Vinul lunii ianuarie

La sugestia unor buni prieteni, m-am hotărât ca în 2023 să deschid o nouă rubrică pe blog – vinul lunii – în care să povestesc despre un vin de pe piața din România, care se remarcă printr- un raport bun calitate-preț. Nu este ceva ușor de realizat în vremurile de azi, așa că nu vă promit că o să vă prezint un vin pe lună, dar trebuie să fim optimiști.

Vinul lunii ianuarie este Negru de Drăgășani 2021, de la Via Sandu, 45 de lei la magazinul Etich Wine. Vinul m-a impresionat prin tipicitate, culoarea roșu – violaceu, aromele proaspete de condimente și fructe, corpul zvelt, alcool bine integrat și final mediu. Un vin reușit la categoria asta de preț și care are potențial de îmbătrânire la sticlă. Viile de Negru de Drăgășani de la Via Sandu sunt tinere, au în jur de 7 ani.

Așa după cum probabil știți deja, Negru de Drăgășani este un soi de strugure creat de stațiunea de cercetări de la Drăgășani și omologat în 1993, și ca urmare plantat mai mult în zona Olteniei, dar în ultimii ani soiul a fost exploatat cu rezultate bune și în alte zone viticole, ca de exemplu, Dealu Mare sau Recaș.

Așadar mă bucur că într-o eventuală degustare comparativă de vinuri premium din Negru de Drăgășani din zona Olteniei mai putem lista încă o cramă care produce acest soi românesc, pe care eu îl consider fermecător, atât din punctul de vedere al specialistului cât și al băutorului de vin. Nu este un soi cu structură și cu o complexitate deosebită, așa cum este cabernetul, dar este un soi care îmi amintește mereu de natură, de imaginea Oltului șerpuind printre dealurile Drăgășanilor și de acea Oltenie care a fost cândva declarată “neguvernabilă”, și asta este întrucâtva valabil și pentru soiurile autohtone de strugure…

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

2 Responses to Vinul lunii ianuarie

  1. Cristian E.

    Iar noi o sa asteptam cuminti vinul lunii! De la Via Sandu bausem Cramposie , preferata mea si un CS foarte bun. Nu stiam ca au si Negru de Dragasani. Site-ul nu e actualizat…O sa trec si eu pe la Ethic Wine…

    • Mona

      Sper să avem subiecte de dezbătut în fiecare lună. Viile de Crâmpoșie și Cabernet de la Via Sandu sunt mai bătrâne, Negru de Drăgășani e plantat prin 2016, dar mie mi s-a părut cel mai reușit vin din portofoliu actual.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.