Tag Archives: vinuri bulgaresti

Turul Frantei si bicicletele de pe etichete

Desi in lumea vinului etichetele au un rol pur functional, trebuie sa marturisesc ca sunt atrasa de sticlele cu etichete frumoase. Imi plac conceptele inspirate si producatorii care vad si dincolo de o eticheta menita sa comunice informatiile de identificare ale unui vin. Uneori, comit sacrilegiul de a pastra sticle cu etichete deosebite chiar si atunci cand vinul s-a dovedit mediocru.

Din punctul meu de vedere sunt doua feluri de vinuri. Cele a caror eticheta nu conteaza si cele care, in lipsa notorietatii, se vad nevoite sa te atraga prin design. In general, vinurile frantuzesti fac parte din categoria celor care nu au nevoie de un design de eticheta. De altfel, in cazul lor, etichetele sunt mai mult sau mai putin la fel, de obicei o imagine stilizata a castelului sau domeniului unde se produce vinul, monocrome si, de cele mai multe ori, discrete. Si vorba unui prieten, daca pe eticheta scrie Chateau Angelus, restul nu prea mai are importanta.

De curand, am descoperit vinurile bulgaresti Cycle produse de vinaria Minkov. Mi-au sarit in ochi de pe raft, in primul rand pentru ca au un design atractiv si folosesc ideea bicicletei, dar intr-un mod mult mai creativ decat o face producatorul chilian Cono Sur, si el un impatimit al ciclistilor.

© Doron

Vinurile Cycle reprezinta gama medie a Fratilor Minkov, sunt corecte si placute si pot fi gasite in Bulgaria la pretul de 17 lei. Dintre vinurile degustate mi-a placut in special cupajul de Chardonnay cu Colombard, care imbina in mod fericit aciditatea placuta a Colombard-ului cu corpolenta si aroma Chardonnay-ului.

© Doron

Si cat de frumos e textul de pe contra-eticheta !

(Какво означава CYCLE?

Кръговрат. Колело. Цикъл.

Кръговратът в природата. Колелото на живота. Цикличността на времето.

CYCLE е вечният стремеж към красивите усещания.

CYCLE е търсене…

CYCLE е пътешествие във времето!)

Adica in traducere libera :
Ce inseamna Cycle ?

Cerc. Roata. Ciclu.

Ciclul naturii. Roata vietii. Ciclicitatea timpului.

Cycle este eterna vanatoare a senzatiilor placute.

Cycle este o cautare.

Cycle este o calatorie in  timp !

Fratii Minkov – pentru care vinul reprezinta o calatorie romantica prin diferite epoci, intre traditie si inovatie, dar si o continua reinventare – mostenesc o proprietate care apartine familiei Minkov din 1875. E printre altele prima podgorie din Bulgaria care castiga o medalie de aur la Bruxelles in 1894.

Iar pe site-ul lor, am gasit acest text, care mi s-a parut cel mai frumos haiku despre terroir

(Какво е тероар?

Ветровете, които галят лозята…

Слънцето, което ги озарява…

Дъждовете, които утоляват жаждата им…

Земята, която им дава сили да зреят…

Природна сила, която формира индивидуалността на виното.

Виното, с което можеш да почувсваш земята и сетивността на времето.)

Ce este terroir-ul?

Vanturile care mangaie viile …
Soarele care le luminează …
Ploile care le potolesc setea …
Pămantul care le da puterea sa se coaca …
Spiritul naturii care formeaza personalitatea vinului. Si timpul care o slefuieste.

Si as adauga eu.

Totul este Cycle. Nimic nu e nou sub soare, lucrurile sunt date uitarii, apoi se redescopera sau se reinventeaza.

Leave a Comment

Filed under drinking in good company

Patru prieteni pentru prieteni

Am descoperit vinul asta intr-o incursiune la Sofia, in cautarea miresmelor balcanice de care, din cand in cand, mi se face dor. Caci in Bulgaria poti sa gasesti fructe confiate fabuloase, ardei usturati adevarati, zacusca cu ardei capia (lutenita sau ajvar), ceaiuri deosebite, pisici care se lasa mangaiate si sentimentul apartenentei la acelasi spatiu, mai puternic decat orice bariera lingvistica.

L-am baut pe terasa unui apartament de la etajul 15 al unui bloc din Sofia, cu Vitosa in fata ochilor si mi s-a parut tare bun. Vinul e rotund si echilibrat cu o aroma bine definita de afine, urmata apoi de note proaspete de piper si la final, de ciocolata.

Todoroff Wine Cellar Cuvee 2008 e un cupaj de Merlot, Cabernet Sauvignon, Mavrud si Shiraz. Patru prieteni balcanici de-ai mei…

5 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Un riesling bulgaresc…

Iata ca fac ce fac, si tot la riesling ma intorc. La ultima vizita in Bulgaria, mi-a atras atentia un riesling bulgaresc. Riesling Targovishte 2006. Nu stiam ca vecinii bulgari cultiva riesling si trebuie sa marturisesc ca atunci cand am vazut sticla mi-am zis in gandul meu, cu neincredere: “inca un riesling italian undercover”. Daca va uitati cu atentie la unele sticle romanesti, o sa vedeti ca pe eticheta scrie cu litere mari riesling si pe contra-eticheta, cu litere mai mici, riesling italian, deh !

Am cumparat-o totusi, pentru ca am mai baut vinuri de Targovishte care nu m-au dezamagit. E unul dintre cei mai mari producatori de vin din Bulgaria si toate vinurile lor sunt comercializate in acest tip elegant de sticla. Produc in general, mai mult vin alb: Sauvignon blanc, Chardonnay, Traminer.

Riesling Targovishte 2006 a fost o surpriza de proportii. Culoare aurie intensa, limpede, un nas frumos de riesling de rin cu arome persistente de tei, note minerale si miere. Din pacate, dupa ce te ademeneste binisor cu aromele, te cam dezamageste pe final. E subtirel la gust si cu un finish floral, cam scurt. Oricum, mi s-a parut remarcabil si la cele 5 leve, cat a costat, cred ca merita atentia mea si pe viitor.

PS. Pozele sunt facute de amicul Doron, impreuna cu care m-am bucurat de aceasta sticla…

1 Comment

Filed under Riesling din lumea largă

Chiar bea Winston Churchill vin de Melnik ?

Cand am ales Melnik ca punct de destinatie a calatoriei noastre prin Bulgaria, nu stiam ca locul se leaga de numele lui Winston Churchill. Ma atragea ideea unei calatorii de la nord la sud prin Bulgaria, pana la granita cu Grecia, acolo unde se afla Melnik, dar si ineditul imbinarii unei excursii pe munte cu o degustare de vin. Melnik e cel mai mic oras al Bulgariei si unul din cele mai vechi locuri din regiune in care se face vin. Strugurele cultivat la Melnik, numit shiroka melniska, se pare ca provine din Siria si se cultiva aici inca de pe vremea tracilor. Vinurile se caracterizeaza prin tarie alcoolica, fructuozitate si tanini blanzi, si dupa invechire in sticla, au arome caracteristice de piper, piele si trabuc, motiv pentru care sunt comparate cu Châteauneuf-du-Pape:). In plus, de pe internet mai afli cu stupoare ca shiroka melninska loza era vinul preferat al lui Winston Churchill si ca acesta “cumpara anual doua butoaie din acest vin”. Atata preciziune m-a dat gata. Trebuie sa marturisesc ca daca as fi citit asta inainte sa ajung acolo, m-as fi gandit de doua ori daca e oportun sa ne oprim la Melnik.

Spre marea mea dezamagire, Melnik e un loc foarte turistic, cu sute de autocare care se opresc cateva ore sa faca poze cu casele si resturile basilicilor bizantine. Hotelul la care am nimerit, El Greco, a fost cea mai mare teapa turistica pe care am luat-o in ultimul timp. Desi pe site arata “erste classe”, in realitate era inca in constructie, nu avea frigidere in camere si nici apa in piscina, curtea era un morman de pamant care urma sa fie amenajat. In prima dimineata, unii dintre noi s-au trezit in pocnete de robinete si s-au scaldat in fantana arteziana a tevei de alimentare cu apa a veceului. Printre toate astea un singur lucru deosebit, hotelul era asezat intr-un loc izolat, inconjurat de salcami si plopi in floare, care degajau o miresma divina, intr-o liniste de inceput de lume, punctata, dimineata, de ciripit de pasarele…

Inca o data m-am gandit cu ciuda la cum stiu sa-si faca bulgarii marketing si sa-si scoata in evidenta podgoriile cu povesti de tipul celei cu Winston Churchill si cu strugurele de Melnik cultivat de pe vremea tracilor, (de parca, in Romania n-or fi struguri cultivati inca de pe vremea tracilor !) si cum reusesc ei sa faca turism oenologic, desi nici ei nu stau prea bine cu infrastructura.

Una peste alta, Melnik m-a invatat multe. In acea forfota de grupuri de turisti care mi-a amintit oarecum de intrarea de la Peles, ne-am asezat demoralizati la o terasa, am comandat-o pe celebra shiroka, asteptand sa fim serviti cu bine cunoscuta teapa. Dar nu a fost asa. Vinul a fost bun si am mancat cel mai delicios creier in unt si cei mai fantastici ciusca burek (ardei pane umpluti cu branza) din viata mea. Asa ca ne-am veselit si am stat la povesti pana seara tarziu. La plecare, spre marea noastra surpriza, proprietarul terasei a venit si ne-a facut cadou o sticla de vin, spunandu-ne ca e foarte fericit ca ne-a placut. (tin sa precizez ca in seara aia, terasa fusese tot timpul plina). Ne-am bucurat si l-am rugat sa o pastreze la el, pentru ca vom veni sa o bem a doua zi (oricum nu aveam frigider in camera). Dupa o vizita la manastirea Rozen si o incursiune prin muntii Pirin, pe o caldura incredibila pentru luna mai, ne-am intors la terasa asa cum am promis. Cred ca aveam asa niste mutre elocvente, incat patronul, fara sa ne intrebe nimic, a venit si ne-a pus pe masa o carafa de vin alb, rece si sprintar, cu lamaie, si ne-a explicat ca asta e bautura traditionala a zonei pe timp de vara. A trebuit sa calatoresc 600 de kilometri pana la Melnik ca sa inteleg motivul pentru care imi place in Bulgaria. Ai sansa sa intalnesti niste oameni adevarati chiar si in cel mai turistic si nasol loc din tara lor.

La intoarcere am trecut pe la Rila. E un loc deosebit, care nu merita ratat…

13 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Cerul instelat si vinul potrivit

Sunt o fata de la munte care adora marea. Am crescut intr-un sat de munte in sunetul talangilor vacilor care se intorceau de la pascut, iar visul meu e sa-mi pot permite sa am un cal, al meu. In copilarie, urcam mult pe munte. Vara, imi placea sa ma duc cu vecinii la facut fanul si sa dorm in claie. Cred ca nu exista ceva mai frumos pe lume decat un cer instelat de munte privit dintr-o claie cu fan. A fost o vreme in care imi doream sa fac escalada, spre disperarea parintilor mei. Asta pana cand am escaladat intr-o vara Valea Cernei, si acolo in varf, privind Cerna, am realizat ca nu exista betie mai puternica decat aceea pe care ti-o induce muntele, iar alpinistii sunt niste oameni foarte singuri.

Anul trecut, am intalnit un vin care are mirosul muntelui din dupa-amiezele de toamna din copilaria mea. Il cheama Horses Valley 2006 si este produs la Nisovo, Bulgaria, de Raynov & Sons. E un amestec de 60% Cabernet Sauvignon, 30% Merlot si 10% Cabernet Franc, una din combinatiile care se folosesc la producerea celebrelor vinuri de Bordeaux. E un vin echilibrat, cu o culoare superba si tanini blanzi. La deschidere are aroma de fragi, si o foarte discreta nota vanilata, iar apoi vireaza spre o aroma foarte bine definita de afine. Gustul este preponderent afina si te insoteste mult timp. Vinul mi-a adus aminte cum e senzatia aia, cand dupa ore de efort pe carari de munte, iti iese in cale un tufis de afine si te lasi prins in vraja fructelor coapte, si atunci pe loc, ai fi gata sa juri ca nu exista ceva mai bun pe lume…

3 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate