa sâmbătă noaptea la concertul Zdob și Zdub cu câte hore or fi încăput într-o oră și jumătate de recital.

în cramă

sala baricurilor

vinoteca

vinuri de colecție

Viile de la Purcari sunt plantate în cea mai mare parte în 2004, iar solul este argilos. În ceea ce privește vinurile, cel mai important mi s-a părut faptul că au un stil unitar, sunt bine definte și sunt toate de calitate (adică nu două cupaje excepționale și restul chifle). Pornind de la ideea că întotdeauna apreciezi mai mult ce nu ai acasă, mi-au plăcut în special, rara neagră și chardonnay-ul.

vinurile

Chardonnay-ul 2012, baricat 6 luni, este onctuos, dar și sec și crocant în același timp. La 28 de lei la hypermarket în România, e din punctul meu de vedere, un vin reușit. L-am și cumpărat și băut la întoarcerea în România, pentru întărirea primei impresii.

vechea etichetă

vechea etichetă

Cupajele – Alb de Purcari 2012, Roșu de Purcari 2010 și Negru de Purcari 2010 – sunt vinuri complexe, de gastronomie. Au fost mult mai expresive la masă împreună cu mâncarea și necesită aerare înainte de servire. Pe gustul meu este mai degrabă Roșu de Purcari, un cupaj mai auster, în stil bordolez, de cabernet, malbec și merlot, care mi s-a părut cel mai bun de băut acum dintre cele trei. Dacă, însă ar trebui să le punctez, Negru de Purcari, cu al său saperavi, ar câștiga, printr-un plus de personalitate.

Per ansamblu, întregul eveniment a respirat bună-dispoziție și profesionalism. Echipa de la Purcari mi-a lăsat impresia unor oameni pasionați de ceea ce fac, cu care îți face plăcere să stai alături și la distracție și la muncă. Bravo lor!

P.S: Mai multe despre eveniment puteți citi pe blogul lui George și al lui Dan

10 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame