Monthly Archives: August 2012

Im Wein liegt Wahrheit

Puţine locuri din lumea asta mare mi-au fost atât de aproape de suflet ca sufrageria fraţilor Merkelbach din Ürzig. Paharele de cristal pentru musafiri, dulapul cu vitrină aflat la mare cinste şi în ochii bunicilor mei, măsuţele acoperite cu feţe de masă croşetate m-au transportat pe aripile nostalgiei până în casa atât de iubită a copilăriei mele şi mi-au reamintit ritualul unei ospitalităţi, pe care generaţia lor, care a prins vremuri mult mai tulburi, o practică totuşi, cu mult mai multă eleganţă.

A fost întru totul o vizită tare stranie, o călătorie în Germania anilor 60, un tărâm inaccesibil dar familiar, alaturi de rieslinguri din Mosel cât se poate de clasice, de la arome  şi  gust până la etichetă.

Cei doi fraţi Merkelbach, lucrează 1,90 hectare de riesling şi produc vin după metoda tradiţională din Mosel, cu drojdii autohtone şi fermentare spontană în butoaie de stejar (care se refolosesc). Au fost printre puţinii producători care ne-au invitat să vizităm crama şi ne-au lăsat să admirăm tractorul din anii 60 perfect funcţional şi butoaiele din anii 50, o experienţă inedită într-o lume atât de schimbătoare şi supusă cerinţelor clientului cum este cea a vinului.

Dacă începând cu anii 30 în Mosel au domnit vinurile demi-dulci şi dulci, noile tendinţe au impus vinurile seci, care însă sunt tributare ceva mai mult aportului tehnologic (cisterne de inox şi drojdii selecţionate). De altfel, aproape toţi producătorii din Mosel ne-au spus că pentru rieslingul kabinett folosesc drojdii selecţionate – mult mai uşor de controlat în procesul de producţie al vinului sec – şi drojdiile sălbatice doar în cazul celorlalte vinurilor demi-dulci si dulci.

Inaintea acestei vizite, eram un suporter îndârjit al vinului sec, dar varietatea, fineţea şi imensul potenţial de asociere gastronomică al vinului demi-sec din Mosel m-au cucerit definitiv. De atunci, de  fiecare dată când deschid o sticlă de riesling din Mosel, mă băntuie, printre deja îndepărtatele amintiri amestecate în colbul rutinei zilnice, imaginea unui bătrân de 68 de ani petrecându-ne până la uşă casei cu faţa iluminată de fericire pentru ca i-am băut, vorbit, apreciat şi cumpărat vinul. O clipă de fulgurantă frumuseţe.

Leave a Comment

Filed under în imperiul bunicilor, Riesling din lumea largă

Ce este un vin de terroir ?

Recunosc că m-am tot învârtit în jurul acestei noţiuni, am ascultat nenumărate definiţii şi am băut câteva asemenea vinuri. Se spune că vinul de terroir exprimă esenţa unui loc în viziunea celui care îl locuieşte, că e atât o expresie a tradiţiei, cât şi o reinterpretare a ei, graţie măiestriei celui ce îl face.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare dificultate în a spune în câteva cuvinte ce este acest vin stă în faptul că astfel de vinuri sunt rare şi atât de diferite între ele, dar şi faţă de ceea ce ţi-ai putea imagina despre un vin, încât trec pe lângă tine nebagate de seamă sau, şi mai rău, respinse cu indignare. Pe scurt, cea mai mare problemă e dificultatea întâlnirii cu ele.

Terroja, Xarel-lo, Sabate y Coca, 2007 e un vin special, extrem de complex, din vii bătrâne de 90 de ani (!). Are o amprentă aromatică surprinzătoare, de riesling tânăr, gust caracteristic de cava, onctuozitatea chardonnay-ului barrique şi un final cu o mineralitate ce aminteşte de sauvignon blanc-ul de pe Valea Loirei. Nu e genul de vin pe care îl adori necondiţionat, dar reuşeşte să rămână mult timp în atenţia ta, şi te învăluie ca vocea misterioasă a conducătorului de tren.

Când merg cu metroul prin Bucureşti, trăiesc o mică satisfacţie atunci când înregistrarea nu funcţionează şi vocea egală, mecanic expresivă şi mereu aceeaşi a domnişoarei care anunţă staţiile este redusă la tăcere. Îmi place însă să ascult melodica particulară a vocii de fost fumător a conducătorului de tren, care se îmbogăţeşte de la o staţie la alta, urcă şi coboară, se tărăgăneaza sau se grăbeşte, transmite fragmente de trăiri, bucurii şi tristeţi. Uneori, încerc să-i făuresc vocii o fizionomie, să-i pun ochelari, mustaţă sau burtă, iar acest joc nevinovat mă face să cobor din metrou cu zâmbetul pe buze.

Cred că vinul de terroir e o astfel de voce.

41 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Vinul bun te face nemuritor

Cum am mai spus şi cu alte ocazii, nu sunt o băutoare entuziastă de chardonnay, dar mă entuziasmez de fiecare dată când întâlnesc în România un chardonnay bine făcut. De curând, am descoperit Chardonnay 2009, Grand Ardèche, Louis Latour, un vin care reprezintă cu onestitate categoria lui de preţ (8-10 euro).

Louis Latour e un nume mare pe piaţa vinului, unul dintre producătorii tradiţionali din Bourgogne, şi, în acelaşi timp, şi unul dintre „nemuritorii” lumii vinului, o afacere de familie, ajunsă la ce de-a zecea generaţie. Maison Louis Latour a fost înfiinţată în 1797, iar în 1997, cu ocazia bicentenarului a fost admisă în clubul „Les Hénokiens”, din care fac parte în acest moment doar 30 de firme din întreaga lume. Pentru a intra în acest club, firma trebuie să rămână în familia fondatoare şi să poarte acelaşi nume cel puţin 200 de ani.

Deşi nu provine din Bourgogne, ci din Ardèche (Rhone), acest chardonnay e vinificat în butoaie de stejar conform metodei tradiţionale Louis Latour. E un vin plăcut, cu aciditate bine integrată şi cu arome caracteristice de alună, lime şi banană. Corpul greu, voluptos şi nuanţele condimentate din gust ne-au determinat să-l încercăm alături de un preparat la care nu te-ai gândi în mod normal: un muşchi de porc în crustă de condimente (piper, susan, boabe de muştar,cuişoare).

Iată că o firmă de talia lui Louis Latour a găsit soluţii ca să ofere calitate şi la gamele sale cu preţuri entry level. Şi propune vinuri din zone mai puţin celebre ca Ardèche pentru a-şi educa şi creşte consumatorii şi a-i convinge apoi, să încerce şi vinurile de Bourgogne, cu mult mai complexe şi cu mult mai scumpe. Încă o dovadă că singura strategie capabilă să îţi asigure nemurirea e calitatea.

P.S. Vinurile Louis Latour sunt importate în România de Cramele Recaş.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Cum ne vom aminti de Jidvei ?

Invitaţia de a vizita podgoria Jidvei m-a purtat într-un subit itinerariu nostalgic al anilor de liceu până la prima mea beţie cu Muscat Ottonel demidulce de la Jidvei. A fost o beţie cruntă care s-a lăsat cu prieteni pe viaţă, dar şi cu o îndelungată alergie la soiuri aromate de tipul muscat şi tămâioasă. Aceste amintiri, cu parfum parcă dintr-o altă viaţă, s-au oglindit, în mod ironic, în vinul ce mi-a plăcut cel mai tare dintre toate cele pe care le-am degustat la Jidvei: Ana muscat ottonel 2011, vinificat în sec.

muscat ottonel

riesling, riesling uber alles

in crama Jidvei cu Ioan Buia

tehnologia

Dan Corbean si anii de acasa ai viţei

Au fost două zile cu program alert în care, împreună cu Răzvan Avram, George Mitea, Ciprian Haret şi Mihai Vasile am avut ocazia să vedem câteva plantaţii de muscat ottonel, gewurtztraminer, riesling de Rhin şi fetească regală, din cele 2000 de hectare pe care le deţine Jidvei. Am vizitat cramele şi facilităţile de producţie de la Blaj, Jidvei şi Bălcaciu (vin spumant şi vinars), pepiniera de puieţi de viţă şi mai ales mica bijuterie a Jidveiului – Castelul Bethlen Haller din Cetatea de Baltă.

În ciuda faptului că aici a funcţionat ani de zile crama de şampanie Jidvei, castelul este frumos restaurat, şi a păstrat multe din elementele originale – printre care una din scările din lemn de la 1560 care urcă în spirală până în podul castelului.

Mi-a făcut deosebită plăcere să constat că o parte din simbolurile locului au fost preluate pe etichetele sticlelor Jidvei. Pe lângă imaginea castelului Bethlen Haller devenită siglă, puţină lume ştie, de exemplu, că eticheta gamei Jidvei Tezaur are un superb detaliu grafic preluat de pe clopotul bisericii săseşti din Bălcaciu: un dragon cu cap de femeie, struguri la urechi şi coada din vrejuri de viţă, care atestă legătura ritualică a acestor locuri cu vinul.

detaliu de pe clopotul bisericii săseşti din Bălcaciu, datat 1620; @ Jidvei

biserica din Bălcaciu

Seara s-a încheiat cu surprizele pregătite de domnul Ioan Buia, directorul şi oenologul complexului de vinificare de la Jidvei: riesling de Rhin 2009, Icewine 2011(din gewurtztraminer), muscat ottonel 2011, feteasca regala 2009 si un excelent spumant extra-brut (1,9 gr  zahar/l), Romantine alb 2010. În paranteză fie spus, numele gamei „Romantine” nu mi se pare inspirat, căci nu prea are legatură cu ceea ce e în sticlă: un vin spumant elegant şi crocant „care ar fi capabil să facă să meargă şi un olog”.

Pe lângă plăcerea de a bea soiuri tradiţionale din Târnave – gewurtztraminer, riesling de Rhin, neuburger, pinot gris – soiuri pe care cred că Jidvei ar trebui să le promoveze mai mult – am fost impresionată de simplitatea şi prietenia cu care ne-au înconjurat oamenii locului. Îţi creşte inima când vezi cu câtă pasiune vorbesc inginerii şi tehnologii de aici despre meseria lor. Iar acest fapt este foarte important, pentru că miza investiţiei de la Jidvei nu sunt vinurile medaliate – care au fost şi vor mai fi – ci conservarea unui patrimoniu şi a unei comunităţi, precum şi felul în care generaţiile care vin îşi vor aminti de Jidvei.

15 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, vinuri româneşti