Tag Archives: degustare

Glasurile Greciei

„Chipul Greciei este un palimpsest cu douăsprezece straturi esențiale succesive: cel contemporan, cel de la 1821, al turcocrației, al francocrației, al Bizanțului, al Romei, al epocii elenistice, al epocii clasice, al Evului Mediu doric, al cetății Micene, al epocii Egeene, al epocii pietrei. Stai pe o palmă de pământ grecesc și te cuprinde neliniștea. Mormânt adânc, douăsprezece straturi și urcă glasuri și te strigă. Pe care să-l alegi ? Fiecare glas și suflet, fiecare suflet își dorește cu ardoare trupul lui, iar inima ta se tulbură și nu se hotărăște.”

din grecia

E fascinant felul în care Nikos Kazantzakis descrie Grecia, cu istoria ei ce nu poate fi ignorată, așa cum urechea nu se poate închide în fața murmurului mării, cu civilizația ei care există în fiecare dintre noi, cu cuvintele ei care sunt și ale noastre și noțiunile ei particulare care au devenit noțiuni generale pentru întreaga lume. Și deși toate astea, veți spune, sunt istorie antică, iată că Grecia e din nou în poziția de a decide, pentru ea, dar, din păcate, și pentru noi.

Am evocat aceste fragmente din jurnalul de călătorie în Peloponez al lui Nikos Kazantzakis, degustând zilele trecute câteva vinuri grecești, la magazinul Ethic Wine. M-am gândit că și acest vin, cu istoria lui milenară, e de fapt un mănunchi de straturi, de discontinuități, de prezențe și de absențe, un vin vechi și în mod paradoxal nou.

Și din tot ce s-a spus la această degustare, lucrul cel mai important de reținut, despre Grecia de azi, este că ea deține în portofoliu peste 600 de soiuri de strugure, dintre care jumătate sunt documentate și recunoscute de specialiștii din lumea întreagă. Câtă bogăție! Dintre aceste soiuri, o să întâlniți  în afara Greciei, pe cele mai cunoscute: agiorgitiko, xinomavro, assyrtiko, moschofilero și malagouzia.

Gaia

Dintre vinurile degustate, mi-a plăcut foarte mult Gaia Thalassitis 2013, din struguri assyrtiko, crescuți pe solul vulcanic al insulei Santorini. Cu o aromă sărată în care se îmbină briza mării și bazaltul vulcanic, cu corp zvelt, acid și cu final bine conturat, acest vin este oglindirea perfectă în pahar a luminii, aromelor și culorilor Greciei.

Și să nu vă vină ideea să faceți ca mine, asmuțiți de amintiri lingvistice, și să întrebați dacă Gaia Thalassisis nu conține și puțină apă de mare. Nici un vinificator din lume n-o să guste această glumă.

Leave a Comment

Filed under drinking in good company

Chateau Lafite 1787

Un clip delicios al baietilor de la Creative Monkeyz.

M-am bucurat enorm ca primul episod e despre vin…

PS. Il puteti vizualiza aici impreuna cu alte episoade despre Mo si F.O.C.A

7 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul

Bautor sau connaisseur ?

Asemeni cartilor bune, vinul nu e niciodata la fel, ci se actualizeaza, altfel, la fiecare lectura. Poate ca farmecul degustarii si atractia pe care o exercita vinul se bazeaza pe aceste posibilitati nelimitate de “lectura”. Poate ca, spre deosebire de orice alt tip de bautura, ceea ce ne face sa ne intoarcem mereu si mereu la vin, e tocmai unicitatea fiecarei sticle, posibilitatea eternei surprize.

