Monthly Archives: January 2013

Nectarul promis

La început de an m-am delectat cu o carte magnifică, care mi-a redeschis deopotriva pofta pentru lectură şi pentru vinurile dulci. În „Troica amintirilor. Sub patru regi”, printre multe alte amintiri, Gheorghe Jurgea-Negrileşti povesteşte ultima lui întâlnire cu Păstorel. Autorul îl evocă bolnav, în ultimele lui clipe. Păstorel îi recită, melancolic, din Alexandru Philippide. Dar iată că uşa se deschide şi prietenul Cădere intră cu o sticlă strigând „Pour le Prince des poètes, le premier vin de France !” Era un Château Yquem. Un vin faimos, cel mai cântat vin al Franţei, obsesia scriitorilor francofoni, pe care l-am întâlnit până şi în romanele poliţiste ale lui Jean-François Parot. Din perspectiva vremurilor şi a tendinţelor de azi din lumea vinului, e oarecum ciudat să constaţi că cel mai celebru vin al Franţei e un Bordeaux… alb şi cât se poate de dulce.

promis

Ca şi celelalte apelaţiuni din Bordeaux, regiunile în care se produc vinuri dulci licoroase, Sauternes şi Barsac, au fost şi ele clasificate în 1855. În fruntea clasamentului tronează un singur vin Château Yquem – Premier cru superior şi apoi  urmează încă două trepte: premier cru classé şi deuxième cru classé.

În ceea ce mă priveşte, sunt trei aspecte care m-au făcut să memorez vinurile de Sauternes pe care am avut ocazia să le beau – Château LaTour Blanche 1995, Château Rieussec 1999 şi Château Rabaud –Promis 1988: Lumina care se pogoară în pahar atunci când ai deschis sticla, jocul ludic al nuanţelor de culoare, „soare potabil”, aşa cum obişnuia Păstorel să spună (despre vinul dulce de Cotnari). Aroma inconfundabilă de şofran, care îmi evocă mirosul de cozonaci ai străbunicii şi expresia ei discriminatorie favorită: „Nu ştie ţăranul ce e şofranul”. (Mi-a luat destul de mult timp ca să aflu că expresia se datorează faptului că şofranul e cel mai scump condiment din lume.) Şi nu în ultimul rând, o caracteristică la care excelează şi rieslingul de rhin, senzaţia de echilibru perfect dintre zahăr şi aciditate, o clipă de plăcere împotmolită, suspendată în greutatea şi parfumul texturii unui vin fără vârstă.

 chateau promis

Cred că înţeleg de ce, avant et après Parker, vinul de Sauternes  rămane primul vin al Franţei, aşa cum rieslingul TBA e primul vin al Germaniei. Acest nectar încarnează în mod tranşant noţiunea de plăcere. “Pohta ce-am pohtit”, plăcerea perpetuă valoarea supremă a acestei lumi.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Vinul ca plăcere estetică

Viña Tondonia îmi aduce aminte de ceea ce îmi spunea, cândva, o fostă şefă, că dacă tot faci ceva bine, ar trebui să te straduieşti să-l faci şi frumos. Recunosc că am fost mereu sceptică vis-a-vis de aplicarea acestui concept în advertising, dar, în lumea vinului, există oameni care au ştiut să găsească drumul către acest ideal. Unul dintre aceştia este Don Rafael López de Heredia y Landeta, fondatorul cramei López de Heredia Viña Tondonia. Enolog pasionat, el a imaginat încă din 1877, o reţetă care are succes şi astăzi: vinuri din soiuri traditionale (viura şi malvasia) şi acces restricitv dublat de preocupare asiduă pentru garantarea calităţii.

tondonia1

Crama López de Heredia e una din primele 3 crame înfiinţate în Rioja, si cea mai veche din Haro, şi îşi permite să comercializeze Viña Tondonia Reserva abia după ce vinul câştigă o maturitate de aproximativ 14 ani. După ce petrece 4-5 ani în baricuri de stejar, vinul se desăvârşeşte prin încă 10 ani de învechire la sticlă. Fascinant este însă faptul că din momentul comercializării sale, după 14 -15 ani, vinul mai poate fi păstrat la fel de bine cel puţin tot atât. Cu excepţia rieslingului de rhin, puţine vinuri se mai pot lăuda cu această performanţă.

tondonia & Saint Jacques

Păstrez vie în memorie prima întâlnire cu Viña Tondonia Reserva,  din 1991, la o degustare Cellartales. M-a uimit atunci complexitatea acestui vin cât se poate de sec, aromele incredibile de migdale şi nucă datorate baricării şi învechirii îndelungate în sticlă, suprapuse peste voluptoase note florale şi fructate. Recomand tuturor celor care nu apreciază vinurile baricate o întâlnire cu o simfonie Viña Tondonia Reservade învechită 20 de ani. În ceea ce mă priveşte, nicio altă sticlă desfăcută nu mi-a lăsat atât de acut senzaţia că vinul e menit să fie şi o plăcere estetică, nu numai una gastronomică.

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate