Tag Archives: sampanie

Nu francezii au inventat şampania !

Deşi este cunoscut faptul că orice vin poate avea o efervescenţă pasageră la sfărşitul fermentaţiei, lucru pe care amatorii de vin nu l-au considerat niciodată o calitate, vinul spumant a devenit una dintre cele mai celebre băuturi din lume. Şampania e un cod universal, iar istoria ei e făcută atât din interese financiare şi ipohondrii regale cât şi din cuvinte bine meşteşugite spuse la timpul potrivit.

Pare greu de crezut dar, François Bonal şi Jean-Robert Pitte povestesc că, de fapt, englezii şi nu francezii au descoperit metoda producerii vinului spumant şi au avut la îndemână şi mijloacele necesare: dopul de plută şi sticla groasă, rezistentă la presiunile rezultate în urma procesului de fermentaţie.

„Totul a început în Anglia secolului al XVII-lea, unde în jurul anului 1660 s-a descoperit metoda de a produce vin spumant – din vin provenit din Champagne sau din orice alt vin – adăugînd în sticlă zahăr şi mirodenii diverse.Tehnica perfecţionează astfel un fenomen caracteristic climei reci din regiunea Champagne. Frigul precoce al iernii opreşte fermentaţia vinului. Aceasta reporneşte primăvara, pănă la transformarea întregii cantităţi de zahăr rezidual în alcool. Dacă lăsăm vinul într-un recipient din sticlă groasă şi îl închidem ermetic pe timpul iernii, gazul carbonic emis prin fermentare face ca vinul să devină spumant. Englezii descoperiseră în aceea epocă tehnica fabricării sticlei de culoare închisă. Ei foloseau aceste sticle pentru a îmbunătăţii prin învechire vinurile pe care le importau:  taninicele vinuri de Bordeaux şi vinul de Porto. Apoi, au descoperit în  Portugalia calităţile dopului făcut din plută. Întâmplarea a făcut ca ei să descopere şi reţeta vinului spumant a cărui efervescenţă creşte dacă se adaugă zahăr între cele două etape ale fermentării. Atribuirea inventării reţetei vinului spumant lui Dom Perignon, e o tentativă ulterioară de a recupera în profitul unui francez o invenţie care a făcut din Champagne o regiune prosperă. Abia în 1801 chimistul Chaptal avea să înţeleagă procedeul (…)„[1] (traducerea şi adaptarea îmi aparţin)

Şampania se naşte la Londra şi devine repede la modă graţie trend-setterilor, scriitorilor şi artiştilor. Apoi găseşte un teren propice la curtea regilor Franţei, unde îi sunt atribuite chiar virtuţi terapeutice. Ducele de Richelieu povesteşte în memoriile sale[2] că Ludovic al XV-lea a recurs la şampanie ca remediu împotriva melancoliei. Regele iubea atât de mult şampania încât a comandat două tablouri care s-o celebreze, menite să decoreze sala în care se servea masa la Versailles intitulate „des retours de chasse”. Într-unul din ele, pictat de Jean-François de Troy, doi servitori privesc cu uimire cum sare un dop de şampanie deasupra capetelor lor. Astăzi, tablourile pot fi admirate în Muzeul Condé din Chantilly.

Până la ce punct francezii şi-au însuşit şi s-au identificat cu aceasta invenţie englezească la doar 100 de ani de la apariţia ei, putem constata din versurile lui Voltaire, publicate în „Le Mondain” în 1736:

„Allons souper. Que ces brilliant services,

Que ces ragoûts ont pour moi des délices!

Qu’un cuisinier est un mortel divin !

Cloris, Eglé me versent de leur main,

D’un vin d’Aï, dont la mousse pressée,

De la bouteille avec force élancée,

Comme un éclair fait voler son bouchon;

Il part, on rit, il frappe le plafond.

De ce vin frais l’écume pétillante

De nos Français est l’image brillante.”[3]

Despre virtuţiile terapeutice şi efectele euforizante ale şampaniei s-au scris nenumărate cărţi, dar succesul mondial al acestui produs, care rămâne adânc înrădăcinat în capul nostru ca un vehicul care induce sentimentul de sărbătoare, are la bază nevoia umană de afirmare socială.

Astăzi toate ţările produc vin spumant, dar numai Franţa are dreptul să folosească cuvântul şampanie, dar nu pentru că ar fi descoperit-o, ci pentru că a ştiut să scrie minunata ei poveste.

Mai multe despre tehnologia de fabricare a vinului spumant am mai scris aici


[1] Jean-Robert Pitte „Le désir du vin à la conquête du monde” pag 219 şi François Bonal – Dom Pérignon, vérité, légende, 1995, pag 148- 149

[2] Jean-Robert Pitte „Le désir du vin à la conquête du monde” pag 223

[3] Jean-Robert Pitte „Le désir du vin à la conquête du monde” pag 221

3 Comments

Filed under cărti despre vin

Deschideţi şampania !

Îmi amintesc perfect şi acum prima mea zi de şcoală, dar nu datorită faptului că ar fi fost un moment important în viaţa mea, ci din cauză că a fost prima dată când am fost sculată la ora 6 şi acea senzaţie neplăcută e vie încă, în memorie. Din cauză că îmi plăcea să dorm mult, bunica m-a învăţat celebra poezioară menită să pregătească pentru viaţă copiii mai mari sau mai mici “În ţara lui mură-n gură”:

“În ţara lui mură-n gură, totul este pe măsură.

Când mă scol de dimineaţă, nu la 7 ci la 10 ,

vine-o tavă cu dulceaţă si-un pahar cu apă rece.

Şi dulceaţa zice ia-mă,

Şi paharul zice bea-mă.”

Acum, după atâţia ani, urăsc la fel de mult ca în prima zi de şcoală trezitul de dimineaţă, îmi place să mă răsfăţ dormind sâmbăta pănă târziu şi am înlocuit paharul cu apă cu unul de şampanie şi tava cu dulceaţă cu o preacinstită omletă.

Cred că fericirea culinară se bazează atât pe principiul unui răsfăţ din când în când, cât şi pe libertatea de a asocia relaxat lucrurile care îţi plac, respectând cea mai importantă regulă, şi anume aceea a echilibrului – de consistenţă şi de aromă  – dintre vin şi mâncare. Deşi mi s-a reproşat că a servi şampanie cu omletă, la micul-dejun „nu e cool”, cred în ceea ce mi-a spus unul din profesorii mei, că în artă ca şi în viaţa, poţi să alegi orice mod de a te exprima, atâta timp cât ai o motivaţie interioară care justifică această alegere.

Sunt, aşadar, o adeptă a şampaniei sâmbăta la micul-dejun şi din multiplele combinaţii posibile, consider că omleta, aşa umilă cum pare, cere un vin mai suplu şi mai acid, aşa cum e şampania. În plus, preferatul meu, spumantul din crâmpoşie de la Prince Stirbey, are pe lângă aciditate şi o textură onctuosă care se îmbină fericit cu omleta. Iar sâmbătă de dimineaţă, alături de cei dragi, orice şampanie e de două ori mai bună…

2 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

Multa sampanie la Antwerpen

Inca de pe vremea studentiei, am considerat Belgia un taram fantomatic, un construct bantuit de fascinatii identitare. In ciuda acestui lucru, are orase cochete si oameni care iubesc cainii si bebelusii. In orice local belgian poti sa-ti savurezi berea cu cainele alaturi sau sa-ti iei micul dejun si sa-ti alaptezi copiii. Dintre toate micile bijuterii ale Belgiei, indragesc Antwerpen-ul. Mi se pare unul dintre cele mai stilate orase pe care le-am vizitat. Un oras bogat fara aroganta si viu fara exces. Un oras burghez. Elegantei cladirilor i se alatura cea a locuitorilor sai. Desi din punct de vedere etnic se pare ca e cel mai amestecat oras din Europa, Antwerpen-ul nu isi pierde personalitatea proprie, gratie unui plan urbanistic coerent. Il prefer Brugge-lui, orasul de turta dulce cu aer fantomatic si depresiv, si il gasesc mult mai inchegat, mai real, decat Bruxelles-ul.

Dincolo de nerabdarea intalnirii cu Irina, cu Maria si cu Hanna, sunt trei lucruri care ma atrag mereu in acest oras. Fiecare vizita incepe cu uimirea si bucuria reintalnirii cu Antwerpen Centraal – gara orasului, o bijuterie arhitectonica, si se prelungeste in contemplarea schitei lui Van Eyck, Sfanta Barbara si a Madonnei lui Jean Fouquet, doua lucrari medievale de o nelinistitoare gratie.

Probabil ca Antwerpen-ul se apropie cel mai mult de visul meu despre ceea ce ar trebui sa insemne un oras: confort, eleganta, cladiri ingrijite si restaurate, carciumi primitoare. Ador plimbarile lungi pe strazile cu cladiri art deco din cartierul Berchem, melcii cu stafide, placintele cu varza si berea Corsendonk.

In acest an, intamplarea a facut sa ma delectez cu un haloimas de sampanii: Crémant d’Alsace, Mousseau de Touraine, Cava si, desigur, spumant de la Cramele Rhein.

In paranteza fie spus, diferenta dintre toate aceste denumiri e data de legislatie si nu de metoda de fabricatie. Toate sunt produse dupa aceeasi metoda, dar denumirea de sampanie nu mai poate fi atribuita decat celei provenind din zona Champagne. La francezi, sampania din celelalte zone se cheama „crémant” sau„mousseux”, spaniolii o numesc „cava”, portughezii „espumante” si romanii „vin spumant”. In plus, ea nu trebuie sa respecte neaparat combinatia Pinot Noir – Chardonnay, ci se produce adesea din struguri traditionali zonei. Mousseux de Touraine din Chenin Blanc, iar Crémant d’Alsace in special din Pinot blanc si Pinot gris/Pinot noir.

Cava are o poveste interesanta. La origine cuvantul desemna pivnita in care se odihnea sampania si a devenit denumirea oficiala a vinului spumant spaniol in 1983. Se produce in special in zona catalana (Penedès) din struguri traditionali (macabeo, xarello, parellada, si trepat), iar cei mai cunoscuti producatori sunt Cordoniu, Freixenet si Segura Viudas.

In schimb, Prosecco-ul italian nu intra in categoria vinurilor spumante, ci e un vin spumos, adica cea de-a doua fermentatie a vinului, cea responsabila de bule, nu se produce in sticla ca in metoda Champenoise, ci in recipiente de inox. Aceasta metoda se numeste metoda Charmat si a fost inventata pentru a reduce costurile de productie.

Si inca ceva, daca se intampla sa aveti la masa multe sticle diferite, rezistati tentatiei de a le amesteca…

5 Comments

Filed under jurnal de călătorie

Un pahar de rosé, mon cher !

Puternic asociat in memoria mea afectiva de traiul rafinat din perioada interbelica, rosé-ul e primul vin de care imi aduc aminte. Una din matusile mele, era o mare admiratoare a vinurilor rosé si, imi amintesc cu nostalgie, ca la ea ne astepta intodeauna cate o sampanie rosé, acompaniata de o poveste despre Capsa, terase bucurestene sau plimbari la sosea cu trasura si eleganta rafinata a unor vremuri apuse…

Din pacate, pe meleaguri romanesti, rosé-ul este un vin adesea ignorat, sau mai rau, considerat de calitate inferioara. Desi, rozul e o culoare care se obtine din amestecul de rosu cu alb, vinul rosé nu e un amestec de vin alb cu vin rosu, asa cum in mod eronat se mai crede. Rosé-ul se face din aceleasi soiuri de strugure din care se face si vinul rosu (merlot, pinot noir, cabernet sauvignon). Coaja strugurelui e cea care da culoare sucului, si in cazul vinului rosé, intensitatea culorii variaza in functie de perioada de expunere a cojilor de strugure in must. Asa se explica de ce, sampania nu e rosie, desi se face dintr-un amestec de doua soiuri de struguri rosii (pinot noir si pinot meunier) si un soi de strugure alb (chardonnay). La vinificarea strugurilor rosii pentru sampanie, principala preocupare e ca mustul si coaja strugurelui sa nu ajunga in contact. In Champagne, grija pentru a obtine un must alb, merge pana la a culege strugurii pinot noir in ladite cu fundul gaurit pentru ca sucul rezultat din strugurii zdrobiti de propria greutate sa nu stea in contact cu coaja si sa se pateze, devenind rosé.

Consider ca rosé-ul e unul dintre cele mai elegante vinuri, si ca merita sa bei cate un pahar, mai ales primavara, la o terasa in aer liber. Ma fascineaza multiplele variante de culoare sub care se poate prezenta acest vin, roz-bombon, caramiziu, trandafiriu, foaie de ceapa sau culoarea somonului, culori pe care lumina naturala le potenteaza. Anul trecut, am descoperit ca in Romania se fac rosé-uri foarte interesante si de calitate. Am fost placut surprinsa de Rosé-ul 2007 de la Prince Stribey si de sampania Rhein Extra Brut Rosé. Rosé-ul de la Prince Stirbey e un vin complex, rotund si cu final lung.  Are o culoare foarte intensa, trandafirie si arome de fructe rosii (capsuni, zmeura, agrise) si mere verzi. Astept cu nerabdare sa gust si alte rosé-uri in aceasta primavara capricioasa…

7 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

400 de vinuri

Poate veti spune ca sunt rautacioasa, dar uneori, imi place sa ma duc la supermarket, sa ma plimb agale printre rafturile cu vinuri, sa mangai sticlele cu privirea si sa ma uit la oameni. E fascinant sa privesti cum aleg oamenii vinul, iar discutiile ce au loc sunt demne de interviurile lui Eugen Istodor. In primul rand, sunt cumparatorii grabiti, care stiu ce vor, isi iau vinul din raft cu o miscare sigura si nu se opresc sa acorde o privire si celorlalte sticle. Apoi vin cei interesati de promotii si care cauta cea mai buna oferta. “Hai sa-l luam p’asta, e la oferta”, se aude foarte des la raftul cu vin. Sunt si cumparatori pasionati, care intarzie mult langa raftul cu sticle, isi scot ochelarii din toc, ii pun agale la ochi, iau sticlele de pe raft, citesc cu atentie eticheta, mediteaza. Mai sunt si cei care vor sa cumpere neaparat o Feteasca neagra, si compara sticlele, usor nervos. Cei mai simpatici mi se par cei care, dupa ce se uita la mai multe sticle, stau prostiti in fata unui raft, cu privirea pierduta, incapabili sa decida care sa fie sticla pe care o vor cumpara. Pentru toate aceste categorii de cumparatori de vin s-a lansat pe piata “Ghidul Vinul.ro 2009”.

Compendiul contine o evaluare critica a aproximativ 400 de vinuri cu distributie de supermarket, cu explicatii clare si cu detalii legate de calitate si de pret. Cei care s-au trudit cu paharul la evaluarea acestor vinuri sunt specialistii de la Vinul.ro: Valentin Ceafalau, Cezar Ioan, Radu Rizea  impreuna cu somelierul Sergiu Nedelea si oenologul Liviu Grigorica – Vicepresedintele Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania si profesor la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Bucuresti. Ghidul contine si informatii despre fiecare soi de strugure, despre sampanie, vinurile rose si vinurile de desert si nu se sfieste sa vorbeasca chiar si despre vinurile ambalate “bag in box”. Pentru carcotasi exista si categoria best buy – cel mai bun raport calitate–pret. Ghidul costa 29 de lei si va sta pe piata un an. Se gaseste in reteaua Librariilor Humanitas si Carturesti, iar daca va abonati la revista Vinul.ro, il veti primi gratuit.

Pe mine una, m-ar incanta ca ghidul Vinul.ro sa stea langa raftul cu vin si sa poata fi consultat pe loc, in supremarket. Ar fi ceva demn de admirat…

5 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin

On ne boit pas comme les paysans du Danube…

De curand, un prieten ne-a povestit primul lui soc cultural legat de vin. Era la bursa in Elvetia, la Geneva, en terre francophone, ca sa zic asa. A invitat in vizita un prieten elvetian, si serviabil ca tot romanul, s-a repezit si i-a umplut un pahar ochi cu vin. Omul, oripilat la vederea paharului, a spus: “Mais, on ne boit pas ici comme les paysans du Danube”. (In traducere libera “noi nu bem ca taranii de la Dunare”). Probabil ca aceasta expresie a ramas in limba franceza de la vreun literat, calator strain prin tarile romane, unde s-a baut intotdeauna cu carafa mare, dar amicul meu a luat-o foarte personal, pentru ca intamplator, era din Braila :).

In caz ca aveti sanse sa va intalniti cu un francophon mai exigent, iata mai jos cateva reguli de buna purtare cu vinul:

Paharul de vin

Vinul se serveste intotdeauna in pahare cu picior. Paharele de vin alb sunt de tip “lalea”, cele de vin rosu sunt de tip “balon”, adica mai mari decat cele pentru vin alb si mai inguste la gura, pentru ca aroma vinului sa ia amploare in pahar si sa te poti delecta mai bine cu ea. Nu incercati sa serviti vinul in pahare drepte, fara picior, de vodka sau de wisky, e foarte kitch.

Servirea

Paharul de vin nu se umple niciodata si in nici o imprejurare. Dupa cum imi spunea odata un somelier, vinul se toarna pana la diametrul maxim al paharului. Ceea ce inseamna, in functie si de forma paharului, intre jumatate si o treime. Acest ritual nu are nimic ezoteric, este doar rezultatul preocuparii de a savura vinul in conditii optime. In pahar, in contact cu temperatura mediului ambiant vinul se incalzeste repede cu 2–3 grade peste temperatura de servire. De asemenea, aromele trebuie sa aiba spatiu sa se dezvolte, iar paharul trebuie sa fie usor de manuit, fara riscul de a-l varsa pe tine. Paharul cu picior a aparut tot din motive de temperatura de servire recomandata, pentru ca intr-un pahar fara picior pe care il cuprinzi in mana, vinul se incalzeste rapid. Si inca ceva foarte important, care va va ajuta sa nu fiti dat afara din vreun restaurant francez. Pentru francezi, sa torni apa sau sa pui gheata in vin, e un sacrilegiu. Si pentru mine, dar eu provin dintr-o tara unde se bea spritz si am mai multa putere de intelegere…

Temperatura camerei

Imi amintesc ca Anne-Marie, profesoara de oenologie, ne povestea indignata ca nu intelege de ce la noi la restaurant vinul se serveste cald, si ca la protestele ei, un chelnar impertinent a bombanit: “Ia uite si la proasta asta, doar vinul se serveste la temperatura camerei !?” Inutil sa mai spunem ca temperatura medie a camerei de acum 300 de ani era in jur de 15 -17 grade, dar nu mai e si astazi. In general, vinul rosu se serveste la 16-19 grade, iar cel alb la 8-12 grade. Ca regula generala, cu cat vinul e mai tanar, mai sprintar si mai “de vara”, temperatura de servire poate sa fie mai mica, dar niciodata sub 6 grade. Nu puneti niciodata vinul sau sampania in congelator, pentru ca temperatura foarte scazuta paralizeaza aroma vinului, o altereaza.

Degustarea

Stiu ca ceea ce voi scrie mai jos, o sa dezamageasca fetele (si poate pe toti iubitorii de parfum), dar asta e, vinul cere sacrificii. Daca sunteti invitata la o degustare de vin, sau la o seara cu vinuri speciale, nu va parfumati si nu va rujati. In caz contrar, veti fi privita ca si cum ati vrea sa urcati pe munte cu tocuri de 15 cm. Efluviile parfumului o sa bruieze aromele vinului de degustat si o sa enervati pe toata lumea din jur. Iar gustul rujului o sa se amestece cu cel al vinului.

Gastronomie

Si un mic sfat gastronomic. Singurul ingredient care nu merge deloc cu vinul e otetul. Daca sunteti invitat/a la restaurant, nu va torturati partenerul care tocmai a comandat un vin scump, asezonand cu zel salata cu otet. E ca si cum i l-ati fi turnat direct in vin…

Nu va speriati, nu trebuie sa faceti neaparat asa ceva acasa, dar nu poti sa stii niciodata pe unde te duce viata si e bine sa fii informat…

1 Comment

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, tot ce trebuie să ştii despre vin

Stii cat zahar e intr-un pahar de vin ?

Vinurile se clasifica si in functie de cantitatea de zahar pe care o contin. Este important sa stii cum este vinul pe care vrei sa-l cumperi, nu atat pentru pericolul de a-ti pierde silueta, cat mai ales pentru a putea aprecia daca vinul respectiv va merge cu ceea ce ai de gand sa gatesti sau sa servesti alaturi de el. Pentru vinul romanesc, mentiunea “sec” de pe eticheta inseamna cam 4 grame de zahar la litru, “demisec” intre 4 si 12 grame la litru, “demi-dulce” intre 12 si 50 de grame la litru. Iar un vin dulce are peste 50 de grame la litru. Concentratia de zahar din vin, depinde insa si de obiceiurile culturale. Rusii sunt mari consumatori de vin dulce. Asa se explica de ce vinurile romanesti de pana in 1989 erau in majoritate dulci sau demi-dulci, Romania fiind printre furnizorii importanti ai URSS. Gustul pentru vin dulce s-a pastrat  mult timp pe piata din Romania, si a trebuit sa astept anul 2000 ca sa beau primul Chardonnay sec romanesc.

In schimb, francezii si italienii sunt bautori de vin sec. Dar un vin sec frantuzesc are, in medie, doar 2 grame de zahar la litru. Daca degusti alternativ un vin sec frantuzesc si unul romanesc, din aceeasi categorie, vei observa diferenta. Mai mult chiar, pe piata franceza de vin, piata educata si cu traditie, mentiunea “sec” pentru anumite vinuri e considerata de la sine inteleasa. Veti descoperi foarte multe vinuri frantuzesti care nu au menitunea “sec” pe eticheta, de exemplu, cele din Bordeaux.

Pentru ca e decembrie si am tot vorbit de sampanie, tin sa fac urmatoarea precizare. In cazul sampaniei, mentiunea sec nu inseamna 4 grame de zahar la litru, ci intre 17 si 35 de grame. Sampania are un regim special, datorat specificului sau de fabricatie. Dupa ce procesul de fermentatie in sticla a incetat, si sampania  a stat in crama cam 12- 18 luni, sticla este desfacuta pentru a fi inlaturata drojdia, care a ajutat la fermentarea vinului. In timpul acestei operatii o mica parte din sampania din sticla se pierde. Sticla se completeaza cu un sirop numit “lichid de expeditie sau “de dozaj”, care are in compozitie zahar din trestie de zahar si vin vechi. Sampania se clasifica in functie de concentratia in zahar a lichidului de expeditie astfel: extra-brut, brut, sec, demi-sec, dulce. Sampania care nu e deloc dulce se numeste extra-brut. Brut inseamna 12 – 20 grame de zahar la litru, sec 17-35 grame la litru, demi- sec pana la 50 de grame de zahar la litru, dulce peste 50 de grame la litru.

Gusturile sunt culturale si nu se discuta. Eu insa, trebuie sa marturisesc ca sunt o acritura si ca urmare, prefer vinul sec si sampania extra-brut…

PS. Poza e facuta de amicul Doron, vasnic combatant intr-ale vinului…

6 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

Blanc de Blancs

“Blanc de blancs” si “blanc de noirs”, sunt doua tipuri speciale de sampanie. Nu se intalnesc foarte des, pentru ca producerea lor tine de hazardul recoltei anuale de struguri. Blanc de blancs este sampania in a carei componenta intra doar chardonnay. Este delicata, fina si are un perlaj minunat. In paranteza fie spus, la francezi, o sampanie e cu atat mai apreciata cu cat perlajul e mai fin, adica bulele sunt mai mici. “Blanc de noirs” e facuta numai din pinot noir si e o raritate. In Champagne se spune ca, daca ai ocazia sa te intalnesti cu un Blanc de noirs nu trebuie sa eziti, va fi o experienta unica.