© Doron

Pe ce ne bazam cand declaram ca un vin e bun ? Primordiala e experienta fiecaruia, care se fondeaza pe toate celelalte sticle de vin baute, dar si pe sensibilitatea proprie, ascutita de aromele si savorile copilariei. Ca sa poti ajunge connaisseur trebuie sa fii, in primul rand, un degustator neobosit si un bautor nelinistit. Si cred ca avantajul bautorului sta tocmai in disponibilitatea de a intra in dialog cu personalitatea fiecarui vin. O disponibilitate bine antrenata…

Mi s-a intamplat frecvent, sa percep diferente semnificative intre acelasi vin, baut la cateva zile distanta, din sticle diferite. In plus, sunt dintre acei care considera ca vinul inseamna si atmosfera, sau poate, mai bine spus, vinul iti cere o anumita dispozitie ca sa il poti savura, ai nevoie de o stare anume ca sa intri in rezonanta cu el. Pentru mine, vinul e o experienta subiectiva si asta e unul din motivele pentru care nu m-am priceput niciodata sa dau note vinurilor. Degustarea ar trebui sa fie mai degraba, o forma de reflectie, si mi se pare nedrept sa incerci sa reduci complexitatea unui vin la un sumum de cateva puncte. Dar inteleg, desigur, nevoia de ierarhizare.

Si totusi, pe masura ce incerc cat mai multe vinuri si scriu la acest blog, sunt nevoita sa constat ca unicitatea vinului se sustrage nevoii de ierarhizare, iar departajarile punctate imi par mai mult instrumente de marketing, incercari iluzorii de a ingheta inefabilul vinului intr-o cifra.

4 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, poveştile Monei

Cate placeri iti ofera vinul ?

Motivul pentru care traiesc la Bucuresti, dincolo de hazardul nasterii mele, e profund legat de firea mea balcanica si meridionala care nu se poate adapta usor altor meleaguri. Momentul cand ea isi face de cap fara pic de rusine, e targuitul. Imi plac la nebunie preliminariile cumparaturilor, duelul cu negustorul sau vorbaria destinsa cu un om pe care il vezi pentru prima data in viata. In viziunea mea orientala, marfa e facuta sa fie pipaita, mirosita si gustata, iar deliciul intalnirii cu un om, care sta acolo pentru tine si e in stare sa-ti spuna o poveste nu are egal pe lume. Pentru mine, placerea pe care ti-o ofera vinul incepe cu desfatarea de a te plimba printre rafturi, si de a lasa sticlele sa-si spuna povestea si se prelungeste cu rafinamentul causeriei cu vanzatorul.

Odata ce ai ales, incepe agonia asteptarii… Si cred ca nici o placere nu rivalizeaza cu momentul deschiderii. Mustesti de asteptari, simturile sunt incordate, freamata intre agonie si extaz. Cum o sa fie ? O sa te surprinda ? Si daca da, cat de tare ?

Iar prima desfatare e culoarea: stralucitoare, adanca, evaziva, exuberanta, neprietenoasa, triumfala. In mod absolut bizar, vinul vorbeste mai intai ochiului. Trebuie sa marturisesc ca motivul pentru care nu cumpar vin in sticle transparente, nu are mare legatura cu teama ca vinul sa nu fie afectat de defectul de lumina, ci mai ales pentru ca un vin in sticla transparenta imi strica placerea descoperirii. E un vin care se livreaza de la sine, fara lupta, care iti fura o mare parte din desfatarile imaginarului si ale asteptarii.

Daca culoarea iti vorbeste despre starea de spirit a vinului, aromele iti spun mai multe despre caracterul sau. Alcoolic si otarat, domol si bonom, invaluitor si perfid, sincer si deschis, tantos, strengar, mut si incapatnat sau pur si simplu, misterios. Si apoi, vine, ineluctabil, momentul adevarului, cand buzele se apropie de marginea paharului. Degustatul e clipa fericita in care toate asteptarile si senzatiile de pana atunci se reunesc, iar daca se confirma unele pe altele, daca culoarea, aromele si gustul sunt in armonie, ai atins un moment atemporal de echilibru. Iar un vin bun e capabil sa inghete timpul intr-o clipa eterna…

9 Comments

Filed under poveştile Monei