Sampania din imagine vine din tara vecina si prietena, Bulgaria si e una din preferatele mele. Pastreaza in ea toata aroma chardonnay-ului, e onctuoasa si invaluitoare si are multe bule, mici, mici. Se gaseste la Metro Ruse (Pyce), la un pret fara concurenta…

7 Comments

Filed under vinuri rare

O, tu, sampanie ferice !

“Sampania nu e nimic mai mult decat un vin cu bule”, mi-a marturisit cu ciuda, un coleg american, “dar daca deschizi o sticla de vin alb la pranz, risti sa fii etichetat drept alcoolic, in schimb, daca ceri o sticla de sampanie vei fi considerat très chic”.

Sampania e un amestec de vinuri care suporta o a doua fermentatie, iar daca iti place sa te dedulcesti cu bulele sprintare, merita sa o cunosti mai indeaproape:

  1. Sampania de calitate se produce prin asa numita metoda traditionala, cea de-a doua fermentatie a vinului – cea care are drept rezultat bulele – are loc in sticla. Metoda de producere este obligatoriu trecuta pe eticheta si este un lucru pe care trebuie sa-l ai in vedere cand cumperi o sticla.  Denumirea “Champagne” nu mai poate fi folosita azi decat de producatorii din regiunea Champagne.  Toti ceilalti producatori, care folosesc aceasta metoda dar nu mai pot numi rezultatul sampanie, folosesc termenul de “vin spumant produs prin metoda traditionala” sau “dupa metoda champenoise”. Exista si alte metode de a produce vin cu bule, ca de exemplu fermentarea in cuva, dupa care vinul cu bule este tras in sticle, dar rezultatul e inferior. Acest tip de vin care nu se produce prin metoda traditionala sau champenoise, se numeste in Romania vin spumos.
  2. La mama ei, in Champagne, sampania nu se poate face decat din 3 soiuri de strugure – chardonnay, pinot noir si pinot meunier. Caracteristica principala a strugurelui de sampanie e aciditatea. Cu cat soiul e mai acid, cu atat sunt mai multe sanse pentru bule multe si vesele.
  3. Cel mai frecvent folosit e amestecul de chardonnay si pinot noir in proportii variabile in functie de caracteristicile vinului ales, dar se pot folosi si amestecuri de cate 4 vinuri, unele vechi si de un an sau doi, dar si un singur fel de vin.
  4. In general, sampania odata scoasa pe piata e destinata unui consum imediat, in cursul acelui an. Daca nu detii o pivnita cu temperatura constanta si cu mucegai care sa absoarba umiditatea din aer, nu are rost sa incerci sa o pui la pastrare, esti mai castigat daca o bei.
  5. Spre deosebire de vin, care e diferit de la un an la altul, sampania mai ales cea de calitate deosebita – francezii o numesc “grand crue”- trebuie sa isi pastreze aceleasi calitati, (aroma, concentratie de bule, tarie alcoolica) indiferent de anul de fabricatie si de componenta vinurilor in amestec. Maestria vinificatorului consta in a alege amestecul de vin care, desi diferit in functie de recolta anuala, trebuie sa dea acelasi rezultat dupa a doua fermentatie in sticla, ca cel din anii anteriori.
  6. Din toate aceste motive, pe eticheta sticlei de sampanie, nu e specificat anul recoltei, ca la vinuri.
  7. In medie, dureaza cam 2 ani ca sa produci un lot de sampanie, chiar 3 ani in cazul celor foarte bune. Asa se explica si pretul ridicat.

Pare complicat, dar merita sa o pretuiesti…

8 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin